Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 901/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 901
Ședința publică de la 29 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.182/A din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depuse la dosar, prin registratură, motivele de recurs, formulate de către inculpat, și văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și menținerea hotărârii dată de prima instanță, ca fiind temeinică și legală, apreciind că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arada fost greșit admis, instanța de apel a individualizat greșit pedeapsa aplicată, având în vedere faptul că, gradul de alcoolemie nu a fost ridicat, persoana și conduita inculpatului, care este căsătorie și are un copil minor, fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, împrejurările în care a fost comisă fapta, solicitând achitarea inculpatului în baza art.10 lit.1C.P.P. invocând practică judiciară SP nr.82/2008, rămasă definitivă la Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului formulat de inculpat, ca nefondat, fapta săvârșită de inculpat, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Inculpatul, având cuvântul, regretă fapta comisă și își însușește concluziile apărătorului său ales.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Constată că prin sentința penală nr. 1090 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Arad, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală a fost achitat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 16.12.1978 în loc. T, județ T, cetățean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în T,-,. C,. 4,. 18, județ T, CNP: 1.78.12.16.-, administrator la SC SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modificată și republicată.
În baza art. 181raportat la art. 91 lit. c) Cod penal a aplicat inculpatului, amenda administrativă în cuantum de 1000 lei.
În baza art. 192 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 170 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în data de 06.01.2008 în jurul orei 01.40, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a urcat la volanul autoturismului său marca Opel pe care l-a condus din fața discotecii pe Calea, pe o distanță de aproximativ 200, fiind oprit de un echipaj al poliției rutiere, care efectua supravegherea și controlul traficului rutier în zonă.
În prezența unui martor asistent inculpatul a fost legitimat după care, simțind că emană miros de băuturi alcoolice, polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest. Rezultând valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 01.42 (fila 24), inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean A unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei din sânge.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 24/A/5 din data de 07.01.2008 inculpatul a avut în noaptea de 05/06.01.2008, la ora 02.00, o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 03.00 o alcoolemie de 0,85 g/l alcool pur în sânge (fila 11).
Fiind audiat inculpatul a arătat că a băut trei coktail-uri în discoteca, întrucât oferise de băut unor prieteni cu ocazia zilei onomastice. Inculpatul a arătat că a condus pe o distanță de 200, intenția sa fiind să ajungă la părinții săi care locuiau în cartierul, zona 300 din municipiul
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad care prin motivele depuse în scris a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare să fie suspendată condiționat. În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în condițiile în care acesta după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul pe Calea din A, o stradă intens circulată, fiind oprit de organele de poliție întrucât avea farurile stinse. Împrejurările reținute de prima instanță respectiv parcurgerea unei scurte distanțe și lipsa unui eveniment rutier sunt nesemnificative având în vedere că inculpatul a fost oprit în acel loc de organele de poliție. Potențialul pericol generat de deplasarea inculpatului sub influența alcoolului rezultă și din faptul că acesta dorea să se deplaseze în aceste condiții, pe timp de noapte, în condiții de iarnă, la T sau la domiciliul părinților săi din cartierul. S-a susținut că aspectele legate de persoana inculpatului sunt reale dar puteau fi valorificate prin aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal.
Prin DP nr. 182/A din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinței penale nr. 1090 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- pe care a desființat-o și rejudecând:
În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată a condamnat pe inculpatul -, fiul lui și, născut la 16.12.1978 în B, domiciliat în T,-,. C,. 4,. 18, jud. T, CNP 1781216-, la:
-1(un) an închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, Cod penal cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului și a fixat acestuia un termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
S-au făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal.
Au fost menținute dispozițiile primei instanțe privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, examinând apelul declarat în cadrul dat de dispozițiile art. 378 Cod procedură penală prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, a apreciat că este fondat.
Aceasta pentru că, infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată, este o infracțiune de pericol, acest pericol constând tocmai în aceea că legea a stabilit că a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge constituie infracțiune și nu contravenție. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal și efectiv. Se știe că alcoolul, consumat în cantități mari, într-un interval de timp scurt, este toxic, determinând producerea în organism a unor fenomene patologice ca: stare de excitație, confuzie mintală, lipsa de coordonare a mișcărilor, tulburări senzoriale, vizuale și auditive. efectuate de specialiști au demonstrat că alcoolul, chiar consumat în cantități mici, diminuează simțitor puterea de discernământ, capacitatea de concentrare și atenția conducătorilor auto,le alterează reflexele, timpul de reacție iar numărul erorilor în conducerea autovehiculului și al încălcărilor de lege crește în raport direct proporțional cu cantitatea de alcool ingerat.
Ori, în speță, tocmai pe fondul consumului de alcool, inculpatul a urcat la volanul autoturismului pe care l-a pus în mișcare fără a aprinde farurile, deși era noapte, ceea ce demonstrează cele mai sus menționate. Chiar dacă inculpatul, cu o alcoolemie de 1 gram la mie respectiv 0,85 gram la mie, a condus autovehiculul pe o distanță scurtă, de câteva sute de metri, pe timp de noapte, fiind oprit de organele de poliție și nu a fost implicat în vreun eveniment rutier, fără a interesa destinația deplasării sale, instanța de apel apreciind că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că nu a împărtășit punctul de vedere al primei instanțe. Tribunalul a considerat că, lipsa de pericol social al unei infracțiuni poate fi reținută mai ales în cazul infracțiunilor de rezultat, situație în care pericolul social are o arie mai vastă, cu elemente multiple de apreciere a acestuia, spre deosebire de infracțiunile de pericol, când acest pericol există fără dubiu.
Așa fiind, tribunalul în baza art. 379 pct. a lit. a Cod procedură penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinței penale nr. 1090 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- pe care a desființat-o și rejudecând în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr.195/2002 modificată și republicată l-a condamnat pe inculpatul la 1 an închisoare.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise precum și persoana inculpatului. Astfel, acesta anterior comiterii prezentei fapte, a avut o bună conduită în familie și societate, aspect ce rezultă din fișa de cazier judiciar și din împrejurarea că este încadrat în muncă, este căsătorit și are un copil minor în întreținere.
Instanța de apel a remarcat și prezența inculpatului la judecată, prezență care dovedește interesul pe care acesta îl manifestă față de situația sa și conștientizarea riscului pe care îl presupune aplicarea unei eventuale sancțiuni. Totodată, prezența inculpatului la judecată denotă, intenția acestuia de a colabora cu autoritățile judiciare și dovedește o adaptare adecvată la standardele normative ale societății și o acceptare a acestora. Această capacitate corespunzătoare de integrare socială permite exprimarea concluziei că inculpatul a realizat gravitatea faptei comise, impunându-se aplicarea unui tratament sancționator mai puțin represiv. Față de acestea, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei astfel cum este definit de art. 52 Cod penal va putea fi atins în cazul inculpatului și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate. Astfel, în baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului și în baza art. 82 Cod penal a fixat acestuia un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în termenul de încercare, dispunându-se executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Ca o consecință a condamnării, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe care instanța de apel a apreciat că îl poate exercita, în virtutea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în consens cu Decizia LXXIV din 5 noiembrie 2007 Înaltei curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal.
Celelalte dispoziții din sentință privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat au fost menținute, fiind temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale nr.182/A din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, a declarat recurs inculpatul -, solicitându-se casarea hotărârii și menținerea hotărârii primei instanțe, deoarece în mod greșit a fost admis apelul parchetului.
Recursul este nefondat.
Analizând decizia penală recurată, în raport cu solicitările efectuate în apărare și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că Tribunalul Arada apreciat că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un vehicul, având o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev.de art-87 alin.1 din OUG.195/2002, modificată și republicată, prezintă pericolul caracteristic unei infracțiuni.
Într-adevăr infracțiunea săvârșită de inculpat este o infracțiune de pericol, ce putea produce rezultate periculoase pentru toți ceilalți cetățeni participanți la traficul rutier. Inculpatul a condus autovehiculul având o îmbibație alcoolică de 1 gram la mie, respectiv 0, 85 gr. %o, fiind oprit de organele de poliție, circulând cu luminile stinse, deși afară era întuneric.
Chiar dacă inculpatului nu a produs nici un eveniment rutier, fapta sa prezintă pericol social, fiind incriminată prin dispozițiile art.87 alin.1 din OUG.195/2002, modificată și republicată.
Așa fiind, Curtea apreciază că fapta inculpatului, așa cum a fost ea reținută de instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, iar pedeapsa aplicată pentru această faptă, de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, este bine individualizată, în raport cu dispozițiile art.72
Cod PenalÎn consecință, în baza art.38515pct.1, lit.b recursul C.P.P. declarat de inculpat, urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit art.192 alin.2 C.P.P. inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.182/A din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondat.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 29 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
- - G - -
GREFIER
- -
RED: VI/07.10.2008
Dact. 2 exempl/ 01 Octombrie 2008
Primă instanță: Judecătoria Arad
Jud:
Apel: Tribunalul Arad
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea