Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 279/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.279/R/2009
Ședința publică din 11 iunie 2009
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 2: Popovici Corina
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în, nr. 707, județul B, împotriva deciziei penale nr.69/ din 09 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a menținut sentința penală nr. 1403 din 02 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul fiind trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit.a, g, Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent, lipsă, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 419 din 22.05.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual și a lipsit partea vătămată intimată.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent susține recursul, solicită admiterea acestuia, a se dispune, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b ind.1 Cod procedură penală cu art. 18/1 Cod penal. În subsidiar, solicită a se dispune reducerea pedepsei. În motivarea recursului arată că inculpatul este tânăr, a recunoscut și regretă faptele comise, iar teribilismul specific vârstei a condus la săvârșirea acestora.
Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1403 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradeaa hotărât în temeiul art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. a, g, i Cod penal condamnarea inculpaților, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat,la pedepsele de câte3 ani închisoare cu aplicarea art.71, art.64 lit.a teza II și lit. b pen.
În bazaart.861pen. și art. 71 alin.5 pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și accesorii aplicate pe o durată de 5 ani ce constituie în baza art.862pen. termen de încercare pentru inculpați. Inculpații au fost obligați ca pe durata termenului de încercare, să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art.863lit. b - d pen. pe care le-a impus în sarcina lor.În baza art.864alin.1 pen. s-a atras atenția inculpaților asupra prev. art.83, art.84 pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate, în cazul săvârșirii unei infracțiuni în termenul de încercare precum și în cazul neexecutării obligațiilor civile și executarea pedepsei în regim de detenție. În baza art.864alin.2 pen. s-a atras atenția inculpaților asupra revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate, în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere impuse în sarcina lor și executarea pedepsei în regim de detenție.
În baza art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii de 24 ore din data de 22.06.2007 până la 23.06.2007 pentru fiecare inculpat. S-a constatat recuperat în parte prejudiciul creat părții vătămate. În baza art.14, art.15 proc.pen. rap. la art.346 alin.1 proc.pen. cu ref. la art.998 civ. art.1003 civ inculpații au fost obligați la plata în mod solidar a sumei de 3.000 lei câtre partea civilă.
În baza art.191 alin.1 și 2.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare câtre stat, din care suma de 150 lei onorariu pentru apărător desemnat din oficiu cu împuternicirea avocațială nr.2215/16.04.2008 s-a avansat Baroului B din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.191 alin.1 și 2.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare câtre stat, din care suma de 150 lei onorariu pentru apărător desemnat din oficiu cu împuternicirea avocațială nr.2216/16.04.2008 s-a avansat Baroului B din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.191 alin.1 și 2.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare câtre stat, din care suma de 150 lei onorariu pentru apărător desemnat din oficiu cu împuternicirea avocațială nr.2214/16.04.2008 s-a avansat Baroului B din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpații, și au luat hotărârea infracțională de a sustrage bunuri din locuința părții vătămate, locuință amplasată în loc., nr.201, jud.
Inculpații au ales acest imobil întrucât în cursul anului 2007 au lucrat ca muncitori zilieri la construirea casei și astfel cunoșteau interiorul imobilului.
În seara de 17.06.2007 învinuitul la cererea inculpaților i-a transportat până în fața imobilului aflat în construcție, aparținând părții vătămate, inculpații invocând pretextul că trebuie să își ia niște scule de lucru.
Învinuitul a condus autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare -, prin loc. ajungând în fața casei părții vătămate în jurul orelor 24.00, inculpații, și au coborât din autoturism și au intrat în curtea imobilului, care avea un gard în construcție.
Inculpatul a intrat în clădire printr-un geam de la demisol care era deschis, după care a deschis ușa de acces, permițându-le astfel și inculpaților și să treacă la punerea în executare a rezoluției infracționale de sustragere de bunuri.
Din demisolul imobilului inculpații au sustras următoarele bunuri: 5 corpuri de iluminat pe care le-au smuls din tavan, 2 aspiratoare, un purificator de apă, un aparat de înșurubat electric cu acumulator,un set de tacâmuri inox, un fier de călcat electric, un aparat de măsurat electric marca " 401", o pompă submersibilă, un set de vase ceramice, o cameră video-interfon cu accesorii.
Inculpații în cursul nopții au transportat bunurile la autoturismul învinuitului, cu care s-au deplasat la domiciliul inculpatului.
Din bunurile sustrase, inculpații pentru ajutorul dat, i-au predat învinuitului trei corpuri de iluminat și aparat de măsurat electric marca " 401".
În ziua următoare inculpații și au vândut o parte din bunuri unor persoane necunoscute din loc..
După comiterea furtului, inculpatul a păstrat câteva vase de ceramică și fierul de călcat.
Pe parcursul cercetărilor, prejudiciul total creat în cauză în sumă de 5.200 lei a fost recuperat parțial, astfel că partea vătămată s-a constituit ca parte civilă cu suma de 3.000 lei ce reprezintă c/v purificatorului de apă care deși a fost restituit proprietarului a prezentat defecțiuni iremediabile.
Inculpații au recunoscut comiterea infracțiunii arătând modalitatea în care au intrat în locuință, indicând bunurile sustrase.
Audierea inculpatului nu a fost posibilă în instanță întrucât acesta nu avea acte de identitate (declarând că le-a pierdut sau i-au fost furate).
Instanța a acordat mai multe termene de judecată pentru ca acesta să se prezinte cu acte prin care să-și poată dovedi identitatea, dar inculpatul nu s-a conformat dispozițiilor date.
Vinovăția inculpaților a fost stabilită pe parcursul procesului penal cu probele administrate în cauză, respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate (filele 7, 18 dosar de urmărire penală),proces verbal de cercetare la fața locului cu planșele foto judiciar (filele 8-16 dosar de urmărire penală,), lista cu bunurile sustrase (filele 18 dosar de urmărire penală,), dovadă de ridicare și restituire a bunurilor sustrase (filele 19-25, 26, 28-29 dosar de urmărire penală,), declarații de martor (filele 25-27, 30, 35-42, 57 dosar de urmărire penală, fila 38, 48, 57, 58 dosar -), proces verbal de reconstituire cu planșa foto judiciar și declarațiile martorilor asistenți (filele 31-35, 43- 56 dosar de urmărire penală, ), proces verbal de depistare (fila 56 dosar de urmărire penală,), procese verbale de stabilire a identității (fila 58-59 dosar de urmărire penală,), declarații de învinuit, inculpat (fila 61-84, 93, 98, 104 dosar de urmărire penală, fila 24, 37 dosar -).
Pentru motivele sus expuse, în baza art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit.a, g, i pen. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat inculpații, au fost condamnați la pedepsele de câte 3 ani închisoare cu aplicarea art.71, art.64 lit.a teza II și lit. b pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.72 pen. respectiv limitele legale de pedeapsă pentru infracțiunea comisă, gradul de pericol social concret al faptei, atitudinea sinceră al inculpaților, cuantumul prejudiciului evaluat la suma de 5.200 lei ce a fost recuperat parțial prin restituirea bunurilor sustrase, vârsta inculpaților de 20-21 ani la data comiterii infracțiunii, precum și faptul că nu au antecedente penale.
Pentru aceste motive, prima instanță a considerat că pedeapsa aplicată va constitui un avertisment serios pentru condamnați cu privire la conduita lor și la consecințele faptelor viitoare, iar scopul pedepsei aplicate se poate realiza fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție,drept pentru care, în bazaart.861pen. și art. 71 alin.5 pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și accesorii aplicate pe o durată de 5 ani ce va constituii în baza art.862pen. termen de încercare pentru inculpați.
Inculpații au fost obligați ca pe durata termenului de încercare, să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art.863lit. b - d pen. care au fost impuse în sarcina lor.
În baza art.864alin.1 pen. s-a atras atenția inculpaților asupra prev. art.83, art.84 pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate, în cazul săvârșirii unei infracțiuni în termenul de încercare precum și în cazul neexecutării obligațiilor civile și executarea pedepsei în regim de detenție.
În baza art.864alin.2 pen. s-a atras atenția inculpaților asupra revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate, în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere impuse în sarcina lor și executarea pedepsei în regim de detenție.
În baza art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii de 24 ore din data de 22.06.2007 până la 23.06.2007 pentru fiecare inculpat.
Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat parțial prin ridicarea bunurilor sustrase și predarea lor pe bază de dovadă câtre partea vătămată.
Astfel, în cursul urmăririi penale organele de poliție au ridicat de la mai multe persoane de pe raza loc., următoarele bunuri sustrase de inculpați, bunuri pe care inculpații le-au vândut ulterior:un set de tacâmuri inox,un aparat de măsurat marca " 401"un purificator de apă marca "e-" fără robineți de acordare
2. corpuri de iluminat cu două spoturi1. corp iluminat cu trei spoturi, un aspirator electric cu acumulator marca "", o pompă submersibilă marca " ",un set de vase ceramice,un aparat de înșurubat electric cu baterie marca "Budget",o cameră video-interfon cu accesorii, un fier de călcat marca "",o pompă de apă marca " "un filtru de apă marca ""
Instanța de fond a constatat recuperat în parte prejudiciul creat părții vătămate domiciliat în O,-, - 9,.4, jud.
Întrucât prejudiciul a fost recuperat doar parțial (fără să se restituie și aspiratorul de mână evaluat la suma de 600 lei, iar purificator de apă marca "e-" evaluat la suma de 2600 lei prezenta defecțiuni iremediabile), având în vedere pretențiile de 3.000 lei formulate de partea vătămată în baza art.14, art.15 proc.pen. rap. la art.346 alin.1 proc.pen. cu ref. la art.998 civ. art.1003 civ inculpații au fost obligați la plata în mod solidar a sumei de 3.000 lei câtre partea civilă.
În baza art.191 alin.1 și 2.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare câtre stat, din care suma de 150 lei onorariu pentru apărător desemnat din oficiu cu împuternicirea avocațială nr.2215/16.04.2008 s-a avansat Baroului B din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.191 alin.1 și 2.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare câtre stat, din care suma de 150 lei onorariu pentru apărător desemnat din oficiu cu împuternicirea avocațială nr.2216/16.04.2008 s-a avansat Baroului B din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.191 alin.1 și 2.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare câtre stat, din care suma de 150 lei onorariu pentru apărător desemnat din oficiu cu împuternicirea avocațială nr.2214/16.04.2008 s-a avansat Baroului B din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatii, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii apelante si rejudecarea cauzei.
In motivarea caii de atac inculpatul solicită în principal ca în urma rejudecării cauzei sa dispuna achitarea sa potrivit art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. b ind.1 pr.penală cu trimitere la art. 18 ind.1 cod penal.
În subsidiar arata ca dacă instanța va aprecia că totuși se impune aplicarea unei pedepse solicită o pedeapsă cu coborâre sub minimum special prevăzut de lege cu aplic. art. 81 cod penal. Învederează instanței că la data săvârșirii faptei avea 29 ani, în prezent lucrează, face parte dintr-o familie organizată, a recunoscut și regretă faptele săvârșite, a făcut totul din teribilism, la acea data nedandu-si seama ce face. Raportat la bunurile sustrase arată că acestea au fost în mare parte recuperate, în ce privește acel dozator nu valorează suma de 30 milioane de lei deoarece nu a fost nou. Față de aceste aspecte motiveaza că instanța de fond a aplicat o pedeapsă mult prea mare si cu suspendarea executarii sub supraveghere, la fel fiind și termenul de încercare de 5 ani, solicitând instanței să aprecieze că nu prezintă pericol social pentru a i se aplica o pedeapsă așa de mare,ca până în prezent nu a avut tangență cu legea penală, prejudiciul este mic, iar bunurile sustrase au fost înapoiate inculpatului. Totodată mai solicită instanței să aibă în vedere conduita sa procesuala,respectiv faptul că s-a prezentat la fiecare termen de judecată.
In motivarea caii de atac inculpatul achitarea sa potrivit art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.b ind1 pr.penală, aratand ca este pentru prima dată în contact cu legea penală, pedeapsa aplicată fiind prea mare.
In motivarea caii de atac inculpatul solicită achitarea sa potrivit art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.b ind1 pr.penală, învederând că pentru reeducare este suficientă aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. În subsidiar solicită a i se reține circumstanțe atenuante potrivit art. 74 cod penal, cu consecinta reducerii pedepsei sub minimum special prevăzut de lege si aplic. art. 81 cod penal, având în vedere că a recunoscut și regretă fapta comisă, nu are antecedentelor penale, iar prejudiciul este relativ redus.
Prin decizia penală nr. 69/A din 09 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-au respins ca nefondate apelurile penale declarate de inculpații, și împotriva sentinței penale nr. 1403 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totul, obligând pe apelanți să plătească fiecare statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în apel.
Din fondurile Ministerului Justiției se va vira în favoarea Baroului de Avocați B sumele de 300, respectiv 300 RON, reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu avocat și, conform delegației nr. 523/2009 respectiv 524/2009.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihora apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, probele administrate în cauză, demonstrând cu inculpații, și au luat hotărârea infracțională de a sustrage bunuri din locuința părții vătămate, locuință amplasată în loc., nr.201, jud.B, respectiv au ales acest imobil întrucât în cursul anului 2007 au lucrat ca muncitori zilieri la construirea casei și astfel cunoșteau interiorul imobilului,iar in seara de 17.06.2007 numitul la cererea acestora, i-a transportat până în fața imobilului aflat în construcție, aparținând părții vătămate, inculpații invocând pretextul că trebuie să își ia niște scule de lucru;inculpații, și au coborât din autoturism și au intrat în curtea imobilului, care avea un gard în construcție,respectiv inculpatul a intrat în clădire printr-un geam de la demisol care era deschis, după care a deschis ușa de acces, permițându-le astfel și inculpaților și să treacă la punerea în executare a rezoluției infracționale de sustragere de bunuri, din demisolul imobilului inculpații sustragand mai multe bunuri,pe care acestea în cursul nopții le-au transportat la autoturismul învinuitului, cu care s-au deplasat la domiciliul inculpatului.
Instanța de apel a apreciat că materialul probator administrat este complet si corect interpretat de instanța de fond acesta,însumând:: plângerea și declarațiile părții vătămate;proces verbal de cercetare la fața locului cu planșele foto; lista cu bunurile sustrase; dovadă de ridicare și restituire a bunurilor; declarații de martor;proces verbal de reconstituire cu planșa foto judiciar și declarațiile martorilor asistenți proces verbal de depistare; procese verbale de stabilire a identității; declarații de recunoastere date in calitate de de învinuiti, respectiv inculpati.
Față de starea de fapt probata fără dubiu, Tribunalul Bihora constatat că este legală hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării inculpatilor pentru furtul comis, aceasta reținând în mod corect, că inculpatii se face vinovati de săvârșirea acestei faptei.
În ce privește pedeapsa închisorii aplicată inculpatilor și cuantumul acesteia, instanța de apel a apreciat că aceasta nu este prea aspră în raport de criteriile prev.de art.72 în Cod Penal concret, față de circumstanțele personale ale acestora si circumstantele reale de comitere ale faptei.
Deși inculpatii în faza de urmărire penală cat si in fata instantei,inculpatii și, au recunoscut săvârșirea acestei fapte iar cu ocazia reconstituirilor a indicat locul și modul de acțiune, atitudine manifestată asa cum s-a aratat și în cursul cercetării judecătorești, s-a apreciat de tribunal, că solicitarea acestora de reducere a pedepsei aplicate este nefondată. Pedeapsa aplicată de instanța de fond a fost corect individualizată, fiind valorificate asa cum s-a aratat, corect prevederile art. 72, aceasta având în vedere elementele pozitive la care inculpatii a făcut trimitere în calea de atac, respectiv atitudinea de sinceritate și cooperare cu organul judiciar. Instanța de fond insa, in mod just, a avut în vedere și celelalte criterii stabilite de lege în această materie, respectiv circumstanțele reale ale comiterii faptei, pe timp de noapte și prin efracție,respectiv de mai multe persoane impreuna, imprejurari ce atesta o periculozitate insemnata a inculpatilor.
Față de aceste elemente, instanța de apel a apreciat că sunt corect proporționalizate pedepsele aplicate nefiind obligata instanta de fond sa retina cu titlu de circumstante atenuante judiciare,imprejurarile privind sinceritatea inculpatilor si varsta acestora la data comiterii faptelor,acestea fiind valorificate just in sensul adoptarii unei pedepse mai blande.Instanta de fond a retinut corect aceste ultime elemente in contextul individualizarii pedepsei si a acordat in mod just valoare preponderenta acestora in cadrul individualizarii pedepselor aplicate.
Ca atare deși inculpatii nu au antecedente penale, s-a apreciat că circumstanțele personale ale acestora,in contextul analizat nu au valențe de atenuare a răspunderii penale si nu se impune a fi valorificate asupra cuantumului pedepsei. Cu atat mai mult, în opinia instanței de apel acestea nu justifică o soluție de achitare.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs penal inculpatul solicitând, în principal, achitarea sa în baza art. 10 lit.b/1 raportat la art. 18/1 Cod penal, iar în subsidiar, reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante cu aplicarea art. 81 Cod penal. În motivarea recursului s-a arătat că a fost la prima tangență cu legea penală iar teribilismul specific vârstei a condus la săvârșirea faptei. A regretat imediat după săvârșirea faptei cele întâmplate, a recunoscut atât în faza de cercetare penală cât și în faza de cercetare judecătorească comiterea faptei.
Examinând decizia penală achitată cu recurs, din oficiu și potrivit motivelor invocate, raportat la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea reține că recursul este neîntemeiat urmând a fi respins ca atare.
Ambele instanțe au reținut o stare de fapt reală, rezultând din probe certe și care au fost just administrate și interpretate. Astfel, a rezultat vinovăția inculpatului la furtul comis din locuință și nu sunt motive de achitare sau de reducere a pedepsei. Pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere este aptă să atingă scopul de prevenție și reeducare stipulat la art. 52 Cod penal.
Astfel, pedeapsa este just individualizată fiind valorificate în mod just criteriile de la art. 72 Cod penal menționate în calea de atac, respectiv sinceritate și cooperare cu organul judiciar precum și circumstanțele reale ale comiterii faptei, pe timp de noapte și prin efracție, de mai multe persoane împreună, ce relevă o periculozitate ridicată inculpatului.
Față de cele de mai sus, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515punctul 1 litera "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 69/A din 09 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie -/22.06.2009.
Judecători apel - R -
Judecător fond -
2 ex./22.06.2009,
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela, Popovici Corina, Condrovici Adela