Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 1152/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 1152/
Ședința publică din 15 decembrie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul G împotriva sentinței penale nr. 699/PI/2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul recurent personal și asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul din oficiu solicită admiterea recursului și a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de condamnat, hotărârea atacată fiind temeinică și legală și neimpunându-se întreruperea executării pedepsei.
Condamnatul recurent solicită admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 699/PI din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 455.C.P.P. rap. la art. 453 alin. 1 lit. c a C.P.P. fost respinsă ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul G, deținut în Penitenciarul Timișoara, fiind totodată obligat condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat și dispunându-se plata din fondurile a sumei de 100 lei către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înaintată la Judecătoria Lugoj sub nr- la data de 05.05.2008, condamnatul Gas olicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, motivat de faptul că, continuarea executării pedepsei ar duce la consecințe deosebit de grave pentru el și familia sa.
Prin sentința penală nr. 233 din 20.05.2008, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. de mai sus, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, ca instanță de executare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 05.06.2008.
În vederea soluționării cererii, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la adresa indicată de condamnat.
Din cuprinsul anchetei sociale efectuată de Primăria comunei, rezultă că în imobilul situat la nr. 30 din comuna nu locuiește nimeni, și nu se cunoaște nimic despre cei doi copii. S-a mai menționat că la data comiterii faptei condamnatul locuia cu fiul său și soția sa abandonase domiciliul.
Potrivit art. 453 alin. 1 lit. c rap. la art. 455.C.P.P. executarea pedepsei poate fi întreruptă atunci când din cauza unor împrejurări speciale, executarea pedepsei poate avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.
Instanța de fond a constatat că referatul de anchetă socială nu a relevat existența împrejurărilor speciale prevăzute de lege, care ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului în cazul în care acesta nu ar beneficia de întreruperea executării pedepsei menționate, pe o durată de 3 luni.
S-a mai reținut de către instanța de fond faptul că situația financiară dificilă a familiei condamnatului are un caracter permanent, și nu există nici o certitudine că aceasta s-ar îmbunătăți prin întreruperea executării pedepsei, cu atât mai mult cu cât pentru motivele invocate de către condamnat, întreruperea executării pedepsei este posibilă doar pentru o perioadă limitată de timp, astfel încât este greu de crezut că, în condițiile în care condamnatul G nu are loc de muncă, va reuși să găsească o sursă permanentă de venit doar în trei luni de zile.
Împotriva sentinței Tribunalului Timișa declarat recurs condamnatul G, care nu a fost motivat în scris, dar a fost susținut oral de către apărătorul din oficiu, și care a solicitat întreruperea executării pedepsei pentru motivele arătate în cererea înregistrată la instanța de fond.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele conform prev. art. 3856al.3 C.P.P. se constată că sentința recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Potrivit actelor de la dosar, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare pe motiv că, prin continuarea executării pedepsei, familia sa ar avea de suferit.
S-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul indicat de condamnat în localitatea, nr. 30, jud. T, din cuprinsul căreia rezultă că la această adresă nu locuiește nimeni și nu se știe nimic de cei doi copii, iar soția sa a abandonat domiciliul.
Prin urmare, se constată că nu s-a făcut dovada de către condamnat, a existenței unor împrejurări speciale care prin continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia sa, astfel că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că nu poate fi reținut cazul prev. de art. 455.C.P.P. rap. la art. 453 al.1 lit. c C.P.P. care să justifice întreruperea executării pedepsei în a cărei executare se află condamnatul.
Așa fiind, recursul nu este fondat și va fi respins în baza art. 38515pct. 1, lit. b
C.P.P.Văzând și prev. art. 192 al.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de condamnatul G împotriva sentinței penale nr. 699/PI/2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /23.12.2008
Tehnored./2 ex./29.12.2008
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 1152/
Ședința publică din 15 decembrie 2008
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de condamnatul G împotriva sentinței penale nr. 699/PI/2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Constantin Costea