Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 561/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.561
Ședința publică din data de 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA împotriva deciziei penale nr.66 din 08.04.2008 a Tribunalului Dâmbovița și a sentinței penale nr.225 din 12.11.2007 pronunțată de Judecătoria Răcari, privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22 august 1958, domiciliat în, str.-,.12,.B,.3,.16, județul
Prin decizia penală nr.66 din 08.04.2008, TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari împotriva sentinței penale nr.225 din 12.12.2007 pronunțată de Judecătoria Răcari, prin care în baza art.11 alin.1 pct.2 lit.a cod proc. penală, cu aplicarea art.10 alin.1 lit.c din același cod, a fost achitat inculpatul sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002 (fapte din 5.12.2005, 06.01.2006 și 08.03.2006).
În temeiul art.192 alin.3 cod proc. penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat, conform împuternicirii avocațiale nr.117/18 iunie 2008,din cadrul Baroul Dâmbovița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La solicitarea instanței, atât avocatul ales pentru intimatul-inculpat, cât și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, luând act că nu sunt cereri sau chestiuni prealabile de formulat, față de prevederile art.38514cod proc. penală aduce la cunoștința intimatul-inculpat dreptul de a fi audiat de instanța de recurs precum și dreptul la tăcere.
Intimatului-inculpat, personal, arată că este de acord să fie audiat și de instanța de recurs.
Față de poziția procesuală exprimată de inculpat, Curtea procedează la ascultarea acestuia, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, anterior semnării aceasta fiindu-i dată inculpatului pentru a fi citită de avocatul ales, față de precizările formulate cu ocazia audierii.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales al intimatului-inculpat, având cuvântul, după audierea acestuia, arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că prin recursul de față se formulează critici împotriva sentinței penale nr.225/2007 pronunțată de Judecătoria Răcari prin care s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 alin.1 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.c cod proc. penală, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, fapte din datele de 05.12.2005, 06.01.2006 și 08.03.2006, precum și împotriva deciziei nr.66/2008 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, prin care a fost menținută hotărârea instanței de fond.
Arată că aceste critici vizează motive de nelegalitate și netemeinicie față de ambele hotărâri. Astfel, instanța de fond, conform situației de fapt expusă pe larg în motivele de recurs depuse la dosar, nu a apreciat corect asupra valorii probante a declarațiilor martorilor audiați.
Deși s-a procedat la audierea nemijlocită a lucrătorilor de poliție, depozițiile acestora au fost înlăturate, chiar dacă se coroborau cu celelalte probe din dosar, respectiv cu declarațiile martorilor oculari și.
Mai arată că ambele instanțe în pronunțarea hotărârilor s-au mărginit la probele administrate în favoarea inculpatului și nu au procedat la cenzurarea depozițiilor martorilor ce fac parte din familia acestuia, și, și, sub aspectul subiectivismului acestora.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărârii și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății.
Avocat, apărătorul ales al intimatului-inculpat, arată că în cauză trebuie discutate anumite probleme de drept, respectiv dacă rapoartele întocmite de lucrătorii de poliție cu privire la activitatea inculpatului trebuie analizate ca procese-verbale de constatare sau ca sesizări din oficiu. Pentru ca aceste înscrisuri să fie considerate mijloc de probă, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art.90-91 cod proc. penală, unde se arată ce elemente trebuie să cuprindă un proces verbal.
În atare situație, trebuie observat că nu este menționat un martor asistent, nu se procedează la descrierea amănunțită a faptelor constatate și nici nu se ia legătura cu inculpatul pentru lămurirea acestora.
De asemenea, trebuie avute în vedere dispozițiile imperative ale art.92 cod proc. penală, potrivit cu care nu pot fi martori asistenți lucrători ai unității din care face parte cel care întocmește procesul verbal, opoziție la audierea lucrătorilor de poliție fiind formulată în fața instanței de fond, cerere respinsă de aceasta în temeiul unui text de lege ce nu are legătură cu cauza. Se poate constata că acești polițiști nu au fost audiați în calitate de martori, în condițiile în care nu au depus jurământul impus de codul d e procedură penală.
În ceea ce privește datele la care se pretinde că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, solicită a se constata, așa cum s-a dovedit cu martori, că în data de 5.12.2005 nu el este cel care a condus autoturismul, la acea dată procedând la edificarea unei construcții, în data de 06.01.2006 nu se afla în localitate, fiind plecat în G, iar în data de 08.03.2006 se afla în fața unei alte instanțe, într-o cauză în care era asistat de apărătorul de astăzi, inculpatul fiind transportat de o rudă apropiată.
În ceea ce privește martorii audiați în acuzare, și, s-au depus înscrisuri la dosar din care rezultă că se află în relații de dușmănie cu inculpatul, cu atât mai mult cu cât este aproape imposibil ca același martor, să fie de față la comiterea tuturor celor trei fapte imputate. Chiar și așa, acest martor putea fi menționat de organele de poliție ca martor ocular, ceea ce nu s-a întâmplat.
Față de cele arătate, solicită a se observa că nu există nici o probă din care să reiasă că inculpatul este cel care a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, că singura concluzie este că atât instanța de fond cât și cea de apel au procedat la o analizare corectă a probelor din dosar, urmând a se proceda la respectarea prevederilor legale referitoare la administrarea probatoriilor impuse de codul d e procedură penală, dispoziții ce au fost încălcate de organele de cercetare penală.
În temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b cod proc. penală, pentru aspectele învederate, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul-inculpat, având cuvântul personal, arată că înțelege să susțină concluziile formulate de avocatul ales.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 225/12.11.2007 pronunțată de Judecătoria Răcari, în baza disp. art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. c Cod proc. penală a fost achitat inculpatul fiul lui și, născut la data de 22 august 1958 în comuna, județul D, domiciliat în orașul, str. -, bloc 12,. B,.3,. 16, județul D sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, fapte din 05.12.2005, 06.01.2006 și 08.03.2006.
În temeiul disp. art. 192 alin. 3.C.P.P. s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate în cauză, următoarele:
Prin procesele verbale din 13.02.2006 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului sub aspectul comiterii la data de 05.12.2005 a infracțiunii prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 iar ulterior, respectiv la 09.03.2006 procurorul care a supravegheat urmărirea penală, prin ordonanță, a extins cercetările penale față de inculpat pentru aceeași faptă săvârșită la 08.03.2006.
La data de 30 mai 2006 în conformitate cu disp.. 262 alin.1 pct.1 lit.a s C.P.P.-a emis de către procuror rechizitoriu prin care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului și s-a dispus trimiterea acestuia în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. disp.art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că la datele de 05.12.2005, 06.01.2006 și 08.03.2006 a condus autoturismele Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare -, respectiv - -, fără să posede permis de conducere.
În cursul cercetării judecătorești, s-a procedat la administrarea materialului probator avut în vedere în timpul urmăririi penale și a probelor solicitate de inculpat în apărare.
Întrucât ascultarea martorelor și nu s-a putut realiza în mod nemijlocit de către instanța de judecată datorită refuzului de prezentare ale acestora deși au fost luate măsurile legale, prima instanță a făcut aplicarea disp. art.327 alin.5
C.P.P.S-a avut în vedere la aprecierea acestei probe dovezile produse de inculpat, astfel încât aprecierea declarației martorilor s-a făcut în funcție de numeroase elemente, unele dintre acestea fiind raporturile dintre martori și partea din proces.
Referitor la celălalt mijloc de probă indicat în actul de sesizare și reprezentat de rapoartele întocmite de agenții de poliție, instanța de fond a făcut o analiză a acestora în raport de disp. art. 63 alin. 2.C.P.P.
Instanța de fond a reținut că procesele verbale denumite rapoarte nu sunt întocmite în conformitate cu disp. art. 91- 92 Cod proc. penală, iar în privința declarației inculpatului s-a apreciat că aceasta poate servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări, avându-se în vedere poziția acestuia de nerecunoaștere a faptelor pe tot parcursul procesului penal.
Raportat la întregul material probator administrat, instanța de fond a apreciat că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, aceasta subzistând, existând o îndoială în ceea ce privește vinovăția inculpatului în comiterea, la datele reținute în actul de sesizare, a faptelor descrise, așa încât existând unul din cazurile în care acțiunea penală se stinge și anume cel prev. de art.10 lit.c instanța C.P.P. a dispus achitarea inculpatului.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari care a criticat hotărârea pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a susținut că instanța de fond a pronunțat achitarea inculpatului pe baza unei analize sumare a probelor, respectiv a proceselor verbale întocmite de organele de poliție privind constatarea faptelor, reținând că acestea nu îndeplinesc criteriile prev. de art. 91 și 92.C.P.P. S-a arătat că aceste lipsuri ale proceselor verbale sunt probleme de formă și nu de fond, cu motivarea că rapoartele nu au fost semnate de învinuit tocmai prin aceea că acesta nu a oprit la semnalizarea poliției.
În continuare se motivează că dacă instanța de fond nu ar fi considerat aceste probe pertinente și concludente nu ar fi procedat la ascultarea în calitate de martori a polițiștilor constatatori însă aceasta a audiat toți polițiștii constatatori ai faptelor iar aceștia au confirmat că inculpatul a condus autoturismul fără să posede permis de conducere.
În motivele de apel parchetul face referire și la faptul că instanța de fond în alte cauze similare a hotărât condamnarea inculpaților care nu recunoșteau faptele de conducere fără permis bazându-se pe declarațiile date de agenții constatatori (polițiști) în calitate de martori, exemplificând prin sentința penală nr. 15/19.01.2007 a Judecătoriei Răcari definitivă prin decizia penală nr. 947/07.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Făcând o analiză a declarațiilor inculpatului date în cursul urmăriri penale și a cercetării judecătorești, s-a susținut că instanța nu a ținut cont că acestea sunt contradictorii, făcându-se referire la faptul că odată cu prezentarea materialului de urmărire penală din 15 mai 2006, inculpatul într-adevăr nu și-a recunoscut cele trei fapte din zilele de 05.12.2005, 06.01.2006 și 08.03.2006, însă a specificat că a condus autoturisme fără permis de conducere, dar în alte zile decât cele reținute în actul de sesizare.
A susținut parchetul că ceea ce a specificat inculpatul în data de 15 mai 2006 fost confirmat de martorele și, așa încât față și de sentința penală nr. 193/2004 prin care același inculpat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis deși a avut aceeași poziție procesuală de nerecunoaștere a faptei impune concluzia că soluția de achitare nu se justifică.
De asemenea, s-a susținut că achitarea inculpatului pentru faptele din zilele de 05.12.2005, 06.01.2006 și 08.03.2006 a avut la bază depozițiile martorilor în apărare, care deși sunt rude cu inculpatul nu au fost considerate de instanță ca fiind subiective. În opinia parchetului, se impunea înlăturarea apărării invocate de inculpat, cu motivarea că martorii audiați în cauză sunt rude cu acesta și prin urmare, declarațiile date sunt subiective.
Totodată, s-a susținut că deși prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru cazul prev. de art.10 lit.c cod proc. penală, în sensul că fapta nu a fost comisă de acesta nu s-a făcut dovada că o altă persoană a condus în locul său acel autoturism.
Referitor la fapta din 8 martie 2006, despre care martora a susținut că a fost persoana care a condus autoturismul și nu inculpatul, se susține de către apelant că tot inculpatul a comis-o, așa cum a declarat martora, și aceasta deoarece declarația martorei nu poate fi considerată decât subiectivă, întrucât este nora inculpatului.
Concluzionând, parchetul a susținut că sunt probe din care rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, ceea ce impune admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond condamnarea acestuia.
Prin decizia penală nr.66 din 8 aprilie 2008, TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Ascultat fiind în conformitate disp. art.378 alin.11cod proc. penală, inculpatul a precizat că a dat mai multe declarații în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești ce corespund adevărului, în sensul că nu posedă permis de conducere și nu a condus autoturismul la datele reținute în actul de inculpare și pentru care s-au încheiat procese verbale de către organul de poliție.
Se mai susține că într-adevăr martora a declarat că inculpatul ar fi condus autoturismul în data de 8 martie 2006, dar nu a formulat plângere penală împotriva acesteia pentru mărturie mincinoasă, întrucât așteaptă soluționarea acestei cauze.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor de apel și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul a constatat ca fiind nefondate criticile invocate de parchet, reținând următoarele:
Potrivit disp. art.63 alin.2 cod proc. penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită, ci aprecierea lor se face de organele de urmărire penală sau instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, iar în conformitate cu prevederile art.65 alin.1 cod proc. penală, administrarea probelor se face de către organul de urmărire penală și instanța de judecată.
Se reține că din aceste dispoziții legale nu se poate înțelege că probele administrate în cursul urmăririi penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal și numai în vederea sesizării instanței de judecată, iar principiul liberei aprecieri a probelor prevăzut în art.63 alin.2 cod proc. penală lasă instanței de judecată libertate să aprecieze concludența probelor indiferent de faza procesuală în care au fost administrate iar principiul aflării adevărului consacrat în art.3 din același cod impune instanței să dea valoare acelor probe care coroborate cu alte probe legal administrate exprimă adevărul.
De asemenea, s-a motivat că probele trebuie să aibă un conținut precis pentru a forma convingerea instanței de judecată că reflectă adevărul în situația în care sunt lipsite de coeziune iar completarea cercetărilor nu mai este posibilă, achitarea inculpatului se circumscrie disp. art.66 alin.1 cod proc. penală, potrivit căruia inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția și art.21 alin.3 din Constituție.
Inculpatul însă are dreptul potrivit disp. art.66 alin.2 cod proc. penală să dovedească lipsa de temeinicie a acestor probe, iar în caz de îndoială asupra vinovăției, dacă aceasta nu este înlăturată după administrarea de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită învinuitului sau inculpatului.
Reține tribunalul că în cauza dedusă judecății, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate anterior.
Se motivează astfel că din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă că la data de 30 mai 2006 s-a emis de către procuror rechizitoriu prin care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului, acesta fiind trimis în judecată pentru comiterea la datele de 15 decembrie 2005, 6 ianuarie 2006 și 8 martie 2006 infracțiunii prev. de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplic. disp. art.33 lit.a cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că la datele arătate a condus autoturismele Daewoo Cielo cu nr.- și respectiv - -, fără să posede permis de conducere.
Materialul probator care a stat la baza reținerii vinovăției inculpatului în comiterea acestor fapte a fost reprezentat de declarațiile martorelor și, rapoartele întocmite de lucrătorii de poliție, declarația inculpatului, declarațiile agenților de poliție, fișa de cazier judiciar, adresa nr.20029/10 ianuarie 2006 eliberată de D și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Fiind investită cu soluționarea cauzei, prima instanță a procedat la administrarea materialului probator în mod nemijlocit și în baza rolului activ prev. de art.4 și art.287 cod proc. penală a dispus audierea lucrătorilor de poliție dar și martorilor propuși de inculpat în apărare.
Se reține astfel că martorul a precizat că în cursul lunii ianuarie 2006 s-a aflat împreună cu un alt coleg în str.- ocazie cu care a văzut două mașini, una condusă de subinspectorul, urmărind-o pe prima care era condusă de către inculpat, oprirea acesteia nefiind posibilă deoarece conducătorul auto a reușit să iasă din blocaj.
Se motivează că blocajul s-a făcut imediat după intrarea în strada -, ocazie cu care nu a văzut persoane strânse în jurul mașinii inculpatului oprită în fața blocului. Când a ajuns în apropierea mașinii inculpatului, nu l-a mai văzut pe colegul său, timpul scurs fiind de cca 5-10 minute.
Martorul a confirmat situația relatată de iar a precizat că în cursul anului 2006, fără a reține data, se afla împreună cu pe unul din trotuarele din orașul și la un moment dat a auzit muzică dintr-un autoturism identificându-l pe inculpat ca fiind conducătorul acelui autovehicul, astfel că a sesizat cele întâmplate comandantului de poliție, întocmind un raport în care a menționat aceste constatări.
a relatat că la 6 ianuarie 2006 a observat autoturismul Daewoo Cielo condus de către inculpat, căruia i-a făcut semn să oprească iar acesta a refuzat, nereușind să determine un blocaj.
Martorul a precizat că la 5 decembrie 2005 fost rugat să ridice un garaj de către inculpat, iar în intervalul 9-20 inculpatul nu a părăsit acel loc.
La rândul ei, martora a precizat că la 8 martie 2006 fost solicitată de inculpat pentru a-l transporta la Judecătoria Răcari și ea este cea care a condus autoturismul.
De asemenea, s-a reținut că martora a precizat că pe data de 5 ianuarie 2006 inculpatul s-a aflat la domiciliul acesteia în G, plecând de acolo pe 7 ianuarie.
, comisar șef al poliției, a precizat că în cursul lunii decembrie 2005 și ianuarie 2006 i-a fost adusă la cunoștință de subalterni împrejurarea că l-au surprins pe inculpat conducând autoturismele marca - și Cielo fără a poseda permis de conducere, fiind întocmite de către cei care au constatat aceste fapte, rapoarte.
Tribunalul a observat că în cursul cercetării judecătorești instanța de fond nu a putut să audieze nemijlocit pe martorele și, motiv pentru care aceasta a făcut aplicarea disp. art.327 alin.5 cod proc. penală și art.327 alin.3 din același cod.
De asemenea, se reține că în cursul cercetării judecătorești inculpatul a produs dovezi că se află în vrăjmășie cu martorele, depunând în copie rezoluția nr.1009/P/2005 din 11 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari.
Examinând critica parchetului în sensul că în mod greșit instanța de fond a dat valoare probatorie declarațiilor martorilor, și, rude cu inculpatul, tribunalul a apreciat că aceasta nu se justifică, deoarece și în cazul martorelor și cu care inculpatul a fost în litigiu, parchetul nu a reținut aceeași situație, deși pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari exista o plângere penală.
Raportat la aceste depoziții se reține că prima instanță a făcut o analiză minuțioasă a acestora și coroborându-le cu celelalte declarații nu a putut reține cu certitudine săvârșirea faptelor avute în vedere în actul de sesizare.
Referitor la rapoartele întocmite de lucrătorii de poliție s-a apreciat că în mod corect judecătoria a reținut că aceste mijloace de probă au valoare probantă numai în momentul în care se coroborează cu alte probe și numai dacă au forma și cuprinsul prevăzut în art.91 cod proc. penală.
S-a motivat că nu îndeplinesc aceste cerințe procesele verbale care nu cuprind obiecțiile și explicațiile la care se referă art.91 alin.1 lit.d cod proc. penală, descrierea amănunțită a celor constatate, așa cum prevede art.91 alin.1 lit.d cod proc. penală și nici indicarea altor date care să ajute la prezentarea situației de fapt. Prin urmare, s-a apreciat că susținerea parchetului că lipsurile din procesele verbale denumite rapoarte sunt probleme de formă și nu de fond, nu se justifică.
S-a motivat și faptul că chiar declarațiile lucrătorilor de poliție sunt contradictorii, deoarece nu sunt indicate cu certitudine datele săvârșirii faptelor și în același timp se precizează că pentru fapta din 6 ianuarie 2006 nu s-a procedat conform art.467 cod proc. penală deoarece existat o obstrucționare din partea persoanelor care se aflau în fața blocului în care locuiește inculpatul, aspect ce nu poate fi luat în seamă, având în vedere că subinspectorul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care indică autoritatea cu care a fost investit.
S-a arătat că deși practica judiciară a aceleiași instanțe s-au pronunțat soluții de condamnare a unor inculpați, din motivarea hotărârilor rezultă o cu totul altă situație de fapt și un alt material probator administrat, astfel că fiecare speță are specificul ei, iar probele care au fost administrate sunt specifice fiecărei cauze.
Și critica invocată de parchet în sensul că instanța de fond nu luat în considerare poziția inculpatului care, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală din 15 iunie 2006 recunoscut că a condus deseori autoturisme fără să posede permis de conducere, dar a avut o poziție de nerecunoaștere pentru cele trei fapte de conducere fără permis, au fost apreciate de tribunal ca nefondate, întrucât potrivit disp. art.317 cod proc. penală, judecata se mărginește la fapta arătată în actul de sesizare al instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea.
Concluzionând că soluția de achitare pronunțată de instanța de fond se bazează pe coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, că în privința vinovăției inculpatului au planat serioase dubii iar prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, tribunalul a respins apelul declarat de parchet ca nefondat, menținând ca legală și temeinică soluția primei instanțe.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, care a critica soluțiile pronunțate de nelegalitate și netemeinice.
În motivarea recursului conform art.38510alin.1 și 2 cod proc. penală, parchetul, reiterând criticile invocate în apel, a susținut că atât instanța de fond cât și tribunalul au ignorat probele administrate în faza de urmărire penală dar și pe cele administrate pe parcursul cercetării judecătorești.
S-a susținut că inculpatul a fost surprins conducând autoturismul - - pe străzile orașului, județul D, fără să posede permis de conducere, din direcția str.- către str.-, fiind observat de subinspectorul de poliție și agentul șef de poliție, care nu au avut posibilitatea să-l oprească întrucât se aflau la distanță de cca 50 m lateral stânga de inculpat.
Martora a precizat la 5 decembrie 2005, orele 10,15, se afla la sediul pentru a încasa niște bani trimiși de sora sa din străinătate, ocazie cu care l-a văzut pe inculpat circulând pe strada -, dinspre gară către strada -, virând stânga către blocul său și având muzica dată la maxim.
La data de 6 ianuarie 2006, același inculpat, fără să posede permis de conducere, s-a aflat la volanul autoturismului Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare - circulând pe str.- din orașul, înspre gara CFR, fiind observat de subinspectorul de poliție, care a procedat la urmărirea inculpatului și când l-a ajuns în dreptul CFR i-a făcut semn regulamentar de oprire pe care inculpatul nu l-a respectat continuându-și deplasarea pe str. - și a ajuns lângă blocul în care locuiește. Aici inculpatul și-a alarmat rudele și mulți vecini, toți de etnie rromă, punând pe polițist în imposibilitatea de a-i solicita actele și determinându-l să plece din zona respectivă.
Se susține că momentul conducerii autoturismului de către inculpat a fost observat și de către agenții de poliție și, fiind dovedită și prin declarația martorei.
La data de 8 martie 2006 inculpatul a condus același autoturism Daewoo Cielo pe str.- - din orașul R, județul D înspre DN 71, cca 50-100m, fără să posede permis de conducere fiind observat de aceeași martoră în imediata apropiere a Judecătoriei Răcari, când aceasta ieșea din sediul instituției după ce terminase procesul avut în ziua respectivă.
Se susține că martora a confirmat susținerea primei martore, atât în timpul urmăririi penale cât și în fața instanței, declarație din care rezultă că în mai multe rânduri inculpatul a condus autoturismele Daewoo Cielo cu nr. -, - -, - Vectra, fiind o stare de fapt notorie pe care însă cunoscuții inculpatului nu o deferesc organelor de poliție datorită stării de temere, martora precizând că inculpatul circulă cu diferiți șoferi lângă el în eventualitatea unui control al poliției.
Se susține de către recurent că instanțele nu au apreciat corect asupra valorii probante a acestor dovezi, după cum nu a cenzurat poziția procesuală a inculpatului, care nu a fost consecvent în declarații.
S-a motivat că la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut faptele de conducere fără permis din 15 decembrie 2005, 6 ianuarie 2006 și 8 martie 2006, însă a specificat că a condus deseori autoturisme fără permis în alte dăți, în timp ce în cursul cercetării judecătorești a precizat că nu a condus niciodată autovehicule, așa încât instanțele trebuiau să aprecieze asupra sincerității inculpatului și să stabilească care din declarațiile formulate de acesta corespund adevărului.
Se mai arată că instanțele au procedat la audierea nemijlocită a lucrătorilor de poliție care au prestat ca martori sub jurământ și au relevat aspectele arătate în procesele verbale și respectiv rapoartele întocmite, însă instanțele în mod greșit au reținut că aceste mijloace de probă au valoare probantă numai dacă se coroborează cu alte probe, mărginindu-se să îmbrățișeze probatoriul administrat în favoarea inculpatului, ignorând astfel declarațiile martorilor oculari și.
De asemenea, se susține că în mod greșit s-a reținut că procesele verbale nu ar cuprinde elementele prev. de art.90 și 91 cod proc. penală, întrucât din modul în care au fost redactate nu rezultă prezentarea exactă a situației de fapt, în opinia parchetului trebuiau cenzurate sub aspectul subiectivismului declarațiile martorilor, rude apropiate sau afini ale inculpatului.
În final, se arată că atitudinea inculpatului trebuia analizată și în raport de alte cauze în care deși acesta a uzitat de același procedeu al nerecunoașterii faptei, prin sentința penală nr.187/2004 a Judecătoriei Răcaria fost condamnat pentru același gen de infracțiuni.
Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărârii, iar pe fond condamnarea inculpatului pentru faptele reținute în sarcina sa.
La termenul de judecată din 19 iunie 2008, instanța de recurs în temeiul disp. art.38514alin.11cod proc. penală a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind atașată la fila 13 dosar.
Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de criticile invocate circumscrise cazului de casare prev. de art.3859pct.18 cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art.3859alin.3 și 4 cod proc. penală, constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin rechizitoriul nr.163/P/2006 din 30 mai 2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcaria fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 22 august 1958 în com., jud.D, domiciliat în orașul, str. -,.12,.B,.3,.16, jud.D, cetățean român, studii 4 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, căsătorit, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002 (trei fapte), cu aplic. disp. art.33 lit.a și 37 lit.b cod penal.
Ca situație de fapt, s-a reținut în sarcina acestuia că în zilele de 5 decembrie 2005, 6 ianuarie 2006 și 8 martie 2006 a condus pe drumurile publice un autoturism fără să posede permis de conducere.
Se reține în actul de acuzare să situația de fapt și vinovăția inculpatului pentru infracțiunile prev. de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002 rezultă din procesul verbal de constatare al infracțiunii, rapoartele încheiate de lucrătorii de poliție, adresa nr.20053/13.01.2006, fișa de cazier judiciar, declarațiile învinuitului, declarațiile martorelor și și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În conformitate cu disp. art.3 din codul d e procedură penală, în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, iar potrivit art.52din același cod, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
În vederea aflării adevărului, organele de urmărire penală și instanțele sunt datoare să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, constituind probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.
Spre deosebire de faza urmăririi penale, procesul penal desfășurat în fața instanțelor este guvernat de principiile publicității, oralității, nemijlocirii și contradictorialității administrării probelor, instanțele de judecată fiind datoare să procedeze la readministrarea tuturor probatoriilor ce au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului și, în cazul în care există probe de vinovăție, să asigure inculpatului dreptul de a proba lipsa de temeinice a acestora, întrucât potrivit art.65 alin.1 cod proc. penală sarcina probelor revine organului de urmărire penală și instanței de judecată, iar inculpatul, care beneficiază de prezumția de nevinovăție nu este dator să-și dovedească vinovăția, însă este îndreptățit să probeze lipsa de temeinicie a probelor, astfel cum rezultă din art.66 cod proc. penală.
Așa cum au reținut și instanțele anterioare, organul de urmărire penală și-a bazat acuzațiile pe rapoartele întocmite de lucrătorii de poliție, și declarațiile martorilor și, din coroborarea cărora ar rezulta că la datele indicate în rechizitoriu inculpatul ar fi condus diverse autoturisme pe drumurile publice.
Este cert, rezultând din adresa nr.20053/13.01.2006 emisă de D și declarațiile inculpatului, că acesta nu poseda, la datele indicate în rechzitoriu, permis de conducere și prin urmare nu avea dreptul să conducă autoturisme pe drumurile publice.
Este adevărat, în egală măsură, că în virtutea rolului activ instanța de fond a procedat la audierea în calitate de martori a ofițerilor și agenților de poliție ce au încheiat rapoartele de constatare, declarații prin care se confirmă cele menționate în respectivele acte și care au fost aduse la cunoștința superiorului lor, martorul, audiat la rândul său de instanța de fond.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea vreuneia din faptele reținute în sarcina sa, susținând că la datele menționate se afla în alt loc ori că nu a condus personal autoturismul, apărările acestuia fiind confirmate de martorii audiați la cererea sa, respectiv,.
Referitor la martorele și rezultă că acestea nu au putut fi audiate de către instanța de judecată, deși au fost luate măsurile procedurale necesare, martora susținând că refuză să se prezinte în instanță deoarece se teme pentru siguranța ei și a familiei sale din cauza amenințărilor primite din partea inculpatului, iar martora se află în străinătate.
Ultimul proces verbal de căutare din 4 octombrie 2007 relevă împrejurarea că nu a mai fost găsită la domiciliu, din declarațiile fratelui său reieșind că aceasta a plecat în Austria.
Cum potrivit disp. art.63 alin.2 cod proc. penală probele nu au valoare mai dinainte stabilite, iar aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor probatoriilor administrate în cauză, rezultă că soluția instanței de fond de achitare a inculpatului în temeiul disp. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c cod proc. penală și confirmată de instanța de apel, este legală și temeinică, Curtea reținând următoarele:
Așa cum s-a arătat anterior, organului de urmărire penală îi revine sarcina să probeze existența faptei și vinovăția persoanei trimisă în judecată, aceasta din urmă având dreptul să conteste lipsa de temeinicie a probelor.
În cauza dedusă judecății se constată că rapoartele întocmite de agenții de poliție nu pot constitui mijloace de probă întrucât, așa cum au reținut și instanțele anterioare, acestea nu îndeplinesc cerințele impuse de art.90 și 91 din codul d e procedură penală, din conținutul acestora nerezultând mențiunile exprese arătate de text, în special cele privind descrierea amănunțită a faptei constatate și mai ales numele și prenumele persoanei la care se referă procesul verbal respectiv, cu arătarea obiecțiilor și explicațiilor acesteia.
Din conținutul rapoartelor încheiate reiese că agenții de poliție s-au limitat să arate că inculpatul a fost văzut conducând pe drumurile publice diverse autoturisme, cu privire la unul, chiar fără a se indica numărul de înmatriculare, însă în nici una dintre situații nu a fost posibilă prinderea și identificarea făptuitorului, deși au fost întreprinse măsuri specifice funcției de polițist, așa încât în mod corect s-a reținut că nu există certitudinea ca inculpatul ar fi fost persoana aflată la volanul autoturismului, cu atât mai mult cu cât, cel puțin într-una din situații, rezultă că agenții de poliție se aflau la cca 50 de autoturismul presupus condus de inculpat.
Confirmarea celor consemnate în respectivele rapoarte de către ofițerii și agenții de poliție semnatari ai acestora nu poate fi avută în vedere întrucât s-ar înfrânge disp. art.92 alin.2 cod proc. penală, fiind evident că aceștia sunt persoane interesate în cauză.
Cum în privința martorelor și, singurele persoane neutre care au confirmat acuzațiile din rechizitoriu s-a făcut dovada că între acestea și inculpat există relații de dușmănie, iar instanța de fond deși a luat măsurile legale nu a putut proceda la audierea nemijlocită a acestora, rezultă că aceste probe nu pot constitui temei pentru condamnarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât deși se pretinde că acestea au fost de față la respectivele evenimente, numele lor nu rezultă din rapoartele polițiștilor.
Susținerea parchetului în sensul că, deși a contestat săvârșirea vreuneia din infracțiunile prev. de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002 la datele de 5 decembrie 2005, 6 ianuarie 2006 și 8 martie 2006 ar fi recunoscut că în mod frecvent conduce autoturismul pe drumurile publice, situație în care, coroborat cu celelalte probe menționate în acuzare, s-ar impune condamnarea acestuia, nu poate fi avută în vedere, pe de o parte, întrucât așa cum au reținut și instanțele anterioare, potrivit disp. art.317 cod proc. penală, judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare, iar pe de altă parte, deoarece, așa cum reiese din declarația inculpatului dată în fața instanței de recurs, acesta are studii primare, declarația dată de acesta în timpul urmăririi penale este scrisă cu majuscule (fila 14) și prin urmare nu rezultă cu certitudine că mențiunea aflată în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, partea finală, fila 34, corespunde celor declarate de inculpat, acesta neînțelegând scrisul persoanei care a consemnat declarația.
De altfel, o asemenea precizare făcută de inculpat apare ca nejustificată cătă vreme aceasta, cu aceiași ocazie, contestase săvârșirea vreuneia din faptele imputate, iar aceste declarații au fost menținute pe tot parcursul procesului penal.
Pe de altă parte, martorii ascultați la cererea inculpatului au confirmat susținerile sale în sensul că că la datele indicate în rechizitoriu s-a aflat în alt loc decât cel menționat în rapoartele de constatare, iar la 8 martie 2006 autoturismul său a fost condus de martora și cum audierea în calitate de martor a rudelor inculpatului nu este interzisă de normele procesual penale, în mod corect au fost reținute în ansamblul probator, acestea dovedind lipsa de temeinicie a acuzațiilor.
În plus, revenind asupra declarației date de martora se constată că aceasta a fost singura persoană care a observat că inculpatul a comis infracțiunile reținute în sarcina acestuia, făcând referire expresă la datele reținute în rechizitoriu, cu toate că agenții de poliție nu l-au putut surprinde în zilele respective conducând autoturismul pe drumurile publice iar aceasta nu figurează ca martor în actele de constatare.
Prin urmare, în raport de considerentele arătate, Curtea constată că soluțiile pronunțate de instanțe sunt legale și temeinice, întrucât prezumția de nevinovăție instituită prin art.52și art.66 Cod proc. penală nu a fost răsturnată prin probele administrate de organul de urmărire penală și instanță, existând un dubiu puternic ce profită inculpatului, așa încât, criticile invocate de parchet fiind nefondate, în baza disp. art.38515pct.1 lit.b cod proc. penală se va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22 august 1958, domiciliat în, str.-,.12,.B,.3,.16, județul D împotriva deciziei penale nr.66 din 8 aprilie 2008 Tribunalului Dâmbovița și sentinței penale nr.225 din 12 noiembrie 2007 Judecătoriei Răcari.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2008.
Presedinte Judecatori
Grefier,
Red./Tehnonred EF.
2 ex./ 1 iulie 2008
. apel - Trib.
Jud. apel ,
. fond 1777/2006-Jud.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Elena Zăinescu, Ioana Nonea
