Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 578/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 578
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Ministerul public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr.97 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: condamnatul personal, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul din oficiu al condamnatului, solicită admiterea recursului, iar pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, ținând cont de motivele arătate de condamnat.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului și a cererii de întrerupere a executării pedepsei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Condamnatul, având cuvântul, solicită admiterea cererii.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin SP nr. 97 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a fost espinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul, născut la 10.07.1977, deținut în Penitenciarul Arad.
A fost obligat petentul la 130 lei cheltuieli judiciare și s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Av. a sumei de 100 lei, onorar avocat din oficiu.
Pentru a se pronunșța astfel, tribunalul a constatat că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 02.02.2009, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei arătând în motivare că familia sa se află într-o situație critică.
Din mandatul de executare nr. 208 din 02.07.2007 emis de Tribunalul Timiș, rezultă că, prin sentința penală nr. 155 din 16.03.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, definitivă prin decizia penală nr.102/A/02.05.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA și decizia penală nr.3480/R din 27.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 191 alin. 2 Cod penal, art. 183 alin. 1 prin schimbarea încadrării juridice din 174 Cod penal și art. 217 alin. 1 Cod penal.
Din referatul de anchetă socială nr. 1271 din 14.04.2009, întocmit de Primăria, jud. A, rezultă că la adresa din sat nr. 228, domiciliază numita - concubina condamnatului, împreună cu copii acesteia - (născut la data de 10.06.1994, fiul lui și ) și (născut la 16.06.2002, fiul al numitei ). Minorii nu urmează nici o formă de învățământ.
Condamnatul a locuit împreună cu până la arestarea acestuia. Imobilul, compus din două camere, curte și grădină, întreținute și mobilate modest și este proprietatea familiei, care a lăsat-o pe să locuiască în casă, cu condiția să întrețină imobilul. Familia își asigură traiul zilnic din alocația minorilor și munca prestată ocazional de.
Având în vedere cele menționate anterior, prima instanță a apreciat că în speță nu poate fi vorba de vreo împrejurare specială din pricina căreia executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave asupra familiei condamnatului, a cărei situație financiară dificilă are caracter de permanență și nu ar putea fi schimbată semnificativ prin prezența acestuia la domiciliu, pe o perioadă limitată la 3 luni (chiar presupunând că petentul ar realiza unele venituri cu care și-ar putea ajuta temporar familia, după expirarea termenului de 3 luni acesta ar reveni la aceeași situație financiară dificilă în care s-ar afla fără contribuția materială a petentului).
Prin urmare, apreciind că nu sunt întrunite dispozițiile art. 453 lit. c Cod procedură penală, prima instanță a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei.
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul la 130 lei cheltuielile judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr.97 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arada declarat recurs condamnatul solicitând casarea hotărârii și întreruperea executării pedepsei.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea penală recurată, în raport cu solicitările formulate în apărare și din oficiu, în condițiile prev. de art. 3859alin.3 C.P.P. se constată că, instanța în mod corect a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnat.
Astfel, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei deoarece familia sa se află într-o situație critică. Din referatul de anchetă socială nu rezultă existența unei împrejurări speciale, care în situația executării în continuare a pedepsei, ar determina consecințe deosebit de grave asupra familiei sale. Într-adevăr, familia condamnatului are probleme financiare, dar acestea nu pot fi remediate într-o perioadă scurtă de 3 luni, care este perioada maximă de întrerupere a executării pedepsei pentru acest motiv. De altfel, aceeași situație financiară exista și înainte de începerea executării pedepsei de către condamnat, situație în care, în mod corect, s-a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prev.de art.453 lit.c
C.P.P.Așa fiind, urmează ca în baza art.38515pct.1, lit.b C.P.P. recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.P.P. condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.97 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 01 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
- - G - - -
GREFIER
- -
RED: VI/16.06.2009
Dact: 2 exempl/ 16 Iunie 2009
Primă instanță: Tribunalul Arad
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea