Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 39/ DOSAR NR-

Ședința publică din 21 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean JUDECĂTOR 2: Angela Hărăstășanu

- - - JUDECĂTOR 3: Laura Popa

- - - președinte de secție

- grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva deciziei penale nr. 233/A din 18 septembrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregJ. prin mijloace tehnice audio video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 11 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28 ianuarie 2008, apoi pentru data de 21 ianuarie 2008.

A,

Asupra recursului formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, împotriva deciziei penale nr.233/Ap./2007 a Tribunalului Brașov constată că prin aceasta s-a respins apelul parchetului împotriva sentinței penale nr. 37/2007 a Judecătoriei Rupea, pe care a menținut-

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut pe scurt următoarele:

Sentința Judecătoriei Rupeaa fost criticată în apelul parchetului pentru nelegalitate, referitoare la greșita achitare a inculpatului. În motivarea apelului s-a susținut că deși din probatoriul administrat rezulta vinovăția inculpatului privind faptele pentru care a fost trimis în judecată, s-a dispus achitarea acestuia pentru infracțiunile prevăzute de art.192 alin.2 și art.208 alin.1, art.209 al.1 lit.a,g,i Cod penal.

Tribunalul a constatat, pe baza unei riguroase analize a probatoriului, că nu pot avea valoare probantă absolută, care să determine condamnarea, probele din cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile de recunoaștere a comiterii faptelor de către cei doi inculpați împreună. În condițiile în care cei doi, analfabeți, nu au fost asistați la darea acestor declarații iar în cursul judecății au revenit susținând că faptele au fost comise de inculptatul, singur, a fost respins apelul ca nefondat, considerându-se că nu sunt suficiente probe, care să ducă la înlăturarea prezumției de nevinovăție a inculpatului, existând un dubiu ce profită acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs parchetul criticând-o pentru nelegalitate, privind greșita respingere a apelului parchetului, respectiv, greșita menținere a soluției de achitare a inculpatului cu privire la care ar fi existat suficiente dovezi din care să rezulte că l-a ajutat pe inculpatul să ascundă televizorul furat în noaptea de 12 04.2004 și în baza cărora s-ar fi impus să fie condamnat.

Judecând recursul în temeiul art. 38514Cod procedură penală pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, în limitele devoluției recursului, a motivelor invocate în recursul parchetului și a celor ce trebuie analizate din oficiu, potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În susținerea recursului sunt invocate declarațiile din cursul urmăririi penale și din primul ciclu procesual, la Judecătoria Rupea, date de către inculpatul.

Acestea nu pot duce la schimbarea soluțiilor pronunțate. Astfel, în plus față de cele precizate corect de tribunal privind declarațiile date la urmărire penală, sus menționate, se constată că declarația inculpatului de la fila 194 din dosarul Judecătorie B, prin care se menționează recunoașterea faptelor descrise în rechizitoriu, precizându-se că nu este sigur dacă au furat și, adică el nu ar fi furat, nefiind sigur în legătură cu, deoarece era beat, nu constituie o probă privind vinovăția lui referitor la sustragerea televizorului. Este constant reținut în jurisprudența referitoare la procesul echitabil, că o declarație prin care se susține menținerea unor declarații anterioare, din cursul urmăririi penale ca și cea la care ne referim, care invocă general rechizitoriul, nu îndeplinește condițiile principiilor nemijlocirii și publicității, ce trebuie să guverneze cercetarea judecătorească. O declarație corespunzătoare acestor cerințe ar fi trebuit să redea starea de fapt, așa cum a fost percepută ce cel care o dă. Altfel, în lipsa acestor elemente, o astfel de declarație echivalează cu lipsa ei.

Celelalte argumente în susținerea recursului de asemenea nu sunt fondate. În ceea ce privește declarațiile martorilor asistenți, recursul se referă la cele date în cursul urmăririi penale, fără a se menționa cele date în cursul judecății, în care (196,40) spune doar că a asistat la reconstituire fără a rezulta participarea inculpatului, iar G (33) spune că deși a semnat o declarație privind reconstituirea din cursul urmăririi penale, în realitate nu a asistat la reconstituire.

Se mai invocă în motivarea recursului că inculpatul nu ar fi putut să care singur televizorul, fiind și în stare de ebrietate. Împrejurare apare ca incertă, văzând că în timpul reconstituirii același inculpat a transportat pe același traseu, singur, bunul sustras.

Față de acestea, deși din declarațiile succesive ale inculpaților rezultă date diferite, ca și din ale celorlalte persoane ascultate, care pot indica și lipsa de sinceritate, în lipsa unei certitudini privind participarea la comiterea infracțiunii, în mod corect instanțele au dispus achitarea inculpatului.

În consecință critica din recurs fiind nefondată și neexistând un caz de recurs care ar trebui analizat din oficiu, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală se va dispune respingerea recursului parchetului ca nefondat, menținând hotărârile atacate.

În baza art.192 alin 3 Cod procedură penală, față de respingerea recursului parchetului, cheltuielile judiciare avansate în recurs vor rămâne în sarcina statului.

În baza art.69 din Legea nr.51/1995 onorariul avocatului din oficiu se va achita Baroului de avocați B din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E IDE:

Respinge recursul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva deciziei penale nr.233/A/2007 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se achită Baroului de Avocați B din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

GREFIER,

Red. /01.02.2008

Dact. /04.02.2008

Jud. fond:

Jud. apel:.

Președinte:Nicoleta Hădărean
Judecători:Nicoleta Hădărean, Angela Hărăstășanu, Laura Popa

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Brasov