Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 80/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 80/2009
Ședința publică de la 08 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda
Grefier Creța
Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba - reprezentat de - Procuror
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de inculpata împotriva încheierii penale nr. 38 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- recurent Inculpat - personal, în stare de arest în cadrul IPJ A și asistată de avocat, ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpata arată că înțelege să-și retragă recursul declarat.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii formulate de inculpată.
Reprezentantul ales al inculpatei solicită să se ia act de retragerea recursului având în vedere că în temeiul art. 141.C.P.P. recursul declarat este inadmisibil.
Reprezentanta DIICOT arată că există deja un precedent în dosar, mai multe re cursuri ale coinculpaților fiind respinse ca inadmisibile. Deși recursul este inadmisibil solicită să se ia act de retragerea acestuia de către inculpată.
Inculpata având ultimul cuvânt solicită să se ia act de retragerea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Constată că prin încheierea penală nr. 38/4.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală în dosarul nr- în baza art. 139 al. 1.C.P.P. a fost respinsă cererea formulată de inculpata de înlocuire a măsurii arestării preventive, inculpata fiind obligată în baza art. 192 al. 2.C.P.P. să plătească suma de 60 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei încheieri Tribunalul a reținut următoarele:
Inculpata este cercetată în dosar nr. 3D/P/2009 al DIICOT - Serviciul Teritorial Alba sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de - pentru săvârșirea infracțiunilor de: inițiere, constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 al.1 din Legea nr. 39/2003 raportat la art.2 lit.a și b pct.5 din aceeași Lege și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 al.1,2,3,5 pen. cu aplic. art.41 al.2 pen.
Prin Încheierea nr.10/29.04.2009 pronunțată în dosar nr- s-a admis propunerea DIICOT - Serviciul Teritorial Alba și s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 29.04.2009 până la data de 27.05.2009, iar Încheierea nr. 28/2009 din 13.05.2009 pronunțată în dosar nr- s-a admis propunerea DIICOT - Serviciul Teritorial Alba și s-a dispus prelungirea arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.05.2009 până la data de 26.06.2009.
Pe calea prezentei cereri deduse judecății inculpata a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive.
In conformitate cu dispozițiile art. 139 alin.1 Cod pr. penală măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Or, economia actelor și pieselor dosarului relevă în esență că de la data ultimei încheieri de prelungire a măsurii arestării preventive, respectiv 13.05.2009, și până la data formulării prezentei cereri 11.05.2009 nu s-au schimbat temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri.
Astfel, împotriva inculpatei s-a luat măsura arestării preventive reținându-se ca temei dispozițiile art. 148 lit.f Cod pr. penală fiind indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Or, exigențele textului de lege stipulat de art. 148 lit.f Cod pr. penală sunt întrunite cumulativ și la data formulării prezentei cereri.
Astfel, este indiscutabil existența primei condiții necesare, respectiv cea a cuantumului pedepsei prevăzute de lege.
Referitor, la cea de a doua condiție și anume pericolul concret pe care inculpata îl prezintă pentru ordinea publică, datele de la dosarul cauzei denotă raportat la modul și mijloacele de săvârșire a faptei, o periculozitate sporită a celui în cauză.
In aceeași ordine de idei, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de neliniște și insecuritate în rândul societății civile datorită împrejurării că persoana asupra căreia planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate sporită este cercetată în stare de libertate.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol pentru ordinea publică și în raport de gravitarea ridicată a infracțiunilor comise, în grup organizat și specializat în inducerea în eroare a mai multor persoane cu privire la achiziționarea unor mașini de cusut în scopul obținerii de venituri ilicite, rezultând de asemenea și din amploarea activității infracționale.
Chiar dacă inculpata este acuzată de săvârșirea unor infracțiuni cu caracter economic aceasta nu exclude existența pericolului social care nu poate fi reținut doar în cazul infracțiunilor comise cu violență, noțiunea de pericol social având o sferă mai extinsă.
În ce privește cererea întemeiată pe afecțiunile de care suferă petenta se rețin următoarele:
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1535/V/14 din 27.05.2009 s-a constatat că inculpata suferă de " cronică hipertrofică; reacție depresivă de situație", afecțiuni care pot fi tratate în rețeaua sanitară a ANP.
Astfel, nu se justifică înlocuirea măsurii arestului preventiv în raport de afecțiunile de care suferă inculpata care pot fi tratate în regim de detenție conform raportului de expertiză medico-legală precum și în raport de disp. art. 139/1 Cpp potrivit căruia tratamentul poate fi efectuat sub pază permanentă, în cazul în care cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua ANP:
Pe de altă parte, se constată că potrivit art. 136 al. 8 Cpp starea sănătății constituie unul din criteriile enumerate exemplificativ în raport de care se alege măsura preventivă, însă acesta nu este singurul ce trebuie avut în vedere.
În speță, câtă vreme afecțiunile pot fi tratate în detenție, acest criteriu nu este suficient de puternic în favoarea punerii în libertate câtă vreme inculpata prezintă pericolul concret pentru ordinea publică în raport de gravitatea faptei și ecoul social negativ al acesteia, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și în prezent, nefiind schimbate.
Ca atare, Tribunalul a conchis că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, aspect ce impune în acord cu dispozițiile art. 139 alin.1 Cod pr. penală respingerea cererii deduse judecății.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, nemotivat, inculpata.
În dezbaterea cauzei inculpata recurentă a declarat că înțelege să-și retragă recursul declarat.
Față de poziția inculpatului recurent, în baza disp. art. 385/4 al. 2 rap. la art. 369.C.P.P. Curtea de Apel va lua act de retragerea recursului formulat de inculpat.
În baza disp. art. 192 al. 2.C.P.P. numita recurentă inculpat va fi obligată la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza disp. art. 385/4 al. 2 rap. la art. 369.C.P.P. ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 38 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr-.
În baza disp. art. 192 al. 2.C.P.P. obligă pe numitul recurent inculpat la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 8 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Creța
Red.
Tehnored. /2ex. 09.06.2006
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
MINUTA DECIZIEI PENALĂ Nr. 80/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza disp. art. 385/4 al. 2 rap. la art. 369.C.P.P. ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 38 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr-.
În baza disp. art. 192 al. 2.C.P.P. obligă pe numitul recurent inculpat la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 8 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Pentru conformitate,
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda