Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
.374
Ședința publică din data de 14 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Mihai Viorel
GREFIER - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul -, fiul lui și, născut la data de 04 octombrie 1984, in prezent deținut in Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței nr.125 din data de 26.02.2008 pronunțata de Tribunalul Prahova, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/11.06.2003 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr.4183/2.10.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul condamnat, în stare de deținere și asistat de avocat desemnat din oficiu, potrivit împuternicirii avocațiale nr.1975/9.04.2008 eliberată de Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, apărătorul desemnat din oficiu ia legătura cu recurentul condamnat, aflat în stare de deținere.
Recurentul condamnat, personal având cuvântul, susține ca înțelege să-si retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.125/26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Curtea procedează la verificarea datelor de stare civilă ale recurentului, acesta precizând că se numește și că este fiul lui și, născut la data de 04 octombrie 1984, constatându-se că acestea corespund cu cele menționate în dosarul cauzei.
Având în vedere precizarea recurentului condamnat, în sensul ca înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale sus-menționată, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat desemnat din oficiu, pentru recurentul condamnat, solicita a se lua act de actul de voință exprimat de recurent, în sensul că înțelege sa-și retragă recursul ce face obiectul cauzei de față.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de poziția procesuală exprimată de recurent.
Recurentul condamnat, având cuvântul personal, precizează că nu mai susține recursul ce face obiectul cauzei de față.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, condamnatul a solicitat instanței întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.244/11.06.2003 a Tribunalului Prahova, motivat de faptul că tatăl său este bolnav și nu are posibilități financiare de a avea grijă de locuință, utilitățile electrice și gazele fiind tăiate din acest motiv.
La solicitarea instanței, s-a efectuat în cauză anchetă socială privind situația familială a petentului, în aceasta reținându-se că locuința este compusă din 5 camere bine întreținute, cu electricitate și încălzită cu lemne, neexistând probleme dintre cele invocate de către condamnat în cererea sa.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.455 pr.pen. rap. la art.453 pr.pen. tribunalul a respins cererea condamnatului de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, fără însă a arăta în scris motivele de recurs ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.
În ședința publică din data de 14 aprilie 2008, recurentul condamnat a precizat că înțelege sa-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 125 din 26.02.2008 pronunțata de Tribunalul Prahova.
Fată de această manifestare de voință a recurentului condamnat, exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, precum si față de dispozițiile art. 369 al.l pr.pen rap la art. 3854pct.2 pr.pen. curtea urmează să ia act de susținerea recurentului condamnat în sensul că înțelege să-si retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 125/26.02.2008 pronunțata de Tribunalul Prahova.
Văzând și disp. art. 192 al.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerera recursului declarat de condamnatul -, fiul lui și, născut la data de 04 octombrie 1984, în prezent deținut in Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.125 din data de 26.02.2008 pronunțata de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu apărător desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red./4 ex./16.04.2008
. fond --Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena ZăinescuJudecători:Elena Zăinescu, Ioana Nonea, Mihai Viorel