Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr.330
Ședința publică din data de 08 mai 2009
PREȘEDINTE: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 2: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 3: Mihai
Grefier - a
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 17 martie 1972, domiciliat în comuna Smeeni, sat, județ B, împotriva deciziei penale nr. 16 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.842/2008 a Judecătoriei Buzău și împotriva acestei sentințe prin care în baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit.e, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din 09.01.2008).De asemenea în baza art. 208 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat ( faptă din 28.02.2008).
În baza art. 33/a - 34/b Cod penal au fost contopite cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 61 Cod penal s- menținut liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 798 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 120 din 5.06.2002 a Judecătoriei Buzău.
În baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b Cod penal cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.
S-a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituire și a fost obligat inculpatul să plătească părților vătămate și, suma de 2060 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 118 al. 1 lit.e pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 100 lei.
În baza art. 191.proc.pen. a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare, în cauză intimați fiind: părțile civile, domiciliată în B,- A, Cod poștal -, Județ B, domiciliat în B,- A, Cod poștal -, Județ B și, domiciliat în B, Cart. Broșteni, -. 3, Cod poștal -, Județ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-inculpat, din oficiu pentru acesta a răspuns avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 466/2009 depusă la dosar, intimatele - părți civile, și intimata-parte vătămată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul arată că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, ia act că în cauză nu mai sunt cereri prealabile de formulat și excepții de invocat și analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul - inculpat susține că acesta critică hotărârea instanței de fond cât și pe cea a apelului, apreciindu-le ca nelegale și netemeinice din punct de vedere al cuantumului pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare în raport de circumstanțele în care au fost săvârșite faptele.
Se arată de către apărătorul inculpatului că acesta a fost sincer și a recunoscut faptele, iar prejudiciul a fost parțial recuperat, apreciind că pedeapsa aplicată poate fi coborâtă către minimul special admis de lege.
Pentru cele mai sus arătate, avocat solicită admiterea recursului casarea celor două hotărâri atacate și coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și menținerea celor două hotărâri ca legale și temeinice din toate punctele de vedere, instanțele fondului făcând o justă individualizare a pedepsei, față de circumstanțele personale ale inculpatului, starea de recidivă a acestuia.
Astfel, apreciază că, pedeapsa aplicată nu se impune a fi redusă.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
Prin sentința penală nr. 842/2008 a Judecătoriei Buzău, în baza art. 208 al. 1 - 209 al.1lit.e, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat ( faptă din 09.01.2008).
În baza art. 208 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat ( faptă din 28.02.2008).
În baza art. 33 - 34 Cod penal au fost contopite cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani închisoare iar în baza art. 61 Cod penal a fost menținută liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 798 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 120 din 5.06.2002 a Judecătoriei Buzău.
Totodată în baza art.71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b Cod penal cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.
S-a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.
A fost obligat inculpatul să plătească părților vătămate și, suma de 2060 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 118 al. 1 lit.e Cod penal s-a confiscat de la inculpat suma de 100 lei.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:
În ziua de 9.01.2008, în jurul orelor 14,00, inculpatul s-a deplasat în Centrală din municipiul B, unde a luat legătura cu partea vătămată, soția unei rude, căreia i-a cerut împrumut suma de 5 lei. Partea vătămata deține o în Centrală iar inculpatul i-a precizat faptul că în după - amiaza aceleiași zile o să treacă pe la domiciliul respectivei pentru a-i înapoia suma împrumutată, însă partea vătămata i-a replicat ca nu o să fie nimeni acasă până seara târziu.
În jurul orelor 19,30 - 20,00 în seara aceleiași zile, inculpatul s-a deplasat la locuința fam., situată în mun. B,- A, unde a pătruns în C pe poarta închisă dar descuiată și a ciocănit la ușa de la intrarea în imobil. Văzând că nu îi răspunde nimeni inculpatului i-a venit ideea să sustragă diverse bunuri de a căror existenta știa întrucât fusese în vizită în mai multe rânduri, la fam..
Astfel, inculpatul a luat o piatră din C cu ajutorul acesteia a spart geamul termopan situat lângă ușa de la intrare, creând o spărtură destul de mare pe unde a pătruns în bucătăria locuinței și de aici in celelalte camere, de unde a sustras mai întâi un televizor marca "" pe care l-a dus în apropierea locuinței la cca. 50 pe câmp, acesta a revenit la locuința respectivă de unde a mai sustras o combină audio marca Sony și o boxă, un filtru de cafea, o cameră foto marca "Sony", un set de pahare, un dispozitiv cu taste folosit pentru tiruri, din frigider cca. 0,500 mușchi țigănesc feliat și suma de 450 lei.
Din dormitorul partii vatamate, fiul părții vătămate, inculpatul a sustras, pe lângă televizorul menționat anterior, un deodorant "", un deodorant " " și o sticla de parfum "".
Prejudiciul creat a fost recuperat parțial, pe parcursul cercetărilor, respectiv au fost restituite părților vătămate combina muzicala, filtrul de cafea, camera foto și un set de pahare, precum și sticluța de parfum "".
Bunurile sustrase de inculpat au fost inițial pe câmp, după care la marginea străzii de unde, cu ajutorul unui taxi, le-a transportat la locuința sa din com. Smeeni, televizorul fiind vândut de inculpat unei persoane necunoscute, în talciocul din Târgul Drăgaica contra sumei de 75 lei.
În ziua de 28.02.2008, în jurul orelor 07,30, inculpatul a plecat de la domiciliul său din com. Smeeni, cu gândul să se întâlnească cu un anumit cetățean pe nume în Centrală din mun. A aflat că respectivul este plecat în străinătate, astfel că s-a hotărât să se ducă în vizită la o altă cunoștință a sa, martorul.
Inculpatul a fost poftit în casă, a fost servit cu o cafea, timp în care martorul menționat anterior s-a îmbrăcat pentru a merge împreună în ras. Împreună au mers la un cazinou în zona cart., după care au revenit la domiciliul martorului.
În timp ce se afla la baie, inculpatul a observat într-o vitrină din sufrageria apartamentului, un lanț de aur. Fără a fi observat de martor, sau de mama acestuia care se afla în bucătărie, inculpatul a sustras lanțul, l-a pus în buzunar după care a părăsit locuința, spunând că se grăbește.
Inculpatul s-a întâlnit pe drum cu partea vătămata cu care a stat puțin de vorbă, moment în care respectivul a observat la gâtul inculpatului lănțicul pe care tocmai îl sustrăsese, iar atunci când a vrut să îl vadă mai de aproape inculpatul nu i-a permis de teamă să nu-l recunoască, neștiind de fapt că lănțicul aparținea părții vătămate care locuiește împreună cu mama și fratele său.
Tot în aceeași zi inculpatul s-a deplasat la un bar de pe Bd. -, unde s-a întâlnit cu o cunoștința numitul, căruia i-a spus că vrea să vândă lănțicul, spunându-i acestuia că-l are din Italia. Martorul menționat anterior a luat lănțicul și i l-a arătat martorei, vânzătoare la barul respectiv, și căreia i l-a oferit spre vânzare pentru suma de 100 lei, banii astfel obținuți au fost folosiți de inculpat în interes personal.
Pe durata cercetărilor lănțicul a fost restituit părții vătămate, acesta fiind recuperat de la martora, care a declarat că nu se constituie parte civilă pentru suma de 100 lei plătită inculpatului.
Faptele săvârșite de inculpat constând în aceea că în seara zilei de 9.01.2008 a pătruns prin efracție în incinta imobilului aparținând părților vătămate și, de unde a sustras bunuri în valoare de 5100 lei, iar în ziua de 28.02.2008 a sustras din locuința părții vătămate un lanț de aur în valoare de 1100 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat și furt, prevăzute de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit.g, i Cod penal, respectiv art. 208 al. 1 Cod penal.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța de fond l-a condamnat în baza situației de fapt și a textelor incriminatorii, la stabilirea și dozarea pedepsei având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72.pen. și anume: împrejurările săvârșirii faptelor, gradul de pericol social concret al acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală și persoana inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor pe toata durata procesului penal, nefiind însă la prima incidență cu legea penală.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat de mai multe ori pentru același gen de infracțiuni și nu numai, la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție, fiind atrasă starea de recidivă post executorie prevăzuta de art. 37 lit. b Cod penal față de condamnările dispuse prin sentințele penale nr. 320/10.02.1998 și nr.1265/30.06.1998 ale Judecătoriei Buzău, precum și starea de recidivă post condamnatorie, prevăzută de art. 37 lit.a Cod penal faptele deduse prezentei judecăți fiind săvârșite în restul de pedeapsă de 798 zile rămas neexecutat, din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 120 din 5.06.2002 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 332 din 5.08.2002 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, care, prin decizia penală nr.16/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzăua fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a reținut că, prin apelul declarat inculpatul a solicitato redozare a pedepsei întrucât aceasta este exagerată în raport de situația de fapt reținută.
Deși legal citat, semnând personal de primirea citației inculpatul nu s-a prezentat la judecată, apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta solicitând o reducere a pedepsei considerând-o prea aspră față de gravitatea faptelor comise.
Tribunalul, analizând apelul declarat de inculpat a constatat că acesta este nefondat, situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță și nu a fost contestată de inculpat.
Prin calea de atac, acesta a solicitat o reducere a pedepsei, cerere care nu poate fi primită întrucât faptele inculpatului sunt grave, fiind vorba de furturi din locuință.
Pe de altă parte inculpatul le-a săvârșit în stare de recidivă, anterior fiind condamnat de nenumărate ori, pentru infracțiuni de același gen, dar și pentru tâlhării. S-a liberat condiționat la 28.12.2005 din executarea unei pedepse de 6 ani închisoare. Deși trecutul său infracțional este deosebit de bogat instanța l-a condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, aceasta fiind orientată chiar spre minimul textului de lege ( pentru furt calificat sancțiunea este închisoarea de la 3 la 15 ani ).
Astfel, tribunalul a apreciat că pedeapsa este chiar blândă, în nici un caz neimpunându-se reducerea ei.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul dar fără a arăta motivele căii de atac și fără a se prezenta la cele două termene acordate pentru a-și susține oral cazurile de casare.
Examinând hotărârile atacate în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate de recurent în apel și prin prisma cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea va constata că recursul este nefondat.
Astfel, prin cererea de apel inculpatul a criticat sentința judecătoriei sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei ( fila 4 dosar tribunal), ceea ce înseamnă că el a achiesat la situația de fapt reținută de prima instanță, aspect ce nu va fi analizat nici de instanța de recurs.
În legătură cu individualizarea pedepsei care a fost supusă analizei de inculpat și instanței de apel, Curtea va constata că cele două instanțe ale fondului au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 Cod penal.
S-a ținut seama la aplicarea pedepsei închisorii de 4 ani, de împrejurările comiterii infracțiunii, gradul de pericol social concret al acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și persoana inculpatului.
Deși nu s-a arătat expres, faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social ținând seamă că sustragerile au avut loc din locuință, că inculpatul a abuzat de încrederea oferită de martorul, care l-a primit în casă, de modalitatea de pătrundere în locuința părții vătămate, de persoana inculpatului care este în vârstă de 37 de ani, fără ocupație și loc de muncă și aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie fiind anterior condamnat la mai multe infracțiuni de furt, tâlhărie, distrugere, începând din anul 1990 când a fost trimis în școala de muncă și reeducare( fișa de cazier judiciar - fila 46 dosar urmărire penală).
În aceste condiții, în care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare iar limitele sunt de la 3 la 15 ani închisoare nu se poate afirma că pedeapsa este mare față de faptele comise și persoana inculpatului, ci din contră, numai că fiind recursul inculpatului pedeapsa nu se poate majora fără încălcarea dispozițiilor art. 372 Cod procedură penală.
Față de aceste considerente, Curtea neconstatând nici alte cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 17 martie 1972, domiciliat în comuna Smeeni, sat., jud. B, împotriva deciziei penale nr. 16 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr.842/17.11.2008 a Judecătoriei Buzău.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și al Liberetăților în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 mai 2009.
Președinte, Judecători
- - - - - - -
Grefier,
a
Red. /DC
2 ex./26.05.2009
f- - Judecătoria Buzău
a- - Tribunalul Buzău
/
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
Președinte:Florentin TeișanuJudecători:Florentin Teișanu, Paul Mihai Frățilescu, Mihai