Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 367/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 367
Ședința publică din data de 11 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Ion Stelian Vasile Mărăcineanu
- - -
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul -, fiul lui și, născut la 30.05.1972, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 96 din data de 14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei ca fiind neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - condamnat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru condamnat, după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului,având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru condamnat, arată că din concluziile anchetei sociale efectuate în cauză rezultă că acesta are un corp de casă neterminat, concubina și fiica sa au plecat în Spania, iar din declarațiile unei anumite persoane rezultă că acestuia i s-au furat și unele lucruri.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, cu precizarea că este arestat din 7.12.2000.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de condamnat ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate întrucât este legală și temeinică, în cauza de față nefiind îndeplinite dispoz. art. 453 lit.e
C.P.P.Apreciază că nu se justifică întreruperea executării pedepsei de 12 ani închisoare.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.96 din 14 februarie 2008, Tribunalul Prahovaa respins cererea de întrerupere a executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată condamnatului - fiul lui și, născut la data de 30 mai 1972 în P, deținut în Penitenciarul Ploiești, prin sentința penală nr.424 din 29 octombrie 2003 Tribunalului Dâmbovița, ca neîntemeiată.
Tribunalul Prahova și-a motivat hotărârea reținând că numitul se află în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare în Penitenciarul Ploiești, aflat în circumscripția teritorială a acestei instanțe.
Din referatul de anchetă socială rezultă că a avut o relație de concubinaj cu numita, din care a rezultat minora, născută la data de 06 aprilie 1999.
În prezent, concubina și minora sunt plecate în Spania și nu mai locuiesc la imobilul din P,-, județul
La acest domiciliu locuiește sora condamnatului și familia acesteia, iar corpul de clădire în care a locuit condamnatul este în stare de degradare, necesitând reparații pe care le poate efectua numai acesta.
Întreruperea executării pedepsei se poate dispune de instanță dacă există împrejurări speciale, față de care executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave asupra familiei condamnatului.
În cazul de față, prin familia condamnatului trebuie să înțelegem persoanele față de care acesta are obligația de întreținere, adică minora, în prezent plecată din țară.
Ca atare, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul, susținând că locuința în care a locuit este neterminată, că fiica și concubina sunt plecați în Spania, că i s-au furat unele bunuri din casă și solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și întreruperea executării pedepsei.
Curtea, verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, în raport de motivele invocate în cererea sa, constată că recursul declarat este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:
Este știut că în raport de prevederile art.455 rap.la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, instanțele judecătorești au posibilitatea să dispună întreruperea executării pedepselor privative de libertate numai dacă se probează intervenția unor împrejurări speciale, care prin deținerea condamnatului ar produce consecințe grave, între altele și pentru familia sa și a căror înlăturare se poate realiza numai de acesta și într-un termen de până la 3 luni.
Motivele invocate de către condamnat, că are o casă neterminată, că s-au furat unele obiecte, că fiica și concubina sa sunt plecate în Spania, nu sunt împrejurări speciale pentru a se dispune admiterea cererii formulate.
Prin urmare, hotărârea atacată este temeinică și legală, fapt pentru care Curtea, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează să se respingă recursul declarat ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul -, fiul lui și, născut la data de 3o mai 1972, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.96/2008 a Tribunal
Obligă recurentul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 aprilie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Ion Stelian Vasile Mărăcineanu
Grefier
Red.ȘF
Tehnored.EV
4 ex./21.04.2008
dos.f- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Ion Stelian Vasile Mărăcineanu