Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 893/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 893
Ședința publică din data de 10.12.2009
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu Dan Andrei
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
- Biroul Teritorial Ploieștia fost reprezentat de procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de - Biroul Teritorial Dâmbovița, împotriva încheierii din data de 8.12.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpații și, zis "", aflați în Arestul J D, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 raportat la art.323 Cod penal și art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.
S-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a celor doi inculpați și.
În baza art. 1602alin.3 Cod procedură penală au fost obligați inculpații, ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
să nu depășească limita teritorială a județului D decât în condițiile stabilite de instanță;
să se prezinte la organele de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori sunt chemați;
să se prezinte la organele de poliție desemnate cu supravegherea de instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
S-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimați - inculpați și, aflați în stare de arest, personal și asistați de avocat și, apărători aleși din Baroul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat și avocat, având cuvântul pentru inculpații arestați, după ce în prealabil au luat legătura cu aceștia, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că hotărârea pronunțată de Tribunalul Dâmbovița este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește netemeinicia hotărârii argumentează cu următoarele aspecte:
Din întregul hotărârii judecătorești pronunțată în cauză rezultă că instanța a considerat că în situația în care pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele săvârșite este mai mică de 18 ani și nu există date din care să rezulte că inculpatul va săvârși alte infracțiuni ori că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, acesta trebuie pus obligatoriu în libertate sub control judiciar.
Consideră această abordare ca fiind una simplistă și în dezacord cu dispoz. art. 160/2 alin.1 pr.penală. Acest text de lege folosește sintagma "liberarea provizorie .se poate acorda" lăsând astfel, la latitudinea judecătorului cauzei punerea în libertate sau nu a inculpatului. Această apreciere nu trebuie să fie una arbitrară ci bazată pe circumstanțele concrete ale cauzei, pe natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite ori pe circumstanțele personale ale infractorului.
Situația de fapt reținută de instanța de judecată este în neconcordanță cu materialul probator administrat în cauză, pentru următoarele argumente:
În ceea ce privește comportamentul inculpaților pe parcursul urmăririi penale, aceștia au avut o atitudine în cea mai mare parte nesinceră și nu au dorit să colaboreze în ceea ce privește identificarea persoanelor la care urmau să ajungă plantele de cannabis după recoltare. Aceștia nu au recunoscut decât aspectele foarte evidente în cauză, cum ar fi existența plantației în locuința din localitatea, județul G și faptul că aveau cunoștință de ea.
De asemenea, inculpații nu au menționat adevăratele persoane care le-au trimis semințele de cannabis din Spania. Mai mult decât atât, au încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, făcând referire sub acest aspect la o anume.
Totodată, au încercat să mușamalizeze participarea la săvârșirea faptelor a învinuiților G și și faptul că doreau să extindă afacerea prin amenajarea unei dependințe în curtea aceluiași imobil în care să fie amenajată o altă plantație de cannabis.
Faptul că are în îngrijire pe mama și soacra sa nu are relevanță în cauză.
Pe de o parte acest aspect nu a fost în niciun fel dovedit, iar pe de altă parte există cu siguranță alte persoane din familie care pot acorda îngrijire celor două femei.
Implicarea în săvârșirea faptelor a inculpatului este pe deplin dovedită. Astfel, acesta și-a pus la dispoziție locuința pentru amenajarea culturii de cannabis, a construit în curtea sa o dependință pentru extinderea culturii, a procurat și transportat în buzunar din Spania semințe de cannabis în vederea cultivării la locuința sa și a procurat de asemenea, aparatura necesară pentru buna dezvoltare a plantației.
Totodată, inculpatul cunoștea faptul că din Spania G și procuraseră 20 semințe de cannabis pentru extinderea plantației. Sunt suficiente argumente pentru a demonstra conștienta și deplina implicare a inculpatului la săvârșirea faptelor.
Scopul procesului penal nu poate fi atins prin lăsarea în libertate a inculpaților odată cu terminarea urmăririi penale.
Administrarea sau nu a unei probe, terminarea sau nu a unei faze a procesului penal ori a unei etape din fazele procesului penal nu au nicio relevanță asupra măsurilor preventive. Aceste măsuri se iau, se revocă sau se înlocuiesc în funcție de existența ori de menținerea sau nemenținerea temeiurilor prevăzute în art. 148 pr.penală.
Procesul penal are ca scop, printre altele și educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.
Mai arată faptul că speța a fost intens mediatizată și a creat o opinie negativă în rândul cetățenilor acestei țări. Lăsarea inculpaților în libertate după numai două luni și câteva zile nu face decât să accentueze neîncrederea oamenilor în actul de justiție.
Instanța de judecată, așa cum a statuat și practica judiciară, mai trebuia să țină cont și de aspecte ca natura infracțiunilor săvârșite, gradul ridicat de pericol social al acestora, modalitatea în care au fost săvârșite, urmările produse sau care s-ar fi putut produce etc. În speță aceste aspecte, pe deplin dovedite, sunt următoarele:
La săvârșirea faptelor inculpații s-au constituit într-un grup infracțional destul de bine organizat, modul de operare, rolurile fiecărui membru și acțiunea în timp a acestora a arătat- pe larg în situația de fapt reținută în rechizitoriu.
Activitatea infracțională a inculpaților s-a desfășurat în timp, au atras și s-au folosit de persoane nevinovate, în încercarea de a-și ascunde identitatea în ipoteze unei descoperiri de către organele de urmărire penală.
Locația unde au fost cultivate drogurile este în imediata vecinătate a Postului de Poliție, ceea ce denotă o gravă lipsă de respect față de lege și față de autoritățile statului, precum și un curaj nemărginit și o mare hotărâre de a săvârși infracțiuni.
În speță, avem de-a face cu o cantitate mare de droguri, respectiv 1 kg. din cele 28 de ghivece cu plante de cannabis.
Lăsarea în libertate a inculpaților apare în acest context, ca o încălcare a principiului egalității în fața legii și a principiului echității procesului penal.
Nu este de neglijat faptul că în cadrul structurii piramidale pe care o are activitatea de trafic de droguri, rolul cultivatorului unor astfel de plante se situează în vârful acestei piramide, celelalte activități privind traficul de droguri decurgând din activitatea celui dintâi.
Impactul puternic al acestui gen de infracțiuni și proliferarea fenomenului infracțional care formează obiectul dosarului trebuie să primească o ripostă fermă și promptă din partea organelor judiciare abilitate în acest sens, arestarea inculpaților apărând pe deplin justificată.
Acest lucru și din perspectiva disp. art. 5 din care prevăd posibilitatea unor ingerințe în exercitarea dreptului la libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
infracțiunii de trafic de droguri, modul organizat în care inculpații au săvârșit aceste infracțiuni, reclamă izolarea lor de comunitate și prin aceasta descurajarea unor manifestări similare.
În speță, a lăsa în libertate inculpații înseamnă a încuraja persoanele din anturajul lor să săvârșească infracțiuni de trafic de droguri, zdruncinând încrederea opiniei publice în actul de justiție.
În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii, arată că la data de 8.12.2009, completul de judecată care a soluționat cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu mai era competent să soluționeze această cerere.
Prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați în stare de arest preventiv, dosarul fiind trimis către Tribunalul Dâmbovița în data de 7.12.2009. La această instituție dosarul a fost primit și înregistrat la data de 7.12.2009 și în consecință, la acest moment se termină faza de urmărire penală și începe faza de judecată.
În consecință, cererea de liberare provizorie caracter incidental, iar rezolvarea sa cade în mod logic și în conformitate cu disp. art. 301 și art. 302 pr.penală în sarcina completului desemnat să soluționeze cauza în fond. A interpreta astfel textele de lege înseamnă a lipsi judecătorul de fond, cel mai în măsură să cunoască dosarul și cel care este obligat să soluționeze temeinic și legal cauza, de instrumentul aprecierii asupra măsurilor preventive dispuse în sarcina inculpaților.
Conform art. 160/6 al.4 pr.penală, rezolvarea cererii de liberare provizorie în cursul urmăririi penale revine instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, iar în cursul judecății instanței sesizate cu judecarea cauzei.
Conform art. 302 alin.1 pr.penală, instanța este obligată să pună în discuție cererile și excepțiile și să se pronunțe asupra lor prin încheiere motivată.
În acest context, completul de judecată din data de 8.12.2009, chiar dacă era sesizat în cursul urmăririi penale, trebuia să trimită dosarul completului legal investit cu soluționarea fondului, iar nu să se pronunțe asupra cererii.
Față de toate acestea solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ca neîntemeiată.
Avocat având cuvântul pentru recurenții - inculpați și, a susținut că ambii inculpați, au recunoscut în mod sincer comiterea faptelor, fiind în eroare față de această plantă - cannabis, dosarul de urmărire penală fiind în prezent finalizat, astfel că cercetarea judecătorească se poate face în continuare și cu inculpații aflați în stare de libertate, obligațiile instituite de art. 1602alin.3 Cod procedură penală reprezentând tocmai o garanție a prezentării acestora în fața instanței și de asigurare a desfășurării în bune condiții a actului de justiție.
Așa cum rezultă din chiar actele dosarului de urmărire penală, în cauză nu se poate reține existența unor probe care să reliefeze faptul că, odată pusă în libertate inculpata ar încerca să comită alte infracțiuni.
Sub nici un aspect însă, aceste probe administrate nu sunt de natură face dovada că cei doi inculpați ar putea să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, să influențeze martori, experți sau părți sau să distrugă mijloacele de probă.
Față de aceste motive, a solicitat instanței respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca fiind legală și temeinică.
Avocat având cuvântul pentru recurenții - inculpați și, a solicitat instanței respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca fiind legală și temeinică, susținând că instanța de judecată are obligația de a analiza toate probele prin coroborarea lor, iar în soluționarea cererii de liberare provizorii sub control judiciar trebuie examinate în special sub aspectul condițiilor prevăzute de legiuitor în art. 1602Cod procedură penală.
Raportat la circumstanțele cauzei, recurgerea inculpaților la distrugerea sau alterarea unor mijloace de probă, ar trebui să vizeze probele deja administrate, probe care se află în această fază procesuală, în custodia instanței sesizată cu judecarea în fond a cauzei.
Circumstanțele specifice ale cauzei, în care inculpații sunt cercetați penal, țin de o apreciere în concret a faptelor, a împrejurărilor în care acestea au fost comise și nu în ultimul rând, a circumstanțelor personale, aceștia sunt soț și soție, iar în cauză nu există un grup infracțional organizat.
Recurenta - inculpată având ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă fapta comisă, că mama sa are vârsta de 78 ani și lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce o va pronunța.
Recurentul - inculpat având ultimul cuvânt, a arătat că mama sa este bolnavă și lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce o va pronunța.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față constată:
Prin încheierea din 08.12.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpații și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 raportat la art.323 Cod penal și art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.
S-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a celor doi inculpați și.
În baza art. 1602alin.3 Cod procedură penală au fost obligați inculpații, ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
a) - să nu depășească limita teritorială a județului D decât în condițiile stabilite de instanță;
b) - să se prezinte la organele de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori sunt chemați;
c) - să se prezinte la organele de poliție desemnate cu supravegherea de instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
d) - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
e) - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
S-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Dâmbovița, inculpații, și, au solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, cerere formulată și înregistrată prin intermediul apărătorilor aleși.
Prezenți personal în instanță și asistați de apărători aleși, inculpații au declarat că își însușesc cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ambii recunoscând faptele pentru care au fost arestați preventiv.
Constatând îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 1606Cod procedură penală, instanța a admis în principiu cererea de liberare provizorie și, constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile, a procedat la soluționarea în fond a acesteia.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar în lumina susținerilor inculpaților și a textelor de lege invocate, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 25/19.09.2009, Tribunalul Dâmbovițaa dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 8/2003 rap. la art. 323 Cod penal și art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, fapte reținute ca fiind în concurs real.
Pentru a dispune arestarea preventivă, instanța a constatat că, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, rezultă existența unor indicii temeinice, care să conducă la ideea că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați penal, precum și că aceste infracțiuni sunt prevăzute de legiuitor cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a inculpaților prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
Apreciind că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 136, 143, 146 și 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, tribunalul a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 29 de zile, măsură prelungită ulterior pentru o bună desfășurare a procesului penal.
Analizând distinct condițiile de admisibilitate pe fond a cererii conform art. 1602alin. 1și 2 Cod procedură penală, instanța a constată că, relativ la infracțiunile săvârșite de inculpați, acestea sunt prevăzute de legiuitor cu pedepse având un maxim de 15 ani închisoare, astfel că, sub această condiție, cererea de liberare provizorie este admisibilă.
Referitor la celelalte condiții cerute de lege pentru admiterea cererii - inexistența unor date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpaților de a săvârși alte infracțiuni și a unor date potrivit cărora inculpații vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă - actele și lucrările de urmărire penală nu relevă nici un fel de date în acest sens.
S-a constatat de prima instanță că cei doi inculpați au fost arestați preventiv și cercetați penal pentru faptul că s-ar fi constituit într-un grup infracțional având ca obiect traficul ilicit de droguri iar comiterea acestor fapte și implicarea lor sunt pe deplin recunoscute și regretate de ambii inculpați, aceștia fiind soț și soție, dând dovadă de un comportament sincer până în această fază procesuală.
În analizarea cererii de liberare provizorie, legiuitorul a prevăzut necesitatea examinării stricte a condițiilor expres și limitativ prevăzute de art. 1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, fără a face în mod explicit referire la pericolul social concret ce l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților.
Inculpata a recunoscut că, în trecut, a lucrat în Spania în casa unui polițist, care se ocupa cu aceeași activitate de cultivare a semințelor de canabis, situație care i-a insuflat acesteia posibilitatea de a exercita o activitate similară și în România, fără a exista un pericol imediat și fără a conștientiza în mod necesar și imediat consecințele acestei activități.
Deși inculpata este cunoscută cu antecedente penale, aceasta nu reflectă cu necesitate posibilitatea acesteia de a săvârși din nou asemenea fapte.
Or, pericolul pe care l-ar reprezenta inculpata prin cercetarea sa în stare de libertate nu trebuie apreciat doar în ansamblul complexității fenomenului traficului de droguri și a consecințelor generale ale acestuia. În speță, mai intervin și alte circumstanțe, cum ar fi, caracterul inculpatei, legăturile cu familia, comportamentul în societate anterior comiterii faptei, iar ulterior, comportamentul în fața organelor judiciare.
Așa cum rezultă din chiar actele dosarului de urmărire penală, în cauză nu se poate reține existența unor probe care să reliefeze faptul că, odată pusă în libertate inculpata ar încerca să comită alte infracțiuni.
Toate probele administrate până în această fază procesuală - procese verbale de percheziție domiciliară, planșe foto, declarații martori, declarații inculpați, rapoarte de constatare tehnico-științifică, procese verbale de consemnare a convorbirilor telefonice și mesajelor scrise - reprezintă în ansamblul lor indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați și trimiși în judecată.
Sub nici un aspect însă, aceste probe nu sunt de natură face dovada că cei doi inculpați ar putea să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, să influențeze martori, experți sau părți sau să distrugă mijloacele de probă.
Raportat la circumstanțele cauzei, recurgerea inculpaților la distrugerea sau alterarea unor mijloace de probă, ar trebui să vizeze probele deja administrate, probe care se află în această fază procesuală, în custodia instanței sesizată cu judecarea în fond a cauzei.
Potrivit art. 136 alin.1 și 2 Cod procedură penală, scopul procesului penal, și buna lui desfășurare se pot atinge și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar.
Ambii inculpați, au recunoscut în mod sincer comiterea faptelor, dosarul de urmărire penală fiind în prezent finalizat, astfel că cercetarea judecătorească se poate face în continuare și cu inculpații aflați în stare de libertate, obligațiile instituite de art. 1602alin.3 Cod procedură penală reprezentând tocmai o garanție a prezentării acestora în fața instanței și de asigurare a desfășurării în bune condiții a actului de justiție.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește netemeinicia hotărârii s-a argumentat că liberarea provizorie sub control judiciar este o facultate pentru instanță și nu o obligativitate, iar situația de fapt reținută de instanță sub acest aspect este neconformă materialului probator, întrucât în ce privește comportamentul inculpaților aceștia au avut o atitudine, mai degrabă nesinceră, nerecunoscând decât în parte faptele comise, iar împrejurarea că inculpata are în îngrijire pe mama și pe soacra nu este confirmată probator și nici nu prezintă relevanță.
În al doilea rând s-a susținut că măsura dispusă de prima instanță nu poate asigura buna desfășurare a procesului penal, ținând cont de natura infracțiunilor săvârșite, de gradul ridicat de pericol social al acestora, faptul că inculpații s-au structurat într-un grup infracțional destul de bine organizat, a cărui activitate s-a derulat în timp și a atras și alte persoane nevinovate.
s-a mai invocat și mediatizarea cazului, element apreciat ca fiind de natură să sporească insecuritatea percepută de opinia publică în cazul lăsării inculpaților în libertate.
Sub aspectul nelegalității, s-a susținut că la data de 8 decembrie 2009 completul de judecată ce a soluționat cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu mai era competent să soluționeze această cerere, deoarece între timp instanța a fost legal sesizată cu judecarea cauzei în fond, fiind înregistrat la 7 decembrie 2009 rechizitoriul prin care inculpații au fost trimiși în judecată.
Ca atare, cererea de liberare provizorie a căpătat un caracter incidental, aceasta urmând să fie rezolvată de către completul de judecată căruia i-a fost repartizată cauza spre soluționare conform art.160/6 alin.4 pr.penală
S-a solicitat admiterea recursulu8i, casarea încheierii atacate și pe fond respingerea cererii de liberare provizorie formulată de cei doi inculpați.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/99 alin6 pr.penală constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
În ceea ce privește critica ce vizează nelegalitatea hotărârii, Curtea constată că au fost respectate dispozițiile înscrise în Codul d e procedură penală ce reglementează modul de soluționare al cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, cât și competența în ce privește soluționarea acestora.
Așa cum se arată chiar în motivele de recurs, conform art.160/6 alin.4 pr.penală, rezolvarea cererii în cursul urmăririi penale revine instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, iar în cursul judecății instanței sesizate cu judecarea cauzei.
În speță, în ambele situații, competența aparține Tribunalului Dâmbovița, iar împrejurarea că de la data formulării și înregistrării cererilor de liberare provizorie - 26.11.2009 și până la judecarea pe fond a acestora - 8.12.2009, a fost întocmit rechizitoriul și a fost sesizată aceeași instanță cu judecata fondului, nu poate atrage reformarea încheierii atacate pe motiv de nelegalitate, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, competența aparține Tribunalului Dâmbovița în ce privește ambele aspecte avute în vedere de textul de lege sus menționat
Ținând cont de data înregistrării cererilor, în cauză deveneau aplicabile dispozițiile înscrise în teza Iat extului sus-arătat, la acel moment cauza aflându-se în cursul urmăririi penale, iar completul de judecată investit fiind nevoit să procedeze la amânarea soluționării cererilor de la termenul din 26.11.2009, în mod succesiv, la termenele de judecată din 30.11.2009 și apoi din 8.12.2009, pentru motivele expuse în încheierile respective, legate de lipsa dosarului de urmărire penală.
Faptul că între timp a fost sesizată instanța de judecată cu soluționarea fondului cauzei, nu atrage incompatibilitatea completului investit cu soluționarea cererilor în cursul urmăririi penale, o astfel de incompatibilitate nefiind prevăzută de altfel de nicio dispoziție legală în vigoare și mai mult decât atât, se observă că amânarea soluționării cererilor a avut loc din motive strict legate de lipsa dosarului de urmărire penală, astfel încât acest aspect nu ar putea reprezenta un motiv de nelegalitate,invocat chiar în propriul recurs.
În ceea ce privește criticile vizând netemeinicia încheierii atacate, Curtea constată că și acestea sunt nefondate întrucât potrivit art.136 alin.2 pr.penală, scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, atare instituții fiind de altfel conforme jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în lumina căreia este admisibilă punerea în libertate a acuzatului pe parcursul procedurii, cu condiția îndeplinirii unor garanții care să asigure prezența acestuia la proces.
Este adevărat că liberarea provizorie este o facultate și nu o obligativitate pentru instanță, însă câtă vreme sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.160/2 alin.1 și 2 pr.penală, admisibilitatea cererii de liberare provizorie se realizează prin examinarea întrunirii condițiilor legale care, se constată că sunt pe deplin realizate în ceea ce-i privește pe inculpați.
Aceștia au fost cercetați și ulterior, la 7 decembrie 2009 au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.8 din Legea nr.39/2003 rap. la art.323 alin.1 penal și prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.142/2000, constând în aceea că la sfârșitul anului 2008, începutul anului 2009, cei doi inculpați care au calitatea de soți, precum și învinuiții și G, copiii acestora, s-au constituit într-un grup infracțional având ca scop traficul ilicit de droguri de risc, sens în care au cultivat fără drept la domiciliul din comuna, județ G plante de cannabis în vederea comercializării.
A rezultat din materialul probator administrat în cauză că la 13 septembrie 2009, învinuitul a expediat pe numele său din Spania un colet în care se aflau, printre altele 20 de semințe de cannabis, ascunse într-un de, parchetul fiind livrat prin firmă de curierat, ajungând în posesia mamei sale inculpata care împreună cu coinculpatul, soțul său, a amenajat un spațiu care satisfăcea condițiile necesare de căldură, umiditate și luminozitate, în vederea creșterii plantelor.
Cu ocazia percheziției domiciliare, efectuată la 18 septembrie 2009, în incinta acestei locuințe au fost descoperite cele 28 de ghivece conținând fiecare câte o plantă de cannabis, acestea fiind ridicate de către lucrătorii de poliție în prezența martorilor asistenți.
Prin urmare, plantele cultivate de inculpați și în legătură cu care se reține că fac parte din tabelul anexă nr.3 al Legii nr.143/2000, cu toate că semințele de cannabis nu sunt supuse controlului, au fost ridicate în cursul urmăririi penale, nemaiputând fi comercializate.
Curtea observă că în mod judicios prima instanță a apreciat că dat fiind caracterul obiectiv al mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, inculpații nu pot zădărnici aflarea adevărului atâta vreme cât plantele au fost ridicate în urma percheziției și nu există alte date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea continua activitatea infracțională.
Așa cum a reținut și prima instanță, pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate nu poate fi apreciat în mod exclusiv în ansamblul complexității fenomenului traficului de droguri, fiind evident că un atare pericol trebuie examinat și în raport de gravitatea infracțiunilor pretins comise, privite nu numai prin prisma limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, dar și în raport de modul și împrejurările de comitere a faptelor.
De altfel, în încheierea atacată, instanța de fond a evidențiat o serie de criterii în raport de care a apreciat asupra temeiniciei cererii, acestea fiind caracterul inculpaților, comportamentul lor în societate anterior comiterii faptelor, dar și comportamentul în fața organelor judiciare, reținând că deși inculpata este cunoscută cu antecedente penale, acestea nu reflectă cu necesitate predispoziția de săvârșire din nou a unor asemenea fapte, cu atât mai mult cu cât în sarcina sa subzistă obligații de întreținere față de două persoane cu o vârstă înaintată, iar soțul său nu este cunoscut cu antecedente penale.
Ca atare, raportat la aceste criterii dar și ținând cont de împrejurarea că atitudinea parțial nesinceră despre care se face vorbire în motivele de recurs, nu poate reprezenta decât o garanție a dreptului recunoscut de dispozițiile interne și internaționale, de a nu fi obligat să facă declarații împotriva propriei persoane sau să se recunoască vinovat, în mod judicios s-a argumentat că datele furnizate din examinarea tuturor elementelor expuse mai sus, formează convingerea în sensul că scopul măsurilor preventive poate fi în mod efectiv atins în condițiile art.136 alin.2 pr.penală, prin liberarea provizorie a inculpaților.
În consecință, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică.
Văzând și disp.art.192 alin.2 pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIȚA, împotriva încheierii de ședință din data de 08 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu Dan Andrei
Grefier
Red.CG
6 ex./.11.12.2009
dos.f- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Cristina Georgescu Dan Andrei
