Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 741/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 741
Ședința publică din data de 17 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Ion Stelian
JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Cristina Georgescu
- - -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul -, domiciliat în com. județul P, împotriva deciziei penale nr. 116 din data de 30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv dispozițiilor art. 177 și urm. pr.penală, ce reglementează procedura de citare a inculpatului și judecarea cauzei în primă instanță.
Prin sentința penală nr. 29 din data de 23.01.2008, pronunțată de Judecătoria Vălenii d Munte, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 86 al.2 din nr.OUG 195/2002, art. 86 al.2 din nr.OUG 195/2002, art. 87 al.5 din nr.OUG 195/2002.
În baza art. 81 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, prin avocat, apărător ales din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru inculpat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat, arată că în mod greșit a fost trimisă cauza spre rejudecare pentru a doua oară la instanța de fond, inculpatul a fost reprezentat de apărătorul ales de familia acestuia, însă instanța de apel a constatat că nu a fost citat și prin afișare la consiliul local de pe raza săvârșirii infracțiunii.
Mai arată că la instanța de fond au fost audiați martorii care au domiciliul în localitatea unde s-a săvârșit infracțiunea, drepturile procesuale ale inculpatului nu
-2-
au fost încălcate, iar la dosar există relații solicitate de instanță, privind persoana care a făcut angajamentul cu apărătorul ales.
Solicită instanței, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la ribunalul Prahova pentru soluționarea cauzei.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea deciziei atacate întrucât este legală și temeinică, în mod corect reținându-se că au fost încălcate dispoz.art.177 pr.penală.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.29 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Vălenii d Munte, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 30 iulie 1979 în comuna, județul P, cu antecedente penale, fără a fi recidivist, stagiul militar satisfăcut, studii 10 clase, fără ocupație, la pedepsele de câte 10 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni prev.de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 și la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art.87 alin.5 din același act normativ.
În baza art.85 Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.192/12 aprilie 2005 Judecătoriei Vălenii d e M, rămasă definitivă prin decizia penală nr.660/05 septembrie 2005 Tribunalului Prahova.
Conform art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal și art.85 Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală de față cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.192/12 aprilie 2005 Judecătoriei Vălenii de M și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
I-au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.71 alin.2 și art.64 lit.a - c Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 4 ani prev.de art.82 Cod penal și conform art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția asupra consecințelor prev.de art.83 Cod penal.
De asemenea, în baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor accesorii.
În fine, inculpatul a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză că la data de 18 martie 2005 și 13 mai 2005, inculpatul a circulat cu un autoturism pe raza comunei, județul P, având permisul de conducere suspendat, iar cu ocazia ultimei date menționate s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie și care a fost admis prin decizia penală nr.116 din 30 aprilie 2008 Tribunalului Prahova.
Astfel, a fost desființată sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu respectarea dispozițiilor legale prev.de art.177 și
- 3 -
urm.Cod procedură penală, ce reglementează procedura de citare a inculpatului și judecarea cauzei în primă instanță.
Decizia a fost atacată cu recurs de către inculpatul, care prin apărător ales a susținut că în mod greșit s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a doua oară la instanța de fond, deoarece la rejudecarea cauzei acesta a fost reprezentat de apărător ales și ca atare, instanța a constatat că nu s-a îndeplinit procedura de citare cu acesta și prin afișare la consiliul local de pe raza căreia s-a comis infracțiunea.
Mai arată că în cauză la instanța de fond au fost audiați martorii și că drepturile sale procesuale nu au fost încălcate.
Curtea, constată că în mod corect Tribunalul Prahovaa dispus trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecarea, deoarece la soluționarea acesteia inculpatul apelant nu a fost prezent, fiind încălcate drepturile procesuale prin necitarea legală a acestuia cu respectarea disp.art.177 Cod procedură penală.
Totodată, instanța de apel în mod corect a dispus ca la rejudecarea cauzei să se aibă în vedere și celelalte motive de nelegalitate constatate și invocate de către inculpat.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 30 iulie 1979, domiciliat în comuna, județul P, împotriva deciziei penale nr.116/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 septembrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Cristina Georgescu
Grefier
Red.VM
Tehnored.EV
2 ex./07.10.2008
dos.f- Judecătoria Vălenii d Munte
dos.a- Tribunalul Prahova
,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Cristina Georgescu