Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1041/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 5762/2/2009

1501/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1041

Ședința publică din data de 20 iulie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 2: Dolache Damian

JUDECĂTOR 3: Băjan

GREFIER: G

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul-condamnat privind cererea de contestație în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. din data de 03.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București Secția I penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-condamnat personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:

Apărătorul din oficiu arată că inculpatul recalifică cererea formulată ca fiind revizuire în temeiul art. 394 lit. a Cod procedură penală în sensul că s-au descoperit fapte și împrejurări noi care nu au fost avute în vedere de către instanță până în acest,moment, respectiv este vorba despre un martor pe care inculpatul ar dori să fie audiat.

Reprezentantul Ministerului Public având în vedere că cererea adresată instanței a fost calificată ca fiind o cerere de revizuire, prin care inculpatul invocă aspecte vizând fondul cauzei solicitând rejudecarea dosarului, competența de efectuare a cercetărilor aparțin Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, motiv pentru care solicită trimiterea cauzei către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2

Recurentul-condamnat personal, solicită admiterea cererii de revizuire și trimiterea cauzei către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.79/27.01.2009,pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în temeiul art.208 alin.1 - art.209 alin. 1 lit.a, e și i Cod penal cu aplic. art.37 alin. 1 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatului G la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt, în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, teza a Il-a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.88 Cod renal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive dispuse în cauză de la 30.09.2008 la zi.

În temeiul art.350 alin.1 Cod penal, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului

În temeiul 26 Cod renal rap la art.208 alin.1 -art.209 alin.1 lit.a, e și i Cod penal cu aplic art.37 alin.1 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatului, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art.61 Cod penal, s-a revocat beneficiul condiționate din executarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 932/24.05.2005 a Judecătoriei Sector 2 B, definitivă prin decizia penală nr. 1337/09.08.2005 a Secția a Il-a Penală și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 593 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin prezenta sentință, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1. a, teza a II-a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive dispusă în cauză de la 30.09.2008 la zi.

În temeiul art.350 alin.1 Cod pr.pen, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat în natură prin restituirea bunului sustras.

În temeiul art.357 alin 2 lit.e Cod pr.pcn. s-a dispus restituirea către inculpatul a unui set de 7 chei tip auto, 8 chei tip lacăt și a unei foarfeci metalice, confiscate de la acesta, conform dovezii scria AS, nr. -/14.10.2008 și aflate la Camera de Corpuri Delicate din cadrul Poliției sector 2 (fila 103 dup).

În temeiul art.191 alin.1 proc.pen. fiecare dintre inculpați au fost obligați la plata a câte 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.

In temeiul art.189 Cod pr.pcn. s-a dispus decontarea din Fondurile MJ către a onorariilor în cuantum de cate 300 lei pentru fiecare avocat.

Prin decizia penală nr. 236/.04.2009 Tribunalul București - Secția I-a Penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, au fost respinse, ca nefondate apelurile formulate de inculpații și

În baza art. 383 alin.11Cod procedură penală s- menținut măsura arestării preventive inculpaților.

În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dedus în privința inculpatului G prevenția de la 30.09.2008 la zi și în privința inculpatului prevenția de la de 30.09.2008 la zi.

În baza art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală a fost obligat fiecare dintre apelanți la câte 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300 RON, fiind avansat don fondurile Ministerului Justiției.

Prin decizia penală nr.803/03.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I-a Penală a fost respins ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.

S-a dedus prevenția inculpatului - recurent, începând cu data de 30.09.2008 - la zi.

A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul-inculpat, susținând că este nevinovat, că niciuna din probele administrate nu îl incriminează.

Solicită rejudecarea dosarului, prin readministrarea tuturor probelor și efectuarea testului poligraf.

Cu prilejul dezbaterilor, condamnatul și-a precizat cererea ca fiind revizuire și invocând drept temei cazul prevăzut de art.394 lit.a proc. pen. în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care nu au fost avute în vedere de către instanță până în acest moment, respectiv un martor nou.

Curtea, în raport de precizările condamnatului, constată că cererea formulată constituie o revizuire întemeiată pe dispozițiile art.394 alin.1 lit.a proc. pen. cerere care se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță, conform prevederilor art.397 alin.1 proc. pen.

Față de această împrejurare Curtea, observând că ne aflăm în ipoteza unei cereri greșit îndreptate, în temeiul art.397 alin. 1 din Codul d e procedură penală, va trimite cererea de revizuire formulată de condamnatul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2

Va lua act de precizarea condamnatului privind formularea în cauză a unei cereri de revizuire.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

la act de precizarea condamnatului privind formularea în cauză a unei cereri de revizuire.

In temeiul art.397 alin. 1 din Codul d e procedură penală, trimite cererea de revizuire formulată de condamnatul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2

În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iulie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

G

Red.

Dact./07.08.2009

2 ex.

Președinte:Carmen Veronica Găină
Judecători:Carmen Veronica Găină, Dolache Damian, Băjan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1041/2009. Curtea de Apel Bucuresti