Infractiuni silvice Spete. Decizia 569/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIE Nr. 569

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa președinte secție

JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Bogdan Adrian Ștefan Nimineț

- - -

GREFIER- - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - a fost legal reprezentat de - procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, privind pe inculpații G, și, împotriva deciziei penale nr. 218/AP/19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, asistat de av., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind inculpații G, - pentru care au răspuns cu delegație av. și av. C,și reprezentanții părții vătămate Ortodoxă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Avocat solicită ca instanța să aprecieze dacă este necesar a se dispune audierea inculpaților având în vedere soluția de achitare pronunțată de Tribunalul Neamț. Precizează că alte cereri nu mai are de formulat.

Avocat - pentru inculpatul, av. C- pentru inculpatul G și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Instanța apreciază că nu se impune audierea inculpaților, fapt pentru care constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul parchetului arată că înțelege să susțină numai motivul de recurs cu privire la temeiul achitării, apreciind că acesta ar trebui să fie art. l0 lit.b Cod pr.penală și nu art. 10 lit.d Cod pr.penală.

Avocat C, pentru inculpatul G arată că Tribunalul Neamț în mod corect a dispus achitarea inculpatului, fapt pentru care solicită respingerea recV. ca nefondat. Cu onorariu din fondurile

Avocat, pentru inculpatul solicită respingerea recV. și să se mențină soluția pronunțată de instanța de apel, ca temeinică și legală. Cu onorariu din fondurile

Avocat, pentru inculpatul arată că în mod corect a fost achitat inculpatul, fapt pentru care solicită respingerea recV. și să se dispună plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu, din fondurile

Inculpatul lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recV. penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, împotriva deciziei penale nr.218/AP din 23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.606 din 11.XII.2007 pronunțată de Judecătoria Romans -au dispus următoarele:

Pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori prevăzută de art. 97 alin. 1 și 4 lit. a) și c) din Lg.26/1996, cu aplicarea art.37, lit. b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul G, fiul lui G și, născut la 20.04.1981, în mun.R, jud. N, cu domiciliu în., sat, jud. N, CNP -, cetățean român, studii 4 clase fără ocupație, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, cu antecedente penale - la 2 ani închisoare.

Pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori prev. de art. 97 alin. 1 și 4, lit. a) și c) din Lg. 26/1996 cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) Cod penal, inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa cea mai grea după contopire de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercitarea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal.

Pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 97 alin. 1 și 4 lit. a) și c) din Lg. 26/1996 cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la 18.09.1982 în R, cu domiciliu în com., sat, jud. N cu CNP - la 2 ani închisoare.

Pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori prevăzut de art. 98 alin.l și 4 din Lg.26/1996, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) Cod penal, după contopire inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, la care a fost condamnat inculpatul, prin sentința penală 332/18.05.2006, a Judecătoriei Roman, urmând ca inculpatul să execute în total 3 ani de închisoare.

In baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), c) Cod penal.

Pentru săvârșirea acțiunii de tăiere ilegală de arbori prevăzută de art. 97 alin. 1 și 4 lit. a) și c) din Lg.26/1996, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 1.09.1985, în R, domiciliat în. R, sat, jud. B cu CNP - la 2 ani închisoare.

Pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, prevăzută de art. 98 alin.1 și 4 din Lg. 26/1996, a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.

In baza art. 33 lit.a) cu aplicarea art.34 lit. b), Cod penal după contopire inculpatul să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea de 2 ani închisoare.

In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 4 ani ce constituie și termen de încercare, stabilit în baza art. 82 Cod penal.

S-a pus în vedere inculpaților prevederile art. 83 și 84 Cod penal cu privire la revocarea suspendării.

S-a constatat că prejudiciul cauzat de cei 3 inculpați părții vătămate Ortodoxă, în valoare de 1248,9 lei a fost în întregime acoperit prin restituirea bunurilor furate și că aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. e) cu referire la 112 lit. f) Cod penal, s-a dispus confiscarea sumei de 140 lei obținută de inculpați de la cumpărătoarea de bună credință, și care nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 Cod proc.pen. au fost obligați inculpații, să plătească statului fiecare câte 250 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile avocaților desemnați din oficiu în sumă de câte 100 lei au fost plătite din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman nr. 99/P/2007, inculpații G, și, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiuni de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 97 alin. 1 și 4 lit. a) și c) din Legea 26/1996 cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și de furt de arbori prevăzută de art. 98 alin. 1 și 4 din Legea 26/1996 cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, pentru inculpatul G; pentru infracțiunea prevăzută de art. 97 alin. 1 și 4 lit. a) și c) din Legea 26/1996 cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 98 alin.l și 4 din Legea 26/1996 cu aplicarea art.37 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal - pentru inculpatul și pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori - prevăzută de art. 97 alin. 1 și 4 lit. a) și c) din Legea 26/1996 și furt de arbori prevăzută de art. 98 alin. 1 și 4 din Legea 26/1996 cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal pentru.

S-a reținut din probele administrate că în ziua de 21 octombrie 2006 organele de poliție din comuna s-au sesizat despre faptul că în

noaptea de 20 - 21 octombrie 2006, inculpații au tăiat și sustras un număr de 40 de arbori de esență salcâmi din pădurea proprietatea bisericii ortodoxe din satul, comuna.

A fost identificată în aceeași zi și persoana care a cumpărat de la inculpați, materialul lemnos furat, pe nume din satul. Aceasta nu a cunoscut proveniența lemnului cumpărat de la inculpați și a restituit marfa cumpărată părții vătămate.

Potrivit calcului valoric făcut de Ocolul Silvic R - valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate este 1248,6 lei, însă aceasta nu s-a mai constituit parte civilă, întrucât i-a fost restituit în întregime materialul lemnos furat.

Fiind interogați inculpații, au recunoscut că au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată - arătând că cumpărătoarea le-a oferit pentru două căruțe de lemne 140 lei, pe care au împărțit-o între ei și au folosit-o în scop personal.

Faptele săvârșite de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori prevăzute de art. 97 alin. 1 și 4 din Legea 26/1996 și de furt de arbori prevăzut de art. 98 alin. 1 și 4 din Legea 26/1996 cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal și sunt pe deplin dovedite cu procesul-verbal de constatare la (fila 6), declarația martorului (fila 23), fișa de calcul nr. 3000 din 23.10.2006 (fila 5), declarațiile inculpaților.

La încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpați instanța a avut în vedere că inculpatul G este inculpat recidivist postexecutoriu și i s-a aplicat art. 37 lit. b) Cod penal, inculpatul este recidivist postcondamnatoriu și i s-a aplicat dispozițiile art. 37, lit. a) Cod penal.

În consecință după aplicarea unei sancțiuni cu închisoarea și făcând aplicarea regulilor concV. de infracțiuni instanța a dispuS în baza art. 83 Cod penal pentru inculpatul - revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală 332 din 18.05.2004 a Judecătorie R, urmând ca pe lângă această pedeapsă să execute și pedeapsa aplicata prin prezenta hotărâre.

Li s-au interzis inculpaților și G, în baza art. 71 Cod penal exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și c) Cod penal pe toată durata pedepsei aplicate.

Cu privire la inculpatul - care este infractor primar, instanța a dispus că pedeapsa rezultantă după contopirea pedepselor aplicate pentru fiecare din faptele comise să fie suspendat condiționat în baza art. 81 Cod penal, considerându-se că rolul sancționator și educativ al pedepsei, poate fi atins și prin această modalitate de executare a pedepsei.

I-au fost puse în vedere prevederile art. 82 Cod penal cu privire la termenul de încercare și ale art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 118 lit. e) cu referire la art. 112 lit. f) Cod penal, s-a dispus confiscarea sumei de 140 lei rezultat al infracțiunii, obținută din vânzarea lemnului furat.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a mai substituit parte civilă, deoarece și-a recuperat prejudiciul în totalitate prin restituirea în natură a bunurilor furate.

Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații G și.

Prin decizia penală nr.218/AP din 23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-au dispus următoarele:

În temeiul art.379 punctul 2 lit.a Cod procedură penală, s-au admis apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr.606 din 11.12.2007 pronunțată de Jud.

În temeiul art.373 Cod pr.penală s-au extins efectele apelurilor și cu privire la inculpatul intimat.

A fost desfiițată în totalitate sentința atacată și rejudecând cauza:

În temeiul art.334 cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la inculpatul G din infracțiunea de tăiere de arbori prev.de art.97 alin.1 și 4 lit.a și c din Legea nr.26/1996 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, în infracțiunea de tăiere de arbori prev.de art.32 alin.1 și 4 lit.a și c din OG nr.96/1998 republicată, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.

În temeiul art.334 cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la inculpatul din infracțiunea de tăiere de arbori prev.de art.97 alin.1 și 4 lit.a și c din Legea nr.26/1996 cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, în infracțiunea de tăiere de arbori prev.de art.32 alin.1 și 4 lit.a și c din OG nr.96/1998 republicată, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal.

În temeiul art.334 cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la inculpatul, din infracțiunea de tăiere de arbori prev.de art.97 alin.1 și 4 lit.a și c din Legea nr.26/1996, în infracțiunea de tăiere de arbori prev.de art.32 alin.1 și 4 lit.a și c din OG nr.96/1998 republicată.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a, rapotat la art.10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori prev.de art. 32 alin.1 și 4 lit.a și c din OG nr.96/1998 republicată, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal și art.13 alin.1 Cod penal și pentru infracțiunea de furt de arbori prev.de art.97 alin.1 și 4 lit.a și c din Legea nr.26/1996 cu aplic. art.37 lit. și art.13 alin.1 Cod penal.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a, rapotat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori prev.de art. 32 alin.1 și 4 lit.a și c din OG nr.96/1998 republicată, cu aplic.art.37 lit. și art.13 alin.1 Cod penal și pentru infracțiunea de furt de arbori prev.de art.97 alin.1 și 4 lit.a și c din Legea nr.26/1996 cu aplic.art.37 lit. și art.13 alin.1 Cod penal.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a, rapotat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori prev.de art. 32 alin.1 și 4 lit.a și c din OG nr.96/1998 republicată, cu aplic.art.13 alin.1 Cod penal și pentru infracțiunea de furt de arbori prev.de art.97 alin.1 și 4 lit.a și c din Legea nr.26/1996, cu aplic.art.13 alin.1 Cod penal.

S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr.606/11.12.2007 a Judecătoriei Roman.

S-a constatat că prejudiciul produs părții vătămate Ortodoxă, a fost acoperit prin restituirea bunurilor sustrase.

Onorariile apărătorilor din oficiu, desemnați pentru inculpați în ambele instanțe, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din ambele instanțe, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Examinând sentința atacată în baza motivelor de apel invocate cât și din oficiu, tribunalul a constatat că se impune desființarea acesteia în totalitate, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Având în vedere că prin nr.85/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr.84/2007 s-au adus modificări modului de calcul al prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor silvice de tăiere și respectiv furt de arbori, s-au solicitat relații în acest sens de la Ocolul Silvic R, care prin adresa nr.1799/28.05.2008 a comunicat că valoarea pagubei produsă de inculpați este de 190,79 lei.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, este necesar ca valoarea arborilor tăiați și sustrași să fie de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, care este potrivit legislației actuale de 69 lei, sau dacă valoarea este sub această limită, fapta să fi fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de 2 ani.

Prin urmare, potrivit calculului efectuat de Ocolul Silvic R, valoarea pagubei este de 190,79 lei și nu este de 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă picior, iar din fișele de cazier judiciar ale inculpaților nu rezultă că au mai săvârșit fapte similare.

Pentru aceste considerente, s-a impus achitarea inculpaților în temeiul art.10 lit. d Cod procedură penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, sub aspectul laturii obiective.

De asemenea, în temeiul art.334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de tăiere de arbori, în dispozițiile art.32 alin.1 și 4 lit. a și c din nr.oG96/1998 dat fiind că dispozițiile art.97 din Legea nr.26/1996 au fost abrogate implicit, prin intrarea în vigoare a ordonanței enunțate mai sus.

Pentru toate considerentele expuse s-a impus și extinderea efectelor apelurilor declarate și cu privire la inculpatul intimat.

De asemenea, sunt aplicabile și dispozițiile art.13 alin.1 Cod penal, având în vedere modificările aduse modului de calcul al prejudiciului.

Împotriva deciziei penale a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.

În motivarea recV. a arătat următoarele:

În mod nelegal s-a luat în calcul la stabilirea valorii prejudiciului adresa nr.1799/28.05.2008 emisă de Ocolul silvic R (23 dosar tribunal), care stabilește o valoare a celor 40 salcâmi tăiați ca fiind 190,79 RON, calcul ce s-a efectuat conform OUG 85/ 8 noiembrie 2006, aprobată prin Legea 84/2.04.2007.

Această adresă nu constituie un mijloc de probă și nu poate fi avută în vedere la soluționarea cauzei deoarece OUG nr. 85/8.11.2006, privind stabilirea modalității de evaluare a pagubelor prevede în art. 2 pct.4,." în cazul producerii de pagube în vegetație forestieră din păduri și din afara pădurilor, acestea se evaluează prin expertiză extrajudiciară sau judiciară, după caz".

Având în vedere calculul prejudiciului constatat la urmărirea penală (la data constatării faptei, cum prevede legea) și care are ca temei de calcul Ordinul SA. nr. 416/2006, se constată că aceasta este valoarea reală a prejudiciului creat, respectiv 1248,90 RON (5 dosar urmărire penală) și nu o adresă a Ocolului silvic R care nu detaliază modul de calcul al valorii pagubei și care anulează practic fișa de calcul 3000/23.10.2006, întocmită de același Ocol Silvic

Pentru motivele expuse, hotărârea pronunțată de Tribunalul Neamț este nelegală și netemeinică atât din punctul de vedere al modului în care s-a stabilit prejudiciul (nu prin expertiză judiciară sau extrajudiciară cum prevede legea), cât și prin motivarea hotărârii, în sensul că un metru cub de masă lemnoasă este de 69 RON potrivit legislației actuale; în această situație, la același volum de masă lemnoasă - 2,557 mc - tăiat și sustras de inculpați, prejudiciul este mai mare decât în situația în care la urmărirea penală s-ar fi calculat prețul la valoarea de 23 RON metru cub masă lemnoasă, stabilit prin ordin nr. 537/18.11.2002, cu aplicare din 26.11.2002.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Neamț este nelegală și sub aspectul motivării din considerente și temeiul achitării - în sensul că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor, deși temeiul juridic ar fi fost a 10 lit."b" pr.penală (faptele săvârșite de inculpați nu sunt prevăzute de legea penală) dacă prejudiciul ar fi fost sub limita legală prevăzută de lege.

De asemenea se va avea în vedere și greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunile de sustragere de arbori, consemnându-se la încadrarea juridică - în mod greșit prevederile art. 97 al.l și 4 lit."a" și "c" din Legea 26/1996, deși temeiul juridic al furtului de arbori este art. 98 al.l, 2, 3, 4 din Legea 26/1996 Codul silvic, iar furtul se raportează la încadrarea juridică de la art. 32 din OG 96/27.08.1998 (tăiere ilegală de arbori).

La judecarea cauzei în fond - 12.06.2008, nu a fost legal îndeplinită procedura de citare cu inculpatul apelant G, la adresa de domiciliu indicată în motivele de apel, respectiv comuna, sat, acesta fiind citat la " de onoare al Primăriei" din comuna, așa cum se consemnează în citație ( 25 dosar tribunal).

Cu ocazia dezbaterilor procurorul de ședință a declarat că înțelege să susțină numai motivul de recurs privind temeiul juridic al achitării.

Instanța de control judiciar examinând în temeiul art.38514Cod pr.penală hotărârea atacată pe baza lucrărilor și motivului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate cât și din oficiu conform art.3859al.3 Cod pr.penală, constată că aceasta este legală și temeinică.

În mod corect tribunalul a dispus achitarea inculpaților în temeiul art.10 lit.d Cod pr.penală întrucât intervenind majorarea prețului după data comiterii infracțiunii, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, ceea ce atrage după sine aplicarea textului mai sus arătat.

Nu poate fi primită critica parchetului că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art.10 lit.b Cod pr.penală, întrucât fapta respectivă este prevăzută de legea penală.

De altfel și prin Decizia în interesul legii nr.12 din 18.II.2008 a s-a stabilit cu caracter obligatoriu că în astfel de situații sunt aplicabile dispozițiile art.10 lit.c Cod pr.penală.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs invocate de parchet, acestea sunt neîntemeiate, neavând un suport probatoriu pentru considerentele care au fost arătate pe larg de tribunal.

Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, se va respinge ca nefondat recursul parchetului.

Onorariu avocat oficiu în cuantum de câte 150 lei pentru fiecare inculpat se va suporta din fondul

Văzând și prevederile art.192 al.3 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva deciziei penale nr.218/AP din 23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, privind pe inculpații G, și.

Onorariu avocat oficiu în sumă de câte 150 lei pentru fiecare inculpat se suportă din fondul

În baza art.192 al.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare se suportă de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 25.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Bogdan Adrian Ștefan Nimineț

- - - -

- -

GREFIER,

- -

red.

red. /

red.Șt.

tehnored. - ex.2

9/9.2008

Președinte:Ioana Vorniceasa
Judecători:Ioana Vorniceasa, Bogdan Adrian Ștefan Nimineț

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni silvice Spete. Decizia 569/2008. Curtea de Apel Bacau