Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 794/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 794

Ședința publică de la 10 August 2009

PREȘEDINTE: Aurel Ilie JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu

- - - - JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină

- - - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul - în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva Încheierii din data de 04 august 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Gorj - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul (în stare de arest), asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestului preventiv arătând în esență că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului arătând dimpotrivă că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică - acesta este cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de furt și tâlhărie, în stare de recidivă.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului său, conform celor arătate de apărător.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin Încheierea din data de 04 august 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Gorj - Secția Penală a dispus, în baza art. 3002raportat la art. 160bpr. pen. menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului - fiul lui și, născut la data de 20.08.1986 în Tg.J, Județul G, cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, serviciul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, domiciliat în Oraș,-.1, județul H, CNP: -, în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Gorj, analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 215 din 16.04.2009 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor d furt calificat, tâlhărie împreună cu un minor, ultraj contra bunelor moravuri și distrugere, toate infracțiunile fiind comise în stare de recidivă postexecutorie.

În fapt s-a reținut că, la data de 29.04.2008, după lăsarea întunericului, inculpatul a sustras bunuri din autoturismul proprietatea părții vătămate G, pătrunzând în autoturism și demontând mai multe componente din bordul autoturismului, fiind surprins de mai multe persoane, inculpatul încercând să fugă pentru a-și asigura scăparea.

În seara zilei de 11.08.2008, în timp ce partea vătămată se deplasa de la serviciu spre locuința sa, având în geantă banii proveniți din încasări pe ziua respectivă și fiind însoțită de fiica sa în vârstă de 6 ani, același inculpat i-a smuls poșeta de pe umăr, fugind.

S-a reținut de asemenea că, în seara zilei de 19.08.2008 inculpatul s-a deplasat la barul pe raza satului, Comuna, unde a intrat în conflict cu partea vătămată, ulterior revenind la bar cu altă persoană, respectiv și împreună au exercitat acte de violență asupra părții vătămate căruia i-au produs leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 10-12 file. În aceleași împrejurări, același inculpat s-a înarmat cu un par de lemn cu ajutorul căruia a spart geamurile de la ușa principală de intrare în bar.

Cauza se află pe rolul Tribunalului Gorj, urmare a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg Cărbunești și inculpații, și.

Verificând legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestării, luată și menținută în cauză, s-a constatat că temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a inculpatului, existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, prin riscul ca aceasta să comită și alte infracțiuni.

Împotriva încheierii Tribunalului Gorj, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul.

Recursul a fost motivat oral susținându-se în esență faptul că lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

Analizând recursul formulat în raport cu actele și lucrările dosarului instanța constată că este nefondat.

Inculpatul este condamnat în primă instanță pentru o suită de infracțiuni din care unele grave de violență (tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri), comise în stare de recidivă.

Acest lucru dovedește și faptul că pedeapsa anterioară nu și-a atins scopul preventiv educativ iar împrejurarea că, după executarea anterioară a unei pedepse privative de libertate a continuat comiterea de infracțiuni denotă pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpatului.

Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 38515pct. 1 lit. b și C.P.P. art. 160 C.P.P. recursul formulat va fi respins ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva Încheierii din data de 04 august 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Gorj - Secția Penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 August 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. jud.: -

Jud. Tb. Gj.:

C-tin.

Dact. 2 ex./

-10.08.2009 -

-, va urmări și încasa de la inculpatul suma de 140 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Aurel Ilie
Judecători:Aurel Ilie, Ionela Vîlculescu, Lotus Gherghină

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 794/2009. Curtea de Apel Craiova