Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.276/R/2009
Ședința publică din 11 iunie 2009
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 2: Popovici Corina
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații recurenți, fiul lui și al lui, născut la 06 octombrie 1982, fiul lui și al lui, născut la 06 mai 1987, ambii din Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr.45/A din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a menținut sentința penală nr. 763 din 16 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpații fiind trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit.a, Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat în substituirea av. și inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1739 din 30.03.2009, emisă din oficiu de Baroul Bihor.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul inculpaților recurenți și susține recursurile, solicită admiterea acestora, a se dispune, în principal, casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea completării probațiunii, iar, în subsidiar, reformarea hotărârilor atacate în sensul de a se reduce cuantumul pedepselor, având în vedere circumstanțele personale ale acestora și împrejurarea că au recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursurilor ca fiind nefondate, a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate. Consideră că nu există motive de casare pentru completarea probațiunii și că pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului său.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită a se dispune
trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.763/2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în baza art. 334.C.P.P. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal cu aplic. art. 37 lit. a și 41 alin. 2 și 42.penal în art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 37 lit. a și b și 41 alin. 2 și 42.penal, text în baza căruia a fost condamnat inculpatul -, la o pedeapsă de 5 ani 6 luni închisoare.
În baza art. 61.penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de 488 de zile neexecutate din pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sent. penală 69/2005 a Judecătoriei Oradea, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani 6 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv din 10 ianuarie 2008 la zi.
În baza 350.C.P.P. s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpat.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal cu aplic. 41 alin. 2 și 42.penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv din 10 ianuarie 2008 la zi.
În baza 350.C.P.P. s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpat.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal cu aplic. 41 alin. 2 și 42.penal, cu reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c penal și aplicând disp. art. 76 lit. c penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 861. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, iar in baza art. 359. proc. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864. penal.
A fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare sa se supună masurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. b-d penal.
În baza art 863alin. 3.penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligații: să desfășoare o activitate remunerată și să nu intre în legătură cu nici unul dintre ceilalți inculpați din prezenta cauză
In baza art. 863alin. 1 lit. a penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia.
În baza art. 71 alin. 2. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, iar în baza art. 71 alin. 5. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 09 ianuarie 2008.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal cu aplic. 41 alin. 2 și 42.penal, cu reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c penal și aplicând disp. art. 76 lit. c penal a fost condamnat inculpatul -, la o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare.
În baza art. 861. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani 6 luni, iar in baza art. 359. proc. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864. penal.
A fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare sa se supună masurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. b-d penal.
În baza art 863alin. 3.penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligații: să desfășoare o activitate remunerată și să nu intre în legătură cu nici unul dintre ceilalți inculpați din prezenta cauză
In baza art. 863alin. 1 lit. a penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia.
În baza art. 71 alin. 2. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, iar în baza art. 71 alin. 5. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 09 ianuarie 2008.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal, cu reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c penal și aplicând disp. art. 76 lit. c penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 81. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare conform art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 2. penal s-a aplicatinculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și b penal, iar în baza art. 71 alin. 5. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 07 ianuarie 2008.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal cu aplic. 41 alin. 2 și 42.penal, cu reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c penal și aplicând disp. art. 76 lit. c penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare.
În baza art. 861. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani 6 luni, iar in baza art. 359. proc. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864. penal.
A fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare sa se supună masurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. b-d penal.
În baza art 863alin. 3.penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligații: să desfășoare o activitate remunerată și să nu intre în legătură cu nici unul dintre ceilalți inculpați din prezenta cauză.
In baza art. 863alin. 1 lit. a penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia.
În baza art. 71 alin. 2. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, iar în baza art. 71 alin. 5. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 09 ianuarie 2008.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal cu aplic. 41 alin. 2 și 42.penal, cu reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c penal și aplicând disp. art. 76 lit. c penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare.
În baza art. 861. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani 6 luni, iar in baza art. 359. proc. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864. penal.
A fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare sa se supună masurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. b-d penal.
În baza art 863alin. 3.penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligații: să desfășoare o activitate remunerată și să nu intre în legătură cu nici unul dintre ceilalți inculpați din prezenta cauză
In baza art. 863alin. 1 lit. a penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia.
În baza art. 71 alin. 2. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, iar în baza art. 71 alin. 5. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 09 ianuarie 2008.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal cu aplic. 41 alin. 2 și 42.penal, cu reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c penal și aplicând disp. art. 76 lit. c penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare.
În baza art. 861. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani 6 luni, iar in baza art. 359. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864. penal.
A fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare sa se supună masurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. b-d penal.
În baza art 863alin. 3.penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligații: să desfășoare o activitate remunerată și să nu intre în legătură cu nici unul dintre ceilalți inculpați din prezenta cauză
In baza art. 863alin. 1 lit. a penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia.
În baza art. 71 alin. 2. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, iar în baza art. 71 alin. 5. penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 10 ianuarie 2008.
În baza art. 334.C.P.P. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 26.penal rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 41 alin. 2 și 42.penal cu aplic. art. 37 lit. a penal în art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 41 alin. 2 și 42.penal cu aplic. art. 37 lit. a și b penal, text în baza căruia cu reținerea art. 74 lit. c cu ref. la art. 76 lit. c penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 61.penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de 352 zile neexecutate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sent. penală nr. 658/2005 a Judecătoriei Oradea, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 07.01.2008.
În baza art, 14, 346.C.P.P. cu ref. la art. 998 și art. 1003. civil au fost obligați în solidar inculpații, și la plata sumei de 12.879,94 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile Supermarket, iar pe inculpatul l-a obligat în solidar cu inculpații de mai sus doar la suma de 7949,94 lei și s-au respins restul pretențiilor civile ca neîntemeiate.
În baza art. 189.C.P.P. s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bas umei de 1.350 lei reprezentând onorariu pentru apărătorii din oficiu, potrivit delegației nr. 973 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 974 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 976 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 977 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 978 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 979 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 981/14.02.2008.
În baza art. 191 alin. 2.C.P.P. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpații și au conceput, în cursul lunii decembrie 2007, un plan infracțional prin care să sustragă și să-și însușească aparatură electronică din O, racolându-i în acest sens pe ceilalți 7 inculpați din prezentul dosar, inculpați pe care îi cunoșteau, fie din centrele de plasament din care proveneau, fie prin intermediul unor relații de prietenie cu persoane provenind din același mediu, determinându-i pe aceștia să participe la săvârșirea infracțiunii, contra obținerii unui beneficiu din prețul ce urma a se obține din vânzarea bunurilor sustrase. Astfel, în 4 zile diferite: 27.12.2007, 31.12.2007, 03.01.2008 și 07.01.2008 inculpații au constituit grupuri în diverse componențe, reușind să sustragă aparatură electronică estimată de partea civilă Hipermarket la valoarea totală de 18.799,85 lei, modalitatea de comitere a infracțiunii fiind următoarea:
În data de 27.12.2007 inculpații și, care inițiaseră întreaga activitate infracțională, s-au deplasat împreună cu inculpații, și, cu ajutorul unor taxiuri la Hipermarket, inițiatorii activității infracționale împărțindu-i pe ceilalți participanți în grupuri și indicându-le ce bunuri să încarce în cărucioare și să scoată din incinta magazinului. În timp ce inculpații racolați de cei doi încărcau marfa în cărucioare și ieșeau cu ea din magazin, capii grupului achiziționau în mod real boxe pe care le achitau, distrăgând atenția casierelor și agenților de pază exact în momentul în care restul membrilor grupului scoteau marfa din magazin. Pentru a le facilita și mai mult acestora din urmă scoaterea mărfii din magazin, inculpații și le înmânau celorlalți bonurile care atestau plata boxelor, astfel că, agenții de pază observau în mâna inculpaților, care scoteau din magazin unități centrale și, bonuri fiscale cu privire la care nu bănuiau că nu corespund mărfurilor aflate în cărucioare. După ce marfa era scoasă din magazin, inculpații se ocupau de încărcarea acesteia în taxiurile, care îi așteptau afară, după care vindeau bunurile sustrase unor persoane necunoscute, din banii obținuți dându-le inculpaților care nu făceau parte din conducerea rețelei sume derizorii raportate la valoarea bunurilor sustrase. În urma faptei comise în data de 27.12.2007 inculpații au reușit să sustragă 3 calculatoare și 3.
La fel au procedat inculpații și în ziua de 31.12.2007, când au reușit să sustragă 2 calculatoare și 2 și când din grupul infracțională făcea parte pe lângă cei care participaseră la fapta anterioară, și inculpatul.
În componență identică cu cea din data de 31.12.2007, inculpații au mai sustras în data de 03.01.2008, 3 calculatoare și 3, dar la recepție inculpatul a fost oprit reținându-i-se bunurile ce se aflau în cărucior respectiv 2 calculatoare și 2, ceilalți inculpați reușind să scoată din magazin un calculator și un pe care l-au și valorificat.
În data de 07.01.2008, același grup, din care făcea parte și inculpatul, s-a deplasat din nou la Hipermarket, unde inculpatul trebuia să sustragă 2 calculatoare cu componentele aferente. Pentru a distrage atenția paznicilor inculpații și au achiziționat un fier de călcat și un top de hârtie pe care, folosind același procedeu, l-au depozitat la recepție, înmânând bonurile fiscale celorlalți membri ai grupului. Întrucât angajaților magazinului li s-a păru suspectă prezența atât de deasă a inculpaților în magazin, i-au urmărit de această dată, oprindu-l pe inculpatul în momentul în care acesta încerca să părăsească magazinul, reținând ambele calculatoare pe care acesta intenționa să le sustragă.
Audiați fiind în cursul cercetării judecătorești inculpații au recunoscut, excepție făcând inculpatul, comiterea infracțiunii de furt calificat arătând fiecare modul în care a ajuns să participe la activitatea infracțională, contribuția pe care a avut-o, desfășurarea activității în sine și beneficiul obținut. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor susținând că rolul său a fost doar de susținător moral, deși, atât din declarația sa, cât și din declarația celorlalți inculpați rezultă fără nici un dubiu că împreună cu inculpatul au inițiat activitatea infracțională și că inculpatul împreună cu inculpatul erau cei care le indicau celorlalți membri ai grupului ce bunuri să încarce în cărucioare, dându-le, pentru acoperire, bonuri fiscale eliberate pentru alte produse. În aceiași declarație inculpatul arată,nu regret nimic întrucât nu am făcut nimic", pentru ca puțin mai jos să declare,arăt că pe inculpatul l-am chemat la ultima faptă chiar eu întrucât nu aveam oameni, adică nu mai aveam cui să dau sfaturi pentru furt. că nu este adevărat că aș fi avut o rețea de hoți, dar eram șeful lor", încercând în aceiași declarație să-l și ferească pe inculpatul de răspunderea penală susținând că acesta nu ar fi știut ce se întâmplă, în condițiile în care inculpatul, a declarat cu ocazia audierii în fața instanței (fila 59) că recunoaște săvârșirea faptelor, relatând că,de comun acord împreună cu toate persoanele trimise în judecată am hotărât să furăm bunuri de la Hipermarket."
Din analiza declarațiilor inculpaților, și, instanța reține însă că activitatea infracțională a fost inițiată de inculpații și, care le-au propus acestora să câștige niște bani, cunoscând că aceștia se află într-o situație financiară precară.
Starea de fapt reținută de instanță este dovedită cu probele administrate în cauză: declarațiile de recunoaștere ale inculpaților care se coroborează cu înregistrarea video efectuată de sistemul de supraveghere existent în magazin, precum și cu declarațiile martorilor - taximetriștii, personalul angajat al părții civile.
Fapta inculpatului de a sustrage în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane, bunuri electronice din incinta Hipermarket, întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal cu aplic. art. 37 lit. a și b penal și 41 alin. 2 și 42.penal, infracțiunea fiind comisă atât în stare de recidivă postcondamnatorie față de infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sent. penală nr. 69/2005 a Judecătoriei Oradea, cât și în stare de recidivă postexecutorie față de infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sent. penală nr. 1067/2001 a Judecătoriei Oradea. Întrucât în prezenta cauză inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, reținându-se doar starea de recidivă postcondamnatorie, instanța în baza art. 334.C.P.P. a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1lit. a, e penal cu aplic. art. 37 lit. a și 41 alin. 2 și 42.penal în art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 37 lit. a și b și 41 alin. 2 și 42.penal, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul -, la o pedeapsă de 5 ani 6 luni închisoare. Întrucât această infracțiune a fost comisă înăuntru termenului de liberare condiționată din pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare aplicat prin sent. penală nr. 69/2005 a Judecătoriei Oradea, instanța în baza art. 61.penal a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de 488 de zile neexecutate din pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sent. penală 69/2005 a Judecătoriei Oradea, pe care l- contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani 6 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, pe durata executării pedepsei principale.
Întrucât în prezenta cauză inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, în baza art. 88.penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv din 10 ianuarie 2008 la zi.
În baza 350.C.P.P. a menținut măsura arestului preventiv față de inculpat.
Fapta inculpatului de a sustrage în același mod în mai multe rânduri, împreună cu alte persoane bunuri electronice din incinta Hipermarket, actele materiale fiind comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 41 alin. 2 și 42.penal, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88.penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv din 10 ianuarie 2008 la zi.
În baza 350.C.P.P. a menținut măsura arestului preventiv față de inculpat.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților și, instanța a avut în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei, împrejurarea că aceștia au conceput și inițiat activitatea infracțională, racolând persoane aflate într-o situație financiară precară (tineri proveniți din centre de plasament sau din familii dezorganizate), numărul actelor materiale, valoarea mare a bunurilor sustrase precum și periculozitatea pe care o prezenta modul în care au plănuit desfășurarea operațiunilor de furt. În plus s-a avut în vedere, atât starea de recidivă a inculpatului, cât și atitudinea nesinceră a inculpatului, faptul că prejudiciul nu s-a recuperat prin demersuri ale inculpaților ci doar datorită vigilenței, cei drept tardive, a angajaților părții civile.
Fapta inculpatului de a sustrage în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane bunuri din incinta Hipermarket, întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic art. 41 alin. 2 și 42.penal, text în baza căruia, reținând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a, c penal și făcând aplicarea art. 76 lit. c penal, instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului și lipsa antecedentelor penale, instanța a apreciat că scopul pedepsei va putea fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, sens în care în baza în baza art. 861. penal a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, iar in baza art. 359. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864. penal.
A obligat inculpatul pe durata termenului de încercare sa se supună masurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. b-d penal.
În baza art 863alin. 3.penal a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligații: să desfășoare o activitate remunerată și să nu intre în legătură cu nici unul dintre ceilalți inculpați din prezenta cauză
In baza art. 863alin. 1 lit. a penal a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia.
În baza art. 71 alin. 2. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, iar în baza art. 71 alin. 5. penal a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88.penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 09 ianuarie 2008.
Faptele inculpaților, și, de a sustrage în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane aparatură electronică din incinta Hipermarket întrunesc elementele constitutive a 4 infracțiuni de furt calificat în formă continuată, câte una pentru fiecare inculpat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 41 alin. 2 și 42.penal, text în baza căruia reținând în favoarea fiecărui inculpat a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c penal și aplicând disp. art. 76 lit. c penal, a condamnat pe fiecare dintre acești inculpați la o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare.
Ținând cont de atitudinea sinceră a inculpaților și de prezența acestora în fața instanței de judecată, instanța apreciază că scopul pedepselor poate fi atins și fără executarea acestora în regim de detenție, astfel că, în baza art. 861. penal a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate fiecărui inculpatul sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani 6 luni, iar in baza art. 359. proc. pen. a atras atenția inculpaților asupra consecințelor prevăzute de art. 864. penal.
A obligat inculpații pe durata termenului de încercare sa se supună masurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. b-d penal.
În baza art 863alin. 3.penal a obligat inculpații ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligații: să desfășoare o activitate remunerată și să nu intre în legătură cu nici unul dintre ceilalți inculpați din prezenta cauză.
In baza art. 863alin. 1 lit. a penal a obligat inculpații ca pe durata termenului de încercare sa se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite in sarcina acestuia.
În baza art. 71 alin. 2. penal a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, iar în baza art. 71 alin. 5. penal a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88.penal a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii de 24 de ore din 09 ianuarie 2008, în cazul inculpaților, și din 10 ianuarie 2008, în cazul inculpatului.
Fapta inculpatului de a sustrage într-un singur rând împreună cu alți inculpați, aparatură electronică din incinta părții civile, întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal, text în baza căruia, reținând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a, c penal și făcând aplicarea disp. art. 76 lit. c penal, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
Întrucât inculpatul a fost sincer, nu are antecedente penale și s-a prezentat în fața instanței de judecată, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, motiv pentru care în baza art. 81. penal a dispus suspendarea executării pedepsei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare conform art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 2. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și b penal, iar în baza art. 71 alin. 5. penal a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88.penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 07 ianuarie 2008.
Fapta inculpatului de a sustrage împreună cu alți inculpați aparatură electronică, în mai multe rânduri, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, din incinta Hipermarket întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 41 alin. 2 și 42.penal și cu aplic. art. 37 lit. a și b penal. În speță inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la furt calificat prev. și ped. de art. 26 Cpenal rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 41 alin. 2 și 42.penal și cu aplic. art. 37 lit. a penal, dar din probele administrate în cauză rezultă că acesta a și încărcat marfă în cărucioare și a și scos din magazin marfă sustrasă, astfel că activitatea sa nu se circumscrie complicității la furt calificat ci autoratului, iar infracțiunea este comisă și în stare de recidivă postexecutorie față de infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sent. penală nr. 101/2002 a Tribunalului Bihor, astfel că instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 26.penal rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 41 alin. 2 și 42.penal cu aplic. art. 37 lit. a penal în art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e penal cu aplic. art. 41 alin. 2 și 42.penal cu aplic. art. 37 lit. a și b penal, text în baza căruia cu reținerea art. 74 lit. c cu ref. la art. 76 lit. c penal, a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Întrucât infracțiunea de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în prezentul dosar a fost comisă în termenul de liberare condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sent. penală 658/2005 a Judecătoriei Oradea, în baza art. 61.penal a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de 352 zile neexecutate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sent. penală nr. 658/2005 a Judecătoriei Oradea, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88.penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 07.01.2008.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, și, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor comise, numărul actelor materiale la care a participat fiecare dintre inculpați, prejudiciul cauzat prin fiecare act material, împrejurarea că au fost racolați de către inculpații și, care s-au și folosit de condiția socială a inculpaților și de starea materială precară a acestora, de atitudinea sinceră și de folosul mic de care au beneficiat în urma comiterii faptelor.
Sub aspectul laturii civile instanța a reținut că partea vătămată Hipermarket s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.342,44 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea bunurilor sustrase și pe care a precizat-o ulterior la valoarea totală de 18.799,85 lei, reținându-se că o parte din bunuri au fost recuperate. În dovedirea pretențiilor civile, partea civilă a depus o listă cu aparatura electronică sustrasă, din care rezultă că inculpații ar fi sustras 15 calculatoare, 4 monitoare și 2 sisteme de boxe. Din probele administrate în cauză rezultă însă că inculpații au sustras în prima zi 3 calculatoare și 3, în a doua zi 2 calculatoare și 2, în a treia zi 3 calculatoare și 3 din care agenții de pază au reținut 2 calculatoare și 2, iar în a patra zi au sustras 2 calculatoare care au și fost reținute de angajații părții civile. Din probele administrate rezultă astfel că prin întreaga activitate infracțională, inculpații au sustras 6 calculatoare și 6. În dovedirea valorii prejudiciului partea civilă a depus la dosar adresa de la fila 171 cu prețul pentru fiecare bun ce se susține a fi fost sustras. Întrucât din probele administrate a rezultat că inculpații au sustras mai puține bunuri decât pretinde partea civilă și nu se poate stabili cu exactitate din ce tip fac parte cele 6 calculatoare și sustrase, având în vedere principiul potrivit căruia orice dubiu profită inculpatului, instanța va calcula valoarea prejudiciului raportat la valoarea cea mai mică comunicată de către partea civilă, iar pe urmă în ordine crescătoare. Astfel, a considerat că au fost sustrase 5 calculatoare în valoare de 849,99 lei/bucată și un calculator în valoare de 899,99 lei/bucată, la fel procedând și în cazul, rezultând în final un prejudiciu total dovedit de 12.879,94 lei.
În baza art, 14, 346.C.P.P. cu ref. la art. 998 și art. 1003. civil a obligat în solidar inculpații, și la plata sumei de 12.879,94 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile Supermarket, iar pe inculpatul l-a obligat în solidar cu inculpații de mai sus doar la suma de 7949,94 lei întrucât acesta nu a participat la primul act material prin care au fost sustrase 3 calculatoare și 3 și a respins restul pretențiilor civile ca neîntemeiate. Inculpatul nu a fost obligat la despăgubiri civile întrucât acesta a participat doar la fapta din 7.01.2008, când întreaga marfă a fost recuperată de partea civilă.
În baza art. 189.C.P.P. a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bas umei de 1.350 lei reprezentând onorariu pentru apărătorii din oficiu, potrivit delegației nr. 973 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 974 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 976 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 977 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 978 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 979 din 14.02.2008, potrivit delegației nr. 981/14.02.2008.
În baza art. 191 alin. 2.C.P.P. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat apel inculpații, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii apelante, iar în rejudecarea cauzei, inculpatul solicită aplicarea unei pedepse reduse cu aplicarea art.81, considerând că pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 86/1 este prea grea raportat la contribuția și prejudiciul cauzat de inculpat.
Inculpatul, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și pe cale de consecință aplicarea unei pedepse sub minimul special cu aplicarea art.81 Arată că, din natura probelor nu se poate stabili la câte fapte a participat, doar două fapte fiind dovedite din cele șase. Prima instanță nu a ținut seama că inculpatul nu are antecedente penale, atitudinea sinceră a acestuia. Solicită a se avea în vedere concluziile expertizei psihiatrice, care se referă la personalitatea sa,la intelectul limitat, motiv pentru care solicită admiterea apelului și aplicarea unei pedepse minime cu suspendarea executării pedepsei.
Inculpatul, solicită aplicarea unei pedepse mai blânde, având în vedere că a recunoscut și regretă fapta.
Prin decizia penală nr. 45/A din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihors -au respins ca nefondate apelurile penale declarate de inculpații, și împotriva sentinței penale nr. 763 din 16 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea care a fost menținută în totul, obligând pe apelanți să plătească statului câte 100 RON fiecare, cheltuieli judiciare în apel.
Din fondurile Ministerului Justiției se va vira în favoarea Baroului B suma totală de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu, avocat - 100 RON conform delegației nr. 3672/2008; - 100 RON conform delegației nr. 3673/2008; - 200 RON conform delegației nr. 5003/2008.
S-a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihora apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, probele administrate în cauză, demonstrând cu certitudine că inculpații sunt autori ai infracțiunilor de furt comise in dauna părți vătămate, având un modus operandi specific acestor fapte infracționale,anume inculpații și, inculpați care au inițiat întreaga activitate, infracțională, distrăgând atenția angajaților părții vătămate și atenția agenților de pază prin achiziționarea efectivă a unor boxe, timp în care ceilalți inculpați, constituiți în mai multe grupuri, încărcau marfa în cărucioare și ieșeau cu ea din magazin. Cei doi inculpați, înmânau restului inculpaților bonuri care atestau plata boxelor, pe care aceștia le țineau în mână, creând aparența agenților de pază că sunt cumpărători ai bunurilor pe care le transportau.
Materialul probator administrat este complet si corect interpretat de instanța de fond acesta,însumând:declarații parte vătămată-depozițiile martorilor asistenți care au constatat cu ocazia reconstituirilor efectuate că majoritatea inculpaților au recunoscut faptele comise fără nici o constrângere;-procesele verbale de reconstituire;-depoziții martori- video- declarația de recunoaștere a inculpaților.
Sub aspectul existenței faptelor și cuantumului prejudiciului instanța de apel a reținut că, inculpatul care inițial nu a recunoscut activitatea infracțională de care este judecat, în fața instanței de apel a avut o poziție de recunoaștere a acesteia, arătând că în ceea ce privește bunurile sustrase, acestea nu coincid în totalitate cu cele ridicate de partea vătămată, fiind în număr mai mic. Instanța de apel a apreciat sub acest aspect că sunt juste considerațiile instanței de fond care stabilește pe baza probelor administrate, așa cum susține și inculpatul, că cererea de constituirea de parte civilă nu se verifică în totalitate prin probele administrate în cauză și stabilește just pe baza probelor administrate că, inculpații au sustras aparatură electronică, respectiv șase calculatoare și -uri, boxele fiind achiziționate de către aceștia. Susținerile inculpatului nu coincid în totalitate cu cele reținute de instanța de fond, inculpatul susținând în apel că s-au sustras, 3-4 unități centrale, respectiv 4-5 monitoare. Aceste susțineri ale inculpatului nu se coroborează cu restul probelor administrate, relevante fiind sub acest aspect atât declarațiile inculpaților care arată frecvența cu care s-au deplasat la magazin și grupul în care au fost constituiți, cât și procesul verbal încheiat cu ocazia vizionării casetelor video ce surprind atât modul de operare cât și frecvența acestor acțiuni ale inculpaților, planșele fotografice, aflate la dosarul cauzei,ce redau imaginile surprinse de imaginile video.
Tribunalul Bihora apreciat că față de starea de fapt probată fără dubiu, este legală hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării inculpaților pentru fapta comisă,cât și sub aspectul stabilirii cuantumului prejudiciului cauzat părții vătămate.
Instanța de fond a reținut corect că singurul inculpat care nu a recunoscut săvârșirea faptei este inculpatul, însă în fața instanței de apel acesta a revenit asupra declarațiilor anterioare, declarația dată în apel coroborându-se cu restul probelor administrate.
În ce privește pedeapsa închisorii aplicată inculpaților apelanți a cuantumul acesteia, și a modului de executare, instanța de apel a apreciat că aceasta nu este prea aspră în raport de criteriile prev.de art.72 în Cod Penal concret, față de circumstanțele personale ale inculpaților, cât și de contextul real în care s-au comis faptele.
Inculpatul a avut o atitudine oscilantă în cursul procedurilor judiciare și este recidivist, însumând în antecedența sa penală mai multe condamnări. Rolul său infracțional a fost unul însemnat, atrăgându-i alături de inc. în această activitate infracțională și pe ceilalți inculpați. Deși expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză în apel, relevă că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate organică, pe fond encefalopat și intelect de limită, având discernământ, atât în prezent cât și la comiterea faptei, apreciem că această împrejurare nu justifică reducerea pedepsei, avându-se în vedere așa cum s-a arătat antecedența penală a inculpatului, cât și rolul său în cadrul activității infracționale.
Inculpatul care la rândul său a determinat alte persoane să comită infracțiunile de furt, este și recidivist, fiind anterior condamnat de mai multe ori de către instanță, la pedeapsa închisorii, faptele din prezenta cauză fiind comise în termenul de liberare condiționată.
Tribunalul Bihora apreciat că instanța de fond a reținut corect cu privire la cei doi inculpați, că reclamă un tratament sancționator mult mai sever raportat în mod deosebit la împrejurarea, că aceștia au inițiat activitatea infracțională în ansamblul său, racolând persoane aflate într-o situație financiară precară.
In ce privește regimul sancționator aplicat inculpatului instanța de fond a individualizat corect atât cuantumul pedepsei cât și modul de executare a cesteia, reținând că, inculpatul a avut o atitudine sinceră, este fara antecedente penale precum și că, urmare modului de acțiune, respectiv a participației penale alături de inculpați cu condamnări anterioare, se impune suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, respectiv într-un regim mai riguros de verificare a atitudinii inculpatului pe durata termenului de încercare.
Totodată, având in vedere ca si în cel de-al doilea grad de jurisdicție instanța a apreciat că se impune condamnarea inculpaților și și a menținut dispoziția instanței de fond de condamnare a acestora, iar pedeapsa aplicată și menținută în apel este o pedeapsă aspră atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, faptele pentru care aceștia au fost condamnați sunt, la rândul lor, fapte grave, instanța de apel a menținut starea de arest a inculpaților.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații și și au solicitat în principal, admiterea recursurilor declarate, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea completării probațiunii, iar, în subsidiar, reformarea hotărârilor atacate în sensul de a se reduce cuantumul pedepselor, având în vedere circumstanțele personale ale acestora și împrejurarea că au recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Verificând decizia recurată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform prevederilor articolului 3856aliniatul 2 Cod procedură penală și articolul 38514Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursurile formulate de inculpați apar ca neîntemeiate și, în consecință, în baza prevederilor articolului 38515punctul 1 litera b Cod procedură penală vor fi respinse ca atare.
Criticile formulate de inculpați sunt nefondate.
Din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosar, rezultă că inculpații recurenți în luna decembrie 2007 au inițiat un plan infracțional, hotărând să sustragă aparatură electronică de la O, sens în care au racolat 7 persoane pe care le-au determinat să participe și acestea în calitate de autori sau complici la săvârșirea infracțiunii.
Activitatea infracțională s-a derulat în intervalul 27 decembrie 2007 - 07 ianuarie 2008 cauzându-se părții vătămate un prejudiciu de 21142 lei, reparat parțial, astfel că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 18.799,85 lei.
Starea de fapt și vinovăția inculpaților au fost corect reținute de către instanța de fond și apel rezultând din ansamblul materialului probator administrat pe tot parcursul procesului penal. Astfel, plângerea și declarația părții vătămate (5-6,73-76)se coroborează cu procesul verbal de constatare (7-9), dovezile de ridicare - primire a bunurilor (12-14), procesele verbale de confruntare (87-90), procesele verbale de reconstituire și planșele foto (91-93, 98, 103-104, 107-108, 114, 117,120, 123-124,127,130-131,135-137), declarațiile martorilor (94-97,101-102), (99-102), (105,112,116,118,122,129,133), (106,126,132), Copil (109, 113,115,119,121,128,139), (119,138), (125), procesul verbal de vizionare a CD-urilor predate de partea vătămată organelor de poliție (141-142), imaginile video (143-236) și declarațiile inculpaților (15-71).
Inculpații, inițial nu au recunoscut comiterea infracțiunii, pentru ca ulterior să revină asupra declarațiilor descriind în mod amănunțit modul de operare al faptelor (filele 59,60, dosarul instanței de fond;82,83 dosarul instanței de apel).
În faza de cercetare judecătorească, la instanța de fond au fost audiați martorii (114) (152), (151) în apărarea inculpaților, precum și martorii (149), (150), în acuzare, cei doi inculpați nesolicitând alte probe în apărare.
Cu ocazia soluționării cauzei la instanța de apel, la cererea inculpatului s-a dispus continuarea cercetării judecătorești în vederea efectuării de către LOa unei expertize medico legale psihiatrice. Potrivit raportului de expertiză, inculpatul prezintă o tulburare de personalitate organică pe fond encefalopat și intelect de limită, iar raportat la fapte se apreciază că are discernământul păstrat (105-106).
Inculpații nu au solicitat administrarea altor probe în fața instanței de control judiciar.
În speță, cererea inculpaților formulată în sensul de a se dispune admiterea recursurilor, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel nu poate fi acceptată de către instanța de recurs, întrucât nu sunt incidente nici unul din cazurile de casare expres prevăzute în art. 385/9 alin. 1 pct. 1, 3-5, 6 teza II, 7-10, 21 care ar face posibilă pronunțarea soluției prevăzută de art. 385/15 pct. 1 lit. c Cod procedură penală. De altfel, nici inculpații nu au învederat instanței de control judiciar vreunul din motivele de casare arătate mai sus.
Sub aspectul individualizării pedepselor, instanța de fond a procedat la o judicioasă valorificare a dispozițiilor art. 72 Cod penal.
Modul și mijloacele de comitere a infracțiunii imprimă acesteia un grad de pericol social ridicat.
Inculpații recurenți au luat hotărârea infracțională de a sustrage bunuri de la Hipermarket O, pe care a comunicat-o celorlalți 7 inculpați și în baza rezoluției unice infracționale, în mod repetat au sustras aparatură electronică în valoare de 21142 lei. Inculpații recurenți au transportat bunurile la un apartament situat în O, str. - -, unde locuiau aceștia, după care le-au comercializat unor persoane neidentificate contra sumei totale de 6000 lei, dând celor 7 inculpați între 50-100 lei /persoană restul banilor folosindu-i în interes personal.
Având în vedere împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea, pericolul social concret al faptelor, urmarea produsă, limitele de pedeapsă prevăzute de Cod penal, partea specială pentru infracțiunea de furt calificat, instanța de fond, în mod corect, a individualizat pedepsele. Totodată, este de reliefat că inculpatul a săvârșit infracțiunea din cauza dedusă judecății în stare de recidivă mare postcondamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sp. nr. 69/2005 a Judecătoriei Oradea, aplicată tot pentru o infracțiune de furt calificat, în executarea căreia inculpatul a fost arestat la 22 octombrie 2004 și liberat la 22 decembrie 2006, cu un rest de pedeapsă de 488 zile. Din fișa de cazier judiciar (386-387), rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior pentru infracțiunea de furt calificat și tâlhărie la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare prin sp. nr. 1067/2001 a Judecătoriei Oradea.
În ceea ce-l privește pe inculpatul este de menționat că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 1122/2007 a Tribunalului Bihor pentru o infracțiune de tâlhărie și furt calificat, hotărârea nefiind definitivă (315).
Pedepsele stabilite de către instanța de fond sunt necesare pentru a-și asigura scopul prevăzut de art. 52 Cod penal.
Pentru considerentele ce preced, în baza articolului 38515punctul 1 litera b Cod procedură penală se va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
În temeiul prevederilor articolului 192 aliniatul 2 Cod procedură penală și articolul 189 Cod procedură penală, vor fi obligați recurenții să plătească statului suma de câte 800 lei, fiecare, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 300 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, și suma de 400 lei onorariu pentru avocat din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza dispozițiilor art. 385/17 alin. 2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata executată până la 11 iunie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515punctul 1 litera "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondate recursurile penale declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 45/A din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 800 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 300 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, conform delegației nr. 1737 din 30 martie 2009 și suma de 400 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, conform delegației nr. 1739 din 30 martie 2009 și conform delegației nr. 1738 din 30 martie 2009 va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Deduce din pedeapsă arestul preventiv până la zi, respectiv 11 iunie 2009 pentru ambii inculpați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie - /17.06.2009.
Judecători apel - C -
Judecător fond - C
3 ex./17.06.2009,
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela, Popovici Corina, Condrovici Adela