Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 654/2009. Curtea de Apel Brasov

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 654/R DOSAR NR-

Ședința publică din data de 9 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Aurelia Munteanu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țînț

- - - JUDECĂTOR 3: Constantin Epure

- - - Judecător

- - - Grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 424/S din 12 august 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat, asistat din oficiu de avocat .

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.

Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe motive sociale. a se avea în vedere că recurentul are o situație familială deosebită, ambii părinți ai acestuia sunt bolnavi, are trei copii minori și locuiesc într-un spațiu care necesită reparații.

Apreciază că întreruperea executării pedepsei este necesară întrucât recurentul condamnat ar putea aduce îmbunătățiri situației materiale a familiei sale.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Raportat la probele existente la dosar instanța de fond în mod corect a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, nefiind întrunite condițiile limitativ prevăzute de lege.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

CURTEA

Constată că prin sentința penală nr.424/S/12.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 28.09.1974, deținut în Penitenciarul Codlea ), privind întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.582/2004 a Tribunalului Brașov.

Condamnatul a fost obligat către stat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare, în care a fost inclusă și suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a efectuat o anchetă socială la domiciliul petentului, din conținutul căreia a reținut că familia acestuia este formată din părinți (în vârstă de 54, respectiv, 53 de ani), în vârstă de 57 de ani și doi frați, în vârstă de 30 de ani și 21 de ani, precum și fiul condamnatului, în vârstă de 11 ani; fratele condamnatului, locuiește la aceeași adresă, împreună cu familia, formată din soție și 3 copii minori; membrii familiei nu au probleme de sănătate; locuința este compusă din 3 camere și o bucătărie, cu condiții bune de igienă; veniturile familiei se ridică lunar la 355 lei, tatăl condamnatului fiind înregistrat ca persoană fizică autorizată; fiul condamnatului a fost părăsit de mamă, aflându-se în îngrijirea bunicilor care nu îi pot oferi tot sprijinul material și moral de care nevoie.

Prin urmare, s-a constatat că deși precară, situația familiei nu se deosebește de situația socio-materială a altor familii din mediul rural, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.455 rap. la art.453 lit.c Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, susținând că familia sa se află într-o situație deosebită și că dorește să fie pus în liberate.

Examinând sentința recurată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul primei instanțe, prin prisma dispozițiilor art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din ancheta socială efectuată de prima instanță nu rezultă că familia recurentului s-ar afla într-o situație socio-materială dificilă determinată de absența condamnatului din locuința comună; dimpotrivă, membrii majori ai familiei extinse au capacitate de muncă, sunt sănătoși, iar locuința este în stare bună sub aspect constructiv și igienic.

În considerarea celor consemnate în ancheta socială efectuată la locuința familiei condamnatului, reținând totodată că lăsarea în libertate a condamnatului pe perioada de 3 luni prevăzută de Cod procedură penală nu ar putea avea ca efect ameliorarea condițiilor de viață paupere ale familiei sale, instanța de recurs constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.455 rap. la art.453 lit.c Cod procedură penală pentru a putea dispune întreruperea executării pedepsei.

Pentru aceste motive, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.424/S/12.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o va menține.

În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 100 lei, se va suporta din fondurile Ministerului d e Justiție și se va plăti Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Față de dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.424/S/12.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o menține.

Onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. NȚ/16.10.2009

Dact.BD/16.10.2009 - 3 ex.

Jud. fond

Președinte:Aurelia Munteanu
Judecători:Aurelia Munteanu, Nicoleta Țînț, Constantin Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 654/2009. Curtea de Apel Brasov