Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 455/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 209 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 455
Ședința publică din 14 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Cheptene Micu
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 14 decembrie 1976 în municipiul V D, județul S, în prezent aflat în stare de deținere în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr. 193 din 14 august 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat, precum și inculpații intimați aflați în stare de deținere, asistat de avocat, care pe apărătoarea desemnată din oficiu și, asistat din oficiu de avocat, lipsă fiind inculpatul intimat, părțile vătămate intimate, părțile civile intimate, și părțile responsabile civilmente intimate Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria municipiului V D, și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura este completă.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, din oficiu, pune în discuție tardivitatea formulării recursului de către inculpatul recurent, având în vedere faptul că decizia tribunalului i-a fost comunicată la data de 21 august 2009, iar acesta a formulat recurs la data de 09 noiembrie 2009.
Avocat, pentru inculpatul recurent, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului promovat de inculpat, cu precizarea că, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, comunicarea hotărârii de la tribunal a fost făcută la data de 21 august 2009, iar cererea de recurs a fost înaintată pe data de 09 noiembrie 2009 și înregistrată la data de 10 noiembrie 2009.
Avocat, pentru inculpatul intimat, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului.
Avocat, pentru inculpatul intimat, solicită respingerea recursului ca fiind tardiv formulat, în temeiul art. 3853raportat la art. 363 Cod procedură penală și în conformitate cu dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 193 din 14 august 2009 Tribunalului Suceava cu depășirea termenului prevăzut de lege, motiv pentru care solicită respingerea acestuia ca fiind tardiv.
Având ultimul cuvânt, inculpatul recurent arată că nu a știut când să declare recurs și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției de tardivitate. Totodată, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Inculpații intimați și, având pe rând cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului promovat de.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.111 /24 iunie 2009 Judecătoriei Vatra Dorneis -au hotărât următoarele:
1. În baza art.208, alin.1 și 4 - art.209, alin.1, lit.e), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. a fost condamnat inculpatul,la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de folosință a unui autoturism.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit. a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit. a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit. c), art.76, alin.1, lit. c), art.33, lit. a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit. a) pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.86, alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.80, coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.87, alin.5 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.80, coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.33, lit.a) și art.34, alin.1, lit.b) pen. s-au contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de folosință a unui autoturism, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 și 4 - art.209, alin.1, lit.e), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. cu pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.86, alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.80, coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. și cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută și pedepsită de art.87, alin.5 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.80, coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.37, alin.1, lit.a), art.39, alin.2 pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare, stabilită prin prezenta sentință penală, cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 94 zile de închisoare din sentința penală nr.2836/12.11.2008, pronunțată de Judecătoria Botoșani, și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.88 pen. s-a dedus din durata pedepsei de 3 ani de închisoare perioada de reținere și arest preventiv de la 07.03.2009 la zi.
În baza art.350, alin.1 pr.pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
2. În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71, alin.2 pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1, art.99, alin.3 și art.109 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.33, lit.a) și art.34, alin.1, lit.b) pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. cu pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. și cu pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1, art.99, alin.3 și art.109 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. și s- dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.37, alin.1, lit.a), art.39, alin.1 pen. coroborat cu art.34, alin.1, lit.b) s-a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare, stabilită prin prezenta sentință penală, cu pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare stabilită prin sentința penală nr.236/01.08.2007, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.88 pen. s-a dedus din durata pedepsei de 3 ani de închisoare perioada de reținere și arest preventiv de la 07.03.2009 la zi.
În baza art.350 alin.1 pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
3. În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71, alin.2 pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.33, lit.a) și art.34, alin.1, lit.b) pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen. cu pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.71, alin.2 pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.37, alin.1, lit.a), art.39, alin.1 și 4.pen. coroborat cu art.34, alin.1, lit.b) s-a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare, stabilită prin prezenta sentință penală, cu pedeapsa de 1 an și 4 luni de închisoare stabilită prin sentința penală nr.2422/10.10.2008, pronunțată de Judecătoria Botoșani, și dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.88 pen. s-a dedus din durata pedepsei de 3 ani de închisoare perioada de reținere și arest preventiv de la 07.03.2009 la zi.
În baza art.350, alin.1 pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art.71, alin.2 pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64, alin.1, lit.a), teza a II-a, și b) pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art.118, alin.1, lit e) și alin.4 pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpații și a sumei totale de 1.060 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, câte 530 lei de la fiecare inculpat.
În baza art.14 și 346.pr.pen. raportat la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă și, în consecință, obligă toți inculpații, în solidar, la plata sumei de 60 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.346, alin.1 și 2.pr.pen. s-au respins pretențiile civile formulate de partea civilă C ca neîntemeiate.
S-a luat act că partea civilă Com a renunțat la judecarea acțiunii civile întrucât prejudiciul a fost reparat integral, în natură prin restituirea lucrurilor.
S-a luat act că partea civilă a renunțat la judecarea acțiunii civile întrucât prejudiciul a fost reparat în cea mai mare parte, în natură prin restituirea lucrurilor, iar pentru butelia de aragaz nerecuperată, în valoare de 60 lei, înțelege să nu mai continue acțiunea civilă.
În baza art.14 și 346.pr.pen. raportat la art.998, 999, 1000, alin.2 și 1003.civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă și, în consecință, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1.129,04 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.14 și 346.pr.pen. raportat la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă și, în consecință, obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.14 și 346.pr.pen. raportat la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Com și, în consecință, obligat inculpatul la plata sumei de 551 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.191, alin.1 și 2.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei, reprezintă cheltuieli de judecată în faza de urmărire penală, 400 lei reprezintă cheltuieli în faza de judecată și 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
În baza art.191, alin.1 și 2.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei, reprezintă cheltuieli de judecată în faza de urmărire penală, 500 lei reprezintă cheltuieli în faza de judecată și 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
În baza art.191, alin.1 și 2.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei, reprezintă cheltuieli de judecată în faza de urmărire penală, 400 lei reprezintă cheltuieli în faza de judecată și 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
În baza art.189, alin.2 pr.pen. s-a dispus ca onorariul apărătorilor din oficiu, în sumă de 900 lei, respectiv câte 300 lei pentru fiecare apărător din oficiu, să se vireze din conturile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nr.98/P/2008, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2009 sub nr-, au fost trimiși în judecată inculpații:, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.208, alin.1 și 4 - art.209, alin.1, lit.e), g) și i) pen. cu aplicarea art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. art.86, alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. art.87, alin.5 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. -, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.99, alin.3, art.33, lit.a) art.41, alin.2 pen. și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen. art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen.
Inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsură dispusă prin încheierea penală nr. 4/A din 8 martie 2009 Judecătoriei Vatra Dornei, și menținută prin încheierile de la 3 aprilie și 3 iunie 2009 acestei instanțe.
Analizând materialul probator administrat în cauză prima instanță a reținut că în noaptea de 6/7.03.2009 în jurul orei 23,00 a sustras de pe str. - autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare -, aparținând numitului, și ulterior, împreună cu - și s-au deplasat în comunele și, unde prin efracție - cu ajutorul unui patent - inculpații și - au forțat sistemul de închidere, au pătruns într-un cafe-bar aparținând C, un magazin alimentar al Com, sustrăgând bunuri alimentare în valoare de 700 lei (zahăr, orez, ulei, conserve, carne de porc, băuturi alcoolice și sucuri).
Într-o noapte din luna ianuarie 2008, (scos de sub urmărire penală în prezenta cauză), - s-au deplasat pe str. - și, îndepărtând grilajul metalic de la geamul de la magazia numitului, au pătruns înăuntru și au sustras zahăr, ulei, articole de încălțăminte și bibelouri, bunuri care le-au transportat la domiciliul inculpatului de pe str. -.
Inculpatul -, la data de 24.10.2005, în timpul cât era minor, a pătruns în complexul printr-un geam situat în spatele clădirii, prin smulgerea sistemului tip gratie. Din interior a sustras dulciuri, alimente, băuturi alcoolice și articole de îmbrăcăminte în valoare de 1129,04 lei pe care după comiterea faptei le-a comercializat.
În noaptea de 5/6.11.2007, în jurul orelor 01.00 - împreună cu s-au deplasat pe-, unde cu ajutorul unei chei potrivite, au pătruns în boxa părții vătămate și sustras mai multe bunuri, constând în alimente, murături și o butelie de aragaz.
În noaptea de 3/4.11.2007 - a pătruns în magazinul din str. -, de unde a sustras 8 pachete de țigări, cafea și suma de 4 lei, dintr-o cutiuță de plastic, prejudiciul total fiind de 551 lei.
Inculpatul -, la data de 19.11.2007, în jurul orelor 17.oo s-a deplasat la, unde profitând de neatenția părții vătămate -, a sustras dintr-un dulap din spatele recepției o geantă de damă de culoare neagră după care a părăsit incinta hotelului.
Situația de fapt, astfel reținută de către instanță, rezultă din analiza declarațiilor inculpaților -, și (dată în cursul urmăririi penale și menținută în fața instanței) coroborate, în conformitate cu prevederile art.69 pr.pen. cu declarațiile martorilor din lucrări, precum și cu aspectele consemnate în procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto.
Astfel, inculpatul -, prin declarația dată în fața instanței la data de 20 mai 2009, recunoscut săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu, precum și faptul că la acel moment se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală.
Inculpatul, prin declarația dată în fața instanței la data 20 mai 2009, învederat instanței că își menține declarația dată la urmărirea penală și a recunoscut săvârșirea faptei din noaptea de 6/7 martie 2009, însă în ceea ce privește fapta din ianuarie 2008 arătat că a săvârșit-o împreună cu fratele său și în legătură cu această faptă a formulat un autodenunț, la momentul la care era închis în Penitenciarul Botoșani.
Martorii, -, audiați în fața instanței au confirmat săvârșirea faptelor, așa cum au fost reținute prin rechizitoriu.
Instanța, în conformitate cu prevederile art.345, alin.2 pr.pen. constată că faptele de furt calificat, reținute în sarcina inculpaților ( -, și ), precum și faptele de conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice, reținute în sarcina inculpatului, prin actul de sesizare al instanței există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către aceștia, făcând aplicarea prevederilor art.41,alin.2 și 33 lit. a pen, (pentru faptele săvârșite în perioada 6/7 martie 2009; 5/6.11.2007; 19.11.2007; 3/4 noiembrie 2007- ianuarie 2008), având în vedere că inculpații au săvârșit infracțiuni la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleași rezoluții infracționale, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, precum și aplicarea prevederilor art.99, alin.3 și art. 109.pen. pentru fapta săvârșită în timpul minorității, la data de 24.10.2005, de către inculpatul -.
În drept, faptele inculpaților, - și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.208, alin.1 - 209, alin.1, lit. a), g) și i) pen. precum și ale infracțiunilor prevăzute de art. 208, alin.1, 4 - 209, alin.1, lit. e), g) și i) pen. art. 86 al.1, 87 al.5 din OUG 195/2002, pentru inculpatul.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunilor prevăzute de art.208, alin.1 - 209, alin.1, lit. a) g), i) pen. și art. 208, alin.1, 4 - 209, alin.1, lit. e), g) și i) pen. a fost realizat de către inculpații -, și prin activitatea de luare a unor bunuri mobile, fără consimțământul părților vătămate, cu scopul de a le însuși fără drept, pe timpul nopții. Urmarea imediată a activității cu relevanță infracțională desfășurată de către inculpați a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părților vătămate, între acțiunea inculpaților și rezultatul socialmente periculos fiind stabilită o legătură de cauzalitate directă.
În ceea ce privește elementul material al infracțiunii prevăzute de art.86 alin.1 și art.87, alin.5 din OUG 195/2002, acesta s- realizat, prin conducerea de către inculpatul pe drumurile publice a unui autovehicul fără să posede permis de conducere, precum și în refuzul inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabiliri alcoolemiei.
Sub aspectul laturii subiective inculpații au săvârșit fapta cu intenție directă, ca formă a vinovăției, în conformitate cu prevederile art.19, alin.1, pct.1, lit.a) pen. Astfel, inculpații au prevăzut rezultatul faptei lor, respectiv acela de a-și însuși fără drept bunurile părților vătămate, urmărind producerea acestuia, iar în cazul lui, inculpatul deși știa că nu posedă permis de conducere, s-a urcat la volanul mașinii sustrase, iar, când a fost oprit în trafic, nu a dorit să i se recolteze probe biologice, în vedere stabilirii alcoolemiei, urmărind producerea rezultatului.
Instanța de fond, analizând fișa de cazier a inculpatului, a constatat că acesta este infractor recidivist, prezenta faptă fiind săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului instanța a reținut că acesta a fost condamnat la:
- 1 an și 3 luni închisoare în unitatea militară disciplinară pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.332 pen. prin sentința penală nr.152/11.07.1991 a Tribunalul Militar Cluj, definitivă prin decizia penală nr.134/14.04.1992 a Tribunalului Militar București;
- 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.36 alin. 1, 37 alin.1 din Decretul nr.328/1966, art.208-209, art.332 alin.1 pen. - sentința penală nr.93/11.08.1992 a Tribunalul Militar Iași, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.328/10.11.1992 a Tribunalul Militar București. Arestat la 02.05.1992- eliberat la 17.02.1994, rest de executat 621 zile;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36 alin.1 din Decretul nr.328/1966 și art.208-209.pen. Contopește cu restul de 621 zile și execută 2 ani închisoare - prin sentința penală nr.625/09.11.1994 a Judecătoriei Cîmpulung M, definitivă prin decizia penală nr.50/30.01.1995 a Tribunalului Suceava. Arestat la 31.05.1994 - eliberat la 13.09.1995, rest de executat 260 zile;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.36 alin.1, 37 alin.3 din Decretul nr.328/1966 și art.208-209.pen. - sentința penală nr. /15.07.1996 a Judecătoriei Bistrița;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208-209.pen. Contopește cu restul de 621 zile și execută 2 ani închisoare -sentința penală nr.340/16.04.1997 a Judecătoriei Cîmpulung Arestat la 13.07.1996 - eliberat la 09.08.1997- rest de executat 597 zile;
- an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.36 alin.1, 37 alin.1 din Decretul nr.328/1966 - sentința penală nr.300/22.12.1999 a Judecătoriei Vatra Dornei;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.36 alin.1, art.37 alin.1 din Decretul nr.328/1966 și art.208-209.pen. sentința penală nr.274/24.11.1999 a Judecătoria Vatra Dornei. Prin sentința penală nr.582/14.03.2000 a Judecătoriei Botoșani se contopesc pedepsele și se sporește pedeapsa la 1 an și 4 luni închisoare. Arestat la 2.11.1999-eliberat la 13.10.2000-rest de executat 138 zile;
- 2.000.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.36, alin.1 din Decretul nr.328/1966 - sentința penală nr.400/16.02.2002 a Judecătoriei Cîmpulung M;
- 11 luni închisoare pentru art.208 alin.1,2, pen. - sentința penală nr.92/10.03.2004 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă prin decizia penală nr.590/30.08.2004 a Curții de Apel Suceava. Arestat la 24.09.2004 - eliberat la 10.05.2005 - rest de executat 105 zile;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.215 alin.1 și art.291 pen. - sentința penală nr.177/22.05.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă prin decizia penală nr.233/26.05.2008 a Curții de Apel Suceava;
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.1, 87, alin.1 din OUG 195/2002 - sentința penală nr.179/02.07.2008 a Judecătoriei Vatra Dornei;
Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr.2836/12.11.2008, a contopit pedepsele pronunțate prin sentința penală nr.179/02.07.2008 a Judecătoriei Vatra Dornei și sentința penală nr.177/22.05.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei și a dispus executarea pedepsei de 1 an închisoare. Arestat la 30.05.2008 - eliberat condiționat la 24.02.2009- rest de executat 94 zile.
Instanța de fond, analizând fișa de cazier a inculpatului -, a constatat că acesta este infractor recidivist, prezenta faptă fiind săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.
Astfel, s-a reținut că acesta a fost internat într-un centru de reeducare pentru art. 208 alin.1; 209 alin. 1 lit. a,e,g,i, pen. prin sentința penală nr.107/17.03.2004 a Judecătoriei Vatra Dornei, fiind arestat la data de 15.05.2004 și eliberat la data de 04.10.2005. Rest de executat 41 zile.
La data de 30.01.2004 s-a pus în mișcare acțiunea penală în dosarul nr.128/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1, 209 alin. 1 lit. e,i pen. cu aplicarea art.99 alin.2 Lipsă soluție din instanță.
Condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.192 pen. cu aplicarea art. 99.pen. și la 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208-209.pen. cu aplicarea art.99 și 109.pen.și încă 17 pedepse a câte 1 an și 6 luni închisoare. Va executa 1 an și 6 luni închisoare, conform sentinței penale nr.344/27.10.2004 a Judecătoriei Vatra Dornei.
Prin sentința penală nr.1944/15.07.2005 a Judecătoriei Botoșani, s-a descontopit pedeapsa din sentința penală nr.105/2002 și conform art. 36 al.2, 33 lit. a pen. s-a dispus contopirea următoarelor pedepse: 4 pedepse a câte 1 an și 6 luni închisoare din sentința penală 105/2005; 17 pedepse a câte 1 an și 6 luni închisoare din sentința penală nr.344/2004; 2 pedepse a câte 6 luni închisoare din sentința penală nr.344/2004; o pedeapsă de 3 luni închisoare din sentința penală nr.344/2004; o pedeapsă de 8 luni închisoare din sentința penală nr.530/2004, o măsură educativă prevăzută de art.107 pen. din sentința penală nr.107/2004 și dispune ca inculpatul să execute 1 an și 6 luni închisoare.
La data de 26.05.2004 s-a pus în mișcare acțiunea penală în dosarul nr.473/P/2004 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, pentru art.208 alin.1; 209 lit.e pen. Fără soluție din instanță.
La data de 19.05.2004 s-a pus în mișcare acțiunea penală în dosarul nr.417/P/2004 a Judecătoriei Vatra Dornei, pentru art.208 alin.1; 209 alin.1 lit. g,i, și art.208 alin.1; 209 alin.2 lit. b; 192 alin.1, 99 alin.2 pen. Fără soluție din instanță.
Condamnat la 8 luni închisoare pentru art.208 alin.1; 209 lit. e,g,i pen.; cu aplicarea art.99, alin.2, prin sentința penală nr. 530/13.10.2004 a Judecătoriei Gura Humorului.
La data de 21.06.2004 s-a pus în mișcare acțiunea penală în dosarul nr.600/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru art.208 alin.1; 209 alin.1 lit. a,e,g,i pen.; art.192 alin.2, 99 alin.2 pen. Fără soluție din instanță.
Condamnat la 4 pedepse a câte 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 208-209 lit. a,e,g,i pen.; 99 alin.2, conform art.33,34, va executa 1 an și 6 luni închisoare.
S-a descontopit pedeapsa de 1 an și 6 luni din sentința penală nr.344/2004 și s-a contopit cu pedepsele componente, urmând a executa 1 an și 6 luni închisoare, conform sentinței penale nr.105/23.10.2005 a Judecătoriei Vatra Dornei.
Condamnat la 5 luni închisoare pentru art. 208-209 alin.1, 99 alin.3 pen. prin sentința penală nr. 421/20.11.2006 a Judecătoriei Vatra Dornei. Arestat la 03.03.2006, eliberat la 18.04.2006. Rest de executat 46 zile.
Condamnat la 1 an și 2 luni închisoare pentru art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g,i, cu aplicarea art.99, alin.3 pen. prin sentința penală nr.261/20.09.2006 a Judecătoriei Vatra Dornei. Arestat la 11.07.2006.
Prin sentința penală nr.123/04.04.2007 a Judecătoriei Vatra Dornei conform art. 36 alin.2, 34 lit. b pen. s-a contopit pedeapsa din sentința penală nr.261/2006 și sentința penală nr.421/2006 și s-a dispus executarea unei pedepse de 1 an și 2 luni închisoare.
Condamnat la 1 an închisoare pentru art.208 alin.1-209lit.g,i cu aplicarea art.99 pen. prin sentința penală nr.20/31.01.2007 a Judecătoriei Năsăud.
Prin sentința penală nr.236/01.08.2007 a Judecătoriei Vatra Dorneis -a contopit pedeapsa din sentința penală nr.123/2007 și sentința penală nr.20/2007 și s-a dispus executarea unei pedepse de 1 an și 2 luni închisoare.
La data de 02.11.2006 s-a pus în mișcare acțiunea penală în dosarul nr.752/P/2006 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpulung M pentru art. 208-209 lit. a,g,i cu aplicarea art.20 și art.99 alin.3 pen.
La data de 27.05.2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală în dosarul nr.308/P/2008 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.217, alin.1, 41 alin.2 pen. cu aplicarea art.37 lit. a pen.
Instanța de fond, analizând fișa de cazier a inculpatului, a constatat că acesta este infractor recidivist, prezenta faptă fiind săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.
Prin fișa de cazier judiciar al inculpatului s-a reținut că acesta a fost condamnat la:
- 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208-209 lit. c, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81.pen. pe 2 ani și 5 luni - prin sentința penală nr.297/28.03.1996 a Judecătoriei Cîmpulung M;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru art.208 alin.1-209 lit. e,g pen. și, conform art. 83, se revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei din sentința penală nr.297/1996, care va fi executată pe lângă pedeapsa prezentă și va executa 1 an și 11 luni închisoare prin sentința penală nr.128/12.02.1997 a Judecătoriei Cîmpulung M și prin decizia penală nr.1325/19.05.1998 Curtea Supremă de Justiție. Arestat la 09.01.1997- eliberat la 31.10.1997- rest de executat 250 zile. Revine la 07.07.1998. la 30.12.1998- rest de executat 228 zile.
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1-art.209 lit. a pen. 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.192 alin.2, cu aplicarea art.37 pen. 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a pen. și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.192 alin.2, cu aplicarea art.37 pen. Va executa 1 an și 6 luni închisoare, conform art.33, 34.pen. prin sentința penală nr. 87/15.03.2000 a Judecătoriei Vatra Dornei. Arestat la 22.11.1999-eliberat la 01.03.2001-rest de executat 81 zile.
- 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.92 alin.2 pen. cu aplicarea art.37 pen. și 15 zile pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.20, art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.g pen. conform art.33 lit.a, 34 lit.b pen. va executa 15 zile închisoare, prin sentința penală nr.443/12.12.2001 a Judecătoria Vatra Dornei. Arestat la 08.02.2002-eliberat la 22.02.2002.
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.192 alin.2, cu aplicarea art.37 pen. și 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.g. Va executa 3 ani închisoare, conform art.33,34 pen. prin sentința penală nr.169/08.05.2002 a Judecătoria Vatra Dornei, decizia penală nr.609/15.07.2002 a Tribunalului Suceava, decizia penală nr.662/23.09.2002 a Curții de Apel Suceava. Arestat la 30.12.2002-eliberat la 08.02.2005-rest de executat 324 zile.
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.2, cu aplicarea art.37 pen. și 5 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.62 alin.4 din Legea nr.318/2003, cu aplicarea art.37 pen. Va executa 6 luni închisoare, conform art.33,34 pen. prin sentința penală nr.338/15.11.2006 a Judecătoria Vatra Dornei.
- 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a,g,i pen. prin sentința penală nr.261/20.09.2006 a Judecătoria Vatra Dornei. Arestat la 04.07.2006-eliberat la 31.07.2007-rest de executat 95 zile.
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1-art.209 lit. g,i; cu aplicarea art.99, 37 lit.b pen. prin sentința penală nr.20/31.01.2007 a Judecătoriei Năsăud.
Prin sentința penală nr.521/07.05.2007 a Judecătoriei Bistrițas -a descontopit pedeapsa din sentința penală nr.338/2006 și, conform art. 36 alin.2, 34.pen. s-a contopit pedeapsa din sentința penală nr.261/2006, sentința penală nr.20/2007 și sentința penală nr.338/2006, urmând să execute 1 an și 2 luni sporit la 1 an și 4 luni închisoare. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 04.07.2006 la zi.
Condamnat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.215 alin.1,2, art. 291.pen. cu aplicarea art.37 lit. b pen. cu interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a,b pen. prin sentința penală nr.177/22.05.2007 a Judecătoria Vatra Dornei, decizia penală nr.233/26.05.2008 a Curții de Apel Suceava - arestat la 19.06.2008 nr. 265/26.05.2008 emis de Judecătoria Vatra Dornei. la 10.10.2008-rest de executat 251 zile.
Prin sentința penală nr.2422/10.10.2008 a Judecătoriei Botoșanis -a admis cererea de contopire. S-a descontopit sentința penală nr.521/2007 și sentința penală nr.177/2006, înlăturând sporul, și conform art.36 alin.2 pen. s-a dispus contopirea componentelor și executarea unei pedepse de 1 an și 2 luni sporit la 1 an și 4 luni de închisoare.
Pentru infracțiunile săvârșite, instanța de fond a aplicat inculpaților, - și pedeapsa cu închisoare, la a cărei individualizare s-a avut în vedere circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit. c) pen. respectiv atitudinea sinceră în fața instanței, și în cursul urmăririi penale, de recunoaștere și regret a faptelor, acestea fiind analizate, în temeiul art.80 pen. în concurs cu circumstanțele agravante, precum și cu starea de recidivă postcondamnatorie în care se află.
Totodată, instanța a avut în vedere circumstanțele personale agravante ale inculpaților -, și, care sunt cunoscuți cu antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier, precum și faptul că au mai săvârșit infracțiuni de furt calificat în timpul nopții, precum și infracțiuni privind circulația rutieră, în cazul lui, ceea ce relevă faptul că inculpații nu au înțeles nimic din scopul pedepsei, continuând să săvârșească fapte penale în disprețul legii.
Instanța de fond a reținut în favoarea inculpaților, - și, circumstanțele atenuante prevăzute de art.74, alin.1, lit.c) pen. și, în consecință, a aplicat inculpaților următoarele pedepse:
1. În baza art.208, alin.1 și 4 - art.209, alin.1, lit.e), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de folosință a unui autoturism.
În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.86, alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.80, coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În baza art.87, alin.5 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.80, coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art.33, lit.a) și art.34, alin.1, lit.b) pen. a contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de folosință a unui autoturism, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 și 4 - art.209, alin.1, lit.e), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. cu pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. cu pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.86, alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.80, coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. și cu pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută și pedepsită de art.87, alin.5 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.80, coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) și art.37, alin.1, lit.a) pen. și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.37, alin.1, lit.a), art.39, alin.2 pen. a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare, stabilită prin prezenta sentință penală cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 94 zile de închisoare din sentința penală nr.2836/12.11.2008, pronunțată de Judecătoria Botoșani, și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.88 pen. s-a dedus din durata pedepsei de 3 ani de închisoare perioada de reținere și arest preventiv de la 07.03.2009 la zi.
În baza art.350, alin.1 pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
2. În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1, art.99, alin.3 și art.109 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a) art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.33, lit.a) și art.34, alin.1, lit.b) pen. a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. cu pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. și cu pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1, art.99, alin.3 și art.109 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.d), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) pen. și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.37, alin.1, lit.a), art.39, alin.1 pen. coroborat cu art.34, alin.1, lit.b) a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare, stabilită prin sentință penală nr. 111 din 24 iunie 2009 Judecătoriei Vatra Dornei, cu pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare stabilită prin sentința penală nr.236/01.08.2007, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.88 pen. s-a dedus din durata pedepsei de 3 ani de închisoare perioada de reținere și arest preventiv de la 07.03.2009 la zi.
În baza art.350, alin.1 pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
3. În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.33, lit.a) și art.34, alin.1, lit.b) pen. a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen. cu pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, alin.1 - art.209, alin.1, lit.a), g) și i) pen. cu aplicarea art.80, alin.1 pen. coroborat cu art.74, alin.1, lit.c), art.76, alin.1, lit.c), art.33, lit.a), art.41, alin.2 și art.37, alin.1, lit.a) și b) pen. și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.37, alin.1, lit.a), art.39, alin.1 și 4.pen. coroborat cu art.34, alin.1, lit.b) a contopit pedeapsa de 3 ani de închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 111 din 24 iunie 2009 Judecătoriei Vatra Dornei cu pedeapsa de 1 an și 4 luni de închisoare stabilită prin sentința penală nr.2422/10.10.2008, pronunțată de Judecătoria Botoșani, și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani de închisoare.
În baza art.88 pen. a dedus din durata pedepsei de 3 ani de închisoare perioada de reținere și arest preventiv de la 07.03.2009 la zi.
În baza art.350, alin.1 pr.pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, potrivit dispozițiilor art.71 alin.2 pen. condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art.64, lit.a)-c) pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Cu toate acestea, în temeiul prevederilor art.20 din Constituția României, instanța este ținută a interpreta legea internă în lumina tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
Prin urmare, normele cuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele din Protocoalele adiționale, împreună cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sunt direct aplicabile, având forță constituțională și supralegislativă.
În consecință, la examinarea conținutului pedepsei accesorii trebuie avută în vedere hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii (Cererea nr.74025-2001, Hotărârea din 06.10.2005), prin care Curtea a constatat încălcarea art.3 din Protocolul nr.1 ca urmare a interziceriiope legisa dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o restrângere generală, automată și nediferențiată, a unui drept fundamental consacrat de Convenție și care are o importanță crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și este incompatibilă cu art.3 din Protocolul nr.1 al Convenției.
De aceea, cu privire la drepturile prevăzute de art.64, lit.a), teza a II-a, și b) pen. instanța de fond a dispus interzicerea, în baza art.71, alin.2 pen. exercitării acestora pe durata executării pedepsei principale, reținând că natura faptei săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul legal menționat, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art.71, alin.2 pen. raportat la art.64, alin.1, lit.a), teza I, pen. instanța de fond a constatat că împrejurările în care a fost săvârșită fapta nu relevă o nedemnitate de natură a conduce la concluzia interzicerii exercițiului dreptului prevăzut de textul legal menționat, motiv pentru care nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate.
În baza art.118, alin.1, lit e) și alin.4 pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpații și a sumei totale de 1.060 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, câte 530 lei de la fiecare inculpat.
În baza art.14 și 346.pr.pen. raportat la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă, având în vedere că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, și, în consecință, au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 60 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea benzinei consumate.
În baza art.346, alin.1 și 2.pr.pen. s-au respins pretențiile civile formulate de partea civilă C ca neîntemeiate, având în vedere că prejudiciul a fost recuperat, conform înscrisurilor de la dosar.
S-a luat act de faptul că părțile civile SC Com SRL și au renunțat la judecarea acțiunii civile întrucât prejudiciul a fost reparat integral, în natură prin restituirea lucrurilor, în ceea ce privește SC Com SRL, iar cu privire la, prejudiciul a fost recuperat în mare parte, pentru butelia de aragaz nerecuperată neînțelegând să se constituie parte civilă.
În baza art.14 și 346.pr.pen. raportat la art.998, 999, 1000, alin.2 și 1003.civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă, având în vedere că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, și, în consecință, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1.129,04 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloare alimente și articole de îmbrăcăminte.
În baza art.14 și 346.pr.pen. raportat la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă, având în vedere că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, și, în consecință, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.14 și 346.pr.pen. raportat la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Com, având în vedere că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, și, în consecință, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 551 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații și.
În motivarea cererii de apel inculpatul a arătat că solicită reducerea pedepsei având în vedere că are doi copii minori, soția sa nu are nici un venit trăind din alocația copiilor, a comis fapta datorită situației precare întrucât, fiind sezon de iarnă, nu avea de lucru, să se aibă în vedere că a recunoscut și regretat comiterea faptei.
În motivarea cererii de apel inculpatul a arătat că solicită clemență având în vedere că este bolnav de TBC și ulcer, are probleme cu locuința fiind pe cale de a fi evacuat dacă nu își va reînnoi contractul de închiriere, regretă faptele comise.
Prin decizia penală nr. 193 din 14 august 2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpații și.
În baza art. 350 alin. 1 raportat la art. 148 lit. f Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților și.
S-a dedus, în continuare, durata arestării preventive a inculpaților din 24 iunie 2009 la zi.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie.
În motivarea recursului, a arătat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră în raport cu fapta și persoana sa.
Examinând din oficiu recursul declarat de inculpat, Curtea constată următoarele:
Decizia penală nr. 193 din 14 august 2009 Tribunalului Suceavai -a fost comunicată, potrivit dovezii de comunicare atașată la fila 64 dosar apel, inculpatului la data de 21 august 2009, acesta aflându-se în stare de arest preventiv la Penitenciarul Botoșani.
Recursul a fost declarat de inculpatul, potrivit datei înscrise pe cererea de recurs și a datei poștei înscrisă pe plicul de corespondență atașat la dosarul de recurs, la data de 09 noiembrie 2009.
Potrivit art. 3853alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 363 alin. 3 Cod procedură penală, termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel și curge pentru inculpatul deținut de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Având în vedere data comunicării deciziei penale și data declarării de către inculpat a recursului de față, se constată că termenul legal anterior prezentat a fost depășit, inculpatul nefăcând dovada vreunei cauze temeinice de împiedicare a formulării recursului în termenul legal.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală să respingă recursul declarat de inculpat, ca tardiv.
Onorariile pentru avocații din oficiu ai inculpatului recurent și inculpaților intimați se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de către inculpatul, fiul lui și, născut la data de 14 decembrie 1976 în municipiul V D, județul S, în prezent aflat în stare de deținere în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei nr. 193/14.08.2009 a Tribunalului Suceava.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuielile judiciare, în care sunt incluse și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurent și inculpații intimați, în cuantum total de 900 lei, ce vor fi suportate din fondurile. Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.12.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Judecători - fond -
- apel -
-
.
2 ex. / 22 decembrie 2009
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu, Cheptene Micu