Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 192 Cod Penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA Nr. 39

Ședința publică din 28 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Ghertner Arthur

JUDECĂTOR 2: Samoilă Viorica

JUDECĂTOR 3: Sandovici Vasilica

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 270 A din 13.12.2007 a Tribunalului Botoșani.

La apelul nominal se prezintă inculpatul în stare de arest asistat de avocat oficiu și partea vătămată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebat fiind dacă dorește să dea o nouă declarație, inculpatul a arătat că își menține declarațiile date anterior.

Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat oficiu, a arătat că inculpatul a declarat recurs criticând doar latura penală, pedeapsa aplicată acestuia considerând că este mult prea mare, având în vedere circumstanțele săvârșirii acestei fapte, natura și gravitatea ei. Prin urmare a cerut diminuarea pedepsei până la minimul posibil ținând cont și de circumstanțele atenuante.

Partea vătămată, având cuvântul a arătat că nu este de acord cu reducerea pedepsei.

Procurorul, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind că pedeapsa a fost corect individualizată de către instanță întrucât inculpatul inițial a fost cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni, dar după împăcare a mai fost cercetat doar pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt a arătat că dorește să-i fie redusă pedeapsa.

Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod Procedură Penală,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal, reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 15/16 iulie 2007, după orele 0100, a intrat fără drept în curtea și în locuința părții vătămate care trăiește în concubinaj cu numita, prin forțarea ușii de acces, unde, prin violență, a întreținut relații sexuale normale cu concubina părții vătămate, părăsind apoi domiciliul.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de inculpat, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de lovire a părții vătămate, prev. de art. 180 alin. 2 Cod Penal, cât și de infracțiunea de viol asupra concubinei părții vătămate, prev. de art. 197 al. 1 Cod Penal, întrucât a intervenit retragerea plângerii prealabile a acestor două persoane.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 2124 din 01 noiembrie 2007, pe baza probelor administrate, inclusiv recunoașterile inculpatului, a reținut vinovăția acestuia, condamnând inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și 39 Cod Penal, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, instanța reținând totuși, față de circumstanța legală aparentă a recidivei, că în cauză, pot fi reținute în concurs și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod Penal, cu privire la conduita procesuală corectă a inculpatului, cărora le-a dat eficiență, conform art. 80 Cod Penal.

Față de starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, instanța a dispus, conform art. 61 Cod Penal, revocarea beneficiului liberării condiționate cu privire la restul de pedeapsă de 873 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 499 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Botoșani, contopind restul de pedeapsă din prezenta cauză, și aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de penitenciar.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod Penal, cu menținerea stării de arest și deducerea arestării la zi.

S-a admis în parte latura civilă a cauzei, inculpatul fiind obligat să plătească părții vătămate suma de 1000 lei daune morale, cu obligarea la cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, solicitând redozarea pedepsei, considerând-o prea aspră în raport cu faptele săvârșite.

Prin decizia penală nr. 270 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Botoșanis -a respins ca nefondat apelul inculpatului menținându-se arestarea preventivă și adăugându-se la arestare timpul scurs de la pronunțarea sentinței apelate la zi.

Tribunalul a reținut că din compararea situației de fapt cu cea personală a inculpatului, rezultă că pedeapsa aplicată este legală și temeinică, că nu este excesivă, încadrându-se în limitele prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât inculpatului i s-au aplicat circumstanțe atenuante.

Și împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, pentru același motiv ca cel invocat în apel, referitor la cuantumul prea mare al pedepsei aplicate, solicitând redozarea pedepsei, față de împrejurarea că a recunoscut și regretat fapta comisă.

Critica adusă deciziei, ce se circumscrie cazului de casare prevăzut la art. 3859pct. 14 Cod Procedură Penală, este nefondată.

Instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt, dând faptei încadrarea juridică corespunzătoare și aplicând o pedeapsă judicios individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 72 Cod Penal.

În fapt, inculpatul, recidivist, în raport cu o condamnarea pentru infracțiunea de tâlhărie, a pătruns pe timp de noapte prin forțarea ușii de acces și prin folosirea de violență, în locuința părții vătămate, unde l-a prins pe partea vătămată cu mâinile de gât, strângându-l și trântindu-l apoi pe dușumea.

-l în continuare pe, inculpatul a întreținut un raport sexual cu concubina acestuia,.

Urmare a agresiunii exercitate de inculpat, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 4-5 zile îngrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale, la data de 23.07.2007, partea vătămată a declarat că își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 280 al. 2 Cod Penal, iar la data de 29.07.2007, partea vătămată a declarat că își retrage plângerea prealabilă pentru infracțiunea de viol.

Având în vedere manifestarea de voință a părților vătămate, prin rechizitoriul din data de 30 iulie 2007, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. c raportat la art. 10 lit. h Cod Procedură Penală, încetarea urmăririi penale față de inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 180 al. 2 Cod Penal și art. 197 al. 1 Cod Penal.

Față de toate aceste aspecte, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive doar a infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2 Cod Penal.

Prezentând împrejurările în care s-a comis infracțiunea de violare de domiciliu, în forma agravată prev. la al. 2 al art. 192 Cod Penal, se concluzionează că fapta comisă de inculpat prezintă un pericol social sporit, motiv pentru care a fost trimis în judecată în stare de arest, apreciindu-se că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul, de altfel, aflat în stare de recidivă postcondamnatorie cu privire la restul de pedeapsă de 973 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 499 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Botoșani, este în măsură să-și atingă scopul, ducând la reeducarea acestuia.

Față de cele ce preced, cum decizia atacată este legală și temeinică, în conformitate cu motivul de recurs invocat, și cum nu sunt date alte motive de casare ce se pot invoca din oficiu, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, se va deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive de la data pronunțării deciziei penale atacate la zi.

Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 270 A din 13.12.2007 a Tribunalului Botoșani, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 13 decembrie 2007 la zi.

Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorar avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. - -

Tehnored.

2 ex/04.02.2008

Președinte:Ghertner Arthur
Judecători:Ghertner Arthur, Samoilă Viorica, Sandovici Vasilica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Suceava