Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 258

Ședința publică din data de 09 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță

JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu

- -

GREFIER: - -

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr. 32/D din data de 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul petent - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:

Av. depune la dosar un memoriu din partea recurentului petent.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av. - având cuvântul pentru recurentul petent - lasă soluția la aprecierea instanței față de concluziile anchetei sociale efectuată în cauză și solicită plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate întrucât corect a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei. De asemeni, solicită obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul - petent - având cuvântul - solicită întreruperea executării pedepsei pentru a putea repara casa părinților, care este într-un grad avansat de degradare.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra cauzei penale de față,

Prin sentința penală nr. 32/D/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.455 raportat C.P.P. la art.453 lit.c s C.P.P.-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la numărul - condamnatul deținut în penitenciarul Bacău, aflat în executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.492/11-10-2007 Tribunalului Bacău,a solicitat întreruperea executării acestei pedepse,pentru motivul prevăzut de art. 453 lit. "c" cod procedură penală.

În motivarea cererii sale, condamnatul a arătat că întreruperea executării pedepsei este necesară pentru a-și ajuta familia aflată în stare de nevoie. Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Condamnatul se află în executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 492/11-10-2007 a Tribunalul Bacă u pentru comiterea infracțiunii de omor și nu a beneficiat până în prezent de întreruperea executării pedepsei. Din referatul de anchetă socială efectuat rezultă că la domiciliul acestuia nu sunt nici un fel de probleme deoarece în locuința sa nu locuiește nimeni, casa fiind închisă în siguranță. Condamnatul nu are copii și nici alți membri de familie.

Potrivit art. 455 raportat la art. 453 lit."c" cod procedură penală întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, însă în speța nu este incidentă nici una din aceste situații.

În cea ce privește motivul invocat de condamnat în cerere privind starea precară a familiei sale se costată că nu este real,deoarece ancheta socială nu a constatat existența unei asemenea stări. Pentru aceste considerente s-a apreciat ca in speță nu există nici un motiv temeinic de natură a justifica întreruperea executării pedepsei și drept consecință cerea condamnatului a fost respinsă.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal condamnatul, fără nicio motivare în cererea scrisă. Oral, cu ocazia dezbaterilor, acesta a solicitat întreruperea executării pedepsei pentru a repara casa părinților săi, imobil aflat într-un stadiu avansat de degradare.

Recursul nu este fondat.

Executarea imediată a unei pedepse aplicată printr-o hotărâre penală definitivă este de natură să servească la stabilirea ordinii de drept, la realizarea funcției de educare și prevenire, pe care o are pedeapsa.

În numite situații, expres li limitativ prevăzute de lege, executarea pedepsei poate fi oprită din desfășurarea ei.

O astfel de situație o constituie întreruperea executării pedepsei, care poate fi dispusă numai dacă există unul dintre cazurile prevăzute de art.453

C.P.P.

În speță, condamnatul a invocat existența situației reglementată de art.453 lit.c C.P.P. solicitând efectuarea unei anchete sociale la domiciliul său.

În mod corect prima instanță a reținut că din examinarea acestei probe nu rezultă că familia inculpatului se află într-o situație specială, ce ar trebui să fie înlăturată prin întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată acestuia, hotărârea recurată fiind temeinică și legală.

Din considerentele arătate, în temeiul art.38515pct.1 lit.c se C.P.P. va respinge recursul ca nefondat.

Se va dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului pentru avocatul desemnat din oficiu

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-petent,împotriva sentinței penale nr. 32/D din data de 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a onorariului de avocat oficiu în sumă de 100 lei, avocat.

În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurentul petent să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.04.2009, în prezența recurentului inculpat:

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu

GREFIER,

Red. -

Red. -

Tehnored. - - 2 ex.

24.04.2009

Președinte:Carmen Căliman
Judecători:Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Bacau