Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
.322
Ședința publică din data de 28 martie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 26 ianuarie 1981, deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr.117 din 21.02.2008 pronunțata de Tribunalul Prahova, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza art.456 rap C.P.P. la art.455 și art.453 lit.c C.P.P. cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat, cu privire la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.371/4.07.2005 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr.1183/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art.192 alin.2 C.P.P. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu apărător din oficiu.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns condamnatul, în stare de deținere și asistat de avocat desemnat din oficiu, potrivit împuternicirii avocațiale nr.1795/2008, eliberată de Baroul Prahova, depusă la fila 6 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, apărătorul desemnat din oficiu ia legătura cu recurentul condamnat, aflat în stare de deținere, precizându-se de aceasta din urmă, personal, că înțelege să-si retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.117 din 21.02.2008pronunțata de Tribunalul Prahova.
Curtea procedează la verificarea datelor de stare civilă ale recurentului, care arată că se numește și că este fiul lui și, născut la data de 26 ianuarie 1981, constatându-se că acestea corespund cu cele menționate în dosarul cauzei.
Având în vedere precizarea recurentului, în sensul ca înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale sus-menționată, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat desemnat din oficiu, având cuvântul pentru recurentul condamnat, solicita a se lua act de poziția procesuală exprimată de acesta, în sensul că înțelege să-și retragă recursul ce face obiectul cauzei de față.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de voința exprimată de recurent.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, precizează că nu mai înțelege să susțină recursul declarat împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.117/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova -Secția Penală, în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată, în baza art.456 rap C.P.P. la art.455 și art.453 lit.c C.P.P. cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 26 ianuarie 1981, deținut în Penitenciarul Ploiești cu privire la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.371/4.07.2005a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr.1183/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art.192 alin.2 C.P.P. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că are o situație dificilă, existând riscul ca familia sa să rămână fără locuință, casa în care aceasta locuiește este deteriorată, acoperișul necesitând reparații de urgență, precum și că este singurul care poate repara plafonul imobilului, înlăturând pericolul ce le amenință locuința și că părinții săi se află într-o situație materială precară, aceștia fiind în vârstă.
În cauză a fost efectuat referatul de anchetă socială nr.1346/6.02.2008 întocmit de Consiliul Local al orașului, reținându-se că familia persoanei condamnate locuiește în orașul,-, jud.P, într-un imobil format din casă și teren în suprafață de 550 mp; casa este compusă din 2 camere și 1 hol, iluminate electric, fără racordare la rețeaua de gaze și apă a orașului, starea fizică a imobilului fiind bună.
De asemenea, s-a mai reținut că tatăl condamnatului nu este încadrat în muncă, cu doar mama sa, cu un venit net lunar de 450 lei și că aceștia locuiesc împreună cu ceilalți doi copii majori într-un alt imobil pentru care nu s-a dezbătut succesiunea, compus din 2 camere și o bucătărie, iluminate electric, cu racordaredoar la rețeaua de gaze a orașului, utilizând totodată o suprafață de teren agricolă de 0,3 ha arabil.
Față de aceste considerente, tribunalul, apreciind că situația în care se află familia condamnatului nu reclamă, în mod necesar, prezenta acestuia la domiciliu, problemele materiale și financiare ale familiei fiind dintre cele obișnuite și preexistente înarcerării persoaneu condamnate și că împrejuările invocate de condamnat nu sunt de natură a produce consecințe grave asupra sa sau familiei sale în cazul executării imediate a pedepsei, a respins cererea petentului ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței penale sus-menționată a declarat recurs condamnatul, fără a arăta în scris motivele ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.
n ședința publică din data de 28 martie 2008, recurentul condamnat a precizat că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.117 din 21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Fată de această manifestare de voință a recurentului condamnat, exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, precum si față de dispozițiile art. 369 al.l p rap la art. 3854pct.2 C.P.P. curtea urmează să ia act de susținerea recurentului în sensul că înțelege să-si retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 50/20.01.2008 pronunțata de Tribunalul Prahova.
Văzând și disp. art. 192 al.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 26 ianuarie 1981, deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr.117 din 21.02.2008 pronunțata de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la 70 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu apărător desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red./4 ex./3.04.2008
f--Trib.
Jud.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Zăinescu, Elena Negulescu