Infractiuni la regimul vamal (legea nr.141/1997). Decizia 260/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 260
Ședința publică din data de 09 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 501/A din data de 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - asistat de apărător ales av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Instanța îi pune în vedere recurentului inculpat dispozițiile art.70 al.2 C.P.P. în sensul că are dreptul să dea declarație în fața instanței de recurs, dar că ceea ce va declara poate fi folosit împotriva sa, precum și faptul că se poate prevala de dreptul la tăcere.
Recurentul inculpat precizează că dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
S-a procedat la audierea inculpatului, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar.
Av. depune la dosar înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - precizează că primul motiv de recurs se referă la dispozițiile art.3859 pct.9 întrucât C.P.P. cele două hotărâri pronunțate în cauză sunt nemotivate.
Prima hotărâre nu are nicio motivare, iar în apel se încearcă o motivare, reținându-se că singurul vinovat este inculpatul când, de fapt, vinovăția aparținea firmei turcești.
Consideră că se impune casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Bacău.
Al doilea motiv de recurs privește faptul că rechizitoriul este întocmit în 2008 și se referă la fapte din 2001, iar cercetările s-au declanșat în anul 2005 la cererea firmei din Turcia.
Sunt aproape 8 ani până a început urmărirea penală, timp în care au fost efectuate controale fără rezultate negative în activitatea firmei inculpatului, care consideră că este vorba de o șicanare din partea firmei turcești deoarece i-a returnat marfă defectă.
Mai mult, probatoriul din cauză se bazează pe niște copii ale facturilor despre care se pretinde că au fost emise în Turcia, în detrimentul faptului că la B inculpatul a prezentat facturi și declarații vamale, care au fost confirmate prin ștampilă de către Direcția Vamală I, deci ceea ce a declarat, s-a găsit în.
Consideră că nu se poate reține că inculpatul a săvârșit vreo infracțiune, cu atât mai mult cu cât au avut relații comerciale timp de 5 ani de zile fără probleme.
In subsidiar, solicită admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și achitarea inculpatului, cu reținerea legii mai favorabile, respectiv art.273 din legea nr.86/2006.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat - având cuvântul - susține că este nevinovat și că este vorba de o răzbunare a firmei turcești pentru că restituit marfa defectă.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 501/A/18.11.2008 a Tribunalului Bacăus -a dispus;
În temeiul art. 379 punctul 1 lit. "b" cod procedură penală s-a respins ca fiind nefondat apelul declarat de apelant inculpat, împotriva sentinței penale nr. 1366/30-06-2008 pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Bacău.
S-a constatat că apelantul a fost asistat de avocat ales.
În temeiul art. 192 alin. 2 cod procedură penală a fost obligat apelantul la plata sumei 80 lei RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut;
Prin sentința penală nr. 1366 /30.06.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr- s-a dispus în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplic. art. 41 alin 2. Cod penal, art. 13 Cod penal, art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal condamnarea inculpatului - fiul lui și, ns. la 27.01.1969 în B, cetățean român, studii 12 clase, căsătorit, cu un copil minor, fără antecedente penale, CNP: -, în mun. B,-/A/9, jud. B, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate, la pedeapsa de 1(un) an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal și art. 71 alin 5 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 cod penal.
În baza art. 359 cod pr. penală a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 14 și art. 346 alin 1.pr.pen, art. 998.civ a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9364 lei, la care se adaugă accesoriile, către partea civilă Direcția Regională Vamală I, cu titlul de daune materiale.
În baza art. 191 alin.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În anul 2001 inculpatul era asociat unic și administrator al SC SRL B având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri.
În perioada 5.02.2001-23.02.2001 inculpatul a efectuat operațiuni de import din Turcia pentru diferire obiecte de uz gospodăresc.
În vederea efectuării operațiunilor de vămuire, în data de 05.02.2001 inculpatul a depus la Biroul Vamal B declarația vamală de Import nr.1974 la care a atașat trei facturi externe emise de o firmă din Turcia în data de 2.02.2001 în valoare totală de 4287,8 mărci germane.
În data de 23.02.2001 inculpatul depune declarația vamală de import nr.3491 împreună cu alte trei facturi fiscale, emise de către aceeași firmă turcească în data de 21.02.2001, în valoare totală de 6163,4 mărci germane.
În urma solicitării Autorității Naționale a Vămilor din România, autoritățile corespondente din Turcia au transmis declarațiile vamale și facturile însoțitoare prezentate de inculpate în vama turcească pentru aceleași mărfuri.
S-a stabilit că facturile din data de 2.02.2001 aveau în fapt o valoare de 9809,4 dolari, iar cele din data de 21.02.2001 de 9828,02 dolari.
Având în vedere că ambele seturi de documente, atât cele pentru autoritățile turcești cât și cele pentru autoritățile române au fost depuse de inculpat, se constată că acesta, cu știință, a prezentat documente false în scopul subevaluării bunurilor importate.
În acest fel, inculpatul a produs bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 9364 lei constând în taxe vamale și TVA neachitate.
Situația de fapt reținută de instanță se probează cu:
- proces verbal de control al Direcției Regionale Vamale I (fl.10-14)
- copii ale declarațiilor vamale de import și facturilor însoțitoare depuse de inculpate la autoritățile vamale române și turcești (fl.18-45)
- declarația inculpatului (fl.15)
În drept fapta inculpatului care în realizarea aceleiași rezoluții infracționale în datele de 05.02.2001 și 23.02.2001 a prezentat la Biroul Vamal B documente comerciale false în scopul subevaluării mărfurilor importate și a sustragerii de la plata taxelor datorate statului în cuantum de 9364 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii folosire de acte falsificate prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplic. art. 41 alin 2 și art. 13.
În ceea ce privește vinovăția inculpatului în cauză instanța a constatat că aceasta a existat sub forma intenției întrucât ambele seturi de documente atât cele pentru autoritățile turcești cât și cele pentru autoritățile române, au fost depuse de inculpat care astfel a cunoscut conținutul acestora.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev.de art 72.pen si anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete in care a fost comisa fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, prejudiciul cauzat nerecuperat.
Instanța a avut in vedere si circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale si care a avut o atitudine de colaborare, prezentându-se în fata organelor instanței, împrejurări ce au fost reținute ca circumstanțe atenuante cf. art.74 - 76.pen in temeiul cărora instanța a aplicat o pedeapsa sub minimul special.
În consecință instanța in baza art.178 din din Legea nr. 141/1997 cu aplic. art. 41 alin 2 și art. 13, art. 74 lit.a,c și art. 76 lit.c a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin 2 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a,b pe durata executării pedepsei principale.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins si fără executarea acesteia, în baza art. 81 a suspendat condiționat executarea acesteia pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.
Pentru aplicarea acestei măsuri, instanța a avut în vedere comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.
În consecință, săvârșirea infracțiunii are un caracter accidental, astfel încât îndreptarea inculpatului, în sensul conformării dispozițiilor legii penale, se poate realiza și fără privare de libertate.
În baza art. 359 Cod pr. penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Instanța constatând că prin Legea nr. 278/04.07.2006 a fost introdus un nou aliniat la art. 71 respectiv alin 5, potrivit căruia "pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii -, se suspendă și executarea pedepselor accesorii". Această dispoziție legală a fost introdusă pentru clarificarea unor aspecte menționate în doctrina penală, care aprecia că pedepsele accesorii sunt alăturate, secundare pedepselor principale cu închisoarea cu detențiunea pe viață și că acestea presupun interzicerea drepturilor prevăzute de lege pe toată durata executării pedepsei principale. În consecință, se aprecia că în cazul pedepselor suspendate condiționat nu se impune aplicarea pedepselor accesorii, în condițiile în care pedeapsa principală nu ar fi executabilă, ci suspendată condiționat.
Prin introducerea dispoziției legale menționate, legiuitorul a clarificat aceste aspecte, în sensul că pedepsele accesorii pot însoți și o pedeapsă suspendată condiționat, însă, în acest caz, și executarea acestora este suspendată, pe toată durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
O interpretare contrară în sensul că s-ar impune doar suspendarea executării pedepselor accesorii, automat, în virtutea alineatului 5 al art. 71, fără ca în prealabil instanța să-l fi aplicat, nu poate fi primită, întrucât nu se poate dispune suspendarea unor pedepse care anterior nu au fost aplicate.
În consecință, instanța a dispus aplicarea pedepselor accesorii, și ulterior a dispus suspendarea executării acestora, având în vedere că și executarea pedepsei principale a fost suspendată condiționat.
Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 și art. 64. cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr.30/1994.
Astfel, în cauza Hirst Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică "interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, indiferent de durata condamnării sau natura ori gravitatea infracțiunii" (aceiași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, inst). Curtea a acceptat "că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru", însă a concluzionat că articolul 3 din Primul Protocol adițional a fost încălcat, întrucât "legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri".
În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit,a reza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau de comportamentul inculpatului.
Astfel, circumstanțele personale ale inculpatului și lipsa antecedentelor sale penale au determinat instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii nu se impune, și în consecință, în baza art. 71 și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, b.
În baza art. 71 alin 5 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Sub aspectul laturii civile:
Partea vătămată Direcția Regională Vamală Iac omunicat organelor judiciare (fl.9 dup) că prin comiterea faptei a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 9364 lei, la care se adaugă accesoriile calculate potrivit codului fiscal.
Deși nu este expresă constituirea de parte civilă din modul în care este formulată plângerea penală rezultă în mod neechivoc că partea vătămată a solicitat recuperarea prejudiciului.
Având în vedere facturile (fl.19-45) depuse la dosarul cauzei instanța a constatat că există prejudiciu care este cert și nereparat și văzând că sunt întrunite și celelalte condiții pentru angajarea răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 cod civil respectiv există fapta ilicită (infracțiunea) există raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și există vinovăția inculpatului sub forma intenției, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 9364 lei, la care s-au adăugat accesoriile calculate potrivit codului fiscal, către partea civilă Direcția Regională Vamală
Împotriva sentinței a declarat apel în termen apelantul care a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței prin aceea că a fost condamnat în baza unui probatoriu insuficient, iar acuzațiile nu au fost dovedite, facturile de la dosar nu sunt traduse din limba, nu reiese că au fost depuse de el. Inculpatul pretinde că a prezentat la ambele vămi aceleași facturi și solicită achitarea în baza art. 10 lit. a cod pr. penală, nu sunt probe că el sau angajații săi au depus la vama respectiva factură. În subsidiar apreciază că pedeapsa este prea mare față de atitudinea sa de colaborare cu organele judiciare.
Examinând cauza de față sub aspectul motivelor de apel invocate și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art. 371 alin. 1 cod pr. penală, Tribunalul a constatat că apelul de față este nefondat, și în consecință îl va respinge din următoarele considerente:
Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Numărul și seriile facturilor emise de exportatorul se regăsesc pe declarațiile de la vama precum și cele de la vama română. Sunt nefondate susținerile inculpatului cum că nu s-ar fi făcut dovada că el sau un angajat al său ar fi depus facturile la vama întrucât nici o altă persoană nu s-ar fi aflat în posesia acestor documente și a mărfii care a fost ulterior introdusă în țară și declarată și la vama română. Pe de altă parte nimeni decât inculpatul nu putea obține vreun avantaj din declararea unor valori diferite ale mărfurilor. Nici susținerea că exportatorul s-ar fi înregistrat în contabilitatea sa cu o sumă mai mare nu poate fi reținută, întrucât facturile au fost cele aflate și înregistrate în vama și nu comunicate de partenerul. Chiar așa de-ar fi fost inculpatul nu ar fi avut nici un interes să prezinte facturi cu un preț mai mare decât cel real și să plătească taxe vamale mai mari decât cele cuvenite. Referirile la caracterul ilizibil al înscrisurilor de la dosar sunt de circumstanță la fel și la dubiul referitor la autenticitatea înscrisurilor, în condițiile în care au fost transmise pe canale oficiale de autoritățile vamale turce. Înscrisurile depuse la dosar în fața instanței nu-l exonerează pe inculpat procesul verbal de control aflându-se și la dosarul de urmărire penală și confirmă sustragerea de la plata taxelor vamale și a TVA iar contestația împotriva acestuia nu are o soluționare decât după soluționarea dosarului penal.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art 72 Cp. Pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei corespunde gravității faptei și urmărilor acesteia, în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut fapta și răspunde scopului educativ preventiv al pedepsei.
Sentința primei instanțe este așadar legală și temeinică și nu există motive de desființare care să poată fi luate în considerare din oficiu în temeiul art. 371 alin 2 cod pr. penală.
Din aceste considerente, Tribunalul, în baza art. 379 pct. 1 lit. b cod pr. penală a respins apelul declarat de apelantul împotriva susmenționatei sentințe ca nefondat.
Împotriva deciziei penale mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, recurentul inculpat, pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând nemotivarea hotărârilor pronunțate în cauză și greșita condamnare, pentru infracțiunea pentru care a fost cercetat, întrucât fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Așadar, recurentul-inculpat a criticat decizia penală mai sus menționată, printre altele și pentru nemotivarea acesteia, în sensul neexaminării tuturor motivele de apel, invocându-se, sub acest aspect, ca temei în drept, motivul de casare prevăzut de art.385/9 pct.9 Cod procedură penală.
Analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele de recurs prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul declarat este întemeiat dar sub un alt aspect decât cele invocate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu prevederile art.385/10 Cod procedură penală: " Recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. 1 și 2, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385^9 alin. 3, se iau în considerare din oficiu.
Dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 385^6 alin. 3, când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății."
Din examinarea acestui text rezultă în mod imperativ că recursul trebuie motivat și că motivele de recurs trebuie să se formuleze prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, dar acest memoriu trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Textul prevede și o derogare, în sensul că nu sunt aplicabile aceste dispoziții, în cazul prevăzut de art. 385^6 alin. 3 Cod procedură penală, când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății.
Întrucât recursul de față privește o hotărâre pronunțată în apel, recursul trebuie motivat cel târziu cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Trebuie observat însă că motivele de recurs au fost formulate abia la data de 09.04.2009, iar primul termen de judecată a fost la data de 05.02.2009, astfel că motivele de recurs au fost formulate și aduse la cunoștința instanței de recurs, cu mult peste termenul prevăzut de lege.
În conformitate cu prevederile art.385/10 alin.3 Cod procedură penală: "În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. 1 și 2, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385^9 alin. 3, se iau în considerare din oficiu."
Cazurile de casare care se iau în discuție din oficiu sunt, așa cum se arăta cele prevăzute de art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, text care are următorul conținut: "Cazurile prevăzute în alin. 1 pct. 1 - 7, 10, 13, 14, 19 și 20 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17 și 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului."
Examinând și pe fond recursul declarat în cauză, sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 385/9 pct.14 din Codul d e procedură penală, având în vedere cel de al doilea motiv de casare invocat, Curtea constată că în cauză a fost reținută o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, fiind indiscutabilă săvârșirea de recurentul - inculpat a infracțiunii vamale, prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006.
Prin art. 178 din Legea nr. 141/1997, în vigoare până la data de 19 iunie 2006, se prevede că "folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate constituie infracțiunea de folosire de acte falsificate și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi".
Din această prevedere, care a fost preluată integral în art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, rezultă deci că, pentru existența laturii obiective a infracțiunii menționate, este necesar să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiții: să fie comisă o acțiune de folosire a unor documente de transport sau comerciale falsificate, iar această faptă să aibă loc la autoritatea vamală.
În art. 3 din secțiunea a II-a, intitulată " de bază", a Legii nr. 141/1997 era prevăzut că prin autoritate vamală se înțelege "autoritate învestită pentru aplicarea reglementărilor vamale", iar la lit. e) din cadrul aceluiași articol erau date explicații în sensul că birou vamal și punct vamal sunt "unități ale autorității vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalitățile prevăzute de reglementările vamale".
În același sens, prin art. 4 din noul Cod vamal (Legea nr. 86/2006) se precizează, la pct. 3, că semnificația termenului autoritate vamală este aceea de "autoritate învestită, în principal, cu aplicarea reglementărilor vamale", iar la pct. 4 că semnificația termenului birou vamal este aceea de "unitate a autorității vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalitățile prevăzute în reglementările vamale".
Din conținutul actului de sesizare a instanței rezultă că recurentul inculpat, cu știință, a depus personal, atât în fața autorităților vamale turcești cât și la Biroul Vamal B, același set de documente necesar efectuării operațiunilor de vămuire pentru mărfurile importate din Turcia, acte pe care le - a falsificat cu intenția de a se sustrage taxelor datorate bugetului de stat, obținând un venit injust de 9364 lei, constând în taxe vamale și TVA neachitate.
În urma administrării probelor pe parcursul cercetărilor penale, la dosarul cauzei au fost depuse în xerocopie actele prezentate de inculpat în fața autorităților vamale străine și române, analiza acestor acte, inclusiv a facturilor emise de exportator și regăsite ca si serie de înregistrare în declarațiile vamale, dovedind fără dubii activitatea infracțională a inculpatului recurent.
În aceste împrejurări apărarea inculpatului potrivit căreia partenerul de afaceri din Turcia ar fi declarat că bunurile importate ar fi fost supraevaluate cu scopul obținerii de către acesta a unei cote ridicate de TVA, nu poate fi primită ca reală și va fi înlăturată ca nesinceră întrucât declarațiile vamale și facturile aferente au fost depuse personal de inculpat, atât în fața autorităților române cât și cele străine, iar pe de altă parte recurentul inculpat nu a făcut dovada susținerilor sale cu nici un mijloc de probă, nu există nicio dovadă scrisă la dosar că declarația vamală ar fi fost comunicată autorităților vamale turcești de partenerul, așa cum se susține nefondat, probele incriminatoare, (declarații vamale, facturi însoțitoare, proces verbal de control etc.) dovedind vinovăția sa.
Pentru toate aceste considerente constatând că decizia atacată este legală și temeinică, că instanța de apel a analizat corect probele administrate în cauză și a pronunțat o soluție legală, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul doar sub aspectul acurateței încadrării juridice dată infracțiunii comise de inculpat, așa cum a fost detaliat în considerentele prezentei hotărâri.
Se vor menține celelalte dispoziții ale decizii penale atacate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 pr. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, admite recursul declarat de recurentul inculpat, împotriva deciziei penale nr.501/A/18.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, cu privire la temeiul în drept al încadrării juridice dată infracțiunii deduse judecății.
Casează în totalitate decizia penală mai sus menționată și în parte sentința penală nr. 1366/30.06.2008 a Judecătoriei Bacău, sub acest aspect.
Reține cauza spre rejudecare și în fond,
Reține ca și temei legal al infracțiunii deduse judecății, dispozițiile art. 273 din Legea nr. 86/18.04.2006, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.a și c Cod penal și art. 76 lit.c Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Constată că recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales în fața instanțelor de apel și de recurs.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel și în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
GREFIER,
Red. -
Red.a - /
Red. -
Tehnored. - - 4 ex.
22.04.2009
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Ecaterina Ene Dumitru Pocovnicu
