Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 764/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 764/ DOSAR NR-
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Barbu JUDECĂTOR 2: Laura Popa
- - - JUDECĂTOR 3: Constantin Epure
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 441/S din 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul condamnat, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu în substituire avocat din oficiu - delegații filele 6, 7 dosar.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind reprezentanta parchetului și apărătorul condamnatului declară că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Avocat din oficiu pentru recurentul condamnat susține recursul astfel cum a fost formulat împotriva sentinței penale nr. 441 din 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, prin care i-a fost respinsă cererea condamnatului privind întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1570/2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală.
Condamnatul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe motive familiare în baza art. 455 raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală.
Din concluziile anchetei sociale efectuate la domiciliul condamnatului aflată la fila 12 dosar fond, rezultă că familia condamnatului are o situație precară, dispune de venituri mici având sume restante la plata cheltuielilor de întreținere. Imobilul în care locuiește familia condamnatului arată în mod necorespunzător întrucât nu dispun de mijloacele financiare necesare pentru remedierea aspectului locuinței.
Tribunalul Brașova considerat că situația familiei condamnatului nu este una excepțională astfel cum prevăd dispozițiile art. 453 lit. c Cod procedură penală pentru întreruperea executării pedepsei.
Condamnatul solicită admiterea recursului pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a asigura veniturile necesdare pentru a remedia situația familiei sale.
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru motivele expuse mai sus.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind că împrejurările descries cu care se confruntă familia condamnatului nu se circumscriu unor împrejurări speciale în sensul dispozițiilor art. 453 lit. c Cod procedură penală. De altfel, condamnatul a mai formulat astfel de cereri invocând acelerași aspecte.
Recurentul condamnat, personal, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Constată că, prin sentința penală nr. 441/S din 19 august 2009, Tribunalul Brașova respins cererea formulată de condamnatul privind întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1570/2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Deși familia condamnatului se confruntă cu o situație materială grea, instanța a constatat că aceasta este o situație cu caracter de permanentă, independentă de prezența sau absența de la domiciliu petentului, care nu are nici o calificare profesională și chiar anterior încarcerării nu a obținut venituri decât ocazional. În actualul context economic, probabilitatea ca petentul să-și găsească în termen de maximum 3 luni un loc de muncă să-i asigure venituri care nu doar să acopere cheltuielile suplimentare impuse de prezența unui nou membru în cadrul familiei, dar să și contribuie la ameliorarea situației financiare a acesteia, este extrem de redusă. De altfel instanța a constatat că situația familiei petentului nu este una excepțională, astfel încât nu este îndeplinită condiția impusă de art. 453 lit. c Cod procedură penală pentru întreruperea executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că problemele materiale cu care se confruntă familia sa reclamă prezența sa la domiciliu.
Verificând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cât și prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:
În mod întemeiat prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală, pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei. Ancheta socială efectuată în cauză la domiciliul condamnatului relevă faptul că familia acestuia are o situația materială dificilă, având restanțe la plata întreținerii și neputând să îmbunătățească aspectul locuinței, alterat de o inundație provocată de vecini. Cu toate acestea, nu a fost identificată modalitatea în care condamnatul, odată pus în libertate ar putea ameliora situația financiară a familiei sale, de vreme ce nu are o calificare profesională, iar găsirea unui loc de muncă în maximum 3 luni, cât ar putea întreruperea executării pedepsei este aleatorie, în actualul context economic. Pe de altă parte, situația financiară a părinților condamnatului are caracter de permanență și nici în trecut, când condamnatul locuia cu familia sa, nu a lucrat decât ocazional, deși a abandonat cursurile școlare.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondat recursul condamnatului și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
În baza art.!89, 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul condamnat va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive
În numele legii
Respinge recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 441/19.08.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.EB/07.12.2009
Tehnoredact.DS/07.12.2009/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Laura Popa, Constantin Epure