Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 694/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG nr.195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.694
Ședința publică de la 30 iunie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: George Ciobanu
- - JUDECĂTOR 3: Doru Filimon
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.78 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat în stare de libertate, asistat de avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurent, depune concluzii scrise și solicită admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, precum și aplicarea unei amenzi administrative în temeiul art. 181Cod penal, deoarece fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni fiindcă, prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță, în condițiile în care, inculpatul nu s-a sustras cu rea credință de la recoltarea probelor biologice, a produs accidentul auto din vina altui participant la trafic, iar reacția violentă a unor cetățeni l-a speriat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat, deoarece fapta acestuia reprezintă o infracțiune de pericol, iar instanțele au ținut seama de toate datele, inclusiv cele negative ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist.
Avocat din oficiu, solicită acordarea onorariului pentru prestația din oficiu efectuată.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei, că s-a pierdut, că nu a intenționat să se sustragă de la recoltarea probelor biologice și că are în întreținere copii minori.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 6 din 15.01.2009, Judecătoria Corabia în dosarul nr-, în baza art.87 al.5 din G nr.195/2002, cu aplicarea art. 74, lit.b și c Cod penal, art.76 lit.d Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 23.08.1979, în orașul C, județul O, domiciliat în comuna M, județul O, posesor al I cu seria T și nr.-, CNP - -, cetățean român, studii 8 clase, căsătorit, 2 copii minori în întreținere, agricultor, stagiul militar satisfăcut, recidivist, la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art.83 al.1 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.308/01.06.2005, care a fost cumulată aritmetic cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune, urmând ca inculpatul sa executa pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, privativă de libertate cu aplicare art.71 p
În baza art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II- și lit.b Cod penal.
A fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.199 al.3 Cod pr.penală, s-a admis cererea martorului, privind scutirea de plata amenzii judiciare în cuantum de 300 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 28.05.2008 după ce, în prealabil, consumase băuturi alcoolice, inculpatul a condus autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatricularea T - 02 - pe o uliță din comuna, iar când a virat spre dreapta, cu intenția să pătrundă pe DJ 642, spre comuna M, acesta a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, după care a ajuns într-o zonă de refugiu, pe partea a șoselei, acroșând trei autoturisme parcate regulamentar.
În aceste condiții, în jurul orelor 23, organele de poliție au ajuns la fața locului și au constat că inculpatul emana miros de alcool, motiv pentru care i-au solicitat să se supună testului cu aparatul etilotest.
Inculpatul a refuzat atât testul cu acest aparat, dar și solicitarea ulterioară a organelor de poliție de a se prezenta la o unitate sanitară în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Inculpatul a recunoscut atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței de judecată, că în prealabil consumase băuturi alcoolice, însă declarațiile cu privire la cantitatea de băuturi alcoolice consumată sunt contradictorii în sensul că acesta a susținut inițial că a consumat o sticlă de bere (fila 7 dosar penal), apoi a susținut că a consumat două sticle de bere (fila 22 dosar penal), iar în cursul cercetării judecătorești a pretins că a consumat aproximativ din conținutul unei sticle de bere.
A arătat că, în momentul în care a virat la dreapta pe DJ 642 fost "orbit" de un autoturism care venea din sens contrar, acesta fiind motivul pentru care a pierdut controlul volanului.
A mai susținut că nu s-a supus testului cu aparatul etilotest și recoltării probelor biologice deoarece după accident a intrat într-o stare de și i-a fost frică de consecințele faptei sale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, constând în aceea că nu s-a sustras cu rea credință de la recoltarea probelor biologice iar fapta reținută în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social a infracțiunii pentru care a fost condamnat, în speță fiind incidente dispoz. art. 11 pct.2 lit. a Cod pr.penală, rap. la art. 10 lit.1Cod pr.penală și la art. 181Cod penal, aplicarea unei amenzi administrative fiind de natură să-și atingă scopul preventiv educativ urmărit de lege.
In susținerea acestui motiv inculpatul a precizat că instanța nu a avut în vedere modul de săvârșire al faptei, respectiv faptul că inculpatul nu s-a sustras de la recoltarea probelor biologice cu rea credință, întrucât consumase numai o sticlă de bere, iar refuzul s-a datorat, așa cum a arătat, stării de tensiune în care s-a aflat și stării de sănătate precară ca urmare a faptului că la vârsta de 13 ani a fost electrocutat având diagnosticul crize comițiale, crize care au ca efect modificări de comportament.
Inculpatul a mai susținut că instanța trebuia să aibă în vedere că a recunoscut și a regretat fapta comisă, are familie și are în întreținere doi copii minori de 3 și respectiv 7 ani care sunt îngrijiți de bunica sa împreună cu care locuiesc, el fiind singurul întreținător.
Prin decizia penală nr.78 din 18 martie 2009, Tribunalul O l t, a respins apelul declarat de inculpat.
În baza art.192 alin. 2 Cod pr.penală, a fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul soluționării apelului în cuantum de 120 lei, din care 60 lei onorariu apărător din oficiu avansat conform art.189 Cod pr.penală, din bugetul Ministerului Justiției către Baroul Olt pentru asigurarea asistenței juridice a apelantului inculpat la termenul de judecată din data de 25 februarie 2009, avocat oficiu prezent și la termenul din data de 18 martie 2009.
Verificând sentința apelată în raport cu criticile formulate și din oficiu, s-a apreciat că soluția instanței de fond este legală și temeinică, întrucât aceasta a interpretat în mod corect probele administrate în cauză din care rezultă cu certitudine situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, pedeapsa la care a fost condamnat fiind corect individualizată, cu respectarea criteriilor prev. de art.72 și 52 Cod penal.
La individualizarea pedepsie, instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului invocată de acesta în motivele de apel, motiv pentru care i-a aplicat o pedeapsă de numai 4 luni închisoare, pedeapsă care nu este aspră, având în vedere cuantumul de numai 4 luni care se situează sub minimul special prevăzut de lege.
Faptul că urmează ca inculpatul să execute pedeapsa prin privare de libertate, este o consecință a aplicării dispoz.art. 83 Cod penal, întrucât acesta a săvârșit o nouă infracțiune în perioada în care se afla în termenul de încercare pentru o pedeapsă la care fusese condamnat anterior.
Deși se afla în perioada termenului de încercare inculpatul a săvârșit din nou cu intenție o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social, prin care a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, constând în aceea că s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și s-a sustras recoltării de probe biologice.
În practică s-a statuat că față de împrejurarea că inculpatul, recidivist, a mai fost anterior condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei tot pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea circulației, aplicarea prev. de art. 18/1, pentru noua in fracțiune nu se justifică (ICCJ - secția penală dec. nr. 1125/28.02.2002).
Datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului precizate anterior, nu constituie elemente care să impună aplicarea dispoz. art. 181Cod penal, ci numai elemente care pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, ceea ce în speță s-a și realizat.
Împotriva deciziei, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul, pentru netemeinicie, susținând în esență că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fără să invoce vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859Cod procedură penală.
Recursul este nefondat și va fi respins ca atare, cu următoarea motivare:
Curtea reține că motivul invocat în susținerea recursului de către inculpat se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală, dar că, potrivit art. 181alin. 2 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
În raport de aceste criterii, se constată nu numai că infracțiunea comisă de inculpat prezintă generic un grad de pericol social ridicat, dar și că, prin fapta sa, inculpatul a creat un prejudiciu material la trei persoane, ce rezultă din producerea unui accident de circulație soldat din avarierea a trei autovehicule, precum și că noua infracțiune acesta a comis-o în perioada termenului de încercare a unei infracțiuni cu intenție, condamnare dispusă tot pentru o infracțiune la legea circulației, iar acest din urmă aspect punând în evidență perseverența inculpatului în comiterea aceluiași gen de infracțiuni.
În consecință, în mod concret fapta acestuia prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar Curtea apreciază că, pentru realizarea scopului pedepsei, este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, privativă de libertate, așa cum temeinic și legal au apreciat instanța de fond și de apel.
Cu motivarea reținută, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 litl. b Cod procedură penală, recursul inculpatului urmează a fi respins, ca nefondat.
Căzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.78 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul inculpat la 35 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 30 iunie 2009.
Ptr. Jud. --în CO, Ptr. Jud. --în CO, - -
Președinte Secție Președinte Secție
Grefier,
Red.jud.DF
Gh.
Dact. 2 ex.PS()- 12.08.2009
30 iunie 2009.
- Emis extras.
- Administrația Finanțelor Publice C județul O, va urmări și încasa de la inculpatul suma de 355 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, George Ciobanu, Doru Filimon