Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 889/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.889
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu Dan Andrei
- - -
GREFIER -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 29 mai 1971, domiciliat în municipiul B, Cartier Broșteni, - 20,.28, județul B, împotriva deciziei penale nr.241 din data de 05 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr.524 din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
A fost obligat apelantul - inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prin sentința penală nr.524 din 09 iunie 2009 Judecătoria Buzău în baza disp.art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală, la data de 16 iulie 2008.
În temeiul art.81 cu referire la art.82 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate pe urata de 4 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
Conform art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a (teza a II-a și lit.b Cod penal.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Conform disp.art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în care este inclusă și suma de 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, personal și asistat de avocat ales din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr.22/2009 (fila 9 dosar), lipsă fiind intimata - parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 Cod procedură penală, cu permisiunea instanței, apărătorul ales a luat legătura cu recurentul - inculpat, precizând că nu are cereri de formulat în cauză și a solicitat acordarea cuvântului în susținerea recursului. Depune la dosar motive de recurs, aflate la filele 10 - 12.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat, în opinia sa, cauza aflându-se în stare de judecată, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat având cuvântul pentru recurentul - inculpat, critică hotărârile anterioare pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește modalitatea de dozare a cuantumului pedepsei, acesta fiind exagerat în raport de modalitatea de săvârșire a faptei, limitele de pedeapsă și nu în ultimul rând conduita anterioară a acestuia.
A susținut că la data de 16 iulie 2008 inculpatul a consumat băuturi alcoolice, fiind conștient de faptul că nu mai conduce autoturismul în acea zi, însă în jurul orelor 17,20 fost sunat de soția sa, care l-a anunțat că socrul său se afla pe strada -, căzut în inconștiență și cunoscând că acesta are probleme grave de sănătate, respectiv fiind suferind de demență mixtă - formă severă, așa cum rezultă din actele medicale, s-a deplasat cu autoturismul propriu pentru a-i acorda ajutor și a-l lua acasă.
De asemenea, a arătat că inculpatul nici nu a conștientizat la acel moment, faptul că a consumat băuturi alcoolice concretizate într-un litru și J de bere marca "" și că se urca la volanul autoturismului, marcat fiind de situația expusă mai sus.
În acest sens, pe fondul neatenției și a emoțiilor puternice, în nici un caz pe fondul consumului de alcool s-a produs tamponarea, așa cum a fost descrisă în procesul verbal de constatare a infracțiunii.
Totodată, a menționat că inculpatul este o persoană fără antecedente penale, a avut o atitudine sinceră atât în fața organelor de cercetare penală cât și în fața instanței de judecată și a achitat integral prejudiciul creat cu ocazia tamponării.
Apreciază că se impune redozarea pedepsei și reținerea circumstanțelor prevăzute de disp.art.74 Cod penal, urmând a se face aplicarea disp.art.76 Cod penal, în sensul orientării pedepsei sub minimul special prevăzut de lege cu menținerea disp.art.81 Cod penal.
Față de motivele mai sus expuse, a solicitat instanței admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul de a redoza pedeapsa aplicată inculpatului, prin orientarea pedepsei sub minimul special prevăzut de legea penală. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat vinovăția inculpatului, în sensul că a condus un autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice având o alcoolemie de 2,70 %o, iar pedeapsa la care a fost condamnat este bine individualizată, fiind orientată către minimul prevăzut de textul de lege.
Recurentul - inculpat având ultimul cuvânt, a solicitat instanței admiterea recursului și redozarea pedepsei.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.524 din 09 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul fiul lui și, născut la 29 mai 1971 în municipiul B, cu același domiciliu - Cartier Broșteni, - 20, apart.28, studii 12 clase și școală profesională, căsătorit, are un copil minor, fără antecedente penale, instructor auto la SC" GRUP"SRL a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 - republicată.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani prev.de art.82 Cod penal și conform art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev.de art.83.
În temeiul art.81 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a, teza a II-a și b Cod penal.
Conform art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea și a executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 360 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu.
Pentru a pronunța o atare sentință instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză că la data de 16 iulie 2008 în jurul orei 17,40 agenți ai Serviciului Poliției Rutiere au fost sesizați de faptul că pe strada - din B, în dreptul imobilului nr.2 s-a produs un accident soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat de producerea acestuia se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul conducea autoturismul "Renault" cu numărul B-61- care a acroșat autoturismul marca "Renault" cu numărul DO.MX.-1983 după care a mai acroșat alte două autoturisme.
Întrucât, inculpatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest marca "" care la ora 18,12 a indicat o concentrație de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceste condiții,inculpatul a fost condus la Spitalul Județean B unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, stabilindu-se la prima probă recoltată o alcoolemie de 2,70 gr.%o iar după o oră la cea de-a doua probă a rezultat o alcoolemie de 2,55 gr.%
În urma audierilor, inculpatul a cunoscut faptul că a consumat mai înainte anumite cantități de băuturi alcoolice.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră prea aspră,solicitând a se ținea seama de circumstanțele atenuante personale și reducerea pedepsei.
Tribunalul Buzău prin decizia penală nr.241 din 05 noiembrie 2009 respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul,constatând că prima instanță a reținut corect vinovăția inculpatului și situația de fapt expusă mai înainte, iar pedeapsa aplicată corespunde unei juste individualizări în raport de criteriile prev.de art.72 Cod penal.
Decizia a fost atacată cu recurs de către inculpatul, care a reiterat aceeași critică ce vizează individualizarea pedepsei.
Se susține de către apărătorul ales că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, a achitat prejudiciul cauzat cu ocazia tamponării autoturismelor, situație în care se solicită reținerea circumstanțelor atenuante personale prev.de art.74 Cod penal și stabilirea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de textul de lege cu menținerea disp.art.81 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării acesteia.
Critica este neîntemeiată.
Situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, așa cum a fost expusă pe larg mai înainte, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită,iar încadrarea juridică a faptei este legală, aspecte față de care nu s-au formulat critici.
Și pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat potrivit art.81 Cod penal, a fost bine individualizată fiind respectate în totalitate disp.art.72 Cod penal, prima instanță ținând seama de gradul de pericol social al faptei, de modalitățile și condițiile în care aceasta a fost săvârșită, consecințele faptei rezultând din avarierea a trei autoturisme, precum și de persoana făptuitorului care nu are antecedente penale și a manifestat sinceritate pe parcursul procesului penal.
Curtea constată că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante personale prev.de art.74 Cod penal și reindividualizarea pedepsei prin stabilirea unui cuantum sub limita minimă prevăzută de textul de lege, așa cum s-a solicitat, deoarece pedeapsa astfel cum a fost stabilită corespunde unei juste individualizări potrivit criteriilor mai sus enunțate, corespunzând rolului preventiv educativ prev.de art.52 Cod penal.
Concluzionând, se constată că hotărârile anterioare sunt legale și temeinice sub toate aspectele, motiv pentru care recursul declarat de inculpatul apare ca nefondat și va fi respins în consecință, conform art.835/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, 29 Mai 1971, domiciliat în B, Cartier Brosteni, -.2o,.28, județul B, împotriva deciziei penale nr.241/5 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și a sentinței penale nr.524/9.o6.2009 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu Dan Andrei
Grefier
Red.
Tehnored.EV
2 ex./18.12.2009
dos.f- Judecătoria Buzău
dos.a- Tribunalul Buzău
G,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu Dan Andrei