Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 429,-
DECIZIA NR. 23
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva deciziei penale nr. 117/14.09.2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, împotriva sentinței penale nr. 354/24.12.2008 pronunțată de Judecătoria Pucioasa, s- desființat în parte sentința penală atacată sub aspectul laturii penale și, rejudecând a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 05.04.1958, domiciliat in Comuna, jud. D la câte 1,6 ani închisoare pentru fiecare din faptele de furt calificat, urmând ca în baza art. 33 lit. a și 34 lit. b inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 6 luni închisoare.
Prin aceeași decizie, în baza art. 104 rap la art. 490 s C.P.P.-a aplicat inculpatului minor, fiul lui G și, născut la data de 05.05.1991, domiciliat în P,-, jud. D, aflat în Centrul de Reeducare, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1- 209 al.1 lit. a,g și i p cu aplic. art. 99 și urm cod penal.
S-au menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul inculpat, în stare de deținere și asistat de avocat din oficiu potrivit împuternicirii avocațiale nr. 6558/12.11.2009 eliberată de Baroul Prahova ( fila 43) și intimații parți vătămate și, personal, lipsă fiind celelalte părți, respectiv intimatul inculpat pentru care a răspuns din oficiu avocat, intimata parte vătămată -, intimații părți responsabile civilmente G și, precum și Primăria Orașului P și Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu intimatul inculpat, aflat în stare de deținere.
S-a adus la cunoștință intimatului inculpat că are dreptul de a da declarație, numai în situația în care este de acord, acesta precizând că dorește să dea declarație, motiv pentru care s-a procedat la audierea inculpatului, cele declarate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Avocat din oficiu pentru intimatul inculpat, intimații părți vătămate și și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și critică decizia pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA pentru motive de nelegalitate pentru următoarele motive:
Atitudinea procesuală a infractorului după săvârșirea faptei, constând din prezentarea de bună voie în fața autorităților judiciare, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților poate constitui circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. c
După cum se poate observa din dispozițiile art. 74 al.1, reținerea ipotezelor
enumerate de lege ca circumstanțe atenuante ( în cazul existenței acestora) nu este obligatorie, ci permisivă, lăsarea la aprecierea instanței de judecată.
Reținerea circumstanțelor atenuante judiciare nu este obligatorie deoarece acest lucru se face în raport și cu criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72, respectiv de dispozițiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză, în mod nejustificat instanțele de fond și apel au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară, prev. de art. 74 al.1 lit. c, pe considerentele că inculpatul a recunoscut fapta comisă, iar prejudiciul este relativ mic.
In primul rând, inculpatul a recunoscut faptele comise după ce acestea au fost descoperite de organele de cercetare penală iar inculpatul a fost pus în fața probelor și nevoit să recunoască.
Astfel, fapta de furt calificat comisă de inculpat la data de 9/10 ianuarie 2008 prin sustragerea drujbei de la părțile vătămate a fost descoperită de poliție prin sesizarea de către martorul căruia i s-a oferit bunul spre vânzare.
Fapta de furt calificat harnașamentelor din noaptea de 20/21.01.2008 de la partea vătămată a fost descoperită ca urmare a prezenței anterioare a inculpatului în domiciliul părții vătămate.
Tot astfel, după comiterea faptei din 06.02.2008, inculpații au fost prinși în flagrant, cu bunurile asupra lor.
În această situație nu se poate concluziona că inculpații au recunoscut faptele comise.
Pe de altă parte, prejudiciul cauzat, estimat la 2.255 lei nu se poate califica ca fiind mic.
În al doilea rând, împrejurările că inculpatul a comis trei infracțiuni de furt calificat și una de violare de domiciliu în formă agravantă și că aceste infracțiuni au fost comise în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b împrejurări ce agravează răspunderea penală, sunt de natură că potrivit art. 72, inculpatul să i se aplice pedepse peste minimele speciale prevăzute de textele incriminatorii.
O altă critică adusă deciziei recurate, este aceea că, instanța de apel, procedând la reindividualizarea pedepselor a omis să se pronunțe și cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2
Chiar dacă instanța de apel ar fi menținut aceeași pedeapsă aplicată de instanța de fond, ceea ce nu rezultă din conținutul hotărârii, nelegalitatea este evidentă deoarece infracțiunea de violare de domiciliu nu se regăsește cu ocazia soluționării concursului de infracțiuni și a contopirii.
Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1 - 209 al.1 lit. a,g și i cu aplic. art. 99 și urm este nelegală și netemeinică.
Potrivit art. 106, măsurile prevăzute în art. 104 și 105, adică internarea într-un centru de reeducare și internarea într-un institut medical - educativ se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot decât până la împlinirea vârstei de 18 ani.
La data când minorul devine major, instanța poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult doi ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.
Art. 107 din codul penal prevede că dacă a trecut cel puțin un an de la data intrării în centrul de reeducare și minorul a dat dovezi temeinice de îndreptate, de sârguință la învățătură și la însușirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.
Din coroborarea și interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se poate lua față de in inculpat minor care la data pronunțării hotărârii nu a împlinit vârsta de 17 ani.
În literatura de specialitate s-a precizat că " coroborată dispoziția din art. 106 cu cea din art. 107 rezultă că în concepția legiuitorului, pentru eficiența măsurii educative a internării ar fi nevoie, în genere, de cel puțin un an pentru a se verifica în ce măsură acțiunea de reeducare și-a atins sau este pe cale de a-și atinge scopul. Ținând seama de această indicație, instanța nu ar trebui să dispună internarea minorului care a depășit vârsta de 17 ani decât în cazuri cu totul excepționale, când din datele cauzei ar rezulta că reeducarea de care are nevoie minorul s-ar putea realiza într-un timp de câteva luni.
Cum în cauză, la data pronunțării hotărârii inculpatul împlinise vârsta de 18 ani, aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare este nelegală și netemeinică, situație în care instanța trebuia să-i aplice o pedeapsă.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 385/15 al.1 lit. c rap C.P.P. la art. 385/9 al.1 pct.10 și 14 se C.P.P. solicită instanței de recurs admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 117/14.09.2009 a Tribunalului Dâmbovița și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice.
Avocat din oficiu pentru intimații inculpați, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de tribunal ca legală și temeinică, întrucât pedepsele aplicate inculpaților sunt corect individualizate.
Intimații părți vătămate și, având pe rând cuvântul lasă la aprecierea instanței cu privire la decizia ce se va pronunța.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că se află în centrul de reeducare din data de 4 iunie 2008, iar pe data de 6 mai 2009 a împlinit vârsta de 18 ani. Cu privire la faptele reținute în sarcina lui le recunoaște.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 354/24.12.2008, pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr-, în baza art. 208 alin.1 -209 alin.1 lit.g și art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. g și i Cod penal, precum și art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, g și i Cod penal, fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare, inculpatul, fiul lui și, născut la data de 05.04.1958 în comuna, județul D, CNP -, domiciliat în comuna, județul D, fapte comise în concurs real, cu aplicare disp. art. 74 lit. c -76 lit. c și a disp. art. 37 lit. b Cod penal și art. 75 lit.c Cod penal.
Prin aceeași sentință inculpatul minor, fiul lui G și, născut la data de 05.05.1991 în Târgoviște, județul D, CNP -, domiciliat în P, strada -, - 2,. 1, județul D și fără forme legale în P,-, județul D, aflat în Centrul de Reeducare G, a fost achitat pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. cu art. 10 lit.1Cod procedură penală, iar în baza art. 181Cod penal și art. 91 lit.c Cod penal i-a fost aplicată aceluiași inculpat sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 300 lei.
Față de inculpatul major s-a făcut aplicabilitatea art. 71 - 64 alin.1 lit.a teza a II și lit.b Cod penal, în cauză luându-se act că prejudiciul a fost acoperit prin restituirea bunurilor.
În baza art. 191 Cod procedură penală inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în zilele de 10.01.2008 și 20.01.2008, pe timp de noapte, inculpatul a pătruns fără drept în domiciliile părților vătămate, și, de unde sustras împreună cu inculpatul minor mai multe bunuri, fapta comisă împreună cu acest inculpat minor având loc în dimineața zilei de 6.02.2008.
Apreciind că materialul probator administrat reflectă cu certitudine comiterea faptelor și vinovăția inculpaților, prima instanță a concluzionat că se impune condamnarea inculpatului major pentru cele 3 fapte de furt calificat, la individualizarea pedepselor ținând cont de atitudinea sinceră manifestată de inculpat pe parcursul urmăririi penale și prejudiciul relativ redus produs prin comiterea faptelor, astfel încât dispus reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestui inculpat, pedepsele aplicate fiind de câte 4 luni închisoare.
A mai apreciat prima instanță că, aceleași împrejurări arătate mai sus, pot constitui circumstanțe atenuante și în cazul comiterii faptei de furt calificat împreună cu inculpatul minor, față de acesta din urmă instanța fondului apreciind că se impune aplicarea unei sancțiuni administrative și achitarea în baza art. 10 lit.1Cod procedură penală.
Pentru a pronunța soluția față de inculpatul minor, instanța de fond a reținut că fapta comisă de către acest inculpat, prin conținutul ei concret, a adus o atingere minimă valorilor sociale prevăzute de lege și că aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ se justifică în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, pe care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul reținerii de circumstanțe atenuante în beneficiul inculpatului și a evaluării gradului de pericol social concret al faptei comise de inculpatul minor.
În motivele de apel, s-a arătat că reținerea circumstanțelor atenuante în beneficiul inculpatului major nu se justifică în cauză, având în vedere că valoarea redusă a prejudiciilor create nu se datorează vreunei opțiuni a inculpatului, ci a faptului că nu a găsit alte bunuri de valoare mai mare, că recuperarea bunurilor s-a datorat în special atitudinii cumpărătorului căruia inculpatul i-a oferit spre vânzare bunul furat și că nu în ultimul rând acest inculpat a mai suferit 4 condamnări anterioare pentru fapte similare de furt calificat.
Referitor la inculpatul minor, apelantul a arătat că acesta, după absolvirea a 6 clase primare, a abandonat cursurile școlare și a săvârșit mai multe fapte de furt calificat, situație ce trebuie avută în vedere la evaluarea gradului de pericol social concret al faptei de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată acest inculpat.
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA prin decizia penală nr. 117/14.09.2009 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, împotriva sentinței penale nr. 354 pronunțată de Judecătoria Pucioasa la data de 24.12.2008 în dosarul nr-, a desființat în parte sentința penală atacată sub aspectul laturii penale și, rejudecând, a condamnat pe inculpatul, la câte 1,6 luni închisoare pentru fiecare din faptele de furt calificat, urmând ca în baza art. 33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, să contopească pedepsele aplicate, iar inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 104 Cod penal raportat la art. 490 Cod procedură penală, a aplicat inculpatului minor -, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că cei doi inculpați, și, au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de furt calificat (inculpatul ) și a alteia, împreună cu inculpatul minor, în dauna părții vătămate -, de unde au sustras mai multe obiecte metalice.
Probele administrate pe parcursul întregului proces penal, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, au făcut dovada în mod cert a existenței faptelor și a vinovăției lor.
S-a apreciat de asemenea că, în mod corect și legal, instanța de fond a reținut situația de fapt și împrejurările concrete în care au fost comise infracțiunile de către cei doi inculpați, toate probele administrate în cursul procesului penal ( declarații părți vătămate, procese verbale de cercetare la fața locului, planșe foto, declarații învinuiți, declarații martor, fișe cazier judiciar), reprezentând dovezi importante care au stat la baza soluției de condamnarea a inculpatului, acesta fiind vinovat în principal și pentru implicarea în comiterea uneia dintre fapte a inculpatului minor.
Raportat însă la gravitatea faptelor comise de acest inculpat major la împrejurările săvârșirii lor (pe timp de noapte și prin escaladarea gardului împrejmuitor), precum și la persoana inculpatului care nu este la prima abatere de acest gen, fiind cunoscut cu antecedente penale, datorită comiterii unor fapte similare în trecut, instanța de control judiciar, deși a constatat că reținerea circumstanțelor atenuante s-a justificat față de atitudinea sinceră pe care a manifestat-o că totuși, acestea nu pot justifica coborârea pedepsei aplicate la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru fiecare din faptele de furt calificat comise și aflate în concurs real.
Într-adevăr, instanța are obligația de a ține cont la soluționarea cauzei de toate circumstanțele de fapt și de drept, reale și personale incidente, dar toate acestea nu trebuie să se reflecte într-o pedeapsă care să fie disproporționată în raport de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.
Potrivit art. 74 Cod penal, acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanța de judecată decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepsei aplicate se justifică în raport cu scopul ei, și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv art. 72 Cod penal.
Pornind de la textele de lege susmenționate, s- constatat de tribunal că prima instanță, în mod corect a dat relevanță juridică, în special, atitudinii sincere manifestată de inculpat pe parcursul procesului, dar nu a apreciat în mod corect și pe baza tuturor dovezilor administrate, celelalte criterii de individualizare a pedepselor aplicate.
Modul concret în care s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatului major, care a antrenat și un minor la comiterea faptelor, demonstrează o periculozitate deosebită, astfel că aplicarea unei sancțiuni blânde, cum este cea de 4 luni închisoare, nu apare ca fiind justificată în cauză.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat apelul parchetului ca fiind fondat sub acest aspect, motiv pentru care a desființat hotărârea apelată, în sensul condamnării inculpatului, la pedeapsa închisorii coborâtă sub minimul ei special, dar care să fie în concordanță cu toate criteriile de individualizare așa cum s-a arătat mai sus.
Referitor la inculpatul minor, tribunalul a constatat motivele de apel ca fiind de asemenea întemeiate, fapta de furt calificat comisă de acest inculpat împreună cu inculpatul major fiind deplin dovedită în cauză și recunoscută.
Concluzia primei instanțe, în sensul că achitarea inculpatului minor și aplicarea unei amenzi administrative este justificată de pericolul relativ redus al faptei comise, nu poate fi reținută de instanța de control judiciar, împrejurările invocate de inculpat în favoarea sa, referitoare în special la recuperarea prejudiciului, la situația precară în care se află familia sa, s-a apreciat vă nu au relevanță în cauză, câtă vreme fapta a fost comisă cu intenție și nu poate fi considerată că ar aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală sau că ar prezenta un grad de pericol social redus.
Ca urmare, văzând și circumstanțele personale ale acestui inculpat, care se află deja internat în Centrul de Reeducare G pentru fapte similare, s-a constatat necesitatea aplicării și pentru prezenta faptă de furt calificat comisă împreună cu inculpatul a unei măsuri educative, care să permită îndreptarea și reeducarea inculpatului în spiritul respectării legii și a normelor de drept pentru a căror încălcare a fost lipsit de libertate.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive: reținerea în mod nejustificat a circumstanțelor atenuante judiciare pentru inculpatul, omisiunea pronunțării asupra infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2 și aplicarea nelegală a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare a inculpatului, care la data luării măsurii era deja major.
S-a susținut de către parchet că reținerea ipotezelor enumerate de lege ca
circumstanțe atenuante ( în cazul existenței acestora) prevăzute de art. 74 al.1, nu este obligatorie, ci permisivă, lăsată la aprecierea instanței de judecată.
În cauză, în mod nejustificat instanțele de fond și apel au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară, prev. de art. 74 al.1 lit. c, pe considerentele că inculpatul a recunoscut fapta comisă, iar prejudiciul este relativ mic.
Parchetul a arătat că, inculpatul a recunoscut faptele comise după ce acestea au fost descoperite de organele de cercetare penală și a fost pus în fața probelor fiind nevoit să recunoască.
Astfel, fapta de furt calificat comisă de inculpat la data de 9/10 ianuarie 2008 prin sustragerea drujbei de la părțile vătămate a fost descoperită de poliție prin sesizarea de către martorul căruia i s-a oferit bunul spre vânzare. Fapta de furt calificat harnașamentelor din noaptea de 20/21.01.2008 de la partea vătămată a fost descoperită ca urmare a prezenței anterioare a inculpatului în domiciliul părții vătămate. Tot astfel, după comiterea faptei din 06.02.2008, inculpații au fost prinși în flagrant, cu bunurile asupra lor.
În această situație nu se poate concluziona că inculpații au recunoscut faptele comise.
Pe de altă parte, s-a apreciat că prejudiciul cauzat, estimat la 2.255 lei nu poate fi calificat ca fiind mic.
În al doilea rând, împrejurările că inculpatul a comis trei infracțiuni de furt calificat și una de violare de domiciliu în formă agravantă și că aceste infracțiuni au fost comise în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b împrejurări ce agravează răspunderea penală, sunt de natură că potrivit art. 72, inculpatul să i se aplice pedepse peste minimele speciale prevăzute de textele incriminatorii.
O altă critică adusă deciziei recurate, este aceea că, instanța de apel, procedând la reindividualizarea pedepselor a omis să se pronunțe și cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2
Chiar dacă instanța de apel ar fi menținut aceeași pedeapsă aplicată de instanța de fond, ceea ce nu rezultă din conținutul hotărârii, nelegalitatea este evidentă deoarece infracțiunea de violare de domiciliu nu se regăsește cu ocazia soluționării concursului de infracțiuni și a contopirii.
În ce privește pe cel de-al doilea inculpat, s-a susținut de către parchet că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare aplicată acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1 - 209 al.1 lit. a,g și i cu aplic. art. 99 și urm este nelegală și netemeinică.
Potrivit art. 106, măsurile prevăzute în art. 104 și 105, adică internarea într-un centru de reeducare și internarea într-un institut medical - educativ se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot decât până la împlinirea vârstei de 18 ani.
La data când minorul devine major, instanța poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult doi ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.
Din coroborarea și interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se poate lua față de un inculpat minor care la data pronunțării hotărârii nu a împlinit vârsta de 17 ani.
În literatura de specialitate s-a precizat că " dacă dispoziția din art. 106 se coroborează cu cea din art. 107, rezultă că în concepția legiuitorului, pentru eficiența măsurii educative a internării ar fi nevoie, în genere, de cel puțin un an pentru a se verifica în ce măsură acțiunea de reeducare și-a atins sau este pe cale de a-și atinge scopul. Ținând seama de această indicație, instanța nu ar trebui să dispună internarea minorului care a depășit vârsta de 17 ani decât în cazuri cu totul excepționale, când din datele cauzei ar rezulta că reeducarea de care are nevoie minorul s-ar putea realiza într-un timp de câteva luni.
Cum în cauză, la data pronunțării hotărârii, inculpatul împlinise vârsta de 18 ani, aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare este nelegală și netemeinică, situație în care instanța trebuia să-i aplice o pedeapsă.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 385/15 al.1 lit. c rap C.P.P. la art. 385/9 al.1 pct.10 și 14 s C.P.P.-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 117/14.09.2009 a Tribunalului Dâmbovița și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice.
Examinând hotărârile recurate, în raport de întregul material probatoriu administrat în cauză, de criticile cuprinse în recursul parchetului, ce se circumscriu dispozițiilor art. 385/9 al. 1 punctele 14, 10 și 17/1 C.P.P. curtea constată că recursul parchetului este parțial fondat, numai în ceea ce privește motivul de recurs care îl vizează pe inculpatul minor.
Cu privire la primul motiv de recurs, prin care se susține că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante judiciare pentru inculpatul major, curtea îl apreciază ca fiind neîntemeiat.
În sarcina inculpatului s-au reținut trei infracțiuni de furt calificat dintre care două au fost comise singur, cea de a treia fiind comisă împreună cu inculpatul și o infracțiune de violare de domiciliu în formă calificată, fapte constând în pătrunderea în curțile unor persoane din orașul P și sustragerea unui ferăstrău, a unor harnașamente și unor calorifere și țevi, prejudiciul total cauzat în toate aceste infracțiuni fiind de aproximativ 2.000 lei.
Prin urmare, așa cum a conchis și prima instanță, faptele comise atât de inculpatul singur, cât și cea comisă de ambii inculpați, nu au un grad de pericol social ridicat, acesta fiind reflectat de valoarea relativ redusă prejudiciilor cauzate, din acest punct de vedere fiind justificată reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74
În opinia curții, majorarea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile de furt calificat reținute în sarcina sa, de la 4 luni închisoare la câte 1 an și 6 luni închisoare, cu executarea în regim privativ de libertate, așa cum a dispus instanța de apel, este o măsură care răspunde în mod adecvat și proporțional gravității concrete a acestor fapte și demonstrează că s-a ținut seama și de împrejurarea că inculpatul are statutul de recidivist postexecutoriu.
Curtea consideră deci că, pedepsele majorate aplicate de către tribunal, inculpatului sunt judicios stabilite, neimpunându-se o nouă majorare a acestora prin înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74
Referitor la susținerea din recursul parchetului că, instanța de apel ar fi omis să se pronunțe asupra infracțiunii de violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului, curtea constată că această critică nu are temei.
Aceasta, deoarece tribunalul a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, deci și condamnarea acestui inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 192 al.2, cu reținerea dispozițiilor art. 74-76 și 37 lit. b iar în urma contopirii cu pedepsele majorate pentru infracțiunile de furt calificat, rezultanta este stabilită în mod corect la 1 an și 6 luni închisoare.
Recursul parchetului este însă fondat, în ce privește individualizarea judiciară a sancțiunii penale aplicată inculpatului minor de către instanța de apel.
Așa cum se menționează și în cel de-al treilea motiv de recurs, măsura internării minorului într-un centru de reeducare, prevăzută de art. 104 nu poate decât până la împlinirea vârstei de 18 ani, putându-se dispune prelungirea acesteia pe o durată de cel mult 2 ani la data când minorul devine major, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea scopului internării. Rezultă în mod clar că o astfel de măsură educativă nu se poate dispune decât până la împlinirea vârstei majoratului, jurisprudența statuând că ea nu este eficientă decât dacă este dispusă înainte de împlinirea vârstei de 17 ani.
Or, în cauza de față, la data de 14 septembrie 2009, când tribunalul a dispus luarea acestei măsuri educative a internării într-un centru de reeducare, față de inculpatul acesta împlinise deja 18 ani, fiind născut la 5 mai 1991.
Ca atare, neobservând această situație, instanța de apel a dispus în mod nelegal luarea acestei măsuri, nefiind de acceptat justificarea că inculpatul se găsea internat într-un centru de reeducare pentru săvârșirea unor fapte similare.
Cum, fapta de furt calificat, a unor calorifere și țevi în valoare de aproximativ 1.000 lei, săvârșită de inculpatul minor împreună cu inculpatul major la data de 06.02.2008, are gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar datorită faptului că inculpatul a devenit major și nu mai poate beneficia de aplicarea măsurilor educative prevăzute de art. 103 și 104, curtea va aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea, în condițiile reținerii și în favoarea acestui inculpat a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74
Reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului este justificată atât de gravitatea redusă a singurei fapte de furt la care a participat, de împrejurarea că prejudiciul acesteia a fost recuperat prin restituire, cât și de atitudinea sinceră a acestuia, care inclusiv în fața instanței de recurs a recunoscut și regretat fapta comisă ( fila 59 dosar recurs).
Ca atare, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.P.P. admițând recursul parchetului, curtea va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 al.1 lit. a,g,i cu aplic. art. 99 și urm și 74, la o pedeapsă situată sub minimul special prevăzut de textul legal incriminator, menținând celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
În baza art. 192 al.3 cheltuielile C.P.P. judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
În numele legii
decide:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA împotriva deciziei penale nr. 117 din data de 14.09.2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA:
Casează în parte decizia atacată în ceea ce privește pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 05.05.1991, în prezent aflat în Centrul de Reeducare și rejudecând înlătură măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prev. de art. 104.pen. aplicată acestui inculpat.
În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta din 06.02.2008.
Aplică disp art. 71 și art. 64 lit. a, cu excepția dreptului de a alege și lit. b pen.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Cheltuieli judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cuantum de câte 300 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.01.2010.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red. DG
Tehnored..
4ex/29.01.2010
Jud. P
Fd.fd.
-
Dosar apel 429,-- Tb.
Jud. apel ,
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Dan Andrei
