Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 796/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

(Număr în format vechi 1301/P/2009) - înlocuire măsură preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 796

Ședința publică de la 10 August 2009

PREȘEDINTE: Aurel Ilie Președinte Secție

- - - JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu

- - - JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

.

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații R și, împotriva Încheierii din data de 06 august 2009 pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Gorj - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții - inculpați, ambii asistați de avocat desemnat din oficiu.

Procedura de citare, este legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța de control judiciar, din oficiu, pune în discuție inadmisibilitatea căilor de atac formulate de recurenți în cauză, acordând cuvântul asupra dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurenții - inculpați, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la excepția ridicată.

Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de respingere a recursurilor, ca fiind inadmisibile, cu obligarea corespunzătoare a recurenților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Recurenții - inculpați, având pe rând ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția privind excepția ridicată, solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii Tribunalului Gorj și admiterea cererilor de înlocuire a măsurii preventive dispuse față de ei, astfel cum au fost formulate.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față;

Prin Încheierea din data de 06 august 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Gorj - Secția Penală a dispus respingerea cererilor de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, cu măsura de a nu părăsi țara, formulate de inculpații - fiul lui și, născut la 15.11.1976 în municipiul C, jud. G, cu domiciliul în orașul,-, -.3,.1,.4,.20, jud. G, fără foprme legale în orașul,-, -.3,.1,.3,.13 și, str.- Școlii, -.8,.3, 54, recidivist, CNP.-, cetățenie română, fără ocupație, studii medii - și R - fiica lui - și, născută la 04.07.1980, în municipiul Focșani, jud. V, cu domiciliul în,-, -.3,.1,.4,.20, jud. G, fără forme legale în orașul,-, -.3,.1,.3,.13 și oraș, str.- școlii, -.8,.3,.54, CNP-, cetățenie română, fără ocupație, studii 4.

Ai fost obligați petiționarii la plata a câte 125 lei la cheltuieli judiciare statului, din care, suma de câte 100 lei reprezintând onorariu avocat din oficiu ce va fi achitată în avans, din fondurile, către Baroul Gorj.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Gorj - ca instanță de fond - a reținut că, prin cererile formulate de inculpații R și la data de 27.07.2009, aceștia au solicitat înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, inculpatul arătând că are doi copii minori în întreținere, facturile utilităților locuinței de plătit, unul dintre copii este bolnav și necesită îngrijiri medicele periodice de specialitate și și-a găsit un loc de muncă, dar necesită deplasarea din localitatea de domiciliu.

De asemenea, în cererea sa depusă la dosarul cauzei, inculpata R nu a arătat în scris motivele pe care și-o întemeiază, iar oral, ambii inculpați au solicitat admiterea cererilor lor, întrucât au în întreținere doi copii minori, unul fiind bolnav și trebuie dus la Spitalul B - Secția Neurologie, pentru investigații, depunând la dosarul cauzei copia biletului de trimitere, precizând totodată că și-au găsit loc de muncă, depunând în acest sens la dosar copiile unor adeverințe prin care societatea SC SRL își arată disponibilitatea angajării celor doi.

Analizând actele și lucrările cauzei, tribunalul a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii de nu părăsii localitatea subzistă în continuare și nu există motive întemeiate care să impună înlocuirea acestei măsuri cu măsura de a nu părăsi țara, cauza fiind de o complexitate deosebită, multe dintre părțile vătămate și martori fiind plecați din țară, fapt ce a determinat acordarea unui număr de termene de judecată foarte mare.

Chiar dacă inculpații și R au arătat că și-au găsit un loc de muncă, depunând la dosarul cauzei copiile adeverințelor emise de SC SRL, prin care această societate și arată disponibilitatea angajării celor doi inculpați, această societate are sediul în, fapt ce nu impune cu necesitate deplasarea inculpaților în altă localitate.

Totodată faptul că au în întreținere doi copii minori și unul din acești este bolnav, necesitând investigații, instanța de fond a constatat că aceștia pot solicita părăsirea localității pe o anumită perioadă de timp, în vederea efectuării investigațiilor.

Astfel, s-a apreciat că, în situația admiterii cererilor formulate în speță de inculpați, ar exista posibilitatea ca aceștia să nu se poată prezenta la termenele de judecată pentru care vor fi citați, determinând întârzierea nejustificată soluționării dosarului, cu atât mai mult cu cât, la foarte multe termene de judecată nu s-a putut administrat nici o probă, datorită lipsei nejustificate a părților și, admițând cererile în cauză, ar fi greu de îndeplinit procedura de citare, întrucât nu s-ar cunoaște de către instanță locul în care inculpații și-ar stabili reședința.

Împotriva acestei încheieri, au formulat recurs inculpații R și, fără a depune motive scrise, oral, în fața instanței de control judiciar, solicitând admiterea recursurilor și, pe fond, admiterea cererii de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, cu măsura de a nu părăsi țara, conform motivelor invocate inițial în fața instanței de fond.

Recursurile sunt inadmisibile.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, Curtea constată că, prin cererile formulate la data de 27 iulie 2009, inculpații R și au solicitat înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cereri care au fost însă respinse de către Tribunalul Gorj - ca instanță de fond - prin Încheierea pronunțată la data de 06 august 2009, stată în dosarul nr-.

Această încheiere a rămas însă definitivă, inculpații nemaiavând posibilitatea formulării unei căi ordinare de atac întrucât, legiuitorul a prevăzut faptul că, împotriva unei hotărâri definitive nu se mai poate exercita o cale ordinară de atac.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile formulate în speță de cei doi inculpați sunt inadmisibile și urmează a fi respinse ca atare, potrivit dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenții vor fi obligați la plata corespunzătoare a cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 110 lei, inclusiv suma de câte 100 lei pentru fiecare, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care urmează a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații R și, împotriva Încheierii din data de 06 august 2009 pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Gorj - Secția Penală.

Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de 110 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de câte 100 lei pentru fiecare, reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 August 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. jud.: -

Dact. 2 ex./ - 12 August 2009

-10.08.2009 -

- va urmări și încasa de la inculpații R și suma de 110 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Aurel Ilie
Judecători:Aurel Ilie, Ionela Vîlculescu, Lotus Gherghină

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 796/2009. Curtea de Apel Craiova