Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 325/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penal și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENAL nr.325/R/2008
Ședința public din 5 iunie 2008
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela
Judector: - - - vicepreședintele instanței
Judector: - -
Grefier: - -
Desfșurarea ședinței de judecat s-a realizat prin înregistrare cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedur penal.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul recurent, nscut la 27.10.1981, fiul lui și, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț O, împotriva sentinței penale nr.141/P din 7 aprilie 2008, pronunțat de Tribunalul Bihor, având ca obiect întreruperea executrii pedepsei, conform prevederilor art.455 Cod de procedur penal raportat la art.453 lit. "c" Cod procedur penal.
La apelul nominal fcut în cauz se prezint condamnatul recurent, în stare de arest, asistat de av., în baza delegației pentru asistenț judiciar obligatorie nr.2874/23.05.2008, emis de Baroul Bihor.
Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, dup care:
Condamnatul recurent învedereaz instanței c dorește s-și retrag recursul declarat în cauz.
Aprtorul condamnatului solicit a se lua act de retragere a recursului declarat de condamnatul recurent.
Reprezentantul parchetuluivzând aceast manifestare expres de voinț a condamnatului recurent solicit a se lua act de retragere a recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂBD:
Asupra recursului penal de faț constat urmtoarele:
Prin sentința penal nr.141/ pronunțat la data de 7 aprilie 2008, Tribunalul Bihor, în baza art.455 rap. la art.453 lit. "c" Cod de procedur penal a respins cererea de întrerupere a executrii pedepsei formulat de condamnatul, fiul lui și, ns. la 27.10.1981 deținut în Penitenciarul Oradea, cu privire la pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedur penal l-a obligat pe condamnat la 100 RON, cheltuieli judiciare ctre stat.
Pentru a pronunța aceast hotrâre Tribunalul Bihora reținut urmtoarele:
Prin cererea înregistrat la aceast instanț, condamnatul a solicitat întreruperea executrii pedepsei de 9 ani închisoare, întrucât mama sa este bolnav iar familia sa nu are veniturile necesare traiului.
Din probele de la dosar respectiv, ancheta social întocmit în cauz reiese c mama condamnatului, numita nu realizeaz venituri și sufer de afecțiuni oftalmologice. Aceasta locuiește împreun cu fiica sa, numita, sora condamnatului care la rândul ei are un copil minor, într-un imobil compus din dou camere și dependințe, proprietatea personal a mamei condamnatului.
Faț de cele învederate mai sus instanța a considerat c motivele invocate în susținerea cererii nu reprezint "împrejurri speciale" în sensul celor indicate la art.453 lit. "c" Cod de procedur penal, care ar avea consecințe negative grave pentru condamnat sau familia acestuia și care s impun întreruperea executrii pedepsei.
Condamnatul nu a fcut dovada c starea de sntate a mamei sale este periclitat serios, ea suferind de afecțiuni oftalmologice, de altfel, împreun cu aceasta locuiește sora condamnatului care ar putea s se îngrijeasc de ea și de întreținerea gospodriei, astfel încât nu se impune admiterea cererii formulate de condamnat.
Împotriva acestei hotrâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul recurent.
La termenul de judecat din 5 iunie 2008, condamnatul a solicitat instanței de recurs s ia act de retragerea recursului formulat în cauz.
Examinând decizia recurat în limitele legii și ținând seama de poziția exprimat de condamnatul recurent în ședința public, instanța de recurs în baza dispozițiilor art. 385/4 alin.2 Cod de procedur penal cu referire la art. 369 alin.1 Cod de procedur penal va lua act de retragerea recursului.
În baza dispozițiilor art.192 alin.2 și art.189 alin.1 Cod de procedur penal condamnatul recurent va fi obligat s plteasc în favoarea statului suma de 90 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, care va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/4 Cod de procedur penal coroborat cu art.369 Cod procedur penal,
Ia act de retragere a recursului penal declarat de condamnatul, fiul lui și, nscut la 27.10.1981, din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr.141/P din 7 aprilie 2007, pronunțat de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Oblig pe recurent s plteasc statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIV .
Pronunțat în ședința public azi, 5 iunie 2008.
Președinte, Judector, Judector, Grefier,
Red. decizie /11.06.2008
Jud. Fond
Tehonred. AS/11.06.2008
3 ex.
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Crișan Marinela, Condrovici Adela