Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 114

Ședința publică de la 19 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -

JUDECĂTOR 2: Anton Dan

JUDECĂTOR 3: Juverdeanu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 202/A/ 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent asistat de av., apărător ales, lipsă fiind partea vătămată intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, că la termenul anterior cauza a fost amânată în vederea administrării probei cu acte în circumstanțiere pentru inculpatul recurent, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Av. pentru inculpatul recurent depune la dosarul cauzei un număr de șase înscrisuri - acte medicale și adeverințe medicale - în circumstanțiere pentru acesta și precizează că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.

Av. pentru inculpatul recurent arată că recursul de față vizează reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia de instanța de fond, pedeapsă ce a fost menținută de instanța de apel. Solicită a se da dovadă de clemență față de inculpat, precum și o mai mare eficiență aplicării art. 74 lit. b și c din Codul penal cu privire la circumstanțele atenuante. Fapta inculpatului - de furt calificat - este datorată teribilismului vârstei; acesta, împreună cu un alt băiat au mers acasă la partea vătămată, unde făcuseră o petrecere cu o zi înainte, pentru a face curat, unde a sustras lustra și niște aplice din apartamentul părții vătămate, cauzând acesteia un prejudiciu. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei încă de la urmărirea penală, manifestându-și regretul profund. Consideră că pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru această faptă este mult prea mare. Este adevărat că pedeapsa a fost orientată mult sub minimul special prevăzut de lege, însă, situația familială a inculpatului face justificată cererea acestuia de a se coborî și mai mult cuantumul pedepsei, deoarece acesta mai are de executat o pedeapsă de 8 luni închisoare aplicată anterior și știe că nu mai este posibilă o nouă suspendare a executării. Având în vedere toate circumstanțele reale și personale ale inculpatului, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate în cauză, urmând a se avea în vedere și că inculpatul a despăgubit integral partea vătămată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au dat inculpatului maximul care se putea da din punct de vedere al circumstanțelor, acesta fiind și recidivist - art. 37 lit. a Cod penal. Apreciază că recursul acestuia nu este fondat și solicită a fi respins.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă foarte mult fapta comisă și solicită admiterea recursului.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 630/22.04.2008 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 208 al. l, art. 209 al. l lit. "a,i" Cod penala fost condamnă inculpatul, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare cu aplicarea art. 74 lit. "b, c" și art. 76 lit. "c"Cod penal.

În temeiul art. 83 Cod penal s- revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1264/27.04.2006 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 10.05.2006, pedeapsa pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute astfel, pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. "a" teza II, lit. "b" Cod penal in condițiile prev. de art. 71 al. 2 Cod penal.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală a constatat că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat.

În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 150 lei - cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al judecății. Suma de 100 lei - onorariu avocat oficiu (avocat deleg. nr. 1900) - urmând a fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Partea vătămată deține un apartament în municipiul V și, pe perioada cât lucrează în străinătate, a lăsat surorii sale - un rând de chei de la acesta.

Într-o zi în luna iunie 2007, inculpatul s-a întâlnit cu numitul, fiul numitei, care l-a invitat pe acesta și pe numitul în acel apartament pentru a consuma băuturi alcoolice.

După câteva zile, inculpatul s-a reîntâlnit cu numitul și i-a cerut cheile de la apartamentul părții vătămate, lucru cu care acesta a fost de acord și amândoi, fiind însoțiți și de numiții și s-au deplasat la acel apartament unde au consumat băuturi alcoolice în exces, devenind în stare de ebrietate. La un moment dat a plecat lăsând cheile de la apartament inculpatului, în urmă ceilalți provocând scandal și murdărind pereții, după care au plecat.

A doua zi, inculpatul s-a întâlnit cu martorul căruia i-a spus să meargă cu el pentru a face curățenie în acel apartament. Amândoi au încercat să șteargă pereții apartamentului, nereușind însă, iar inculpatul a luat hotărârea de a sustrage niște lustre din acel apartament.

Astfel, l-a rugat pe martorul să-l ajute să le desfacă de pe pereți, spunându-i că are acordul numitului. Inculpatul a sustras în acest mod două lustre și 6 aplice din camerele apartamentului și din baie a desfăcut de pe perete o oglindă de, pe care le-a pus într-o geantă.

Au plecat și, după ce s-a despărțit de martorul sus-indicat, inculpatul a ascuns geanta într-un gang din apropierea blocului, iar ulterior le-a vândut numitului pentru suma de 60 lei. În aceeași zi, inculpatul a restituit cheile de la apartament numitului .

Inculpatul, audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și de regret a faptelor comise.

Situația de fapt reținută este dovedită cu mijloacele de probă aflate la dosar: procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, procesul-verbal de evaluare, fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Astfel, fapta inculpatului care, fiind însoțit de martorul și folosind fără drept cheile de la apartamentul părții vătămate, a sustras mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 al. 1 -209 al. 1 lit. "a si i" Cod penal.

Săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedite, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea, în limitele prevăzute de textul incriminator.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal și anume dispozițiile părții generale ale Codului penal, gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpatului, vârsta tânără a acestuia, împrejurările comiterii faptei, valoarea mică a prejudiciului, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, antecedența penală a inculpatului.

S-au reținut în favoarea inculpatului și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. "b, c" Cod și anume: stăruința depusă de inculpat care recuperat integral prejudiciul cauzat și atitudinea sinceră, de recunoaștere și regret avută de acesta pe întreaga desfășurare a procesului penal.

S-a dat astfel, eficiență dispozițiilor art. 76 lit. "c" Cod și a coborât pedeapsa ce s-a aplicat în limitele prevăzute de acest text de lege.

Instanța de fond a constatat că fapta din prezenta cauză (iunie 2007) a fost comisă în termenul de încercare a pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1264/27.04.2006 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la data de 10.05.2006, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 al. 1, 4, 209 al. 1 lit. "e, g" Cod, art. 78 - OUG195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. "a" și art. 99 Cod penal.

Pentru acest motiv, în baza art. 83 Cod penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală sus-menționată, pedeapsa ce a fost cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute astfel, pedeapsa rezultată de 1 an și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

S-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a" teza II, lit. "b" Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.

În latura civilă a cauzei, instanța a constatat că, deși inițial partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, ulterior a precizat că nu mai are nici o pretenție deoarece și-a recuperat integral prejudiciul. Prin urmare, instanța a luat act de acest fapt.

Văzând și dispozițiile art. 191 Cod procedură penală,

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, inculpatul arată că hotărârea dată la fond este mult prea aspră în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările socialmente periculoase ale infracțiunii, fără a se avea în vedere valoarea mică a prejudiciului, care a fost recuperat și atitudinea constant sinceră a inculpatului.

Prin decizia penală nr. 202/A din 29.10.2008, a Tribunalului Vaslui, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat cu următoarea argumentație:

Instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului - în cadrul criteriilor generale prevăzute de art. 52, 72, Cod penal - cu luarea în considerare a împrejurărilor comiterii faptelor, a prejudiciilor produse și a elementelor ce caracterizează persoana inculpatului.

Din fișa de cazier judiciar existentă la 60 din dosarul de fond, rezultă că inculpatul a mai fost condamnat, prin sentința penală nr. 1264/27.04.2006 a Judecătoriei Vaslui, fapta dedusă judecății în prezenta cauză fiind comisă înăuntrul termenului de încercare stabilit în hotărârea citată.

Acest aspect privind antecedența penală a inculpatului face imperativă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 83 Cod penal, care au fost corect aplicate la fond și exclude posibilitatea altei modalități de executare a pedepsei decât detenția, pentru pedeapsa stabilită prin cumul aritmetic, nefiind posibilă stabilirea a două modalități de executare pentru aceeași pedeapsă.

Perseverența infracțională manifestată de inculpatul apelant evidențiază un grad de pericol social care a fost corect evaluat de instanța de fond în procesul complex al individualizării pedepsei.

Toate elementele favorabile privind fapta și persoana inculpatului, respectiv prejudiciul relativ redus, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, atitudinea sinceră a inculpatului,atitudinea sa corectă în colectivitate au fost avute în vedere de instanța de fond tocmai prin stabilirea unui cuantum destul de redus, echilibrat al pedepsei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri ca fiind nelegale și netemeinice.

În fața instanței de recurs cu ocazia dezbaterilor apărătorul inculpatului a solicitat redozarea pedepsei care este prea mare în raport cu fapta comisă și cu circumstanțele reale și personale ale inculpatului.

Analizând cele două hotărâri sub aspectul criticilor formulate și a legalității lor, instanța de recurs constată că recursul inculpatului este nefondat din următoarele motive:

Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei nu poate fi primită de instanța de recurs cu motivarea că în cadrul complex de individualizare a pedepselor, prima instanță a ținut cont de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, precum și de scopul pedepselor prev. de art. 52 Cod penal și a reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei aplicate sub limita minimă specială prevăzută de lege. specială fiind de 3 ani iar pedeapsa aplicată este de 10 luni închisoare. Aceasta înseamnă că instanța de fond a dat dovadă de clemență când a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului.

Această pedeapsă, corespunde gradului de pericol social al faptei comise de inculpat și a datelor care caracterizează persoana acestuia. Și instanța de recurs care constată că pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută de cea de apel, este necesară pentru prevenția generală și educarea inculpatului, pentru a-l determina ca pe viitor să nu mai comită și alte fapte penale. Dacă avem în vedere că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea, care i-a și fost revocată, deoarece această infracțiune a fost comisă înlăuntrul termenului de încercare, se poate observa că el nu a înțeles să se reintegreze social și să nu mai intre în contact cu legea penală. nu se mai impune o nouă redozare a pedepsei.

Pentru cele ce preced, instanța de control judiciar constată că hotărârile instanței de fond și de apel sunt temeinice și legale, recursul fiind nefondat și pe cale de consecință în baza art. 385 ind. 15 lit. "b" Cod procedură penală urmează să fie respins ca atare.

Inculpatul-recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 202 din 29.10.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 februarie 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui:,

-

24.02.2009

2 ex.-

Președinte:Ciobanu Iulia Elena
Judecători:Ciobanu Iulia Elena, Anton Dan, Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Iasi