Infractiuni la legea contabilității (legea nr.82/1991). Decizia 259/2009. Curtea de Apel Bacau

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 259

Ședința publică din data de 09 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță

JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu

- -

GREFIER: - -

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 720 din data de 27 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul - asistat de apărător ales av..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

- având cuvântul pentru contestatorul - precizează că acesta a formulat contestație în anulare cu privire la infracțiunile de efectuare cu știință de înregistrări inexacte și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate deoarece nu s-a aplicat legea mai favorabilă. În timpul judecării cauzei s-a modificat legea contabilității și s-a stabilit că obligațiile pe care le-a îndeplinit contestatorul revin contabilului șef sau directorului economic, motiv pentru care contestatorul putea fi achitat.

În concluzie, consideră că s-a aplicat greșit legea și solicită admiterea contestației și rejudecarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației în anulare formulată de contestatorul întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de lege și obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Contestatorul - având cuvântul - consideră că este vorba de o eroare judiciară întrucât cele două instanțe au reținut că a acționat cu rea credință, ori din chitanțe rezultă că a băgat bani în firmă, nu că i-a scos. De asemeni, arată că la momentul respectiv avea angajat în domeniu, respectiv contabilă șefă, iar din raportul de expertiză rezultă că înregistrările inexacte au fost efectuate de angajatele din contabilitate.

Față de modificările aduse legii contabilității, arată că administratorul răspunde doar de organizarea serviciului contabilitate, nu și de actele încheiate de aceștia, iar legea penală nu mai pedepsește administratorul.

Solicită a se analiza din nou raportul de expertiză și declarațiile angajatelor, din care rezultă că a respectat principiul compensării, a se avea în vedere și considerentele scrise depuse la dosar și admiterea contestației.

CURTEA

- DELIBERÂND -

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- din data de 12.01.2009, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.720 din data de 27.noiembrie.2008, pronunțată în dosarul nr-.

În drept, contestatorul și-a fundamentat contestația în anulare pe prevederile art.386 alin.1 lit.c Cod procedură penală, apreciindu-se că legea modificată prevede o cauza de nepedepsire care ar fi trebuit sa fie subiect de analiza, chiar si din oficiu, pentru instanța de judecata. Daca s-ar fi analizat cauza si sub acest aspect, se susține de contestator s-ar fi ajuns la concluzia că, prin aplicarea legii mai favorabile inculpatului, se putea dispune încetarea procesului penal în temeiul art.11 punct 2 lit.b Cod Procedura Penala, raportat la art.10 punct 1 lit.i indice 1 Cod procedură penală.

În fapt, contestatorul, în cererea introductivă, în concluziile depuse și prin apărătorul ales a arătat următoarele:

Inculpatul a avut calitatea de unic asociat si administrator al "" din data de 28.04.2005. Între inculpat si martorul, administrator al "" O s-a încheiat contractul de antrepriza nr.1 din 26.05.2004, în baza căruia societatea inculpatului se obliga să construiască o hala societății "" O pe parcursul unei perioade de 2 luni.

Din declarațiile inculpatului si ale lui a rezultat că lucrarea a fost finalizată în luna mai 2005, iar c/val construcției a fost achitată în mai multe tranșe, iar în data de 1.04.2005 "" a emis factura fiscala nr. - către "" privind plata lucrării evaluate la suma de 283.646,14 lei. După ce banii au fost plătiți, între inculpat în calitate de administrator al "" și în calitate de administrator al "" s-a încheiat un act de mână intitulat "convenție" in ziua de 14.05.2005, prin care recunoștea că a primit suma de 278.396,14 lei reprezentând c/val facturii și se obliga să depună banii în contul societății. Banii astfel primiți - rețin în continuare instanțele - nu au fost nregistrați în contabilitatea "" ca reprezentând c/val facturii și deci ca plată efectuată de "", ci ca aport social personal al inculpatului în cadrul "", fapt petrecut la indicația acestuia, după cum declara martora, contabila societății în acea perioadă.

Având în vedere această situație de fapt, instanțele au concluzionat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.272 pct.2 din Legea 31/1990 republicată, precum și dispozițiile art. 31 alin.2 Cod penal, raportat la art.43 din Legea 82/1991 republicată, cu referire la art.289 Cod penal.

În realitate, din economia probelor existente la dosarul cauzei rezultă o cu totul altă situație: istoricul litigiului - despre care a susținut în permanență că este de natură civilă - demonstrează că nu am folosit nici un bun sau credit al societății în scop contrar acesteia sau în interes propriu.

Astfel, inițial, numitul i s-a adresat, în baza unei relații de amiciție, în vederea executării unei lucrări de construcție. Pentru aceasta, martorul i-a înmânat în mai multe tranșe suma de 278.396,14 lei, cu precizarea că perfectarea documentației de plata se va face ulterior. Acest lucru, respectiv că banii au fost dați în tranșe pe perioada efectuării lucrării și nu la încheierea convenției este recunoscut de în mod explicit în completarea la declarație (fila 9 dosar). Se arată că el a predat sumele de bani la casieria societății, fiind înregistrați în contabilitate la care eram administrator și a trecut la executarea lucrării. La data semnării "convenției", respectiv 14.05.2005, angajamentul asumat privind depunerea banilor în contul societății era deja consumat.

Conform Legii 82/1991 a contabilității: Art. 6 (1) Orice operațiune economico-financiara efectuată se consemnează în momentul efectuării ei intr-un document care sta la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Având în vedere că, în conformitate cu toate declarațiile din dosar, se arată faptul că în cadrul societății nu s-a știut nimic de "" până la data emiterii facturii, aceste documente justificative au fost întocmite de către personalul din cadrul serviciului de contabilitate în contul administratorului. Faptul că la acel moment nu se cunoștea beneficiarul final al lucrării nu a permis să se deschidă în contabilitate un cont client pe numele vreunei societăți. Acest lucru este relevant și în raportul de expertiză din dosar, care arată fără echivoc că în contabilitatea "" a fost înregistrată ca investiție în curs lucrarea numita "Hala ", la care face referire și martora în declarația sa. legale în vigoare arată că modul de organizare a contabilității de gestiune este la latitudinea fiecărei unități patrimoniale, funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale acesteia (conform nr.HG704/1993 pct. 105 și reglementările ulterioare). Înregistrarea ca investiție în curs a acestei lucrări, inventarierea și declararea acesteia prin bilanțul pe anul 2004 în stadiul de execuție în care se afla această lucrare au determinat o reflectare corespunzătoare a indicatorilor economici ai societății, constituindu-se în mod corespunzător impozitele și taxele legale, instanța dispunând în mod corect scoaterea de sub urmărire penala pentru evaziune fiscală sau prejudicierea bugetului de stat.

În aceste condiții, în momentul în care "" a intrat în stare de insolvență - noiembrie 2005- în urma identificării activului și pasivului societății, lichidatorul judiciar l-a consemnat în creditorilor și pe el cu suma care s-a regăsit în contabilitate pe numele meu.

În realitate, acești bani nu au fost niciodată folosiți de subsemnatul în interes propriu, ci au fost introduși în societate prin casieria societății și direcționați în ansamblul cheltuielilor ocazionate de ridicarea construcției comandate de (plați materiale, salarii, utilaje, transport), lucrare care a fost finalizata de ""

Instanțele de fond, apel si recurs au apreciat în mod greșit că acțiunile mele au fost de rea - credință față de "" datorită următoarelor considerente:

Nu putea fi vorba despre rea - credință față de această societate în care s-au concentrat investițiile și munca familiei în 11 ani de activitate (este ca și cum un părinte dovedește rea - credință față de propriul copil). În Regulamentului nr.704 din 22 decembrie 1993 de aplicare a Legii contabilității nr.82 /1991 se specifică: " Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute trebuie respectate, cu bună-credință, regulile privind evaluarea patrimoniului și celelalte norme și principii contabile, cum sunt:

a) principiul prudentei, potrivit căruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, ținând cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului financiar curent sau anterior;

b) principiul permanenței metodelor, care conduce la continuitatea aplicării regulilor și normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile;

c) principiul continuității activității, potrivit căruia se presupune ca unitatea patrimoniala își continuă în mod normal funcționarea ntr-un viitor previzibil, fără a intra in stare de lichidare sau de reducere sensibila a activității;

d) principiul exercițiului financiar, care presupune delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor aferente activității unității patrimoniale pe măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului financiar la care se referă;

e) principiul intangibilității bilanțului de deschidere a unui exercițiu financiar, care trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului financiar precedent;

f) principiul necompensării, potrivit căruia elementele de activ și de pasiv trebuie să fie evaluate și înregistrate in contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ și cele de pasiv ale bilanțului, precum și între veniturile și cheltuielile din contul de rezultate.

Astfel, instanța prin sentință vorbește în mod generic de reaua sa credință, fără a preciza care din aspectele prevăzute de lege determina acest lucru. Și aceasta deoarece toate cele 6 principii enunțate de lege au fost respectate și nu se putea invoca nici unul din aceste principii.

În schimb, dacă nu se acceptă că instanțele care s-au pronunțat în acest dosar, nu au nici cele mai elementare noțiuni de contabilitate, cu siguranță că se poate vorbi de reaua - credință a judecătorilor și procurorilor față de el.

Astfel la pag 10 din decizia penala nr.720/27.11.2008 scrie negru pe alb o fraza incredibilă: "În ceea ce privește instigarea contabilei societății, declarația martorei este edificatoare în acest sens, ca și chitanțele de încasare a diferitelor sume de bani de către inculpat (fila 54, 55.33-37 p)"

La ce anume din declarațiile martorei se refera instanța? La faptul că a precizat că a făcut înregistrările din convingere că procedează corect, că aceasta era o regula instituită de fostul director economic și nu excepția în astfel de situații și că nu a primit dispoziții exprese din partea inculpatului să elaboreze și să înregistreze într-un anume fel în contabilitate documente justificative?

C mai șocant lucru este cum face dovada instanța faptul că el a luat banii din societate!

I-a încasat conform chitanțelor de la filele 54, 55,33-37 ), chitanța este un document care justifică că s-au depus banii prin casierie în societate, nu că s-au încasat! Dacă măcar unul din judecătorii care au "judecat" succesiv acest dosar pe parcursul a 3 complete succesive ar fi citit conținutul măcar a uneia din chitanțe și-ar fi dat seama de eroarea în care se află. Și la un magazin când plătești ceva ți se eliberează chitanța.

Este în aprecierea contestatorului cea mai elocventă dovadă a faptului că acest dosar a fost rezolvat "la comanda", procurorul și prima instanță au primit sarcina să dea o condamnare și prin urmare au ticluit - ncadrarea, iar instanțele de verificare au preluat sentința și folosind facilitatea pe care le conferă calculatorul modern, respectiv funcțiile copy i paste au redactat sentința definitivă. Mai mult decât atât din graba de a da o hotărâre "corespunzător cerințelor", instanța de recurs nu a mai menționat că s-a depus dovada achitării diferenței dintre așa-zisul prejudiciu și soldul contului 455. Daca instanța ar fi avut cea mai preocupare, pentru o judecare corectă ar fi corectat soluția sub aspectul laturii civile, în conformitate cu ultimele precizări. si simplu instanța a ignorat pledoaria apărătorului ales, raționamentele care au stat la baza acestei acțiuni i a nu a făcut nici un fel de precizări referitor la acest lucru, ca și cum acesta nu ar fi existat. Aceasta reflectă preocuparea pe care a avut-o instanța de recurs pentru a face dreptate. Aceasta cred ca este încă o dovadă grăitoare a faptului ca hotărârea era luată încă înainte de începerea procesului.

În plus trebuie remarcată o eroare a raportului de expertiza care a fost reținută de instanța de fond, respectiv că s-au denaturat elementele de activ ale societății prin înregistrarea sumei de -,14 lei în contul 455 și nu în 411.

Legea nr.82/1991 a contabilității precizează următoarele: "Art. 5 Persoanele prevăzute la art.1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale.

Iar conform Regulamentului de aplicare "17. Potrivit art. 5 din lege, contabilitatea se conduce în partidă dublă și trebuie să asigure: înregistrarea cronologică și sistematică în contabilitate a tuturor operațiunilor patrimoniale, în funcție de natura lor, în mod simultan, în debitul unor conturi și creditul altor conturi, denumite conturi corespondente;

a) stabilirea totalului sumelor debitoare și creditoare, precum și a soldului final al fiecărui cont;

b) întocmirea lunară a balanței de verificare, care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare și creditoare și totalul soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor;

c) prezentarea situației patrimoniului și a rezultatelor obținute, respectiv a activelor și pasivelor prin bilanț, precum și a veniturilor, cheltuielilor și a beneficiilor sau pierderilor, prin contul de profit si pierderi.

Aceasta înseamnă că exista obligația de a se conduce contabilitatea pe partidă dublă respectiv, activ și pasiv. Nu se poate modifica activul fără a se modifica în egală măsură pasivul. Se putea denatura numai activul societății? Cu siguranța că nu, altfel nu ar fi fost posibilă certificarea și înregistrarea bilanțurilor de verificare anuale.

Pentru ca sentința să fie credibilă în paragraful următor se afirmă că și-ar fi recunoscut activitatea infracțională, iar după angajarea apărătorului ales am revenit. Este o minciuna de natură să inducă în eroare instanțele superioare. Declarațiile sunt la dosar, le-am revăzut și s-au păstrat în fond încă din faza de cercetare a Politiei până la ultima instanță. Ele doar au fost completate cu elemente pe care am considerat că trebuie să le precizez pentru a veni în întâmpinarea judecătorului în soluționarea cazului.

Atunci când martorul s-a hotărât să dea o destinație construcției, mi s-a adresat cu rugămintea de a întocmi un înscris din care să rezulte suma respectivă și că beneficiar al lucrării este "" al cărei administrator era.

Deși banii fuseseră achitați în tranșe, pentru că era o sumă recunoscută și folosită exclusiv la efectuarea lucrării, debitoarea falită a emis factura fiscala nr.-/1.04.2005 și a încheiat cu o convenție la data de 14.05.2005, din care rezultă că s-a primit suma respectiva, ce reprezintă c/val facturii.

Societatea intrând în insolvență și el pierzând dreptul de administrare, nu am mai putut dispune efectuarea de acte de administrare, respectiv documente justificative, astfel încât factura a rămas aparent neacoperită, suma plătită și cheltuită pentru lucrarea comandată nefiind operată în contul nou creat pentru "" A informat noul administrator, respectiv lichidatorul judiciar numit, în legătură cu această situație pentru a face regularizările și repunerile pe conturile corecte cu ocazia întocmirii bilanțului pe anul 2005. . acesta a refuzat să facă operațiunile legale și a preferat să meargă pe două căi:

acționarea în instanță a "" O;

constituirea ca parte civilă în dosarul penal "fabricat" la

Ce s-ar fi întâmplat dacă avea câștig de cauza în ambele cauze? Simplu: încasa suma de doua ori pentru societatea falita, și bineînțeles, iși dubla comisionul care îi revenea.

Fără o atentă verificare, lichidatorul judiciar al "" a considerat că factura nu este achitată, refuzând să efectueze o operațiune contabilă simplă de înregistrare a sumei achitata de în contul ""

Față de împrejurarea că el nu a folosit suma menționată în nume propriu sau în interes personal și având în vedere că înregistrarea la masa credală a creanței lui nu este operațiunea mea și nu a fost finalizata prin însușirea vreunei sume de bani, a apreciat și a solicitat să se constate că fapta nu există. Înregistrarea la masa credală s-a făcut în urma notificării lichidatorului conform procedurii prevăzute de legea insolvenței, văzând că acesta din urmă nu intenționează să regularizeze situația prin instrumentele legale pe care i le conferea legea respectiv storno și repunere, numai în scopul de a se putea compensa sumele conform legii.

Faptele puse în sarcina mea, se susține de contestator, conform primei încadrări sunt în legătură cu activitatea mea de administrator la "", privind respectarea legii contabilității. Atâta timp cât banii încasați de la au fost folosiți pentru finanțarea realizării halei cu pricina, care a fost finalizată și predată beneficiarului și nu s-a dovedit faptul că am folosit bunurile și creditul de care se bucura societatea, pedeapsa o consider ilegală.

Instanțele nu au dat curs acestei apărări, dimpotrivă, au constatat că această faptă reținută în sarcina sa este în strânsă legătură și interdependență cu cea de a doua faptă pentru care a fost condamnat.

În ce privește această faptă - la care se referă strict motivele prezentei contestații, dar de care depinde practic și existența celei dintâi, sa solicitat să se rețină următoarele:

În cadrul "" exista un compartiment contabil cu mai mulți angajați, persoane care pot fi asimilate unui subiect activ al infracțiunii.

Instanțele nu au elucidat asupra cărei persoane din contabilitate s-ar fi exercitat vreuna din faptele sancționate de lege ( determinare, ajutare, înlesnire).

Audiată în instanță, martora - contabila societății la acea vreme - a precizat că operațiunile contabile erau efectuate de mai multe persoane, fără să știe exact cine a efectuat operațiuni pe relația cu. Tot martora explica procedeul unei înregistrări contabile care, aplicat la speța prezenta, releva următoarea situație:

"" a efectuat mai multe lucrări de construcție, una dintre acestea fiind în beneficiul inițial al lui. Cheltuielile ocazionate de aceasta construcție erau descărcate în contabilitatea pe gestiunea și pe conturi de cheltuieli sau, cum spune martora, erau înregistrate pe clasa a treia de conturi și descărcate clasa a șasea.

Tot martora precizează că banii încasați anterior perfectării documentației finale, cu titlu de avans lucrare, erau înregistrați in contul 455, aport asociați, iar în momentul în care se emiteau factura și chitanța de încasare, toate sumele aferente acestui raport juridic erau transferate în contul 411, deci pentru clientul respectiv, astfel devenea beneficiarul direct și oficial al lucrării.

Aceeași martoră subliniază că în dinamica activității firmei la care lucra, acest sistem de lucru era regula și nu excepția. Se poate observa și din raportul de expertiza că rulajul contului 455 în perioada analizată nu se rezuma la suma invocată a fi prejudiciu. Astfel, conform fila 61 dosar rulajul contului 455 au fost de 6.293.351.878 lei pe debit, respectiv 7.889.156.453 lei pe credit, fiind depuși mai mult bani decât retrași. Daca înregistrările sunt inexacte conform aprecierii instanței de ce nu s-a dispus anularea tuturor sumelor?

Totodată, a subliniat că nu a existat niciodată, nu numai în cazul, vreo dispoziție expresă a subsemnatului, care să determine sau să oblige vreun salariat din contabilitate să facă vreo operațiune în acest sens.

Prin urmare, instanțele ar fi trebuit să aibă în vedere acest aspect întrucât la dosar nu s-a făcut nici o dovadă a vinovăției sale în sensul celor arătate.

Mai mult decât atât, contestatorul arată că potrivit art. 6 din Legea contabilității: "Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

Din declarațiile martorilor, expertiză dar și din concluziile instanței de fond și a celor de verificare, rezultă clar că acestea au fost eronate. Aliniatul (2) de mai sus arata fără nici un dubiu că legea atrage răspunderea persoanelor care au întocmit, vizat și aprobat documentele justificative, iar cercetarea s-a oprit numai asupra mea. Era cred obligatoriu extinderea cercetărilor și asupra altor persoane, conform prevederilor Codului d e procedură penală.

ipoteze de lucru sunt posibile în viziunea contestatorului:

Judecătoarea de la fond și judecătorii instanțelor de verificare nu cunosc legea (un lucru deosebit de grav pentru niște magistrați și consider incredibil)

A existat numai interesul de a fi numai eu anchetat si mai ales condamnat, ceea ce dovedește premiza că dosarul a fost instrumentat "la comandă".

Consideră că instanța de fond a fost într-o confuzie totală. Astfel, când stabilește sentința folosește sintagma "înregistrări inexacte", pentru că așa prevedea articolul 43 din Lege nr.82/1991, iar când hotărăște anularea înscrisului contabil - balanța - folosește sintagma "înregistrare eronata". Totuși înregistrările efectuate au fost inexacte sau eronate? că există mari diferențe între aceste termene. Dacă era inexactă cred că trebuia precizat și din ce punct de vedere (spre exemplu nu coincideau sumele). Este de părere că putem vorbi de înregistrări eronate în situația în care s-au folosit conturi nepotrivite, așa cum rezultă din descrierea faptelor. Dacă sumele nu ar fi corespuns (cazul înregistrărilor inexacte) diferențele ar fi avut și urmări de natura patrimonială și fiscală, ceea ce nu este cazul. eronată se rezolvă prin operații simple și nu are urmări patrimoniale și fiscale. Ori, Legea nr.43 nu pedepsește penal înregistrările eronate. Doamna judecător face mențiunea că este vorba de fals intelectual, însă la dosar nu există nici măcar un înscris cercetat și dovedit a fi fals.

În Regulamentul nr.704 din 22 decembrie 1993 de aplicare a Legii contabilității nr.82 /1991 se specifică: n conformitate cu prevederile art. 22 din lege, pentru verificarea înregistrării corecte in contabilitate a operațiunilor patrimoniale se întocmește lunar balanța de verificare.

de verificare este un document contabil care servește pentru întocmirea bilanțului contabil. de verificare cuprinde pentru toate conturile unității patrimoniale, de regula, următoarele elemente: simbolul si denumirea conturilor, în ordinea din planul de conturi, soldurile inițiale debitoare si creditoare, rulajele debitoare si creditoare, totalul sumelor debitoare și creditoare, soldurile finale debitoare și creditoare.

Cu ajutorul balanței de verificare se verifica corelațiile dintre egalitățile generate de dubla înregistrare a operațiunilor patrimoniale in contabilitate, respectiv concordanta dintre totalul înregistrărilor din registrul-jurnal, totalul rulajelor debitoare si totalul rulajelor creditoare din balanța, precum si concordanta dintre totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din "cartea mare" și totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din balanță.

de verificare se întocmește atât pentru conturile sintetice cât și pentru cele analitice; pentru conturile analitice se poate întocmi numai situația soldurilor. Prin intermediul balanței de verificare analitice se verifica concordanta dintre conturile sintetice și conturile lor analitice.

Anularea balanței de către instanța este o măsura ilegală. Cum poate fi anulată o balanță care este un document de verificare ce stă la baza întocmirii bilanțului anual? Instanța ar fi trebuit să identifice documentele primare care s-a constatat că sunt înregistrate eronat și să dispună eventual anularea și înlocuirea acestora. O soluție legală nu putea să fie dată decât cu respectarea Legii contabilității și a regulamentului și normelor de aplicare.

Cu toate ca și la instanțele superioare am arătat această gravă greșeală a instanței de fond, acestea nu știu din ce motiv nu au vrut să analizeze această situație și să o corecteze. Este foarte curios să vadă cum va pune în aplicare de instanța de executare această hotărâre rămasa definitive!!!

Mai mult, instanța de recurs, în fața căreia s-a insistat pe aceasta apărare, ar fi trebuit să sesizeze și să dea eficienta și unui alt aspect de natură legală, care ar fi trebuit să opereze în favoarea sa în calitate de inculpat.

Astfel, așa cum am mai arătat, la "" a existat și funcționa un serviciu de contabilitate, reglementarea activității și răspunderii acestora regăsindu-se în Legea nr.82/1991 republicata.

La momentul soluționării cauzei încă de către prima instanța, răspunderea administratorului era reglementată separat de a altor persoane conform Legii nr.259/2007 publicata în încă din data de 27.07.2007. Astfel, art. 10 stabilește răspunderea administratorului pentru organizarea și conducerea contabilității.

2 al aceluiași articol arată că, de regulă, contabilitatea se organizează și se conduce în compartimente distincte conduse de către directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită.

4 stabilește că răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementarilor contabile revine directorului economic, contabilului șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească aceasta funcție, împreuna cu personalul din subordine.

solicitat instanțelor de apel și de recurs să aibă în vedere această modificare a legii care a survenit pe parcursul desfășurării procesului "și să beneficiez în ultimă instanță conform legii penale de clauza cea mai favorabila".

Această modificare a dispozițiilor legale trebuia avută în vedere de instanța de fond sau corectată la verificare de instanța de apel sau recurs și aplicată ca fiind evident legea mai favorabilă inculpatului.

Apreciază că prin modificările aduse textului invocat, s-a delimitat foarte clar răspunderea administratorului unei societăți, astfel încât s-a înlăturat practic răspunderea acestuia pentru "aplicarea necorespunzătoare a reglementarilor contabile", menținându-se răspunderea doar pentru organizarea și conducerea contabilității.

În speța dedusa judecații, suntem deci intr-o situație evidentă în care legea modificată prevede o cauza de nepedepsire care ar fi trebuit să fie subiect de analiza, chiar și din oficiu, pentru instanța de judecata. Dacă s-ar fi analizat cauza și sub acest aspect, s-ar fi ajuns la concluzia că, prin aplicarea legii mai favorabile inculpatului se putea dispune încetarea procesului penal în temeiul art.11 punct 2 lit.b Cod procedură penală, raportat la art.10 punct 1 lit.i indice 1 Cod procedură penală.

Această constatare a instanței ar fi avut înrâurire asupra întregii situații reținute în sarcina inculpatului i ar fi determinat, pe ansamblu, o altă soluție, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Având in vedere aspectele invocate, s-a solicitat să se constatate ca sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 386 lit.c Cod procedură penală i, pe cale de consecință, să se admită în principiu contestația conform dispozițiilor art.391 și următoarele Cod procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1067 din data de 12.12.2007 a Judecătoriei Onești, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și al, născut la 5.05.1960 în localitatea Tg. județul B, stagiul militar îndeplinit, studii superioare, inginer, fără antecedente penale, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

a) folosire cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau folosirii acestora intr-un scop propriu, prevăzută de art.272 alin.1 punct 2 din Legea 31/1990 cu modificările ulterioare, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;

b) participație improprie la săvârșirea infracțiunii de efectuare cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal, raportat la art.43 din Legea nr.82/1991, cu referire la art.289 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.33 lit.a și art. 34 b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, cea de1 (un) un an și șase luni închisoare.

În temeiul art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării art.83 Cod penal.

Conform art.14, art.346 Cod procedură penală și 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 278.396, 14 lei către partea civilă "", prin lichidator judiciar Expert B, cu sediul în-.

În baza art.445 Cod procedură penală, s-a dispus anularea înscrisului contabil - balanță - cuprinzând înregistrarea eronată a sumei de 278.396,14 lei în contul 455 " Asociați conturi curente" în loc de 411 "".

În baza Legii 29/1990 cu modificările ulterioare, s-a dispus ca în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, copia dispozitivului legalizat al hotărârii să se trimită la Registrul Comerțului în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.

De asemenea, copia dispozitivului să se comunice în același scop și la Registrul Fiscal.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul are calitatea de unic asociat și administrator al "", din data de 28.04.2005. De menționat este faptul că până la această dată în societate a avut calitatea de asociat și soția sa, însă de activitatea societății se ocupa tot inculpatul. Între inculpat și martorul, administrator al "" O, martor în acest dosar și persoana care a făcut sesizarea penală, s-a încheiat contractul de antrepriză nr.1 din 26.05.2004.

Conform obiectului contractului societatea inculpatului se obligă să construiască o hală în favoarea societății "" O pe parcursul unui interval de 2 luni.

Din declarațiile inculpatului și ale lui a rezultat că lucrarea a fost finalizată în luna mai 2005, iar contravaloarea construcției a fost achitată în mai multe tranșe, iar în data de 1.04.2005 "" a emis factura fiscală seria --- nr.- către "" O, privind plata lucrării evaluată la suma de 283.646,14 lei ( fila 14 dosar). După ce banii au fost plătiți, între inculpat în calitate de administrator al "" și în calitate de administrator al "" O, s-a încheiat un act de mână intitulat " convenție" în ziua de 14.05.2005, prin care recunoștea că a primit suma de 278.396,14 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. -/2005 și se obligă să depună suma în contul societății ( fila 50). Prezenți la încheierea acestui act au fost martorii -, și, care confirmă veridicitatea înscrisului( fila 51-53 dosar).

Banii primiți cu această ocazie de la "" nu au fost înregistrați în contabilitatea "" ca reprezentând contravaloarea facturii nr. -/2005 și deci ca plată efectuată de "", ci ca aport social personal al inculpatului

În cadrul "", fapt petrecut la indicația acestuia, aspect confirmat de martora, contabila societății la acea perioadă.

Audiată, aceasta a relatat că inculpatul îi dădea dispoziție ce sume de bani să fie înregistrate în contabilitatea societății ca aport personal al acestuia, ce cheltuieli efectuate să fie înregistrate și de asemenea martora își amintește că nu s-a încasat factura emisă pe numele "" ( fila 54-55 dosar).

Dacă contravaloarea lucrării efectuate ar fi fost depusă de inculpat în casieria societății, factura sus-amintită ar fi apărut ca achitată și astfel orice relație comercială cu "" ar fi fost justificată legal în contabilitatea ""

Ulterior, în luna noiembrie 2005 "" a intrat în procedura falimentului, fiind desemnată ca lichidator judiciar "EXPERT" B, prin administrator. După preluarea întregii documentații a "", acesta a observat că factura fiscală nr.-/2005 emisă de "" nu a fost încasată prin acte contabile, astfel încât a acționat în judecată "", societate care a motivat faptul că nu și-a plătit datoria, invocând în apărarea sa convenția de mână datată din 14.05.2005.

Instanța comercială însă, prin sentința civilă nr.764 din 31.08.2006, nu a ținut cont de actul de mână încheiat, deoarece acesta produce efecte juridice doar între inculpat și "", neavând valoare juridică atât timp cât suma de bani nu figurează în contabilitatea "" ( fila 16 dosar).

Ca urmare, "" a fost obligată să achite suma de 278.396,14 lei fapt ce l-a determinat pe administratorul acestei societăți -, să formuleze în data de 2.11.2006 o plângere penală împotriva numitului pentru săvârșirea de către acesta an infracțiunilor de înșelăciune și delapidare, prevăzute de art.215 al.3 și 215¹din Codul penal - fila 7 dosar).

Considerăm că, în cauză, nu ne aflăm în prezența altor infracțiuni deoarece inculpatul a recunoscut prin înscrisul olograf că a primit contravaloarea lucrării efectuate, deci nu l-a indus în eroare pe în această privință.

Referitor la infracțiunea de delapidare, s-a apreciat că, în cauză, primează infracțiunea din legea specială prevăzută de art.272 pct.2 din Legea nr.31/1990 republicată.

Audiat inculpatul, cu ocazia primelor declarații, a avut o atitudine oscilantă, precizând inițial că toată contravaloarea lucrării efectuate pentru "" a fost depusă în contabilitate ca aport personal pe numele său și al soției sale, din dispoziția sa, urmând ca ulterior sumele să fie repuse în contabilitate pe numele "". Apoi, din cauza unor împrejurări nefavorabile, în special inundațiile din vara anului 2005, situația financiară a firmei sale s-a înrăutățit în ceea ce privește disponibilul în numerar. Ulterior, audiat în prezența avocatului său ales inculpatul a avut o atitudine de negare a celor comise (filele 73-76, 78,79,90).

Pe parcursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a concluzionat că prin activitatea inculpatului nu s-a prejudiciat bugetul de stat, astfel încât, urmează să se dispună scoaterea de sub urmărire penală pentru această infracțiune ( fila 65).

Referitor însă la înregistrarea sumei de 278.396,14 lei în contul 455 - "Asociați conturi curente" și nu în contul 411 - "", suplimentul de expertiză întocmit în cauză relevă faptul că s-au denaturat elementele de activ ale societății.

Concret, înregistrarea sumei în contul 455 - "Asociați conturi curente", care este un cont ce reflectă o datorie a societății, a majorat eronat datoriile unității. " a contrario", prin înregistrarea sumei de 278.396,14 lei în contul 411 "", care este un cont ce reprezintă o creanță a societății, s-a menținut valoarea creanței inițiale și a denaturat valoarea reală a creanței care ar fi fost mai mare dacă banii s-ar fi înregistrat corect.

De asemenea, având în vedere că "" a intrat în procedura falimentului, această societate a fost prejudiciată întrucât inculpatul a fost înregistrat cu această sumă în mod nereal la masa credală ( fila 68-71).

Astfel, inculpatul a și formulat în data de 5.01.2006 o cerere adresată Secției Comerciale a Tribunalului Bacău, prin care solicită să fie înregistrat la masa credală ce i-o datorează "" cu suma de 41.594,03 lei, iar soția sa a formulat o cerere asemănătoare, solicitând suma de -,65 lei.( filele 32-38).

Având în vedere faptul că prin înregistrarea inexactă în contabilitate a sumei de 278.396,14 lei s-a produs o denaturare a elementelor de activ și pasiv ale "", denaturare care s-a produs la dispoziția inculpatului, în cauză ne aflăm și în prezența infracțiunii la Legea contabilității comisă sub forma participației improprii de către inculpat, prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal, raportat la art.43 din Legea nr.82/1991 republicată, cu referire la art.289 Cod penal.

"", prin lichidator judiciar, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 278.396,14 lei.( fila 89 dosar).

Convenția aflată la fila 50 dosar (dosar urmărire penală) care materializează primirea sumei de -1,39 lei reprezentând contravaloarea halei, s-a încheiat între inculpat în calitate de administrator al "" și, administrator al "" beneficiara lucrării.

La final,în înscrisul denumit "convenție" inculpatul se obligă să depună suma în contul societății.

În instanță, recunoaște faptele, este de acord să achite suma de bani "", însă nu se consideră vinovat, afirmând că obiectul dosarului are o latură civilă.

Mai arată că o executare silită din 4.10.2005 a determinat starea de insolvență și deși s-a efectuat expertiză (o expertiză plus un supliment de expertiză) nu înțelege unde trebuia înregistrată corect suma recunoscută și încasată de la fără chitanțe.

Potrivit practicii create de către inculpat, suma încasată a fost înregistrată în contul "Asociați conturi curente".

În drept, fapta săvârșită de către administratorul "", inculpatul, de a folosi suma de 278.396,14 lei în scop propriu, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acestora sau folosirii acestora într-un scop propriu, prevăzută și pedepsită de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, pentru care urmează să fie condamnat la pedeapsa închisorii.

Fapta inculpatului, constând în participație improprie la săvârșirea infracțiunii de efectuare cu știință de înregistrări inexacte, precum și înscrierea cu știință a înregistrărilor în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum, și a elementelor de activ și de pasiv ce reflectă în bilanț constituie infracțiunea de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art.31 alin.2 Cod penal, raportat la art.43 din Legea nr.82/1991, cu referire la art.289 Cod penal, pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii.

Faptele fiind concurente s-au aplicat dispozițiile art.33 lit.a Cod penal.

S- aplicat pedeapsa cea mai grea.

La individualizarea pedepselor s-a ținut seama de prevederile art.72 Cod penal, de gradul de pericol social concret al infracțiunilor, de împrejurările în care au fost săvârșite, de valoarea pagubei, natura valorii lezate, dar și de persoana inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale, și este de acord să acopere prejudiciul creat.

Circumstanțele reale și personale a creat convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins fără executare în cauză, fiind aplicabile prevederile art.81 Cod penal, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării art.83 Cod penal.

În baza art.445 Cod procedură penală, s-a dispus anularea înscrisului contabil balanță - reprezentând înregistrarea eronată a sumei de 278.396,14 lei în contul 455 " Asociați conturi curente" în loc de 411 "".

Conform art.14, 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 278.396,14 lei către partea civilă "", prin lichidator judiciar.

S-a dispus comunicarea, în baza Legii nr.29/1990, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, a copiei dispozitivului legalizat al hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.

De asemenea, copia dispozitivului să se comunice în același scop la Registrul Fiscal.

S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales în ambele faze ale procesului penal.

Conform art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

În cauză a formulat apel în termen legal inculpatul, motivat în scris în care se arată că:

În fața primei instanțe nu s-a produs nici o probă din care să rezulte că inculpatul ar fi săvârșit vreuna din faptele care s-ar regăsi în conținutul constitutiv al acestei infracțiuni.

În sarcina inculpatului s-a reținut faptul că în urma unei înregistrări contabile eronate ar fi fost trecută pe numele său o sumă de bani pe care ar fi primit-o cu titlu de preț prestări servicii de la o altă persoană și ulterior, ar fi înregistrat această sumă cu titlu de creanță la masa credală a debitoarei falite "".

În realitate, istoricul litigiului care este strict de natură civilă dintre societatea administrată la acea vreme de către inculpat ( "" ) și beneficiara lucrării ( "" ) demonstrează că inculpatul nu a folosit nici un bun al societății în scop contrar acesteia sau în interes propriu.

Astfel, inițial, numitul, martor audiat în fața primei instanțe s-a adresat inculpatului în baza unei relații de amiciție, rugându-l pe acesta să execute o lucrare de construcții. Pentru aceasta, martorul a înmânat inculpatului în mai multe tranșe, suma de 2.783.961.390 lei ROL, cu precizarea ca perfectarea documentației de plată se va face ulterior. Inculpatul a predat tranșele de bani în contabilitatea societății sale și s-a trecut la executarea lucrării de construcții.

Precizează că la acest moment nu se cunoștea beneficiarul lucrării și ca urmare, nu s-a deschis în contabilitate un cont clienți furnizori pe numele vreunei societăți.

Pentru astfel de situații au fost înregistrați în contabilitate și, în momentul în care "" a intrat în stare de insolvență potrivit dispozițiilor Legii nr.85/2006, în urma identificării activului și pasivului societății, lichidatorul judiciar a consemnat în creditorilor și pe asociatul cu suma care s-a regăsit în contabilitate pe numele său.

În realitate, acești bani n-au fost folosiți niciodată de către inculpat în nume propriu sau pentru vreun interes al său ci, au fost dirijați în ansamblul cheltuielilor societății, respectiv în efectuarea lucrărilor de construcții la care aceasta s-a angajat.

Atunci când martorul s-a hotărât să dea o destinație imobilului pe care i l-a construit "" s-a adresat inculpatului cu rugămintea de a se întocmi un înscris din care să rezulte suma respectivă și că beneficiar al lucrării ar fi "" al cărei administrator era.

Deși banii fuseseră achitați în tranșe, pentru că era o sumă recunoscută și folosită la efectuarea lucrării, debitoarea falită a emis factura -/01.04.2005 și a încheiat cu martorul și o convenție la data de 14.05.2005 din care rezultă că a primit suma respectivă care reprezintă contravaloarea facturii menționate.

Intrând în stare de insolvență și pierzând dreptul de administrare, inculpatul nu a mai putut dispune efectuarea de acte de administrare, astfel încât factura a rămas aparent neacoperită, suma plătită și cheltuită pentru lucrarea respectivă nefiind operată în contul nou creat pentru ""

Fără o elementară verificare, lichidatorul judiciar al "" a considerat că factura este neachitată, refuzând să efectueze o operațiune contabilă simplă de înregistrare a sumei achitată de în contul ""

Față de împrejurarea că inculpatul nu a folosit suma menționată în nume propriu sau în interes personal și având în vedere că înregistrarea la masa credală a creanței inculpatului nu este operațiunea sa și nu a fost finalizată prin însușirea vreunei sume de bani, apreciind astfel că fapta nu există.

În cadrul societății "" exista un compartiment contabil cu mai mulți angajați, persoane care pot fi asimilate unui subiect al infracțiunii.

Prima instanță nu a elucidat asupra cărei persoane din contabilitate s-ar fi exercitat vreuna din faptele sancționate de lege (determinarea, ajutarea sau înlesnirea), context care i- determinat să considere ca insuficientă cercetarea fondului cauzei.

Audiată în instanță, martora, care a fost contabila "" în perioada 2000 - 2005 a precizat că operațiunile contabile erau efectuate de mai multe persoane, fără să se știe exact cine a efectuat operațiuni pe relația. Tot aceasta explică filmul unei înregistrări contabile care, aplicat la speța prezentă relevă următoarea situație de fapt:

"" a efectuat mai multe lucrări de construcții, una dintre acestea fiind în beneficiul inițial al lui. Cheltuielile efectuate pentru această construcție (aprovizionare cu materiale, manoperă, etc.), erau descărcate în contabilitate pe gestiunea și pe conturi de cheltuieli sau cum a precizat martora, erau înregistrate pe clasa a treia de conturi și descărcate pe clasa a șasea.

Tot martora precizează că banii încasați anterior perfectării documentației finale, cu titlu de avans lucrare erau înregistrați în contul 455 aport asociați, iar în momentul în care se emiteau factura și chitanța de încasare, toate sumele aferente acestui raport juridic erau transferate în contul 411, deci pentru clientul respectiv care, astfel devenea beneficiarul direct și oficial al lucrării.

Aceeași martoră subliniază că în dinamica activității firmei la care se lucra, aceste sistem de lucru era regula și nu excepția.

Totodată, aceasta a subliniat că nu a existat niciodată, nu numai în cazul, vreo dispoziție expresă a inculpatului care să determine sau să oblige vreun salariat din contabilitate să facă vreo operațiune în acest sens.

Și la această infracțiune pledează pentru un subsidiar, în sensul achitării pentru lipsa intenției, astfel:

Textul de lege incriminator subliniază ca determinarea, ajutarea sau înlesnirea în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană care acționează fără vinovăție este susceptibilă de săvârșire numai cu intenție.

Nu s-a produs nici o probă în dosar din care să rezulte că inculpatul ar fi dat vreo dispoziție în sensul efectuării unor înregistrări contabile de natura celor sancționate de lege.

De asemenea, nu s-a procedat la o delimitare clară în ceea ce privește o presupusă intenție fie la determinarea la săvârșirea faptei (context în care fapta putea fi considerată instigare), fie la înlesnirea sau ajutarea persoanei (complicitate).

Pentru că, dacă ar fi fost altfel, ar fi trebuit ca instanța să determine răspunderea participanților pentru infracțiunea intenționată.

La această infracțiune s-a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art.10 lit.c Cod procedură penală, pentru cazul în care instanța ar reține că fapta există.

Pentru aceasta, solicită a se face aplicarea dispozițiilor art.10 și art.6 din Legea nr.82/1991.

La "" a existat un serviciu de contabilitate și un contabil - șef.

Răspunderea administratorului, în condițiile art.10 din Legea contabilității este pentru organizarea și conducerea contabilității.

2 din același text de lege precizează că, de regulă, contabilitatea se organizează și se conduce în compartimente distincte conduse de către directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită.

4 stabilește ca răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine.

În aceste condiții, dacă fapta ar exista, aceasta nu ar putea fi pusă în sarcina inculpatului, care avea calitatea de administrator al societății respective.

De asemenea, soluția pe latură civilă este greșită.

Pe o primă teză, solicită a se observa că această măsură ar putea fi corectă dacă ar fi existat fapta. Cum însă, ansamblul probator demonstrează contrariul, rezultă că măsura anulării înregistrării contabile este eronată.

Pe teza a doua, solicită a se observa că în succesiunea evenimentelor, prin aceasta înțelegându-se activități de înregistrare contabilă, înregistrarea eronată a sumei în litigiu într-un cont pe numele inculpatului a determinat înscrierea directă a acestuia din poziția de creditor la masa credală a "".

Dacă s-a dispus anularea înregistrării sumei în contul inculpatului, ar fi trebuit ca instanța să clarifice și aspectul privind înscrierea la masa credală a debitoarei falite, motiv pentru care, apreciază că soluția este nelegală și solicită atașarea dosarului de faliment.

Pe teza a treia, instanța a obligat pe inculpat să achite debitoarei falite suma de 278.396, 14. Este o măsură nelegală, în condițiile în care această sumă nu a fost însușită de către inculpat. Ea se regăsește în contabilitate și cu titlu de cheltuială, în lucrarea de construcție efectuată în beneficiul "", societate care, de altfel, nu a avut nici o pretenție civilă.

Se creează, prin hotărârea instanței, situația arbitrară ca inculpatul să fie obligat la restituirea unei sume pe care nu o datorează și care nu există în realitate ca prejudiciu în detrimentul nici unei persoane. Singura măsură viabilă ar fi nota contabilă de corectare, prin care, suma trecută în contul inculpatului să fie recalificată drept plata în contul "", care își stinge astfel orice obligație, măsură aflată doar la îndemâna lichidatorului judiciar.

Prin decizia penală nr.249 din 16.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prima instanță a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în baza cărora s-a reținut situația de fapt redată în considerentele sentinței penale recurate și vinovăția inculpatului.

De asemenea, instanța a făcut o justă individualizare a pedepsei, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei și consecințele produse, dar și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu are antecedente penale.

Inculpatul a primit de la suma de 2.783.961.390 lei ROL, pe care însă i-a depus în contul aport capital, iar nu în contul clienți, cont în care a fost înregistrată factura emisă lui. In același timp, împreună cu soția, a și retras sumele depuse ca aport, așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale (fl.60-65), ulterior fiind folosiți în nume personal.

Pentru restul banilor neretrași inculpatul formulează cerere de înregistrare la masa credală (fila 32 ), continuând să susțină că aceștia reprezintă bani proprii, iar nu cum declară acesta în motivele de apel că operațiunea de înregistrare nu a fost declanșată la cererea sa (fila 23).

De asemenea, reaua-credință se apreciază în raport de "", iar nu față de, condiție ce există cu prisosință având în vedere acțiunile inculpatului.

În ceea ce privește instigarea contabilei societății, declarația martorei este edificatoare în acest sens, ca și chitanțele de încasare a diferitelor sume de bani de către inculpat (fila 54, 55, 33 - 37 ).

De altfel, inculpatul recunoaște toată activitatea sa în declarațiile inițiale (fl.73-75 ), revenind asupra lor imediat după angajarea apărătorului ales.

Mai trebuie specificat că operațiunile financiar-contabile ale societății și cele comerciale cu clienții și patronii sunt evidențiate scriptic în cursul derulării lor, iar natura și efectele lor juridice nu pot fi schimbate prin simple declarații ulterioare ale inculpatului.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs inculpatul reiterând ca motive de recurs motivele invocate în fața instanței de apel.

Prin decizia penală nr.720 din data de 27.noiembrie.2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut următoarele:

Decizia penală recurată este temeinică și legală, susținerile inculpatului nefiind fondate în raport de probatoriul legal administrat pe parcursul procesului penal.

Instanțele au stabilit corect situația de fapt și de drept în baza probelor administrate, astfel că fapta comisă de inculpatul, de a folosi suma de 278.396,14 lei, în calitate de administrator al "", în scop propriu, întrunește sub aspect obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.272 al.1 pct.2 din Legea nr.31/1990.

Și sub aspect subiectiv probele administrate în cauză evidențiază intenția directă a inculpatului. Drept urmare, instanțele au reținut corect a fi realizate cerințele de text impuse de art.19 pct.1 lit.a Cod penal.

Așa fiind, fapta există, a fost comisă în realitatea obiectivă, iar vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în raport de infracțiunea comisă, care rămâne în centrul procesului de individualizare, dar și ținând seama de persoana inculpatului, gradul său de moralitate și șansa de reeducare pe care acesta o prezintă.

Așa cum arată și instanțele anterioare inculpatul a primit suma de 2.783.961.390 ROL de la, pe care însă i-a depus în contul aport capital, iar nu în contul clienți, cont în care a fost înregistrată factura emisă lui. În același timp, împreună cu soția, a și retras sumele depuse ca aport, așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale (fl.60-65), ulterior fiind folosiți în nume personal.

Pentru restul banilor neretrași inculpatul a formulat cerere de înregistrare la masa credală (fila 32 ), continuând să susțină că aceștia reprezintă bani proprii, iar nu cum a declarat acesta în motivele de apel că operațiunea de înregistrare nu a fost declanșată la cererea sa (fila 23).

De asemenea, reaua-credință se apreciază în raport de "", iar nu față de, condiție ce există cu prisosință având în vedere acțiunile inculpatului.

De altfel, inculpatul a recunoscut toată activitatea sa în declarațiile inițiale (fl.73-75 ), revenind asupra lor imediat după angajarea apărătorului ales.

Față de cele mai sus reținute, Curtea de Apel, în lipsa altor motive dintre cele prevăzute de art.385/9 al.3 Cod procedură penală, așa cum se arăta, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând cauza în raport de motivele contestației în anulare formulate, Curtea constată că cererea este inadmisibilă și urmează a fi respinsă pentru considerentele care vor fi prezentate.

Așa cum se arăta, prin respingerea de Curtea de APEL BACĂU, prin decizia penală nr.720 din data de 27.noiembrie.2008, a recursului declarat de inculpat, hotărârea de condamnare a rămas definitivă, intrând în puterea lucrului judecat.

Autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești care au această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o procedură având caracter excepțional.

Natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudentă din partea legii. Astfel sunt prevăzute condițiile care să permită posibilitatea declanșării acestor căi de atac.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară având o natură juridică mixtă de anulare și de retractare.

Fiind o cale de atac extraordinară, nu lasă la libertatea părților să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase definitivă, fiind prevăzute în mod expres și limitativ, în art.386 Cod procedură penală, cazurile în care se poate uza de această cale extraordinară de atac, acestea fiind următoarele:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) - i/1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385/14 alin. 1/1 ori art. 385/16 alin. 1.

Curtea va examina, în conformitate cu prevederile art.391 Cod procedură penală, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, respectiv întemeierea ei pe unul dintre cazurile prevăzute de lege, existența dovezilor pe care se sprijină contestația, ori la invocarea unor dovezi care sunt la dosar.

În ceea ce privește motivele contestației, așa cum se arăta, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.386 lit.c Cod procedură penală, respectiv,"când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) - i/1), cu privire la care existau probe în dosar".

Verificând contestația în anulare formulată de contestator, rezultă că, contestatorul își întemeiază în drept contestația în anulare pe dispozițiile art.386 alin.1 lit.c Cod penal, susținând că"că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în ari 10 alin.1 lit. i/1 Cod procedură penală, în speță existând o cauză de nepedepsire prevăzută de lege."

Curtea analizând prevederile art.10 Cod procedură penală, constată că acest text enumeră cazurile în care acțiunea penală este lipsită de temei (inexistența infracțiunii sau excluderea răspunderii penale) - art. 10 lit.a-art.10 lit.e Cod procedură penală, precum și cazurile în care acțiunea penală poate fi exercitată numai în anumite condiții sau este lipsită de obiect - art.10 lit.f- art.10 lit.j Cod procedură penală.

Până la modificarea Codului d e procedură penală prin Legea nr.281/2003, nu era prevăzut cazul prevăzut de art.10 lit.i/1 Cod procedură penală.

Introducerea acestui caz în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată era imperios necesară, deoarece cazurile prevăzute de art.10 alin.1lit.a-j Cod procedură penală, anterior modificării prin Legea nr.281/2003, nu prevedea și alte situații în care punerea în mișcare a acțiunii penale era împiedicată, deoarece nu mai poate interveni răspunderea penală, printre care desistare și împiedicarea rezultatului în caz de tentativă (art.22 Cod penal), împiedicarea consumării infracțiunii în caz de complicitate (art.30 Cod penal), denunțarea faptei mai înainte de a fi descoperită (art.167, 170, 255 și 262 Cod penal), înlesnirea arestării celorlalți participanți (art.170, 172, 262 Cod penal, retragerea în termen util a mărturiei mincinoase (art.260 Cod penal), tăinuirea, favorizarea sau omisiunea de a denunța pentru unele infracțiuni săvârșite de soț sau o rudă apropiată (art.221, 262 alin.2, 264 alin.4 Cod penal), anularea uneia din căsătorii (art.303 Cod penal), imunitatea de jurisdicție, prevăzută de art.8 Cod penal, precum și unele legii care au dispoziții penale, care prevăd asemenea cazuri de nepedepsire.

Deși aceste cazuri nu erau incluse în cazurile prevăzute de art.10 Cod procedură penală, având același efect de înlăturare a răspunderii penale, aceste cazuri de nepedepsire sau de apărare de răspundere, atrăgeau aceleași soluții ca și cele prevăzute de art.10 lit.f -j Cod procedură penală, dar întrucât aveau o existență proprie, neregăsidu-se printre cele prevăzute de art.10 lit.f-j Cod procedură penală, instanțele nu făceau trimitere în hotărâri la vreunul dintre cazurile prevăzute de ar.10 Cod procedură penală, ci la textul special care în prevedea din legea de drept material (Codul penal, legea specială, etc.).

Pentru a evita astfel de situații și a fi prevăzute în același text toate cazurile în care acțiunea penală este lipsită de temei (inexistența infracțiunii sau excluderea răspunderii penale) - art. 10 lit.a-art.10 lit.e Cod procedură penală, precum și cazurile în care acțiunea penală poate fi exercitată numai în anumite condiții sau este lipsită de obiect - art.10 lit.f- art.10 lit.j Cod procedură penală și prin Legea nr.281/2003 a fost introdusă lit.i/1 Cod,procedură penală, înglobând toate situațiile de mai sus în"există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege".

Curtea constată că motivele invocate în contestația în anulare sunt apărări care s-au făcut pe parcursul soluționării cauzei de instanța de fond, de instanța de apel, inclusiv la instanța de recurs-fl.17-19 și toate sunt apărări de fond, precum și faptul că susținerile contestatorului nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.386 Cod procedură penală.

roblema aplicării legii mai favorabile, în circumstanțele prezentate mai sus, a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat inclusiv de instanța de recurs, astfel că nu poate fi analizată, neregăsindu-se printre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.386 alin.1 Cod procedură penală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.391 Cod procedură penală, va fi respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestator.

Se va constata că, contestatorul a fost asistat de apărător ales.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.391 Cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă contestația în anulare împotriva deciziei penale nr.720 din data de 27.noiembrie.2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, contestație formulată de contestatorul-condamnat.

Constată că, contestatorul-condamnat a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul-condamnat să plătească statului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu

GREFIER,

Red. sen.pen.

Pronunțat dec.apel -

Pronunțat dec.recurs Șt. - - Red.dec.

21.04.2009

Președinte:Carmen Căliman
Judecători:Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu

#Judecator Carmen Caliman

Infractiuni la legea contabilității (legea nr.82/1991). Decizia 259/2009. Curtea de Apel Bacau

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni la legea contabilității (legea nr.82/1991). Decizia 259/2009. Curtea de Apel Bacau