Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 534/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 534/R/2008
Ședința publică din 16 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan Judecător
JUDECĂTORI: Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș Ana
Președintele Curții de APEL CLUJ
-
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR - -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 124/A din data de 7 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 (art. 79 alin. 1), cu aplicarea art. 40.pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărător ales, avocat R din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar o adeverință din care rezultă că inculpatul este absolvent de master. De asemenea, depune un contract de muncă individual din care rezultă că inculpatul este angajat în muncă. Totodată, depune un înscris prin care societatea SC Grup prin administrator G își dă acordul pentru ca inculpatul să execute pedeapsa la locul de muncă.
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că își menține declarația din data de 13 noiembrie 2007, aflată la fila 64 din dosar și nu dorește să adauge nimic în plus.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, desființarea deciziei penale atacate și rejudecând să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, având în vedere că în această fază procesuală nu pot fi administrate alte probe decât înscrisurile. Susține că se impune trimiterea dosarului la Tribunalul Cluj pentru administrarea probei tehnice a contraexpertizei și pentru a se efectua un referat de evaluare psiho-socială a inculpatului. Expertiza întocmită în cauză de la fila 15 din dosarul de urmărire penală se bazează exclusiv pe prima declarație dată de inculpat în care acesta afirma că nu a avut aport alimentar. Există mari dubii în ceea ce privește gradul de alcoolemie al inculpatului.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, desființarea deciziei penale atacate și rejudecând să se dispună pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1proc.pen. Este o faptă regretabilă și până în prezent a suportat consecințele. Dreptul penal este guvernat atât de umanism, cât și de circumstanțierea pedepsei în funcție de persoana inculpatului. Inculpatul este un tânăr absolvent de master, lucrează în același timp, combinând școala cu lucrul. Scopul educativ al pedepsei nu poate fi asigurat dacă va executa pedeapsa în regim de detenție. Inculpatul regretă foarte mult cele întâmplate. Apreciază că în această situație nu se poate exclude executarea unei pedepse la locul de muncă. Dacă nu se aplica art. 40.pen. rap. la art. 36.pen. atunci inculpatul rămânea cu două pedepse distincte, iar cele două pedepse pot avea tratament juridic diferit.
Totodată, consideră ca o ultimă soluție menținerea ca temeinică și legală a soluției pronunțate de către instanța de fond. Dacă se va trece peste motivele de recurs, atunci inculpatul ar trebui să execute pedeapsa în regim de detenție. Apreciază că cele 4 luni de detenție executate în penitenciar au fost determinante în reeducarea inculpatului. Inculpatul nu a săvârșit niciun accident, a fost oprit în trafic, iar alcoolemia a fost de 1,02 gr %0și 0,5 gr în aerul expirat. Infracțiunea săvârșită de inculpat este o infracțiune de pericol, iar pericolul pentru ordinea publică nu este foarte
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Este adevărat că inculpatul a fost condamnat de către instanța de fond la pedeapsa de 2 luni închisoare, cu reținerea circumstanțelor atenuante. Tribunalul Cluj, admițând apelul, a reținut circumstanțelor atenuante dar a majorat pedeapsa la 6 luni închisoare. La această pedeapsă s-au adăugat cele 2 luni închisoare, pedeapsă aplicată anterior pentru o infracțiune similară, astfel încât s-a ajuns la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.
În ceea ce privește completarea probatoriului, susține că în urma verificării lucrărilor dosarului a constatat că la ora 2,01 alcoolemia inculpatului era de 1,40 gr %, iar după o oră era de 1,20 gr %0. Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că nu se justifică consumul de alcool declarat de inculpat cu valoarea de alcool stabilită. În prima declarație dată, inculpatul a arătat că nu a consumat alimente, însă valoarea alcoolemiei este mai M de 0,80 gr %0. Coroborându-se toate actele dosarului, consideră că instanța a stabilit vinovăția inculpatului. Apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru care instanța să poată pronunța o hotărâre temeinică și legală. Apreciază că nu se poate face aplicarea art. 10 lit.1proc.pen. rap. la art. 181.pen. întrucât, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul se află pentru a doua oară în fața instanței, pentru aceleași fapte. Conducerea în stare de ebrietate prezintă un pericol deosebit de ridicat. Precizează că instanța în mod corect a stabilit că infracțiunea prezintă pericol social.
Referitor la susținerea apărătorului ales al inculpatului că în cauză se poate face aplicarea executării pedepsei la locul de muncă, art. 83 alin. 3.pen. precizează că doar în cazul infracțiunilor din culpă este posibil acest lucru, or în cauză infracțiunea este comisă cu intenție.
Cu privire la cuantumul pedepsei, instanța în mod corect a majorat pedeapsa aplicată de către instanța de fond, având în vedere conduita inculpatului. Deși inculpatul este cunoscut cu o comportare sinceră, totuși comportamentul infracțional nu exclude vinovăția. Inculpatul se află la cea de-a doua confruntare cu legea penală, beneficiind o dată de clemența instanței.
În concluzie, apreciază că hotărârea Tribunalului Cluj este temeinică și legală atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare a acesteia și solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul în replică, arată că nu a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a proc.pen. pentru că există într-adevăr o altă condamnare pentru același gen de infracțiune, însă acest dosar este din anul 1994, fiind tergiversat, soluționându-se abia în anul 2004. Apreciază că nu este niciun impediment pentru aplicarea art. 83 alin. 3.pen.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că locuiește de 5 ani de zile în Evenimentele sunt neplăcute, dar l-au schimbat foarte mult. Sunt doi ani de zile de atunci, a greșit și a recunoscut acest lucru. Consideră că nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, astfel încât să-și execute pedeapsa în stare de detenție. Nu crede că închisoarea este o soluție pentru îndreptarea sa. Sunt și alte soluții. Se întreține singur și arată că a devenit independent de la intrarea în facultate.
CURTEA
Prin sentința penală nr.1115/20.11.2007 a Judecătoriei Cluj -N s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 07.07.1983 în SMj ud.S M, student, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002, republicat, cu art.40 pen. și art.74-76.pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În temeiul art.83 pen. s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 luni închisoare, pentru încălcarea dispozițiilor art.79 alin.1 din OUG195/2002, aplicată prin sent.pen. 2396/6.12.2004 a Judecătoriei Satu Mare, pedeapsă suspendată condiționat și care urmează a fi executată alăturat pedepsei aplicate în prezenta cauză, astfel că în final inculpatul execută în regim de detenție pedeapsa de 4 luni închisoare.
În temeiul art.71 pen. s-a interzis inculpatului dreptul pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b pen.
În temeiul art.191 proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 05.07.2006 în jurul orelor 23, inculpatul se deplasa cu autoturismul marca Toyota, cu nr.de înmatriculare -, din până pe str.- din mun.C- Inculpatul a participat la o petrecere împreună cu prietenii săi, consumând bere neagră, după susținerile inculpatului două beri, fără aport alimentar. În timpul urmăririi penale, respectiv cu ocazia întocmirii procesului verbal de depistare și a declarației de făptuitor inculpatul a făcut mențiunea că pe parcursul acelei zile nu a consumat alimente. În data de 06.07.2006 în jurul orei 0,15 inculpatul a părăsit imobilul și s-a deplasat la volanul autoturismului său pe străzile -. și Calea din mun. C N, unde inculpatul a avut un traseu sinuos, fapt care a atras atenția organelor de poliție, care l-au oprit pentru control. Întrucât inculpatul emana miros de alcool a fost condus la IML C unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 1,40 gr %0 la prima probă și de 1,25 %0 la cea de-a doua probă. Conform raportului de expertiză medico-legală privitor la calculul retroactiv al alcoolemiei nr.5787/IX/d/228 a IML C consumul declarat de către inculpat nu justifică valorile alcoolemiei stabilite la analiză, acestea fiind consecința unui consum de alcool mai M decât cel declarat cu o valoare teoretică apropiată de 1,60 gr %0.
Atât în timpul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, recunoașterea sa coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv: proces verbal (6-7, 25), acte (5,8-9, 15-17,23,24), depoziție martor (18-20, 65).
S-a reținut că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o alcoolemie mai M decât cea legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului și a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art.72 pen. și l-a condamnat pentru infracțiunea săvârșită la pedeapsa de 2 luni închisoare.
La stabilirea cuantumului pedepsei, s-a ținut seama de atitudinea sinceră a inculpatului, de vârsta relativ tânără, de faptul că inculpatul este student și în perioada derulării unui masterat, ținând seama și de caracterizarea depusă la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante facultative prev. de art.74, 76.
Cod PenalÎmpotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N și inculpatul.
În motivarea apelului, Parchetul a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței penale nr.1115/20.11.2007 a Judecătoriei Cluj -N și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea comisă, prev. de art.79 alin.1 din OUG nr.105/2002, cu aplic.art. 40.pen. considerând hotărârea primei instanțe ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei, arătându-se în motivare că nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului în condițiile în care nu este la prima faptă de acest gen.
Prin decizia penală nr.124/A din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, în baza art.379 pct.2 lit.a C.P.P. s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N împotriva sentinței penale nr.1115/20.11.2007 a Judecătoriei Cluj -N, care a fost desființată parțial, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.
Pronunțând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, a fost condamnat inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o alcoolemie peste limita legală, prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic.art.40 Cod Penal, art.74 lit.c, 76 lit.d Cod Penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
S-a menținut revocarea suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin 2396/6.12.2004 a Judecătoriei Satu Mare care s-a cumulat la pedeapsa de mai sus, inculpatul având de executat pedeapsa finală de 8 luni închisoare.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, de altfel necontestată de inculpat și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate În cauză.
Rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză că, în data de 6.07.2006, în jurul orelor 00,15, inculpatul a condus pe drumurile publice din mun. C-N, jud. C, autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare -, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,60 % pentru ora evenimentului rutier -ora 00,15- conform calculului retroactiv al alcoolemiei, ce se coroborează cu valorile stabilite în buletinul de analiză toxicologico-alcoolemiei, respectiv 1,40 % -ora 02,01-, 1,25 % -ora 03,01-, nivelul alcoolemiei fiind în scădere.
Vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită, instanța de fond a procedat la o corectă încadrare juridică a faptei reținută în sarcina lui, dar pedeapsa aplicată nu a fost just individualizată, cuantumul stabilit fiind prea mic în raport cu gradul de pericol social al faptei concretizat în gradul destul de ridicat al alcoolemiei, precum și faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru același gen de infracțiune.
Astfel, tribunalul, la individualizarea pedepsei a ținut seama de cele mai sus reținute, precum și de faptul că pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră, acest ultim argument constituind o circumstanță atenuantă conf. art. 74 lit.c
Cod PenalÎn consecință, în baza art. 76 lit.d Cod Penal, a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de legea penală și a aplicat inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o alcoolemie peste limita legală, prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicată.
Totodată, în mod corect instanța de fond a constatat că infracțiunea de dusă judecății a fost comisă în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 40.Cod Penal, față de pedeapsa de 2 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni, ce i-a fost aplicată inculpatului prin 2396/6.12.2004 a Jud. S-
Astfel, în mod just s-a dispus revocarea obligatorie a suspendării potrivit art. 83 alin.1 Cod Penal, pe care tribunalul a menținut-o și a cumulat pedeapsa de 2 luni închisoare cu cea stabilită prin prezenta, inculpatul având de executat pedeapsa finală de 8 luni închisoare.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.379 pct.2 lit.a C.P.P. a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N împotriva sentinței penale nr.1115/20.11.2007 a Judecătoriei -N, pe care a desființat-o parțial, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate,așa cum s-a arătat mai sus.
Pentru aceleași considerente mai sus arătate, în baza art.379 pct.l lit.b C.P.P. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.1115/20.11.2007 a Judecătoriei Cluj
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul,solicitând casarea acesteia ca nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea efectuării unei contraexpertize privind alcoolemia și a unui referat de evaluare psiho-socială, arătând în motivare că expertiza întocmită în cauză s-a bazat exclusiv pe prima sa declarație în care a afirmat că nu a avut aport alimentar,existând astfel dubii cu privire la gradul de alcoolemie.
În subsidiar s-a solicitat achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit. a rap.la art.10 lit.b/1 pr.pen.,raportat la circumstanțele personale. În al treilea rând s-a solicitat executarea pedepsei la locul de muncă, iar în ultimul rând, menținerea sentinței primei instanțe.
Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului,prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Instanțele au reținut în mod corect vinovăția inculpatului recurent raportat la probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de depistare (6-7), buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie (8-9),raportul de expertiză medico-legală calcul retroactiv al alcoolemiei (15-17), declarațiile de martori, probe din care rezultă că acesta în noaptea de 6.07.2008, în jurul orei 1,00 condus autoturismul având o îmbibație alcoolică peste limita legală faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 79 al.1 teza I din OUG 195/2002.
În ceea ce privește solicitarea de a fi trimisă cauza spre rejudecare la instanța de apel, cererea este neîntemeiată raportat la prevederile art.385/15 pct.2 lit.c pr.pen care prevede expres cazurile în care poate fi trimisă cauza spre rejudecare,ori nici unul dintre aceste cazuri nu se regăsește în speță. Pe de altă parte în cauză s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală calcul retroactiv al alcoolemiei (15) la data de 19.10.2006 în care se arată "consumul de băuturi alcoolice declarat de inculpat nu justifică valorile alcoolemiilor stabilite la analiză.Aceste valori sunt consecința unui consum de alcool mai M decât cel declarat".Prin urmare,având în vedere nesinceritatea inculpatului la acel moment,acum după trecerea a doi ani de la comiterea infracțiunii,o asemenea probă ar fi neconcludentă. Raportat la referatul de evaluare psiho-socială solicitat a fi efectuat în cauză,acesta este obligatoriu numai în cauzele cu infractori minori,astfel că și această solicitare este neîntemeiată.
De asemenea, aplicarea art.18/1 pen. nu se impune în speță raportat la gradul de pericol social al infracțiunii comise (infracțiunile privind traficul rutier fiind infracțiuni de pericol și nu de rezultat) precum și la persoana inculpatului, care a mai suferit o condamnare pentru aceeași infracțiune.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată, tribunalul a individualizat-o în mod judicios,atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, ținând seama de criteriile generale prev. de art.72 pen. respectiv atât de împrejurările legate de fapta comisă, dar și de cele legate de persoana inculpatului, în favoarea căruia a reținut circumstanțe atenuante și i-a aplicat acestuia o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, respectiv 6 luni închisoare. S-a făcut de asemenea în mod corect aplicarea art.83 pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, infracțiunea fiind comisă în perioada termenului de încercare din pedeapsa anterioară ce i-a fost aplicată prin Sent.pen.2396/2004 a Judecătoriei Satu Mare.
Raportat la solicitarea de a se dispune executarea acestei pedepse la locul de muncă, se constată că aceasta este nefondată raportat la dispozițiile art. 83.pen.care prevăd că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei,care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Dispozițiile sunt clare în sensul că executarea pedepsei se va face în detenție,nefiind posibilă o altă suspendarea a executării acesteia (și nici executarea pedepsei la locul de muncă). tratamentului penal derivă din împrejurarea că inculpatului i s-a acordat o șansă în vederea revizuirii conduitei sale, pe care însă nu a meritat-o deoarece a săvârșit o nouă infracțiune intenționată.
Față de toate aceste considerente, Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
- obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului ocazionate cu soluționarea prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 07.07.1983) domiciliat în S M-,.3 jud.S M, împotriva deciziei penale nr. 124/A din 7 aprilie 2008 Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red.IM
Dact./2ex.
26.09.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința Camerei de Consiliu din 1 octombrie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan Judecător
JUDECĂTORI: Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș Ana PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan e
Curți de APEL CLUJ
-
GREFIER:
Ministerului Public, Parchetul de pe lângă C de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR - -.
S-a luat în examinare din oficiu înlăturarea omisiunii vădite din minuta și dispozitivul deciziei penale nr. 534/R/2008, pronunțată în dosar nr- al Curții de APEL CLUJ, cu privire la acordarea onorariului apărător din oficiu în sumă de 50 lei d-nei avocat, întrucât a asigurat asistența juridică a inculpatului la două termene de judecată și pentru studiu de dosar.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile nefiind citate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanta Ministerului Public solicită înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul minutei și dispozitivul deciziei penale nr. 534/R/2008, în sensul de a se dispune acordarea onorariului pentru apărător din oficiu, cheltuielile judiciare urmând a rămâne în sarcina statului.
CURTEA
Examinând din oficiu omisiunea vădită din cuprinsul minutei și dispozitivul deciziei penale nr. 534/R/2008 a Curții de APEL CLUJ, cu privire la acordarea onorariului apărător din oficiu în sumă de 50 lei, ce se va avansa din în favoarea d-nei avocat, întrucât l-a asistat din oficiu, în fața Curții, pe inculpatul, constată că, într-adevăr inculpatul a fost asistat de d-na avocat la două termene de judecată și că, în minuta și dispozitivul deciziei penale s-a omis stabilirea onorariului apărătorului din oficiu.
Așa fiind, în baza art. 196 pr.pen. va dispune înlăturarea din conținutul dispozitivului și al minutei deciziei penale nr. 534/R/2008 a Curții de APEL CLUJ, a omisiunii vădite, în sensul că va stabili onorariu în favoarea apărătorului din oficiu în sumă de 50 lei, ce se va avansa din în favoarea d-nei avocat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Prezenta încheiere va face parte integrantă din decizia respectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art.196 proc.pen. înlătură omisiunea vădită din cuprinsul minutei și dispozitivul deciziei penale nr. 534/R/2008 a Curții de APEL CLUJ, în sensul că se va include în cuprinsul acestora următoarea dispoziție:
Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 50 lei, ce se va avansa din, în favoarea av..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia respectivă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș Ana