Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.17/R/2009
Ședința publică din 12 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Delia Purice Monica Rodina
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - --
Ministerul Public este reprezentat prin procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ
S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, împotriva deciziei penale nr. 176/A din data de 30 septembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL MARAMUREȘ, în dosarul nr-, privind pe inculpata care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.e Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata, asistată de apărător ales, avocat din cadrul Baroului M, cu delegație la dosar, lipsă fiind partea civilă SC " Pres" SRL Tg.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpata, întrebată fiind, arată că dorește să dea o declarație.
S-a procedat la audierea inculpatei, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat dosarului cauzei.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ, casarea deciziei penale nr. 176/A a Tribunalului Maramureș și a sentința penală nr. 927 din 23.04.2008 Judecătoria Baia Mare și rejudecând cauza, în urma reaprecierii probelor, să se dispună condamnarea inculpatei întrucât vinovăția acesteia a fost dovedită prin declarațiile martorilor. Expune starea de fapt și încadrarea juridică a faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată și arată că din probele administrate în cauză rezultă că banii nu au fost înmânați de martoră, ci au fost luați de inculpată de pe tejgheaua cazinoului, moment în care s-a comis infracțiunea. Apreciază că în mod greșit instanța de fond și apel au reținut incidența art. 10 lit.d Cod pr.pen. respectiv că faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata îi lipsește unul din elementele constitutive și anume latura subiectivă dovedită fiind împrejurarea că inculpata a avut reprezentarea faptului că suma de bani îi aparține și că obligația către partea civilă urma să fie achitată de către soțul său așa cum s-a mai procedat și cu alte ocazii, pe baza înțelegerii cu responsabilul cazinoului și cu personalul acestuia.
Apărătorul inculpatei solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate de instanța de fond și apel, precizând că, concluziile puse de procurorul de ședință nu corespund cu motivele de recurs, deoarece nu se identifică cu acea eroare de fapt. Raportat la probele administrate în cauză apreciază că lipsește atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a infracțiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată. În acest sens, solicită să se țină seama de declarațiile martorilor, care se coroborează cu declarația soțului inculpatei și a agentului de pază al cazinoului din care rezultă că suma a fost dată cu titlu de garanție și că această sumă a fost dată personal de către martora inculpatei fără nici o manoperă de forțare, în fața clienților și a agentului de pază.
Inculpata, având ultimul cuvânt declară că nu este vinovată.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 927 din 23.04.2008 Judecătoria Baia Mare în temeiul art.10 lit.d pr.penală a dispus achitarea inculpatei, fiica lui și, născută la data de 20.12.1972, în B M, CNP -, cetățean român, 10 clase, căsătorită, fără antecedente penale, domiciliată în B M,-/2, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e Cod penal.
În temeiul art.14 pr.penală raportat la art.346 alin.2 pr.penală a fost obligată inculpata să plătească suma de 10.600 RON către partea civilă SC PRES SRL cu sediul în Tg.M, str. - nr.2. jud.M, cu titlu de despăgubiri.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.c pr.penală a fost obligată inculpata să plătească suma de 300 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a reținut următoarele:
Pres SRL cu sediul social în municipiul Tg. M are deschis un punct de lucru în municipiul B M, pe-, județul M, unde se derulează activități specifice de cazino, respectiv jocuri de noroc.
Responsabilul punctului de lucru este martorul care coordonează activitatea angajaților inclusiv a martorei, operator jocuri cazino.
Martorul, a fost angajat la SRL - responsabilă cu asigurarea pazei în sala de cazino a SC Pres SRL.
La data de 14 august 2006 martorul, soțul inculpatei, s-a deplasat la sala de cazino a SC Pres SRL din B M, locație unde era cunoscut drept client fidel.
Din probatoriul administrat în cauză nu s-a putut stabili dacă inculpata l-a însoțit pe martor și a asistat la jocul de ruletă al acestuia sau ulterior și-a făcut apariția în local, după ce martorul a pierdut banii pe care i-a pus în joc.
Cert este că inculpata s-a aflat în sala de cazino la momentul când soțul acesteia, respectiv martorul, pierduse întreaga sumă de 3300 de Euro pe care a jucat-o la ruletă.
Inculpata o cunoștea pe martora, ce-i fusese angajată, căreia i s-a adresat și i-a solicitat să-i restituie cei 3300 de Euro pe care martorul îi pierduse la jocul de ruletă.
Inculpata și-a motivat cererea față de angajata cazinoului susținând că suma pierdută de soțul său îi aparține în fapt întrucât a lucrat în străinătate pentru a câștiga acești bani.
Martora susține că i-a înmânat suma de 3300 de Euro inculpatei cu condiția ca aceasta din urmă să-i predea echivalentul sumei în lei.
În legătură cu acest aspect inculpata arată că martora i-a predat suma respectivă benevol, urmând ca soțul inculpatei împreună cu angajata cazinoului și cu responsabilul localului să clarifice modalitatea în care se va face plata ulterioară.
Inculpata a părăsit incinta sălii de cazino având suma de bani asupra sa, fără ca agentul de pază, martorul, să intervină sau să încerce să o împiedice.
SC Pres SRL respectiv martorul și martora susțin că inculpata și-a însușit pe nedrept suma de bani în litigiu, declarații care sunt în contradicție cu depozițiile martorilor, R G, și.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei, astfel cum a fost probată, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, lipsind latura subiectivă a acestei infracțiuni respectiv intenția inculpatei care nu a urmărit să cauzeze o pagubă, ci a dorit să-și recupereze banii săi proprii.
Cu privire la modalitatea în care inculpata a intrat în posesia sumei de 3300 de Euro, declarațiile martorilor audiați în cauză sunt contradictorii, sens în care în speță principiul in dubio pro reo este pe deplin aplicabil.
Astfel, dacă în cauză ar fi fost vorba de o infracțiune flagrantă de furt calificat, inculpata ar fi fost împiedicată să părăsească sala de cazino sau cel puțin ulterior ar fi fost alertate organele de poliție, cunoscându-se bine identitatea inculpatei și a soțului acesteia care a rămas în local.
În acest sens martorul a arătat că imediat după consumarea incidentului chiar soțul inculpatei, respectiv martorul, a dorit să anunțe telefonic organele de poliție însă responsabilul punctului de lucru - martorul a considerat că nu este nevoie (fila 26 - dosar de urmărire penală).
Martorul, agent de pază, nu a intervenit în nici un fel, ceea ce denotă că nici acesta și nici celelalte persoane aflate în local nu au avut reprezentarea faptului că inculpata a săvârșit vreo faptă penală ori cel puțin ilicită.
Explicația agentului de pază în sensul că nu a intervenit întrucât în această situație ar fi lăsat sala nesupravegheată este una circumstanțială determinată de obligațiile contractuale pe care angajatorul său le avea față de societatea comercială constituită parte civilă.
În realitate, operatoarea de cazino a restituit inculpatei suma de bani în fața agentului de pază care avea posibilitatea să intervină prompt fără să-și neglijeze celelalte obligații care presupuneau asigurarea pazei întregii săli.
Martorul, a precizat în legătură cu natura acestui incident, faptul că societatea parte civilă a mai creditat cu sume de bani pe soțul inculpatei precum și pe alți clienți și au mai fost situații de acest fel dar s-au rezolvat. Același martor a mai arătat că problemele ivite în legătură cu creditarea clienților, care ulterior aduceau banii datorați societății, au apărut din culpa personalului cazinoului care nu avea voie să crediteze clientela și să accepte plata în valută străină (filele 34 - 35 dosarul instanței).
Toți martorii audiați în cauză au declarat că soțul inculpatei a mai pierdut sume importante de bani la jocul de ruletă și cu toate că nu a avut întotdeauna numerarul necesar asupra sa, ulterior și-a plătit datoria față de partea civilă.
După plecarea inculpatei din local, martorul împreună cu martora și cu martorul au discutat despre plata sumei pe care soțul inculpatei o datora, convenind ca aceasta să se facă în zilele următoare, împrejurare care reflectă natura civilă a incidentului apărut în legătură cu derularea unui contract de joc.
În soluționarea acțiunii civile, urmează ca societatea păgubită să fie îndestulată cu suma reclamată, obligație civilă necontestată nici sub aspectul certitudinii, nici din punctul de vedere al lichidității și exigibilității.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare solicitând desființarea acesteia în sensul pronunțării unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatei pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul achitării inculpatei pentru infracțiunea de furt calificat întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive respectiv, latura subiectivă mai precis intenția inculpatei care nu a urmărit să cauzeze o pagubă ci a dorit să-și recupereze banii proprii, fiind înlăturate nejustificat și nemotivat probele administrate în faza de urmărire penală.
Examinând apelul în baza motivelor invocate precum și din oficiu, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.345 alin.1 din Codul d e procedură penală, asupra învinuirii aduse inculpatului instanța hotărăște prin sentință pronunțând după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. Aliniatul 2 al aceluiași articol precizează că soluția de condamnare a inculpatului se pronunță numai dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Din economia acestor texte de lege rezultă că, instanța pronunță condamnarea inculpatului numai în situația în care probele strânse în cursul urmăririi penale și verificate în cursul cercetării judecătorești dovedesc în mod cert că fapta a fost săvârșită de inculpat.
Deoarece potrivit art.200 din Codul d e procedură penală urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată precum și pentru faptul că în conformitate cu art. 279 din Codul d e procedură penală judecarea cauzei se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu, se poate trage concluzia că probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de condamnare probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate de către instanță în activitatea de judecată și numai după această verificare, instanța poate reține motivat, că exprimă adevărul fie probele de la urmărire penală fie cele administrate în cursul judecății.
Din verificarea actelor de la dosar tribunalul a reținut că dispozițiile legale mai sus enunțate au fost respectate de către instanța de fond care a interpretat în mod corect principiul "in dubio pro reo" când a analizat probațiunea administrată în cauză, pronunțând astfel o soluție corectă de achitare a inculpatei - intimate sub aspectul infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.
Astfel, declarațiile date de inculpată atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, prin care aceasta a arătat că nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de furt au fost susținute de către depozițiile martorilor audiați, respectiv declarația martorului care a văzut-o pe martora - angajata cazinoului, când i-a înmânat inculpatei suma de bani în euro pe care o pierduse soțul acesteia din urmă, confirmând de asemenea că soțul inculpatei era un client cunoscut al cazinoului care și cu alte ocazii, pe baza înțelegerii cu martorul (responsabilul cazinoului), a procedat la continuarea jocului fiind creditat de cazinou.
Cu privire la împrejurările în care inculpata a ajuns în posesia sumei de 3.300 de euro, precum și cu privire la acelea în care inculpata a părăsit localul cazinoului, depozițiile martorilor sunt contradictorii, așa încât tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a luat în considerare declarațiile date în cursul cercetării judecătorești, neîncălcând însă dispozițiile art.63 din pr.penală.
Astfel, în declarația dată de martorul - responsabilul cazinoului, acesta arată că în mod obișnuit cazinoul a mai creditat atât pe soțul inculpatei cât și pe alți clienți și că au mai fost probleme cu recuperarea banilor dar că acestea din urmă s-au rezolvat precizând că toate problemele create se datorează culpei personalului cazinoului.
Tot acest martor confirmă că numita - angajata cazinoului a acceptat să restituie inculpatei suma de 3.300 de euro despre care aceasta susținea că sunt ai ei cu condiția ca ulterior să se predea echivalentul în lei a acestei sume, menționând martorul și faptul că în cazinoul respectiv se rulează numai sume în lei și nu în valută și că angajata cazinoului a greșit când a acceptat inițial ca soțul inculpatei să plătească sume în euro.
Susținerile inculpatei sunt confirmate și de depozițiile martorului care a menționat că a văzut-o pe inculpată într-o parte a localului discutând cu martora și că atunci când inculpata a părăsit localul nu a observat vreo persoană care să încerce să o oprească și nu-și amintește nici dacă martora ar fi strigat după inculpată.
Faptul că instanța de fond a analizat cu obiectivitate probațiunea testimonială declarată în cauză rezultă și din împrejurarea că aceasta a luat în considerare depoziția martorei - depoziție dată în cursul cercetării judecătorești - prin care aceasta nu confirmă afirmațiile martorului în sensul că soțul inculpatei ar mai fi jucat în cazinou la ruletă și în alte dăți și că raportat la situația în care s-a desfășurat discuția dintre ea și inculpată, nu își explică de ce agentul de pază care a observat toată scena nu a intervenit pentru a opri pe inculpată să iasă din cazinou și nici de ce responsabilul cazinoului nu a anunțat pe loc poliția, în condițiile în care soțul inculpatei a rămas în local după plecarea acesteia.
A rezultat deci că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a prev. art.63 alin.2 din pr.penală potrivit cărora probele nu au valoare dinainte stabilită iar aprecierea acestora se face de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, pentru că împrejurările mai sus menționate justifică soluția de achitare pronunțată în cauză.
În consecință, tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata îi lipsește unul din elementele constitutive și anume latura subiectivă dovedită fiind împrejurarea că inculpata a avut reprezentarea faptului că suma de bani îi aparține și că obligația către partea civilă urma să fie achitată de către soțul său așa cum s-a mai procedat și cu alte ocazii, pe baza înțelegerii cu responsabilul cazinoului și cu personalul acestuia.
În raport de temeiul legal al achitării inculpatei tribunalul a reținut că în mod justificat s-a considerat că în cauză se impune a se face aplicarea dispozițiilor art.346 alin.2 din pr.penală, potrivit cărora inculpata a fost obligată la plata unor despăgubiri civile.
Drept urmare, s-a respins ca nefondat apelul declarat de parchet și s-a menținut ca fiind legală și temeinică hotărârea pronunțată de prima instanță, iar cheltuielile judiciare avansate de stat în calea de atac au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârilor instanței de fond și de apel și în rejudecare pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatei pentru infracțiunea de furt calificat.
În motivarea recursului se arată că hotărârile instanțelor de fond și de apel sunt netemeinice și nelegale, deoarece fapta și vinovăția inculpatei au fost dovedite. Se invocă prevederile art.62, art.63 alin.1 și 2 și art.64 din pr.pen. susținându-se că instanța de judecată ar fi dat valoare doar probelor administrate în mod nemijlocit în fața sa, ignorând dispozițiile legale precizate.
Se arată că martorii, și R G nu au confirmat susținerile inculpatei, în cursul urmăririi penale, ci au declarat că după ce suma de 3.300 de Euro a fost numărată pe tejghea, inculpata a luat banii și a părăsit cazinoul și la solicitarea jetonierei a refuzat să îi returneze. În cursul cercetării judecătorești martorii și R G au dat declarații diferite fără a-și motiva revenirea asupra declarațiilor inițiale.
Consideră recurentul că instanța de fond a înlăturat nejustificat și nemotivat declarațiile date de martorii și, care se coroborau cu cele ale martorilor și RGd ate tot în faza de urmărire penală.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514pr.pen. curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, probele administrate în cauză nu au conturat vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii de furt calificat pentru care a fost trimisă în judecată.
Partea vătămată SC Pres SRL Tg.M în plângerea depusă la data de 21.08.2006 la Poliția Municipiului B a arătat că la data de 14.08.2006 între orele 19-19,30 la punctul său de lucru din- din B M un domn și o doamnă au jucat la ruletă și după ce au terminat sumele în lei pe care le dețineau au lăsat o garanție în valută echivalentă cu 10.600 lei la angajata firmei părții vătămate, pentru ca să poată continua jocul, cu condiția ca o cunoștință a lor din apropiere să aducă suma menționată în lei până când termină jocul.
Inculpata recunoaște că soțul ei a jucat la ruletă în clubul aparținând părții vătămate, că ea a intrat în acel local și a rugat-o pe martora, angajata părții vătămate, pe care o cunoștea să îi dea suma de 3.300 euro lăsată de soțul ei ca și garanție, că aceasta i-a numărat banii pe tejghea, după care inculpata i-a luat și a plecat, soțul ei continuând să rămână în local încă circa 2-3 ore, iar când s-a întors acasă soțul inculpatei i-a spus acesteia că a vorbit cu martorul, administratorul localului, stabilind cu acesta să îi dea suma jucată în lei în decurs de câteva zile.
Martora a declarat că inculpata se afla în local când soțul ei a pierdut la jocurile de noroc echivalentul sumei de 3.300 de euro, după care a sunat un prieten să aducă lei pentru a răscumpăra cei 3.300 de euro.
Arată martora că a acceptat suma în euro deoarece soțul inculpatei a asigurat-o că dacă va pierde suma în euro va aduce echivalentul în lei.
În decurs de circa 15 minute la bar a venit un despre care martora a aflat că se numește și a pus pe bar o sumă în lei. Martora a numărat euro și i-a pus pe tejghea, moment în care inculpata i-a luat și ieșit din bar. Numitul și-a luat suma în lei, întrucât nu primise echivalentul în euro. Martora a ieșit după inculpată, care urcase în mașină și a rugat-o să îi dea banii, dar aceasta a refuzat, în discuție intervenind și soțul inculpatei, care a asigurat-o pe martoră că va aduce echivalentul în lei.
Nici inculpata și nici soțul ei nu au restituit echivalentul în lei al sumei de 3.300 euro către partea vătămată până la momentul soluționării prezentului recurs.
Aceste susțineri ale martorei sunt contrazise de martorul R G, cel care a venit la cazinou pentru a-l împrumuta pe soțul inculpatei cu o sumă în lei.
Soțul inculpatei, martorul, este cel care l-a sunat la data incidentului pe martorul RGp entru a-i împrumuta o sumă de bani, acesta acordându-i și anterior împrumuturi ce atingeau nivelul zecilor de milioane în vederea desfășurării activității comerciale, soții având un bar. Martorul RGa venit la cazino, l-a văzut pe, pe inculpată, pe fratele martorului în interiorul localului și a realizat că soțul inculpatei pierduse bani la jocurile de noroc, motiv pentru care i-a spus ca el pentru jocuri de noroc nu îi împrumută bani.
Martorul RGa declarat în fața instanței fila 64 că nu a avut nicio discuție telefonică cu inculpata, că a venit la cazino chemat de soțul inculpatei, cu acesta a discutat și aflând că banii pe care i-a solicitat sunt pentru jocuri de noroc a refuzat să îi dea și a plecat.
Refuzul martorului R G de a împrumuta bani soțului inculpatei este confirmat și de declarația martorului, aflat în local la data respectivă - fila 61 dosar fond.
Martorul, administratorul punctului de lucru din B M al părții vătămate a declarat - fila 34-35 dosar fond - că în mod obișnuit cazinoul i-a mai creditat atât pe soțul inculpatei, cât și pe alți clienți și au mai existat probleme în recuperarea banilor după creditare, apreciind că aceste probleme se datorează culpei personalului din cazino. A mai precizat martorul că pentru jocul de ruletă practicat de soțul inculpatei la data de 14.08.2006 nu se înmânează jetoane, ci inițial se face plata, după care se acordă un număr de puncte, iar angajatul cazinoului, acționând cu o cheie realizează operațiunea și că martora a greșit când a acceptat de la soțul inculpatei suma în euro.
Contrar susținerilor Parchetului în sensul că martorul R G și-ar fi schimbat declarațiile date în cursul urmăririi penale, curtea constată că acest martor a declarat în mod constant atât în cursul urmăriri penale la datele de 23.08.2006 și 18.04.2007, cât și în fața instanței că în momentul în care a văzut că soțul inculpatei are nevoie de bani pentru jocurile de noroc a refuzat să îl împrumute și că nu a pus pe tejghea suma în lei pe care o avea la el.
În mod corect instanța de fond nu a ținut seama de declarațiile martorei și, angajați ai părții vătămate, referitoare la existența unui așa-zis schimb a sumei în valută cu suma în lei adusă de martorul R, context în care inculpata ar fi luat suma de 3.300 euro de pe tejghea, deoarece se pare că acești angajați și-au depășit atribuțiile de serviciu și ar fi posibilă o angajare a răspunderii acestora potrivit normelor de dreptul muncii.
De asemenea în mod corect s-a reținut că dacă în cauză ar fi fost vorba de o infracțiune flagrantă de furt calificat, inculpata ar fi fost împiedicată să părăsească sala de cazino sau cel puțin ulterior ar fi fost alertate organele de poliție, cunoscându-se bine identitatea inculpatei și a soțului acesteia, care a rămas în local.
Potrivit prevederilor art.208 pen. infracțiunea de furt constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia în scopul însușirii pe nedrept.
3 al art.208 prevede că fapta constituie furt chiar dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii acel bun se afla în posesia sau deținerea legitimă a altei persoane.
Referitor la modul în care suma de 3.300 euro a ajuns la partea vătămată curtea reține că acesta nu s-a făcut în mod legitim, întrucât pe teritoriul României nu se pot efectua plăți în valută.
Partea vătămată a avut doar o detenție a sumei menționate, prin detenție înțelegându-se o stăpânire de fapt a unui lucru, însoțită însă de obligația de a-l restitui proprietarului, astfel cum este definită detenția în dicționarul juridic, autor, precum și în orice dicționarul juridic online.
Inculpata era proprietara sumei de 3.300 de euro, astfel că la cererea ei suma trebuia să îi fie restituită.
Soțul inculpatei, martorul este cel care a jucat la jocurile de noroc și care a acumulat o datorie față de partea vătămată, datorie pentru recuperarea căreia partea vătămată avea la dispoziție mijloacele procedurale conferite de legea comercială care guvernează desfășurarea jocurilor de noroc.
Sintetizând cele mai sus expuse curtea constată că la data de 14.08.2006 a existat un incident legat de derularea jocului de noroc practicat de soțul inculpatei, martorul, în cazinoul din B M al părții vătămate, care a pierdut suma de 10.600 lei la ruletă, că suma de 3.300 euro dată de soțul inculpatei pentru a fi creditat nu a reprezentat o plată valabilă, plățile trebuind să fie făcute în lei, suma aflându-se doar în detenția părții vătămate și că luarea sumei de 3.300 euro de către inculpată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, lipsind intenția inculpatei de a-și însuși pe nedrept această sumă.
Cu toate că inculpata a fost obligată la plata sumei de 10.600 lei în favoarea părții vătămate, curtea constată că această sumă este datorată de soțul său, martorul, ca datorie personală a acestuia, datorie care potrivit prevederilor art.33 din Codul familiei nu se suportă din bunurile comune.
Hotărârea instanței de fond nu poate fi însă modificată sub acest aspect întrucât inculpata nu a exercitat calea de atac a recursului, iar în recursul promovat de Parchet în defavoarea inculpatei nu se poate remedia aspectul menționat.
Cum însă în latura civilă a cauzei părțile pot conveni modalitatea de rezolvare a diferendului, reglementările legale intervenind doar atunci când părțile nu se înțeleg, practic neexercitarea căii de atac de către inculpată semnifică achiesarea ei la soluția instanței și acordul ei de a despăgubi cazinoul pentru datoria soțului.
Pentru considerentele prezentate în baza 38515pct.1 lit.b pr.pen curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ, împotriva deciziei penale nr. 176/A din 30 septembrie 2008 Tribunalului Maramureș.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ, împotriva deciziei penale nr. 176/A din 30 septembrie 2008 Tribunalului Maramureș.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./
27.01.2009 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Delia Purice Monica Rodina
