Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROM NIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 213/ DOSAR NR-
Ședința publică din 12 martie 2008
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Mihaela Alexandru JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - JUDECĂTOR 3: Elena Barbu
- - - Judecător
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 615/S din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul condamnat, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat.
Procedură îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului solicită a se constata că recursul declarat în cauză a rămas fără obiect întrucât condamnatul a beneficiat de întreruperea executării pedepsei, fiind reîncarcerat de curând.
Avocat invederează instanței că intimatul condamnat a fost reîncarcerat după întreruperea executării pedepsei, astfel că recursul declarat de parchet a rămas fără obiect.
Intimatul condamnat, având ultimul cuvânt, susține concluziile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 615 din 22 noiembrie 2007 Tribunalului Brașova fost admisă cererea formulată de către condamnatul și în consecință, s-a dispus întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 82/2005 a aceleiași instanțe pe o perioadă de 90 zile.
În baza art. 4531Cod procedură penală a fost impusă condamnatului respectarea următoarelor obligații:
- să nu părăsească teritoriul României;
- să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
S-a atras atenția condamnatului asupra prevederilor art. 454 alin.11și 12Cod procedură penală cu privire la nerespectarea cu rea-credință a obligațiilor fixate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite cerințele impuse de prevederile art. 455 raportat la art. 453 lit.a Cod procedură penală.
Astfel, în raport cu conținutul cererii de întrerupere a executării pedepsei, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, care să aprecieze dacă cel condamnat suferă de o boală gravă care să facă imposibilă executarea pedepsei.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 3531/E din 7.11.2007 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Bae vidențiat existența unui chist hidatic pulmonar stâng care necesită internarea în spital de urgență pentru intervenție chirurgicală, iar la examenul pneumologic s-a consemnat că petentul condamnat prezintă bronșite hemoragice recurente, medicul specialist recomandând internarea într-un spital penitenciar pentru investigații.
S-a apreciat de către prima instanță că boala de care suferă condamnatul face imposibilă executarea pedepsei în continuare fără a exista riscul ca starea acestuia să se agraveze de o asemenea manieră încât efectul să fie letal. Mai mult, nu rezultă din concluziile raportului de expertiză că în sistemul sanitar al ANP există medici specialiști care să poată efectua o intervenție chirurgicală de o asemenea complexitate ca cea pe care o necesită condamnatul.
Instanța de fond a apreciat totodată că a indica la modul general că petentul trebuie internat într-un spital penitenciar pentru investigații este în contradicție cu ceea ce se reține în preambul relativ la necesitatea unei intervenții chirurgicale urgente, concluzie la care s-a ajuns în urma unei investigații medicale de specialitate (raportul de expertiză medico-legală nr. 414 din 24.02.2006).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, apreciind ca greșită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Întrucât hotărârea primei instanțe a fost executorie, condamnatul a fost pus în libertate ca urmare a admiterii cererii sale de întrerupere a executării pedepsei la data de 22.11.2007, astfel cum rezultă din adresa nr. k 18416 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor, astfel că până la soluționarea căii de atac exercitate de către Parchet, condamnatul a fost reîncarcerat, după epuizarea perioadei de 90 de zile de întrerupere a executării pedepsei.
Astfel, recursul Parchetului fiind în prezent rămas fără obiect, va fi respins în baza prevederilor art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 615/22.11.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 12.03.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. MA/17.03.2008
Dact.BD/118.03.2008
Jud. fond
- 3 exemplare -
Președinte:Mihaela AlexandruJudecători:Mihaela Alexandru, Simona Franguloiu, Elena Barbu