Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 496/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 496
Ședința publică din data de 10.07.2009
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
- -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul G -, fiul lui și, ns. la data de 9.11.1976, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 172 din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 456 rap. la art. 455 și art. 453 lit.a pr.penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei de 12 ani închisoare, ca neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - condamnat G, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, în substituire pentru avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru condamnat, după ce în prealabil a luat legătura cu acesta arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru condamnatul G, arată că acesta a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale și în acest sens solicită a se avea în vedere raportul de expertiză medico legală întocmit în cauză din care rezultă numeroasele afecțiuni de care acesta suferă.
Solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe o perioadă de trei luni pentru a avea astfel posibilitatea de a efectua tratamentul necesar în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și nu în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de condamnat ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate întrucât este legală și temeinică.
Precizează că, din concluziile raportului de expertiză medico legală efectuat la. Minovici B, rezultă că afecțiunile de care condamnatul suferă pot fi tratate și în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Condamnatul G, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Verificând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 172 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 353 din 11.09.2002 a aceleiași instanțe și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 501 din 13.11.2002 a Curții de APEL PLOIEȘTI, formulată în temeiul disp. art. 455 pr.penală, rap. la art. 453 lit.a pr.penală de către condamnatul G -, fiul lui și, ns. la data de 9.11.1976, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni.
Condamnatul a fost obligat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu și 152 lei onorariu pentru raportul de expertiză medico legală.
Pentru a pronunța o atare hotărâre instanța de fond a reținut că, petentul - condamnat G, aflat în executarea pedepsei de 12 ani închisoare stabilită prin sentința penală mai sus arătată, pentru infracțiunea de viol, a solicitat întreruperea executării pedepsei din motive medicale, arătând că suferă de afecțiuni care îl pun în imposibilitate să execute în regim de detenție pedeapsa respectivă.
Ca atare, a solicitat întreruperea executării acestei pedepse pentru a fi supus unui tratament în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății.
Pe baza actelor medicale aflate la dosar, instanța a dispus efectuarea unei expertize medico legale la nivelul Institutului Național de Medicină Legală " Minovici" B, care să stabilească după examinarea medicală a condamnatului afecțiunile de care acesta suferă, dacă acestea pot fi tratate numai în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății sau și în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, dacă se impune întreruperea executării pedepsei, iar în caz afirmativ să se precizeze pentru ce perioadă.
Din raportul de nouă expertiză medico legală efectuat de către Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" Bar ezultat că petentul - condamnat G, prezintă diagnosticul: malformație congenitală a urechii, bilateral - microtie cu stenoză completă a conductului auditiv extern; hipoacuzie bilaterală; luxație de subcloason; deviație veche septopiramidală posttraumatică precum și tulburare de personalitate de tip antisocial.
S-a concluzionat în raport că asistența medicală poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu precizarea că patologia din sfera poate beneficia de intervenții chirurgicale care pot fi efectuate cu aceleași rezultate și după executarea pedepsei.
În acest context, comisia medico-legală a considerat că petentul - condamnat nu se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar, din punct de vedere medical, în actualul stadiu evolutiv al bolilor de care suferă.
Având în vedere concluziile ce s-au desprins din acest act medico legal, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei și ca atare, a respins ca nefondată cererea formulată în acest sens de către condamnatul G.
Sentința a fost atacată cu recurs în termen legal de către condamnat, care prin apărător desemnat din oficiu a arătat că soluția adoptată de prima instanță este greșită și ca atare în raport de afecțiunile medicale pe care le are, a solicitat întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3 luni pentru a se trata în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății.
Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 455 rap. la art. 453 lit.a pr.penală, executarea pedepsei închisorii poate fi amânată sau întreruptă după caz, atunci "când se constată pe baza unei expertize medico legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare."
Ținând seama de concluziile raportului de expertiză medico legală efectuat de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, în sensul că, afecțiunile medicale pe care le prezintă condamnatul G, nu-l pun în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar și că asistența medicală poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de acesta.
Prin urmare, nefiind îndeplinite cerințele textului de lege enunțat mai înainte, recursul declarat de condamnatul G, se privește ca fiind nefondat și va fi respins în consecință, conform art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art. 192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul G -, fiul lui și, ns. la data de 9.11.1976, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 172 din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.07.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
Grefier,
Red.
Tehnored.
5 ex./17.07.2009
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian