Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1043/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(1697/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1043/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA -IE 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 2: Damian Dolache

JUDECĂTOR 3: Vasile

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpatele, și împotriva încheierii din data de 02 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentele inculpate, și, personal, toate aflate în stare de arest preventiv și asistate juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.

Apărătorul din oficiu al recurentelor inculpate solicită admiterea recursurilor declarate de acestea, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea lor în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii respective.

Astfel, în ceea ce o privește pe inculpata, arată că nu există probe din care să rezulte că aceasta prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, solicitând a se avea în vedere și împrejurarea că inculpata are un copil minor în întreținere.

Cu privire la inculpata, arată, de asemenea, că nici aceasta nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, învederând că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale și are și ea copii în întreținere.

În ceea ce o privește pe inculpata, arată că nu există probe din care să rezulte că ea ar fi participat la săvârșirea faptei și nici dovezi că, lăsată în libertate, aceasta ar prezenta vreun pericol pentru ordinea publică.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor formulate de către cele trei inculpate, întrucât din probele administrate până în prezent rezultă presupunerea rezonabilă că acestea au săvârșit faptele pentru care sunt judecate, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, sens în care precizează că inculpatele sunt acuzate de fapte foarte grave, niciuna dintre ele nu avea un loc de muncă la momentul arestării, singura sursă de venituri fiind traficul de droguri, iar, în plus, și sunt cunoscute cu antecedente penale, perseverând în comiterea de infracțiuni.

Recurenta inculpată, personal, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, arătând că nu este traficantă de droguri, ci doar consumatoare.

Recurenta inculpată, personal, având la rândul său ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și punerea sa în libertate, precizând că este consumatoare de droguri de mai mulți ani.

Recurenta inculpată, personal, în ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prinîncheierea din data de 02 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, între alte măsuri, a dispus, în baza art.3002rap. la art.160 alin.3 din Codul d e procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatelor (fiica lui G și, născută la data de 07 august 1982 în B, CNP -, deținută în baza nr.13/UP/30.09.2008 emis de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală), (fiica lui G și, născută la data de 29 martie 1980 în B, CNP -, deținută în baza nr.12/UP/30.09.2008 emis de aceeași instanță) și (fiica lui și, născută la data de 21 ianuarie 1977 în B, CNP -, deținută în baza nr.14/UP/03.10.2008 emis de aceeași instanță).

Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a celor trei inculpate, prevăzute de art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri,au declarat recursîn termenul legal (la data de 03 iulie 2009)inculpatele, și.

Recursurile inculpatelor au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 13 iulie 2009.

În dezbaterile asupra recursurilor, inculpatele, care au beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, au contestat îndeplinirea, în ceea ce le privește, a condiției prevăzute de art.148 lit.f teza a II-a din Codul d e procedură penală (toate trei), iar inculpata și îndeplinirea condiției prevăzute de art.143 din Codul d e procedură penală, solicitând în consecință revocarea măsurii arestării preventive și punerea lor de îndată în libertate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursurilecu care a fost sesizatăsunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Inculpata a fost arestată preventiv la data de 30 septembrie 2008, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă agravantă, prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.75 lit.a din Codul penal, în sarcina sa reținându-se că, în cursul anului 2008, vândut către diverse persoane mai multe doze de heroină, împrejurări în care, la data de 21 martie 2008, împreună cu concubinul său, zis "" și coinculpata, a vândut colaboratorului " " 4 doze de heroină, în schimbul sumei de 200 lei.

Inculpata (sora celei dintâi) a fost arestată preventiv la data de 30 septembrie 2008, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și agravantă, prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 lin.2 și art.75 lit.a din Codul penal, în sarcina sa reținându-se că, în cursul anului 2008, vândut către diverse persoane mai multe doze de heroină, împrejurări în care, la data de 18 martie 2008, vândut singură colaboratorului " " 3 doze de heroină, în schimbul sumei de 150 lei, la data de 21 martie 2008, împreună cu coinculpata și concubinul acesteia "", a vândut aceluiași colaborator 4 doze de heroină, în schimbul sumei de 200 lei, iar, la aceeași ultimă dată, a vândut singură aceluiași colaborator o doză de heroină, în schimbul sumei de 50 lei.

Inculpata, zisă "", a fost arestată preventiv la data de 03 octombrie 2008 (măsură pusă în executare două zile mai târziu), sub acuzația săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, în sarcina sa reținându-se că, în cursul anului 2008, vândut către diverse persoane mai multe doze de heroină, împrejurări în care, la data de 10 aprilie 2008, vândut colaboratorului " " o doză mare de heroină, în schimbul sumei de 150 lei.

Tribunalul a apreciat în mod corect asupra subzistenței temeiurilor de fapt și de drept ( art.143 și art.148 lit. din Codul d e procedură penală) care au determinat arestarea inițială a celor trei inculpate, precum și asupra necesității privării în continuare de libertate a acestora, cu caracter preventiv.

Astfel, inculpatele sunt în prezent judecate pentru infracțiuni foarte grave, pedepsite de lege cu închisoare de maxim 20 de ani, probatoriul cauzei, inclusiv cel administrat nemijlocit până la acest moment procesual de către instanța de fond, relevând suficiente indicii temeinice, care fac rezonabilă presupunerea săvârșirii de către ele a infracțiunilor respective, aspect pe care, de altfel, inculpatele și nici nu l-au contestat în recursul de față.

În ceea ce o privește pe inculpata, singura care a contestat în recurs aspectul în discuție, Curtea constată că apărarea ei este contrazisă de declarațiile constante și concordante ale colaboratorului " " și investigatorului sub acoperire " ", care au fost menținute de către aceștia și cu ocazia audierii lor de către instanța de fond la termenul din data de 12 martie 2009.

De asemenea, este justă aprecierea Tribunalului cu privire la pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a fiecăreia dintre cele trei inculpate, relevante în acest sens fiind, dincolo de natura și gravitatea sporită a faptelor de care sunt acuzate, înseși datele lor personale.

În acest sens, Curtea reține că inculpatele aparțin unui mediu social cu un ridicat potențial criminogen, existând date pertinente că se ocupau cu distribuirea de heroină de mai multă vreme, în vederea obținerii de beneficii materiale, în condițiile în care, pe fondul lipsei de școlarizare, niciuna dintre ele nu a avut vreodată o ocupație sau un loc de muncă, care să le permită a se întreține și pe alte căi decât cea ilegală aleasă.

În același timp, toate cele trei inculpate sunt ele însele consumatoare de heroină de mulți ani, potrivit propriilor recunoașteri, împrejurare ce, corelată cu aspectul anterior evidențiat, face rezonabilă temerea că, aflate în libertate, acestea prezintă un risc ridicat de a săvârși și alte asemenea fapte, cu consecințe grave atât asupra propriei sănătăți, dar și a tot mai numeroșilor consumatori de droguri, pe care chiar statisticile oficiale îi relevă a exista pe raza municipiului

Această temere este cu atât mai justificată în cazul inculpatelor și, care sunt cunoscute cu antecedente penale, cea din urmă fiind condamnată anterior tot pentru o infracțiune de trafic de droguri de mare risc, recidivând pe aceeași cale la doar câteva luni de la liberarea sa condiționată.

Totodată, având în vedere împrejurările în care se reține a fi acționat inculpatele, respectiv ca "săgeți" în cadrul unei grupări infracționale mai ample, din care se presupune a face parte și ceilalți numeroși inculpați trimiși în judecată în aceeași cauză (dintre care cinci și ei arestați preventiv), Curtea apreciază că, cel puțin până la administrarea în primă instanță a probatoriului care să permită lămurirea deplină a tuturor circumstanțelor reale ale cauzei, menținerea lor în stare de arest preventiv este necesară, potrivit art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicând orice încercare de influențare a acelui probatoriu.

Nu în cele din urmă, Curtea apreciază că durata arestării preventive a inculpatelor se încadrează încă în limitele unui termen rezonabil, în condițiile în care urmărirea penală a fost finalizată cu celeritate, iar judecata în fond se află și ea într-un stadiu avansat.

Față de aceste considerente și având în vedere că, nici din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele, și.

În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, recurentele inculpate vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestora, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele, și împotriva încheierii din data de 02 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.

În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, obligă pe recurentele inculpate la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei fiecare, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Pentru judecător, aflat în concediu

de odihnă, semnează președintele

completului de judecată.

GREFIER,

Red.jud.

Ex.2 / 03.08.2009

- II.

Președinte:Carmen Veronica Găină
Judecători:Carmen Veronica Găină, Damian Dolache, Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1043/2009. Curtea de Apel Bucuresti