Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 84/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 153/740/2009

2713/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 84

Ședința publică de la 15 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Petre Popescu

JUDECĂTOR 3: Elena Ursulescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 100/27.03.2009, pronunțată de Judecătoria Alexandria și a deciziei penale nr. 106/A din data de 29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit recurentul - inculpat, pentru care se prezintă avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului și de faptul că și-a recunoscut comiterea faptelor, solicită redozarea pedepsei și suspendarea acesteia condiționată.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea celor două soluții pronunțate anterior în cauză, pe care le consideră legale în ceea ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia, în raport de faptul că inculpatul are antecedente penale. Mai solicită obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.100 din data 27.03.2009 pronunțată de Judecătoria Alexandria, față de inculpatul s-a pronunțat următoarea sentință penală.

În baza art.85 alin.1 din nr.OUG195/2002 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002 a fost condamnat același inculpat la un an închisoare.

În baza art.85 Cod penal s-a anulat suspendarea executării pedepsei de un an dispusă prin sentința penală nr.337 din 4.11.2008 a Judecătoriei Alexandria.

S-au descontopit pedepsele de 1 an închisoare și de 6 luni închisoare pe care le-a repus în individualitatea lor și în baza art.34 lit.b Cod penal le-a contopit cu pedepsele aplicate prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Alexandriaa reținut că la data de 29.09.2008, inculpatul a condus autoturismul marca BMW 3201, de culoare roșie, autoturism pe conducere și neînmatriculat, din satul, până în municipiul A, județul T, apoi până în satul () după care a condus același autoturism din nou în direcția municipiului

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.106/A din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva sentinței penale și a deciziei pronunțată de Tribunalul Teleormana declarat recurs inculpatul care solicită redozarea pedepsei, având în vedere circumstanțele personale ale acestuia.

Curtea luând spre examinare sentința penală pronunțată de Judecătoria Alexandria și decizia penală pronunțată de Tribunalul Teleorman din punctul de vedere al motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform dispozițiilor art.3856alin.3 Cod procedură penală se constată că ambele instanțe au stabilit bine situația de fapt și au reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și neînmatriculat și pentru care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare.

Curtea constată că într-adevăr judecătoria îl găsește pe inculpat că are antecedente penale, acesta mai fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru furt calificat și una de 6 luni închisoare pentru conducere fără permis, dar în dispozitivul sentinței penale nr.100, reține că inculpatul este fără antecedente penale, aspect care nu atrage reformarea sentinței penale dar nici a deciziei.

Acestea nu atrag starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.a sau b Cod penal.

În opinia noastră s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport cu criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 Cod penal și față de persistența infracțională a inculpatului fiind condamnat anterior tot pentru o infracțiune la legea circulației, nu se mai justifică redozarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată de instanța fondului.

Față de aceste împrejurări de drept recursul inculpatului este nefundat și se respinge ca atare în temeiul dispozițiilor art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.100 din 27.03.2009, pronunțată de Judecătoria Alexandria și a deciziei penale nr.106/A din 29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală.

Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu avocat oficiu 200 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./4.02.2010

- jud.:;

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Petre Popescu, Elena Ursulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 84/2010. Curtea de Apel Bucuresti