Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR. 274,-

Decizia penală nr.477

Ședința publică din data de 29 iunie 2009

PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran

JUDECĂTOR 2: Paul Mihai Frățilescu

Judecător - - -

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare privind decizia penală nr. 311/30.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatorul - inculpat, fiul lui și al lui, născut la 28 octombrie 1978, în prezent aflat în stare de deținere în Penitenciarul Ploiești, decizie prin care s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău privind pe inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 7/15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.

S-a casat în tot decizia penală nr.7 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și în parte, în latură penală, sentința penală nr. 102 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, județul

În temeiul disp. art. 334 Cod proc. penală s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 264 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal în complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 26 Cod penal rap. la 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și în temeiul acestui ultim text de lege l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Conform art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale.

A fost obligat intimatul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat la toate instanțele, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu la instanța de recurs ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul - inculpat, personal aflat în stare de deținere și asistat de apărător ales, avocat, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar fila 4.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Avocat, pentru contestatorul, cu acordul instanței ia legătura cu acesta, după care învederează instanței că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul învederează instanței că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul pe contestația în anulare.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, pentru contestatorul, solicită admiterea contestației în anulare cu privire la decizia penală nr. 311/30.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, desființarea acestei hotărâri, întrucât că nu a primit nici o citație de la instanța de recurs și nu a luat cunoștință de momentul soluționării căii de atac a recursului deoarece nu a fost citat la domiciliul său din comuna, sat pe care l-a menționat încă din momentul judecării apelului, la ribunalul Buzău, în ședința publică din data de 8.01.2009 când a fost audiat, urmând a se reține spre judecare recursul declarat împotriva deciziei penale nr.7 din 15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Totodată în situația în care instanța apreciază necesară amânarea cauzei solicită în temeiul disp. art. 390 Cod procedură penală, suspendarea executării hotărârii de condamnare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiată, motivele invocate de condamnat sunt neîntemeiate, la momentul pronunțării deciziei contestate, procedura de citare cu condamnatul a fost legal îndeplinită.

Contestatorul, personal având ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței, precizând totodată că până la soluționarea contestației va fi ținut în Penitenciarul Ploiești.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față;

Prin încheierea din data de 15.06.2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis în principiu contestația în anulare formulată de condamnatul privitor la decizia 311/30.04.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI, reținând că această cale extraordinară de atac a fost formulată în temenul prevăzut de lege, iar motivul a fost cel prev. de art. 386 lit. a Cod procedură penală, depunându-se la dosarul cauzei probe în sensul acestui motiv.

Privitor la fondul acestei contestații, Curtea apreciază că ea este fondată astfel cum se va arăta în continuare.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat pe parcursul procesului penal că și-a schimbat domiciliul, situație ce a învederat-o în fața instanței de apel, respectiv Tribunalul Buzău, iar instanța de recurs nu l-a citat la această nouă adresă, soluționând cauza fără ca el să aibă cunoștință de momentul respectiv.

Analizând actele și lucrările dosarului, rezultă că în data de 08.01.2009, când a fost audiat de către instanța de apel a învederat că are un alt domiciliu și anume cel din comuna, județul B, situație ce a fost consemnată de către grefierul de ședință în procesul-verbal întocmit cu ocazia declarației luate acestuia.

Odată că formularea acestei contestații în anulare, condamnatul a depus și o copie de pe cartea de identitate din care rezultă că locuiește la acest din urmă domiciliu încă din data de 08.12.2008, dată care este anterioară pronunțării deciziei de către Tribunalul Buzău și evident anterioară deciziei a cărei anulare se solicită.

Din dosarul Curții de APEL PLOIEȘTI mai rezultă că acest contestator a fost citat în faza recursului la vechiul său domiciliu din B,-, județul

În aceste condiții, Curtea apreciază că este îndeplinit cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. a Cod procedură penală, text de lege în temeiul căreia va admite contestația, iar în coroborare cu art. 392 Cod procedură penală va desființa decizia penală nr. 311 din 30.04.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI și va fixa termen pentru judecarea în fond a recursului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva deciziei penale nr. 7 din 15.01.2009 a Tribunalului Buzău și sentinței penale nr. 102 din 15.09.2008 a Judecătoriei Pogoanele la data de 04.09.2009 pentru când va cita contestatorul și intimata parte civilă SC SRL

Ca o consecință a desființării respectivei decizii, instanța urmează să anuleze mandatul de executare nr. 125/2008 din 30.04.2009 emis de Judecătoria Pogoanelea pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin decizia a cărei anulare s-a solicitat.

De asemenea, ținând cont că prin această decizie pentru prima oară în respectivul proces penal contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare cu executarea în regim privativ de libertate, după ce prin celelalte hotărâri judecătorești s-a încetat procesul penal pentru cauza de impunitate prev. de art. 10 lit. i/1 Cod procedură penală, Curtea apreciază că se impune suspendarea executării pedepsei anterior amintite și punerea de îndată în libertate a contestatorului de sub puterea mandatului mai sus arătat, dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite contestația în anulare formulată de condamnatul-contestator, fiul lui și al lui, născut la 28 octombrie 1978, în prezent aflat în stare de deținere în Penitenciarul Ploiești, împotriva deciziei penale nr.311/30.04.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI, pe care o desființează și fixează termen pentru judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău pe fond la 4. 09. 2009, pentru când se va cita condamnatul-contestator și intimata - parte civilă SC SRL

Anulează mandatul de executare nr. 125/2008 din 30.04.2009 emis de Judecătoria Pogoanele

Dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin decizia nr.311/30.04.2009 și punerea în libertate a lui de sub puterea mandatului nr.125/2008 din 30.04.2009 emis de Judecătoria Pogoanele dacă nu e arestat sau reținut în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iunie 2009.

Președinte Judecători

- - - - - - - -

Grefier

Red. FT/Tehnored.

2 ex./ 30.06.2009

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Mihai Viorel Tudoran
Judecători:Mihai Viorel Tudoran, Paul Mihai Frățilescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Ploiesti