Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 18/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Alexandru JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - JUDECĂTOR 3: Radu Gheorghe
- G - Judecător
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 80/Ap din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat asistat din oficiu de avocat, în substituirea av., lipsă fiind intimatul parte vătămată.
Procedură îndeplinită.
În conformitate cu dispozițiile art. 385/14 alin.1/1 pr.pen. raportat la art. 70. pr.pen. aduce la cunoștință inculpatului că are dreptul de a da declarație în fața instanței de recurs, atrăgându-i totodată atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Recurentul inculpat precizează că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
Avocat depune la dosar un bilet de trimitere și un buletin ecografic din care rezultă bolile de care suferă inculpatul, precizând că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 pr.pen.
Avocat solicită admiterea recursului declarat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 385/9 pct. 14, și art. 385/15 pct. 2 lit.d pr.pen. desființarea hotărârilor atacate, iar în cadrul rejudecării reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, reținând circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.
a se avea în vedere că la data incidentului inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice împrejurare ce a diminuat capacitatea de a aprecia gravitatea faptelor comise. Valoarea prejudiciului este una modică și deși nu a fost recuperat partea vătămată nu a înțeles să se constituie parte civilă.
De asemenea la individualizarea pedepsei urmează a fi avute în vedere circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv faptul că are cinci copii minori, soția acestuia este bolnavă, a avut un comportament sincer pe tot parcursul cercetărilor, iar veniturile familiei se rezumă la alocația copiilor.
Pentru toate aceste considerente apreciază că stabilirea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege ar fi suficientă pentru îndreptarea comportamentului inculpatului care a realizat gravitatea celor întâmplate.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârilor atacate. Apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate având în vedere problemele familiale cu care se confruntă.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Constată că, prin sentința penală nr. 195/2 septembrie 2008, Judecătoria Sf. G l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin.(1) lit. g) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 80 alin. (2) Cod penal. I-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal. A constatat că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 lit. a) Cod penal a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 15 lei și l-a obligat să plătească statului 235 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 8 februarie 2008, după ce a consumat băuturi alcoolice, cunoscând că partea vătămată nu locuiește efectiv în imobilul din comuna, a escaladat gardul împrejmuitor și, prin forțarea sistemului de închidere a ușii, a pătruns în locuință căutând bunuri de valoare. asemenea bunuri, a sustras mai multe lenjerii, cuverturi, îmbrăcăminte, o casetă din lemn, 5 kg de și o găleată din tablă cu lanț de 8. și lanțul le-a vândut unei persoane necunoscute cu suma de 15 lei, iar celelalte bunuri le-a transportat la B, ascunzându-le în zona CFR, unde nu le-a mai găsit.
Prin decizia penală nr. 80/8 octombrie 2008, Tribunalul Covasnaa respins apelul declarat de inculpat, prin care acesta solicita reducerea pedepsei, invocând atitudinea sa sinceră și de regret, precum și împrejurarea că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost modic.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul reiterând motivele invocate în apel, precum și faptul că are cinci copii minori și soția este bolnavă.
Recursul nu este fondat.
Ambele instanțe de fond au reținut corect starea de fapt, pe baza declarațiilor date de inculpat, de recunoaștere a faptei, coroborate cu raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C, căreia i-au dat încadrarea juridică corespunzătoare, pedeapsa aplicată fiind individualizată judiciar cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 Cod penal. Astfel, deși instanțele au reținut starea de recidivă postexecutorie, ca urmare a reținerii și circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) Cod penal și făcând aplicarea art. 80 alin. (2) Cod penal, au redus pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, respectiv de 3 ani închisoare.
Având în vedere că inculpatul a sustras bunuri dintr-o locuință în care a pătruns prin distrugerea sistemului de închidere și că primul termen al recidivei îl constituie o pedeapsă aplicată tot pentru o infracțiune contra patrimoniului, acesta având multiple condamnări anterioare pentru același gen de infracțiuni, curtea constată că nu se impune reducerea pedepsei.
Așa fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se va respinge recursul, urmând ca, potrivit art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, să se dispună obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 80/8 octombrie 2008 Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Obligă inculpatul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu și se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - G
GREFIER
- -
Red. Gh./19.01.2009
Dact.BD/20.01.2009 - 2 ex.
Jud. fond
Jud. apel /
Președinte:Mihaela AlexandruJudecători:Mihaela Alexandru, Simona Franguloiu, Radu Gheorghe