Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 950/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-(830/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.950
Ședința publică de la 23 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 2: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.509/26.09.2007 pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr.195A/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosar nr.534/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat personal și asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpatsolicită a se dispune efectuarea unei noi fișe de cazier judiciar pentru inculpat. Arată că arestul preventiv a început ulterior judecării în acest dosar.
Reprezentantul Ministerului Publicconsideră că ar fi utilă o astfel de cerere doar pentru a se stabili profilul moral al inculpatului.
Curtea, respinge solicitarea de a se efectua o adresă pentru comunicarea fișei de cazier a inculpatului întrucât în calea de atac a recursului nu se poate face o contopire a eventualei pedepse ce ar putea fi aplicată în cauză cu alte pedepse.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, invocă cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință condamnarea inculpatului pentru o infracțiune care nu a fost comisă de acesta. Pe parcursul derulării procesului penal s-a invocat faptul că cererea formulată de inculpat, în sensul că infracțiunea nu a fost săvârșită de inculpat, ci de altă persoană, este subiectivă și are rolul de a-l exonera de răspundere pe inculpatul. Solicită a se constata că la momentul în care s-a comis această infracțiune numitul nu avea permis de conducere. În altă ordine de idei, consideră că nici probele care au stat la baza condamnării inculpatului nu demonstrează vinovăția acestuia cu certitudine. La momentul în care s-a constatat săvârșirea infracțiunii lângă autoturism a fost găsit întrucât acest autoturism îi aparținea. În procesul verbal de constatare a infracțiunii s-a menționat faptul că în autoturism au fost două persoane din care una a fugit prin porumb și nu a putut fi identificată. Ulterior, numitul a recunoscut că el a condus autoturismul și neavând permis de conducere a fugit prin ușa pasagerului din dreapta pentru că ușa de la șofer era blocată.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit. c Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat întrucât din procesul verbal de consemnare a infracțiunii flagrante întocmit de organele de poliție rezultă că vinovăția inculpatului. De asemenea, solicită a se observa contradicțiile evidente între declarațiile inculpatului și cele ale martorului
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 509/26.09.2007, Judecătoria Buftea, a dispus, în baza art. 78 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic.art.10Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
În temeiul art.71 Cod penal i-au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în seara de 12.10.2005, în jurul orelor 23,00, organele de poliție din cadrul și ale orașului, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat un autoturism marca Volkswagen ce se deplasa dinspre Orașul Otopeni spre Cartierul Pipera. La momentul la care a observat echipajul de poliție, șoferul autoturismului sus menționat a efectuat o manevră de întoarcere îndreptându-se spre Comuna Tunari.
de poliție a pornit la urmărirea autoturismului folosind semnalele luminoase și acustice, iar șoferul acestuia a efectuat o manevră de viraj la stânga intrând, la ieșirea din comuna Tunari pe un drum neamenajat care ducea spre orașul Otopeni.
Urmare a faptului că drumul era mlăștinos autoturismul urmărit s-a împotmolit în noroi. După oprirea autoturismului de pe bancheta din partea dreaptă față a deschis portiera o persoană de sex masculin, identificată ulterior în persoana martorului, care s-a îndepărtat în fugă intrând într-o cultură de porumb.
Organele de poliție au procedat la reținerea conducătorului autoturismului care încerca în tot acest timp să-1 pună în mișcare, fiind identificat în persoana inculpatului.
Pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine constată de negare a faptei pentru care a fost cercetat și ulterior trimis în judecată, afirmând pe parcursul procesului penal că în seara de 12.10.2005 autoturismul a fost condus de martorul.
La rândul său martorul audiat nemijlocit de către instanță la data de 19.09.2007 a afirmat că în seara comiterii faptei el se afla la volanul autoturismului urmărit de către echipajul de poliție.
Cu toate acestea instanța a observat că există contradicții în declarația acestuia cât și contradicții față de cele menționate în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat la data de 12.10.2005 de către organele de poliție, de natură a pune la îndoială sinceritatea acestuia.
Astfel, martorul afirmă că a efectuat o manevră de întoarcere a autoturismului la momentul la care a observat echipajul de poliție pentru ca ulterior să revină și să susțină că manevra de întoarcere s-a efectuat ca urmare a faptului că s-au răzgândit fără a avea un motiv, cu intenția de a se reîntoarce în comună.
O altă contradicție a declarației sale constă în aceea că inițial a afirmat că a întors autoturismul după ce a observat echipajului de poliție, pentru ca ulterior să susțină că nu a oprit autoturismul deoarece nu a observat că era urmărit de echipajul de poliție.
Această declarație nu se coroborează însă cu cele consemnate în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, potrivit cu care autoturismul a fost urmărit de către echipajul de poliție cu semnalele acustice și vizuale în funcțiune.
În aceste condiții, instanța de fond a înlăturat din ansamblul probator administrat în cauză declarația martorului, ca nesinceră, avându-se în vedere la deliberare probele administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța de fond a constatat însă mai multe contradicții în declarațiile acestui martor, precum și mai multe contradicții față de cele menționate în procesul-verbal de constatarea infracțiunii flagrante încheiat la data de 12.10.2005 de către organele de poliție reținând astfel nesinceritatea martorului.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere la data comiterii faptei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, inculpatul, arătând că nu este autorul infracțiunii ce i se reține în sarcină, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, iar in subsidiar redozarea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr.369/23.05.2008, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
mpotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că în mod greșit a fost condamnat cât timp din actele dosarului nu rezultă că el a condus autoturismul solicitând achitarea sa pentru infracțiunea ce i se reține în sarcină, dar și schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea disp.art.81 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 1078 din 10.09.2008 din pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a fost admis recursul și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București .
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu sub toate celelalte aspecte, Curtea a apreciat că recursul inculpatului este întemeiat având în vedere ca instanța nu s-a pronunțat pe toate motivele de apel invocate, admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr-.
Prin decizia penală nr.195/A din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, n baza art.379 pct.l lit.b Cod procedură penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.509/26.09.2007, pronunțată de Judecătoria Buftea.
fost obligat apelantul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Rejudecând cauza după casare,Tribunalul, a reanalizat întregul probatoriu administrat în cauză, în raport de criticile formulate de apelant, dar și din oficiu în baza art.371 pct.2 Cod procedură penală a apreciat că apelul formulat este nefondat.
Astfel, cum a rezultat din probele administrate s-a încheiat un proces verbal de constatare a infracțiunii din care rezulta că, dubios în mersul autoturismului a fost aceea că după virarea la dreapta, brusc la vederea echipajului s-a întors schimbând direcția de mers, schimbarea bruscă a direcției de mers reprezentând momentul ce a atras atenția organelor de politie care au pornit in urmărirea mașinii. Ori, în condițiile în care martorul audiat la propunerea inculpatului ar fi condus, acesta având carnet, nu ar mai fi întors mașina și nu ar fi fugit, încercând sa se ascundă. Concluziile procesului verbal de constatare cu privire la locul de unde a ieșit martorul nu au fost contrazise de nici un mijloc de proba.
În declarația data, martorul arata ca nu a oprit pentru ca nu văzuse mașina politiei, iar ulterior a fugit pentru că îi era teama să fie ceva în neregula cu mașina, nefiind înmatriculat, în plus a arăta că a avut permis de conducere care i-a fost suspendat.
În mod corect s-a constatat ca în cauză a fost dovedită vinovăția inculpatului prin coroborarea următoarelor probe: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, fila 5-7, rapoartele agenților care au făcut parte din echipajul de politie din seara de 12.10.2005 la care se adaugă și adresa nr.-/27.02.2007 din care a rezultat că inculpatul nu figura ca fiind posesor de permis de conducere la data comiterii faptei.
În mod corect instanța de fond a procedat la înlăturarea declarației inculpatului în care acesta a arătat că nu este autorul infracțiunii față de concluziile procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate, tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o justă individualizare a acesteia având în vedere atât criteriile generale de individualizare prev.de art.72 cât și circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră și este cunoscut cu antecedente penale, beneficiind totuși de clemență instanței în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate.
Împotriva celor două hotărârii a declarat recurs inculpatul invocând dispozițiile art.3859pct.18 Cod procedură penală, solicitând desființarea hotărârilor și achitarea sa, în baza art.10 lit.c din Codul d e procedură penală, întrucât nu a comis infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere pentru care a fost condamnat.
Examinând recursul în raport cu dispozițiile art.3859pct.18 Cod procedură penală, dar și din oficiu conform art.3856alin. 3 din același cod, Curtea constată că în cauză, nu s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărârii greșite de condamnare a inculpatului.
Eroarea gravă de fapt există dacă se constată că situația de fapt reținută de instanță este în contradicție, evidentă, cu ceea ce rezultă din probele administrate.
Prin urmare, existența erorii de fapt nu se poate determina prin reaprecierea probelor administrate de către instanța de recurs, dacă din compararea conținutul acestora cu situația de fapt reținută de instanță, nu rezultă o discordanță evidentă, neîndoielnică. În consecință, instanța de recurs nu poate să refacă raționamentul judiciar inductiv în care premisele sunt probele administrate iar concluzia este situația de fapt reținută câtă vreme constată că instanța de fond și cea de apel au realizat o evaluare temeinică a probatoriului iar rezultatul acestei analize se reflectă în situația de fapt reținută.
Totodată, poate exista eroare gravă de fapt dacă între situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și soluția pronunțată se constată că sunt contradicții rezultate fie din ignorarea de către instanțe a unor aspecte evidente care ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susține, fie soluția se bazează pe probe inexistente, ori soluția este contrazisă de considerentele hotărârii.
Or, în prezenta cauză se constată că situația de fapt reținută de instanțe este în deplină concordanță cu ceea ce rezultă din probele administrate iar soluția de condamnare este susținută de întreg materialul probator.
Totodată, a analiza susținerile inculpatului, care sunt o reiterare a motivelor din apel, ar impune o reanalizare a probatoriului administrat, evaluat în fond și în apel ceea ce ar excede sferei de aplicabilitate a cazului de casare menționat.
În concluzie, în prezenta cauză aflată în recurs, nefiind permisă nicio imixtiune în raționamentele ce țin de interpretarea probatoriului și neexistând vreo denaturare vădită a probelor sau vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor criticate cu privire la existența infracțiunilor comise de inculpatul, Curtea constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 din Codul d e procedură penală.
Totodată,Curtea constată că nu este incident în cauză nici unul dintre cazurile de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu.
Prin urmare, Curtea, în baza art.38515pct.1lit.b din Codul d e procedură penală,va respinge,ca nefondat,recursul inculpatului .
În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, îl va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.195/A din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./8.07.;14.07.09
- II. - jud.:;
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru, Niculina Alexandru, Silvia Cerbu
