Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Brasov

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 20/R DOSAR NR-

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Alexandru JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu

- - - JUDECĂTOR 3: Gheorghe Radu

G - - Judecător

- - - Grefier șef secție

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 90/Ap din 28 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta inculpată asistată din oficiu de avocat .

Procedură îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art. 38514alin.11Cod procedură penală, raportat la art. 70 Cod procedură penală, instanța pune în vedere inculpatei că are dreptul de a da declarație în fața instanței de recurs, atrăgându-i totodată atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Recurenta inculpată precizează că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, urmând a se face referire și la admisibilitatea acestei căi de atac.

Avocat susține recursului astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei pronunțate de Tribunalul Covasna și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de Judecătoria Sf. Recursul declarat în cauză este întemeiat pe dispozițiile art. 3859pct. 14 Cod procedură penală.

Apreciază că instanța de fond la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatei care nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele comise, are un copil minor în întreținere, conduita infracțională având un caracter accidental.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii pronunțate de Tribunalul Covasna prin care s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatei într-un cuantum care corespunde gradului de pericol social al faptei.

Recurenta inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin decizia penală nr. 90/28 octombrie 2008 Tribunalului Covasna au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. G și partea civilă BRD Generale SA Sucursala B împotriva sentinței penale nr. 88/2008 Judecătoriei Sf. G, care a fost desființată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale și modului de soluționare a laturii civile a cauzei și cu prilejul rejudecării:

Au fost înlăturate prevederile art. 74, 76 alin. 1 lit. c Cod penal și a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal de la 6 luni închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 Cod penal de la 2 luni închisoare la 3 luni închisoare și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a înlăturat suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 Cod penal și s-a dispus în temeiul art. 86/1 Cod penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu aplicarea art. 86/3 Cod penal privind obligațiile și măsurile de supraveghere.

S-a dispus obligarea inculpatei și la plata sumei de 959,89 cu titlu de despăgubiri civile reprezentând comisioane și speze, precum și dobânda de 16%/an aplicabilă la creditul contractat până la achitarea integrală a acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că:

Inculpata în anii 2005-2007 nu a fost angajată cu carte de muncă. În perioada august 2005 - aprilie 2006 trăit într-o relație cu numitul, care era cercetat penal, nevoile materiale ale cuplului acutizându-se, astfel că inculpata s-a hotărât să obțină un împrumut bancar, însă pentru că nu era încadrată în muncă, nu-l putea solicita.

Prin intermediul partenerului său de viață numitul l-a cunoscut pe numitul, care, astfel cum susține inculpata, a ajutat-o, în sensul că i s-au făcut mențiuni de încadrare în muncă în cartea de muncă, figurând ca angajată a SC SRL ( 31-38 ), eliberându-i-se și adeverință în acest sens.

Din adeverința de venit nr. 246/18.01.2007 ( 13 ), semnată și ștampilată cu ștampila SC SRL, rezultă că inculpata obținea un venit lunar de 1156 lei.

În baza acestui salariu, partea civilă a avizat favorabil cererea de creditare formulată de inculpată, încheindu-se contractul de credit nr. -/19.01.2007, aceasta obținând un credit de 20.600 lei, stabilindu-se un grafic de rambursare pe 119 luni.

În susținerea cererii de creditare inculpata a depus următoarele înscrisuri: adeverința de venit nr. 246/18.01.2007, xerocopie de pe cartea de muncă,factură de plată SC SA ( 47).

Creditul a fost acordat fără constituirea de garanții.

Pe parcursul derulării contractului inculpata nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a ratelor stabilite, astfel că partea civilă a inițiat procedurile de executare silită a contractului de împrumut.

Astfel, s-a constatat că actele prezentate de la pretinsul angajator SC SRL nu erau conforme cu realitatea, aceasta nefiind angajata societății nici înainte, nici după încheierea contractului de creditare.

Partea civilă văzând că se află în imposibilitatea recuperării creditului a formulat plângerea penală la 27.09.2007 împotriva inculpatei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune la încheierea și derularea contractului de credit - prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3.p, fals - prev. și ped. de art. 290.Cod Penal și uz de fals - prev. și ped. de art. 291.

Cod Penal

Pe parcursul cercetărilor pentru identificarea autorului falsurilor s-a efectuat o constatare tehnico-științifică nr. 32784/19.11.2007, analizându-se comparativ scrisul de pe adeverința nr. 246/18.01.2007 și carnetul de muncă al inculpatei seria nr. - și cel prelevat din probele de scris luate inculpatei și numitului.

S-a concluzionat că scrisul de pe adeverință și carnetul de muncă nu a fost executat de nici unul din cei examinați.

Având în vedere aceste considerente, instanța a condamnat- pe inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74, 76 alin. 1 lit. c Cod penal și la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal.

În baza art. 33 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal i-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

Instanța, față de circumstanțele reale și personale ale inculpatei, a apreciat că scopul pedepsei (prevenția generală și specială) poate fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia, sens în care, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 - 82 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare.

În baza art. 359 Cod procedură penală, i-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în termenul de încercare.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 14 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 998, 999 Cod civil, instanța a găsit acțiunea civilă formulată de partea civilă BRD - GENERALE SA Sucursala B, întemeiată și a admis-o, sens în care, a obligat- pe inculpată să plătească părții civile suma de 20.528,41 lei - sold credit și dobândă aferentă de 3.290,72 lei, creditul restant fiind purtător de dobândă până la lichidare.

În ceea ce privește suma de 959,89 lei - reprezentând speze și comisioane a respins-o ca neîntemeiată, nefiind susținută de către partea civilă.

În baza art. 191 Cod procedură penală, a obligat-o pe inculpată să plătească statului, suma de 750 lei, cheltuieli judiciare, total.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. și partea civila Generale care a criticat sentința arătând că prima instanță nu a precizat decât generic faptul că reține circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 Cod penal în favoarea inculpatei fără a preciza la care anume se refera, în plus aceste circumstanțe ar fi trebuit reținute nu numai in raport cu infracțiunea de înșelăciune, ci în raport cu toate infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnata. S-a mai arătat că aceste circumstanțe nici nu ar fi trebuit reținute pentru că inculpata nu a făcut nici un efort de a recupera măcar parțial prejudiciul care este mare.

Partea civila Generale a criticat instanța sub aspectul neobligării inculpatei și la plata comisioanelor si spezelor si a dobânzii de 16% pe an aferente împrumutului apreciind ca s-a făcut dovada acestora.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate raportate la materialul probator din dosarul cauzei, conform art. 378 Cod procedură penală, în limitele prevăzute de art. 371 si 373 Cod procedură penală, instanța a considerat apelurile formulate ca fiind fondate și le-a admis pentru considerentele care urmează:

În ceea ce privește apelul parchetului, prima instanță a făcut o apreciere judicioasa a probelor stabilind o corecta stare de fapt și o corectă încadrare juridică a faptelor comise.

Într-adevăr instanța a pronunțat o sentință nelegală întrucât nu a precizat decât generic faptul ca retine circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 Cod penal în favoarea inculpatei fără a preciza la care anume se referea, în plus aceste circumstanțe ar fi trebuit reținute nu numai în raport cu infracțiunea de înșelăciune, ci în raport cu toate infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnata.

Pedeapsa stabilita de instanță nu a fost nici just individualizata conform criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal și nu este aptă să realizeze scopul de prevenție și reeducare prevăzută de art. 52 Cod penal.

Astfel, instanța de apel a reținut gradul de pericol social concret relativ ridicat al faptelor comise, inculpata inducând în eroare, cu premeditare, partea civila prin falsificarea unor documente și determinând-o pe aceasta să-i acorde un împrumut pe care știa că nu-l va putea rambursa, precum și valoarea mare a prejudiciului care nu a fost recuperat, inculpata nefăcând nici un efort în acest sens

Față de cele arătate, a fost admis apelul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. G și a fost desființată parțial sentința atacată, instanța înlăturând reținerea prevederilor art. 74, 76 alin. 1 lit. c Cod penal, a majorat pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin 1, 2, 3 Cod penal de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

A majorat pedeapsa aplicata inculpatei pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 291 Cod penal, de la 2 luni închisoare la 3 luni închisoare.

Menținând aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate și a dispus executarea celei mai grele de 3 ani închisoare

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 Cod penal și mențiunea privind atragerea atenției inculpatei asupra consecințelor dispozițiilor art. 83 Cod penal.

Apreciind că inculpata, aflata la primul conflict cu legea penala se poate reeduca fără privare de libertate, în baza art. 861Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare potrivit prevederilor art. 86/2 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 864Cod penal.

În baza art. 863alin. 1 Cod penal, a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele fixate de acesta;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În ceea ce privește apelul părții civile, s-a apreciat că s-a făcut dovada existentei unui prejudiciu constând în comisioane și speze și a dobânzii contractuale de 16% pe an și conform principiului reparării integrale a prejudiciului, instanța de apel a obligat inculpata și la plata acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, care a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea sentinței ca legală și temeinică, arătând că a avut o atitudine cooperantă, pericolul social scăzut, conduita bună anterior comiterii faptei, nu are antecedente penale, are un copil minor în întreținere.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs, se constată că acesta este nefondat.

Inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare, ca stare de fapt, în esență, s-a reținut că acesta a utilizat la obținerea creditului o adeverință despre care știa că este falsă, deoarece ea nu a lucrat în perioada 2005-2007, astfel că prin intermediul lui au fost efectuate operațiuni și în cartea de muncă și prin mijloace frauduloase a obținut de la BRD un credit de 20.600 lei rambursabil în termen de 119 luni, fără constituire de garanții, în considerarea adeverinței de la locul de muncă.

Din acest credit inculpata nu a achitat nici o și partea civilă a inițiat procedurile de executare silită a contractului de împrumut.

Împrejurarea că inculpata a avut o atitudine sinceră, că inițiativa a aparținut partenerului de viață, prin intermediul căruia l-a cunoscut pe, a fost avută în vedere și valorificată de instanță, prin aplicarea unor pedepse situate spre limita minimului special prevăzut de lege, fără a fi de neglijat că inculpata nu a depus nici o diligență pentru achitarea prejudiciului, nu a achitat nici o, astfel că această pedeapsă este suficientă și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală și nu se impune reducerea acestora.

De asemenea, corect a procedat instanța de apel și la schimbarea modalității de executare a pedepsei, pentru realizarea scopului general și special al pedepsei fiind necesară supunerea inculpatei măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

Așa fiind, hotărârea atacată este în afara oricărei critici și pe cale de consecință, potrivit art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat de inculpata cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive

În numele legii

E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 90 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.

Obligă inculpata să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - G -

GREFIER

- -

Red.SF/28.01.2009

Tehnoredact.DS/28.01.2009/2 ex.

Jud.fond.

Jud.apel. /

Președinte:Mihaela Alexandru
Judecători:Mihaela Alexandru, Simona Franguloiu, Gheorghe Radu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Brasov