Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 851/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-- 20.08.2009

DECIZIA PENALĂ NR.851/

Ședința publică din data de 28.08.2009

PREȘEDINTE: Anca Nacu JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin

JUDECĂTOR 3: Gheorghe G

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror .

Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 12.08.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat în substituirea avocatului ales, cu delegație de substituire la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului, avocat depune la dosar un memoriu pe care-le susține oral. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, motivat de faptul că încheierea recurată a fost pronunțată de un judecător incompatibil, că s-au încălcat prev.art.24 al.1 din Legea nr 678/2001 care prevede că acest tip de cauze se judecă în ședință nepublică, invocând nulitatea încheierii pronunțată, apoi faptul că a intervenit încetarea de drept a măsurii arestării preventive la data de 29.05.2008, când inculpatul și-a retras recursul. Susține că nu sunt probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, inculpatul fiind încarcerat de 21 de luni, existând și un dubiu în ce privește vinovăția sa având în vedere declarația părții vătămate.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii tribunalului ca legală și temeinică având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Inculpatul recurent luând cuvântul solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin încheierea penală din 12.08.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș, în temeiul art. 140 alin. 1 lit. a C.P.P. respins cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de către apărătorul ales al inculpatului.

În baza art. 300²rap. la art. 160 Cpp, menținut starea de arest preventiv a inculpatului, fiul lui și, născut al data de 14.07.1973 în T, județul T, domiciliat în A,-,. 4, cu reșțedința stabilită în T,-, bloc 11,. 12, județul T, cetățean român, deținut în prezent în Penitenciarul Timișoara, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 97/14.11.2007, emis de Tribunalul Timiș, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile,respectiv 10.10.2009.

În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara, formulată de apărătorul inculpatului.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul în ceea ce privește cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, a constatat și reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 274.C.P.P. în cazul restituirii cauzei de către instanța de judecată la procuror, dacă inculpatul este arestat și instanța menține starea de arest, termenul de 30 zile curge de la pronunțarea hotărârii. Prin sentința penală nr. 353/PI/25.04.2008 a Tribunalului Timișs -a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare. Însă, ca urmare a exercitării recursului de către inculpat împotriva acestei sentințe, cauza nu a revenit automat în faza de urmărire penală, recursul fiind suspensiv de executare potrivit art. 385 indice 5.C.P.P.. În consecință, la data de 22.05.2008, când instanța de recurs a menținut starea de arest a inculpatului, în condițiile art. 300 indice 2.C.P.P. cauza era încă în fază de judecată. La data de 29.05.2008, când instanța de recurs a luat act de retragerea recursului de către inculpat, dosarul s-a întors în faza de urmărire penală și de la această dată trebuie calculat termenul de 30 zile, constatându-se că acest termen se împlinea la data de 27.06.2008, termen de la care a fost prelungită măsura arestării preventive, în condiții de legalitate și temeinicie.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale pentru care inculpatul este trimis în judecată, invocată de apărător în susținerile sale, tribunalul apreciază că problema complicității la infracțiunea de fals, prin trimiterea în judecată a complicelui, fără a avea un autor stabilit, va fi tranșată de instanța de judecată, ca urmare a administrării probatoriului și a analizei probelor din ambele faze procesuale, sub acest aspect, urmând a pronunța o soluție în acest sens, prin stabilirea sau nu a existenței faptei penale, a vinovăției sau nu a complicelui la această infracțiune, în măsura în care va fi stabilită de instanța de judecată.

Pentru aceste considerente, cererea inculpatului, de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, în temeiul art. 140 alin. 1 lit. a C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului, s-a constatat că temeiurile faptice care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat continuă să subziste și nu au apărut temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut și că, potrivit dispozițiilor art. 68¹Cpp, art. 139 și art. 160 Cpp, măsura preventivă necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment procesual nu există date care să conducă la concluzia că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.

Totodată, față de inculpat continuă să fie incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cpp, în sensul că acuzele care planează asupra acestuia vizează infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul organizat al desfășurării activității infracționale.

În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a reținut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.

În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 300²Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin.1 lit. c teza I din Convenția Europeană drepturilor omului, a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara, formulată de apărătorul inculpatului, tribunalul a respins-o în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. ca fiind neîntemeiată pentru considerentele expuse mai sus.

Împotriva încheierii penale din 12.08.2009, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul Timiș, a declarat recurs inculpatul solicitând în principal casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată a inculpatului în libertate.

S-a arătat că încheierea recurată a fost pronunțată de un judecător incompatibil, că s-au încălcat prev. art. 24 al.1 din Legea nr. 678/2001 care prevede că acest tip de cauze se judecă în ședință nepublică, invocându-se nulitatea încheierii pronunțată, apoi faptul că a intervenit încetarea de drept a măsurii arestării preventive la data de 29.05.2008, când inculpatul și-a retras recursul, faptul că nu sunt probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, inculpatul fiind încarcerat de 21 de luni, existând și un dubiu în ceea ce privește vinovăția sa având în vedere declarația părții vătămate.

Examinând încheierea penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectle de fapt și de drept, potrivit disp. art. 385/6 al. 3 Cpp, instanța constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.

Astfel, din întregul material probator existent în cauză rezultă că în speța de față subzistă temeiurile care au condus la luarea, prelungirea și apoi menținerea stării de arest a inculpatului, fiind îndeplinite condițiile prev. De art. 143 și 148 lit f Cpp, în sensul că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lui, una din aceastea fiind pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani ( art. 13 din Legea nr.678/2001), iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică datorită naturii și împrejurărilor de comitere a infracțiunilor așa cum a fost reținut de procuror.

Din analiza probelor care au fost administrate până în prezent rezultă că nu au intervenit elemente de natură să schimbe temeiurile luării măsurii arestării preventive, care să infirme acuzațiile inițiale aduse, astfel că starea de arest preventiv se impune a fi menținută în continuare.

Interesul general de apărare a ordinii publicii este prioritar față de interesul particular al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, astfel că este justificată menținerea stării preventive a inculpatului în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal și implicit pentru aflarea adevărului.

Criticile aduse de către inculpat cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat hotărârea, respectiv nulitatea încheierii pronunțate nu sunt fondate deoarece în cazul de față nu subzistă situație de incompatibilitate prevăzută de legea procesual penală, iar eventuala nerespectare a dispozițiilor care prevăd ca ședința de judecată să fie nepublică pot conduce la o nulitate relativă, însă în astfel de situație trebuie dovedită vătămarea suferită de partea respectivă, ceea ce nu s-a întâmplat în speța de față, iar în niciun caz nu poate fi vorba de o nulitate absolută potrivit disp. art. 197 al.2 Cpp așa cum s-a susținut în motivele de recurs.

Tribunalul Timiș prin încheierea recurată a respins în mod corect cererea de încetare a măsurii arestării preventive deoarece calculul termenului de 30 de zile de menținere a stării de arest s-a făcut începând cu data de 29.05.2008, data rămânerii definitive a instanței de recurs.

Instanța apreciază că în speța de față nu subzistă situația încetării de drept a măsurii preventive la data de 29.05.2008 deoarece de la această dată și până în prezent s-au pronunțat o serie de hotărâri judecătorești în care s-a analizat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, constatându-se că starea de arest a acestuia s-a menținut în condiții de legalitate.

Este adevărat că trecerea timpului diluează pericolul concret pentru ordinea publică, însă în prezent punerea inculpatului în libertate ar creea o stare de temere și nesiguranță în rândul opiniei publice, astfel că se impune privarea de libertate temporară a acestuia.

Durata arestului preventiv se menține încă în limite rezonabile raportat la complexitatea dosarului, dar și comportamentul procesual al părților implicate deoarece de multe ori prelungirea procedurilor judiciare s-au datorat tocmai cererilor formulate de către inculpat.

Văzând că nu subzistă nicio situație de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare și nu se impune revocarea măsurii arestării preventive, neexistând motive de casare a hotărârii recurate, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și disp. art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art. 385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii penale din 12.08.2009, pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Timiș.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la 80 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 28.08.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - G

GREFIER,

Red.Gh. 01.09.2009

Tehnored.

2ex/07.09.2009

Prima inst. - Trib.