Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 65/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A PENALĂ NR. 65/
Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Raluca Elena Șimonescu Diaconu judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
Judecător: - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de condamnatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale numărul 502 din data de 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul - condamnat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu în baza delegației de substituire nr.79 din 27.01.2009, pentru avocat,emisă de Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.
Potrivit art.172 alin.7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărătorului recurentului - condamnat să ia legătura cu acesta în vederea pregătirii apărării.
Avocat, pentru recurentul - condamnat și reprezentanta parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat acordării cuvântului asupra recursului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Recurentul - condamnat, personal, arată că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva sentinței penale numărul 502 din data de 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Avocat, pentru recurentul - condamnat, solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de acesta împotriva sentinței penale numărul 502 din data de 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită, de asemenea a se lua act de retragerea recursului declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale numărul 502 din data de 2 decembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală, în dosarul nr-.
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr.502 din 2 decembrie 2008, Tribunalul Argeșa luat act de retragerea cererii de întreruperea executării pedepsei formulată de petentul - condamnat, fiul lui și, născut la data de 16.11.1977 în C, domiciliat în mun. C,-, jud. C, CNP - -, în prezent deținut în Spitalul Penitenciar Colibași.
Obligă petentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 40 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunța această hotărârea prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la 17.03.2008, petentul condamnat - deținut în Penitenciarul Colibașia solicitat întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.413/2003 a Tribunalului Constanța, invocând motive de ordin medical.
Prin sentința penală nr.1032/02.06.2008 a Judecătoriei Piteștis -a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Argeș, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 30.06.2008.
În dovedirea cererii s-a admis efectuarea unui raport de expertiză medico-legală la nivelul INML B, cu obiectivele fixate prin încheierea din 07.10.2008, însă petentul la data de 20.10.2008, a declarat că refuză efectuarea acestei lucrări (39).
Urmare aceste situații, prezent personal în fața instanței la termenul de judecată din 02.12.2008, a declarat că își retrage cererea, motiv pentru care s-a luat act de voința exprimată conform art.455 rap.la art.453 alin.21Cod pr.penală, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin.2 Cod pr.penală.
Sentința a fost recurată de condamnatul, care în ședința din 27 ianuarie 2009, fiind prezent personal și asistat de apărătorul său, a învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul.
În raport cu această situație, curtea urmează a face în speță aplicațiunea dispozițiilor art. 385/4 rap. la art. 369 din Codul penal, în sensul de a lua act de manifestarea de voință a recurentului.
Văzând și dispozițiile art.192 alin. 2 din cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, care va conține și onorariul avocat oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul, fiul lui și, născut la data de 16.11.1977 în C, domiciliat în mun. C,-, jud. C, CNP - -, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 502 din data de 02.12.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul petent să plătească 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocat oficiu care se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
3 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Raluca Elena Șimonescu DiaconuJudecători:Raluca Elena Șimonescu Diaconu, Corina Voicu