Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 152/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BAC
SEC IA PENAL, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 152
edin a public de la 06 Martie 2008
Completul compus din:
PRE EDINTE: - -- JUDECĂTOR 1: Stefan Niminet
: - - - JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan
: - - - JUDECĂTOR 3: Iulian Huiban
GREFIER:
***********************************
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA
DE APEL BACAU - reprezentant procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de petentul împotriva sentinței penale nr.43 din 29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.-
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic. -
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-petent în stare de arest asistat din oficiu de avocat.-
Procedura este legal îndeplinită. -
S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorul din oficiu al recurentului petent arată că a discutat cu acesta și a înțeles că își retrage recursul declarat. -
Recurentul arată că își retrage recursul declarat. -
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri. -
Avocatul din oficiu al recurentului petent solicită a se lua act că acesta își retrage recursul. -
Reprezentantul parchetului cere a se lua act că recurentul își retrage recursul.-
Recurentul având ultimul cuvânt declară că își retrage recursul.-
S-au declarat dezbaterile închise.-
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.43/D/ din 29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art.455 cod procedură penală, cu referire la art.453 Cod procedură penală, s-a luat act că petentul, și-a retras cererea de întrerupere a executării pedepsei. -
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, petentul a fost obligat să plătească suma de 85 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în care a fost inclus și onorariul de avocat din oficiu în sumă de 40 lei.-
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- din 29.11.2007, petentul, fiul lui și, născut la 11.09.1987, deținut în Penitenciarul Bacău, a solicitat în baza art.455 cu referire la art.453 lit.a Cod procedură penală, întreruperea executării pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.185/D/2006 a Tribunalului Bacău. -
Prin sentința penală nr.185/D/2006 a Tribunalului Bacău, s-a aplicat petentului pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, hotărârea de condamnare rămânând definitivă prin neapelare. -
În cererea ce formează obiectul cauzei de față, petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei în temeiul art.455 cu referire la art.453 lit.a Cod procedură penală invocând existența unor afecțiuni grave care împiedică continuarea executării pedepsei și care necesită tratament medical de specialitate în unități sanitare din afara rețelei
La termenul de judecată din 29 ianuarie 2008, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, petentul a precizat că înțelege să - și retragă cererea formulată. -
În consecință, instanța având în vedere dispozițiile art.45 cu referire la art.453 Cod procedură penală a luat act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei. -
Împotriva sentinței penale nr.43/D/29.01.2008, a Tribunalului Bacău, a declarat recurs în termen, petentul.-
Prezent la instanța de control judiciar, la termenul din 6.03.2008, petentul a arătat că înțelege să-și retragă recursul, fapt pentru care, potrivit art.3854Cod procedură penală, cu referire la art.369 Cod procedură penală, se va lua act de declarația recurentului petent în sensul celor arătate. -
Onorariul de avocat oficiu în sumă de 40 lei, va fi achitat din fondul și va fi inclus în cheltuielile judiciare către stat. -
În conformitate cu art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească suma de 90 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.3854Cod procedură penală, cu referire la art.369 Cod procedură penală ia act că petentul și - a retras recursul declarat împotriva sentinței penale nr.43/D/ din 29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău. -
Dispune plata onorariului de avocat oficiu, în sumă de 40 lei, din fondurile, sumă ce va fi inclusă în cheltuielile judiciare către stat. -
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul - recurent, să plătească suma de 90 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.-
Definitivă. -
Pronunțată în ședință publică azi 06.03.2008 în prezența recurentului arestat. -
PRE EDINTE JUDEC TORI GREFIER
Pentru judecător
plecat din instanță,
PREȘEDINTE
Red.sent.
Red.dec./7.03.2008
Tehn.red./17.03.2008- EX.2
Președinte:Stefan NiminetJudecători:Stefan Niminet, Adrian Bogdan, Iulian Huiban