Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- art.209 Cod penal
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.102
Ședința publică din 25 februarie 2008
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Motan Traian
JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva deciziei penale nr.486 din 10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală (dosar nr-).
La apelul nominal a răspuns inculpatul - intimat, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul părților la dezbateri.
Procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, întrucât infracțiunea comisă de inculpat a fost săvârșită în cadrul termenului de încercare al grațierii pedepsei de 4 luni închisoare din sentința penală nr.1152/01.06.1998 a Judecătoriei Suceava, urmând a se dispune executarea pedepsei de 4 luni alături de pedeapsa aplicată din prezenta cauză.
Avocat, pentru inculpatul - intimat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, decizia atacată fiind legală și temeinică. A precizat că la dosarul cauzei (132) există sentința penală nr.1730/2002 în care se menționează că pedeapsa de 4 luni închisoare a fost revocată printr-o cerere de contopire, fiind alăturată altor pedepse pe care inculpatul le-a executat.
Inculpatul - intimat, având ultimul cuvânt, a solicitat respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate pe sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 576 din data de 21.09.2007, Judecătoria Suceaval -a condamnat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
1. - furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. f Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare, comisă la 05.09.2001;
2. - furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. f Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare, comisă la 6.08.2004;
3. - furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare, comisă la 7.01.2005.
S-a constatat că infracțiunea de la punctul 1) este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin următoarele sentințe penale, pedepse care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (comisă la 14.03.2000) la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 348/21.03.2001 pronunțată de Judecătoria Suceava, modificată în parte prin decizia penală nr. 169/25.02.2002 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin nerecurare la 16.02.2002;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (comisă la 02.11.2001) la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 262/11.03.2002 pronunțată de Judecătoria Suceava, modificată prin decizia penală nr. 491/5.06.2002 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin nerecurare la 25.06.2002;
- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat (comisă la 07/08.08.2000 și 7/8.12.2000) la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 612/24.06.2002 pronunțată de Judecătoria Suceava, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 929/13.11.2002 a Tribunalului Suceava;
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (comisă la 26.06.2000) la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1730/18.12.2002 pronunțată de Judecătoria Pașcani, definitivă prin neapelare la 21.01.2003;
II. S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile la care inculpatul a fost condamnat prin următoarele sentințe penale, pedepse care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (comisă la 14.09.2004) la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1438/26.05.2005 pronunțată de Judecătoria Botoșani, rămasă definitivă prin neapelare la 21.06.2005;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (comisă la 15.09.2004) la care a fost condamnat prin aceeași sentință penală.
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (comisă la 11.01.2005) la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1851/5.07.2005 pronunțată de Judecătoria Botoșani, rămasă definitivă prin neapelare la 26.07.2005;
- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat (comisă la 10.09.2004 și 21.09.2004) la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1076/7.11.2005 pronunțată de Judecătoria Suceava, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.11.2005;
- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat (comisă la 01, 04.10.2004; 12, 24, 27, 31.01.2005; 02.02.2005) la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 27/16.01.2006 pronunțată de Tribunalul Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3243/22.05.2006 a;
- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (comisă la 20.01.2005) la care a fost condamnat prin aceeași sentința penală;
- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (comisă la 21.01.2005) la care a fost condamnat prin aceeași sentința penală;
În temeiul art. 36 al. 1 rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedepsele descontopite de la pct. I și II și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplic. art. 71 Cod penal, privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicate, perioadele deja executate, astfel:
- de la 2.11.2001 (data arestării preventive conform sentinței penale nr. 1860/18.08.2003 a Judecătoriei Botoșani ) până la 1.06.2004 (data liberării condiționate conform sentinței penale nr. 1496/2004 a Judecătoriei Botoșani );
- de la 22.09.2004 (durata reținerii) conform nr. 1847/05 din 29.11.2005, emis de Judecătoria Suceava în baza sentinței penale nr. 1076/7.11.2005;
- de la 4.03.2005 până la 22.05.2006 (durata arestării preventive) și în continuare până la zi, conform nr. 27/2006, din 1.06.2006 emis de Tribunalul Suceava în baza sentinței penale nr. 27/26.01.2006.
S-a dispus anularea următoarelor:
- nr. 3137/2005 din 21.06.2005 emis de Judecătoria Botoșani, în baza sentinței penale nr. 1438/26.05.2005;
- nr. 1847/2005 din 29.11.2005, emis de Judecătoria Suceava, în baza sentinței penale nr. 1076/7.11.2005;
- nr. 27/2006 din 1.06.2006 emis de Tribunalul Suceava în baza sentinței penale nr. 27/26.01.2006.
S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat să plătească:
- părții civile, suma de 700 lei, cu titlu de daune materiale;
- părții civile, suma de 600 lei, cu același titlu.
În baza art. 118 lit. e Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat sumei de 100 lei, reprezentând prețul obținut din vânzarea telefonului mobil, aparținând părții vătămate.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare, care include și onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că inculpatul, în zilele de 5.09.2001, 06.08.2004 și 07.01.2005 a sustras trei telefoane mobile de la trei părți vătămate, aflate în mijloace de transport în comun sau în locuri publice, prejudicii care nu au fost recuperate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, criticând-o pentru nelegalitate, din următoarele considerente:
Infracțiunile de furt calificat din prezenta cauză, săvârșite la datele de 06.08.2004 și 7.01.2005 au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie (la încadrarea juridică a acestora s-a avut în vedere prevederile art. 37 lit. a Cod penal), respectiv în termenul liberării condiționate a inculpatului.
Prin sentința penală nr. 1860/18.08.2003 a Judecătoriei Botoșani, rămasă definitivă la 15.01.2004 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin sentințele penale nr.: 1730/18.12.2002 a Judecătoriei Pașcani; 348/21.03.2001, 262/11.03.2002 și 612/24.06.2006 ale Judecătoriei Suceava, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și s-a dedus perioada executată de la 2.11.2001.
Conform mențiunilor Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Botoșani, inculpatul a fost liberat condiționat prin sentința penală nr. 1496/2004 a aceleiași instanțe, rămânând neexecutat un rest de pedeapsă de 518 zile.
De aceea, instanța de fond trebuia să se pronunțe cu privire la liberarea condiționată, respectiv să mențină revocarea acesteia, dispusă prin sentința penală nr. 1438/26.05.2005 a Judecătoriei Botoșani, sentința penală nr. 1851/5.07.2005 a aceleiași instanțe și sentința penală nr. 27/26.01.2006 a Tribunalului Suceava.
Deși inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat la data de 5.09.2001, deci în cadrul termenul de încercare a grațierii pedepsei de 4 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală 1152/1.06.1998 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1149/14.12.1998 a Tribunalului Suceava, prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la revocarea grațierii mai sus menționate.
Prin decizia penală nr.486 din 10.12.2007 a Tribunalului Suceavas -au dispus următoarele:
S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, împotriva sentinței penale nr. 576 din 21.09.2007 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosar nr-.
S-a desființat în parte sentința penală mai sus-menționată și, în consecință:
S-a menținut revocarea liberării condiționate a restului de 518 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului, prin sentința penală nr. 1860/18.08.2003 a Judecătoriei Botoșani.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 100 RON - onorariu avocat oficiu, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați
Pentru a pronunța această decizie s-a apreciat că primul motiv de apel, respectiv cel privind nepronunțarea instanței de fond cu privire la liberarea condiționată a inculpatului și la restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.1860 din 18.08.2003 a Judecătoriei Botoșani, este fondat, motiv pentru care se impune menținerea liberării condiționate pentru restul de 518 zile închisoare rămase neexecutate.
În ceea ce privește motivul de apel privind revocarea beneficiului grațierii condiționate pentru pedeapsa de 4 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr.1152 din 1.06.1998 a Judecătoriei Suceava, acesta este nefondat întrucât pentru această pedeapsă s-a dispus deja revocarea beneficiului grațierii prin sentințe penale ulterioare, pedeapsa fiind executată în prezent de către inculpat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava care a criticat-o pentru nelegalitate arătând că în mod greșit atât instanța de fond cât și cea de apel nu a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate pentru pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1152/1.06.1998 a Judecătoriei Suceava definitivă prin decizia penală nr.1149/14.12.1998 a Tribunalului Suceava.
S-a arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului în prezenta cauză a fost săvârșită la data de 5.09.2001 impunându-se în aceste condiții revocarea beneficiului grațierii condiționate.
Examinând recursul declarat de parchet sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Într-adevăr din cazierul judiciar al inculpatului fila 80 dosar urmărire penală și 60 dosar fond rezultă că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr.1152/1.06.1998 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr.1149 din 14.12.1998 a Tribunalului Suceava la pedepsele de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.20 rap. la art.208, 209 alin.1 lit.e, g Cod penal și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.217 Cod penal, pentru ultima pedeapsă dispunându-se grațierea acesteia în baza Legii nr.137/1997.
Prin sentința penală nr.1730 din 18.12.2002 a Judecătoriei Pașcani rămasă definitivă prin neapelare la data de 21.01.2003 s-a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate pentru pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1152/1.06.1998 a Judecătoriei Suceava dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză.
Prin sentința penală nr.348 din 21.03.2001 pronunțată de Judecătoria Suceava, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.169 din 25.02.2002 a Tribunalului Suceava la data de 16.03.2002 inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru fapta reținută în acea cauză dispunându-se totodată în baza art.10 din Legea nr.137/1997 revocarea beneficiului grațierii condiționate pentru pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1152 din 1.06.1998 a Judecătoriei Suceava.
Revocarea grațierii condiționate a pedepsei de 4 luni închisoare a fost menținută și prin sentința penală nr.1860 din 18.08.2003 a Judecătoriei Botoșani prin care s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului prin mai multe sentințe penale.
De asemenea s-a constatat că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în care a fost inclusă și cea de 4 luni închisoare a fost executată de către acesta fiind liberat condiționat în baza sentinței penale nr.2932/1999 a Judecătoriei Iași rămânând un rest de pedeapsă de 98 zile a cărui termen s-a împlinit la data de 27.11.1999.
Întrucât prin sentințele penale prezentate s-a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate pentru pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1152 din 1.06.1998 a Judecătoriei Suceava, inculpatul executând această pedeapsă până în prezent, iar executarea din nou a acestei pedepse nemaifiind posibilă, în mod corect a apreciat instanța de apel că în cauză nu se mai impune revocarea beneficiului grațierii condiționate pentru această pedeapsă, cu atât mai mult cu cât celelalte infracțiuni reținute în prezenta cauză nu sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost deja condamnat definitiv.
Față de cele prezentate Curtea urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. să respingă recursul declarat de parchet ca nefondat.
Onorariul pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Văzând și disp. art.192 alin.3 pr.pen.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva deciziei penale nr. 486 din 10.12.2007 a Tribunalului Suceava.
Onorariul în sumă de 100 lei pentru apărător desemnat din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex.
12.03.2008
Jud. -
C
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Motan Traian, Ilieș Titiana