Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 209 Cod Penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA Nr. 40

Ședința publică din 28 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Ghertner Arthur

JUDECĂTOR 2: Samoilă Viorica

JUDECĂTOR 3: Sandovici Vasilica

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 259 A din 06.12.2007 a Tribunalului Botoșani.

La apelul nominal se prezintă avocat oficiu pentru inculpatul recurent, lipsă fiind acesta și partea vătămată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat, având cuvântul a arătat că inculpatul a formulat recurs solicitând redozarea pedepsei de 3 luni închisoare, pedeapsă mult prea aspră, având în vedere că și prejudiciul a fost recuperat în întregime.

Procurorul, având cuvântul, a arătat că recursul declarat în cauză este nefondat întrucât pedeapsa aplicată inculpatului a fost redusă până la limita prevăzută de prevederile art. 76 lit. c Cod Penal.

Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod Procedură Penală, instanța a rămas în deliberare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2046 din 19 octombrie 2007 a Judecătoriei Botoșani, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute și pedepsite de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g și i Cod penal, fiecare cu aplicarea art. 74 lit. c, 76 lit. c, art. 37 lit. b Cod penal, art. 39 Cod penal, la câte o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa de 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul în valoare de 400 lei fiind recuperat parțial, prin restituire.

În temeiul art. 118 Cod penal s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 80 lei.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate prin procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile,martorilor, și și cea a inculpatului că, în ziua de 23 noiembrie 2006, acesta din urmă aflându-se în zona Liceului Pedagogic din B, a observat în curtea locuinței părții vătămate, o butelie de aragaz și s-a hotărât să o sustragă. În realizarea acestei rezoluții, în cursul nopții de 23/24 noiembrie, inculpatul a mers la locuința părții vătămate, a pătruns în curte prin escaladarea gardului și a sustras butelia, pe care a doua zi a vândut-o cu suma de 80 lei unor persoane necunoscute.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În noaptea de 13/14 februarie 2007, inculpatul s-a deplasat din nou la locuința aceleiași părți vătămate și, prin escaladarea gardului, a pătruns în curte sustrăgând un aragaz tip reșou și altă butelie în valoare de 300 lei.

În timp ce se deplasa spre domiciliu cu bunurile sustrase, a fost depistat de o patrulă de poliție, astfel că inculpatul a abandonat bunurile care au fost restituite părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea severă.

Prin decizia penală nr.259 A din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Pentru a decide astfel, a reținut instanța de control judiciar că prima instanță a stabilit în mod corect vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea celor două fapte pe care le-a încadrat în mod legal, iar la individualizarea pedepselor s-au avut în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, cât și dispozițiile speciale prevăzute de art. 76 al. 1 lit. c Cod penal și art. 80 al. 2 și 3 Cod penal, aplicate în cauză.

Astfel, potrivit art. 76 al. 1 lit. c Cod penal, în cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică, când minimul special este de 3 ani sau mai mare, se coboară sub acel minim, dar nu mai jos de trei luni. În speță, infracțiunile săvârșite de inculpat se sancționează potrivit art. 209 al. 1 Cod penal cu închisoare de la 3 la 15 ani. În raport de aceste limite și, având în vedere dispozițiile art. 76 al. 1 lit. c Cod penal, pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată de instanța de fond, nu mai poate fi redusă așa cum solicită inculpatul apelant.

Nici cu privire la modul de executare a pedepsei nu poate fi modificată sentința apelată, având în vedere că inculpatul este recidivist în condițiile art. 37 lit. b Cod penal, în raport cu condamnarea de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat prin sentința penală nr. 2624 din 31 octombrie 2000 a Judecătoriei Botoșani, din care s-a liberat condiționat la 16 septembrie 2003, cu un rest neexecutat de 393 zile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul. În motivarea recursului acesta a arătat că pedeapsa aplicată este mult prea aspră, în condițiile în care prejudiciul a fost integral recuperat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, și care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 Cod pr.pen. precum și în conformitate cu dispozițiile art.3859alin.3 Cod pr.pen. Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente.

După cum în mod corect a reținut instanța de apel, efect al reținerii în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante judiciare, s-au coborât pedepsele aplicate, în conformitate cu dispozițiile art.76 lit.c Cod pr.pen. până la limita minimă prevăzută de acest text de lege.

Mai mult, urmare a aplicării dispozițiilor art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, pedepsele stabilite pentru cele două infracțiuni concurente au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, fără a se aplica vreun spor.

Așa fiind, Curtea, constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.38515pct.1 lit.b Cod pr.pen. va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.pen.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 15 aprilie 1979 în comuna, județul B, domiciliat în municipiul B,-,. 84, județul B, CNP -, împotriva deciziei penale nr.259 A din 06 decembrie 2007 Tribunalului Botoșani.

Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorar avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2ex/05.02.2008

Președinte:Ghertner Arthur
Judecători:Ghertner Arthur, Samoilă Viorica, Sandovici Vasilica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Suceava