Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 613/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 613/2009

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă

JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 88/A/11 MAI 2009 pronunțată de Tribunalul ALBA în dosarul nr-

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat cu delegație din oficiu pentru inculpatul recurent, lipsă fiind acesta.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând a se da o mai mare eficiență disp. art. 74 lit.c cod penal iar ca o consecință a se proceda la reducerea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege având în vedere conduita bună a inculpatului după săvârșirea faptei.

Reprezentanta parchetului a pus concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că individualizarea judiciară este corectă.

După dezbaterea cauzei s- prezentat inculpatul recurent și a solicitat a fi achitat deoarece a condus numai 20.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 186/2009 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar penal nr- a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplic. art. 37 lit. a și b Cp.

În baza art. 83.pen. s- revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.61/31.01.2007 a Judecătoriei Turda și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse pe lângă pedeapsa aplicată prin sentință, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare.

S-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II -a și b Cod penal pe durata prev.de art.71 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art.191 al.1 Cod pr.penală.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de 19.05.2008, în jurul orelor 23:30, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare IS - 01 -, proprietate personală și l-a condus pe raza localității.

În timp ce conducea autoturismul menționat pe str. - din comuna, inculpatul a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție din cadrul Postului de Poliție, ocazie cu care s-a constatat că nu poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

Cu ocazia depistării sale, inculpatul a declarat verbal și în scris că nu posedă permis de conducere.

Constatarea organelor de poliție se coroborează cu relațiile comunicate prin adresa nr. -/2008 a C, potrivit cărora inculpatul nu figurează în evidențe ca posesor de permis de conducere.

Fiind audiat de către procuror la data de 28.07.2008, inculpatul a recunoscut și regretat fapta reținută în sarcina sa, în modalitatea de mai sus, precizând că s-a urcat la volanul autoturismului său, întrucât, deși intenționase să-l vândă martorului (nepotul său), acesta nu i-a achitat integral prețul cerut și din acest motiv s-a deplasat la domiciliul martorului, de unde a luat mașina, pentru a nu fi, eventual, păgubit de către acesta.

Împotriva a cestei sentințe a declarat apel inculpatul solicitând desființarea sentinței penale atacate și achitarea sa întrucât nu condus mașina pe drumuri publice, ci pe un drum neasfaltat și acest fapt s-a datorat împrejurării că, în urmă cu ceva timp a vândut o mașină iar cumpărătorul i-a spus că nu trage motorul și a vrut să-i demonstreze contrariul. În subsidiar, solicită schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr.88/A/2009 Tribunalul a respins apelul formulat de inculpatul.

În baza art. 192 al. 2 Cpp inculpatul a fost obligat la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu va fi avansată din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Inculpatul fost oprit pentru control pe strada - din com, drum care se încadrează în categoria de drum public iar prin procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, inculpatul nu a făcut nicio obiecțiune cu privire la cele consemnate în acest act.

De altfel, a fost pus în situația de a recunoaște fapta fiind surprins în timp ce conducea autoturismul pe un drum public.

S-a reținut că niciuna din variantele expuse începând de la urmărirea penală și până în calea de atac, prin care a încercat să-și justifice acținuea nu îl exonerează de răspunderea penală.

Instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul a mai săvârșit fapte de același gen, fiind condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea tot pentru conducere fără permis.

În atare condiții, instanța a considerat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 81 Cp, cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul solicitând casarea hotărârii penale atacate și rejudecând să se dea o mai mare eficiență disp. art. 74 lit.c cod penal iar ca o consecință să se procedeze la reducerea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege având în vedere conduita bună a inculpatului după săvârșirea faptei.

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prev. de art. 385 indice 9 alin 3 din codul d e procedură penală Curtea reține că acesta este nefondat.

Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a realizat o încadrare juridică legală a acesteia.

Astfel din, procesul verbal de constatarenr.834/P/22 05 2008, adresa nr. -/2008 a C, declarațiile martorilor, precum și din declarațiile inculpatului rezultă că acesta în data de 19 05 2008 condus autoturismul proprietate personală pe drumurile publice din localitatea, fără a poseda permis de conducere.

Inculpatul dealtfel nu a criticat decât modul de individualizare judiciar a pedepsei.

Aceste critici sunt nefondate.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 este de închisoare de la unu la 5 ani.

Instanța de fond, reținând conduita sinceră a inculpatului după săvârșirea infracțiunii, a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special în condițiile în care recurentul este recidivist atât în condițiile recidivei postcondamnatorii cât și în condițiile recidivei postexecutorii și în temeiul dispozițiilor art.39 avea posibilitatea să aplice o pedeapsă până la maximul special la care să adauge un spor.

În consecință instanța a dat eficiența cuvenită comportamentului sincer al inculpatului în momentul când a realizat individualizarea judiciară a pedepsei, reținerea circumstanțelor atenuante judiciare neimpunându-se în speță. Reducerea pedepsei sub minimul special în condițiile în care inculpatul a mai fost anterior condamnat pentru același gen de fapte ar fi de natură să minimalizeze gravitatea infracțiunii săvârșite de acesta cu consecințe negative în planul realizării scopului educativ și preventiv al pedepsei astfel cum este el reglementat de art. 52 din codul penal.

De asemenea în mod corect instanța de fond a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 61/2007 a Judecătoriei Turda.

Față de cele ce preced în temeiul art. 385 indice 15 alin 1 pct.1 lit.b din codul d e procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 360 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondurile

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 88/A/11.05.2009 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 360 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondurile

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. AL

Tehnored. VV 2ex/26.10.2009

, AC

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 613/2009. Curtea de Apel Alba Iulia