Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 495/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.495/R/2008
Ședința publică din 25 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Crișan Marinela
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela vicepreședintele instanței
Judecător: - -
Procuror: - -
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE și inculpata recurentă, domiciliată în loc. sat, nr.12, județul S M, împotriva deciziei penale nr.56/A din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr-, decizie care menține în totul sentința penală nr.787/P din 4 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, inculpata fiind trimisă în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1, 3, art.209 alin.1 lit.a, i Cod penal,
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpata recurentă lipsă, apărătorul său ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă la 25.09.2008 de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual, lipsă fiind și partea civilă intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, învederându-se și că inculpata recurentă a depus la dosar cerere de retragere a recursului, după care:
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul asupra recursurilor.
Procurorul susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și rejudecând cauza, a se pronunța o hotărâre prin care să se dispună condamnarea inculpatei la o pedeapsă just individualizată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1, 3 raportat la art.209 alin.1 lit.a, i Cod penal.
În susținerea recursului se arată că hotărârile atacate sunt netemeinice, deoarece atât instanța de fond cât și cea de apel, au reținut în mod greșit că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume scopul special ca subelement al laturii subiective.
Instanțele au reținut injust că inculpata nu a avut reprezentarea însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase cu atât mai mult cu cât era în curs de judecată procesul de partaj al bunurilor comune.
Se susține că există suficiente elemente, susținute de probe concludente, care contravin interpretării date de instanța de fond și cea de apel și care confirmă săvârșirea cu vinovăție a faptei de către inculpată.
Astfel, deși partea civilă i-a cerut inculpatei în mai multe rânduri să-și ridice bunurile personale de la fosta locuință comună în prezența sa, momentul ales de aceasta a fost acela în care partea civilă era arestată.
Cu toate că lucrătorul de la Postul de Poliție, pe care inculpata l-a înștiințat în prealabil de intenția sa, i-a atras atenția să nu procedeze astfel întrucât se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de furt, inculpata a ignorat această atenționare, deplasându-se la fosta locuință comună cu un camion, însoțită de mai mult persoane și cu toate că foștii socri au refuzat să-i dea cheia, ajutată și de alte persoane, a forțat ușa, intrând astfel în locuință prin efracție.
Faptul că pe rol se afla procesul de partaj al bunurilor comune, conferea reprezentarea clară a însușirii pe nedrept, cu atât mai mult cu cât inculpata și-a însușit din locuință nu doar bunurile proprii, ci și cele comune, încărcându-le într-un camion lăsând locuința în starea prezentată în planșele fotografice de la dosar, înainte ca instanța să stabilească bunurile ce urmează să i se atribuie.
Apărătorul inculpatului recurent avocat solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpat.
În ce privește recursul declarat de parchet solicită respingerea acestuia, menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice. Se susține că din probele de la dosar rezultă clar că inculpata s-a dus cu familia să-și ridice bunurile proprii. Mai arată că procesul penal este pornit în scopul de a șicana inculpata și că nu există acțiune de partaj a bunurilor sau hotărâre judecătorească.
Procurorul solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.787/04.05.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, în baza art.11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. d Cod procedură penală, a fost achitată inculpata, cu datele personale din dispozitiv, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 și 3 Cod penal, 209 alin. 1 lit. a și i Cod penal și s-au respins pretențiile formulate de partea civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în luna mai 2004 inculpata a divorțat de partea civilă, iar în toamna anului 2004 inculpata împreună cu fiica sa s-a mutat la domiciliul părinților, partea civilă rămânând singur în locuința din loc. nr. 8 jud. S În dimineața zilei de 10.12.2005 inculpata s-a deplasat la domiciliul unde a stat împreună cu inculpatul pentru a-și ridica mai multe bunuri personale, mai exact bunuri despre care inculpata afirmă că erau bunuri proprii. La acea dată inculpata a fost ajutată să-și transporte bunurile de mai multe persoane, printre care și tatăl ei, persoane care afirmă că partea civilă i-a cerut în mai multe rânduri inculpatei să-și ducă bunurile de la domiciliul unde au locuit împreună, de altfel și partea civilă a recunoscut că i-a cerut inculpatei acest lucru. S-a reținut faptul că până în prezent părțile nu au făcut partajul bunurilor comune.
Față de cele de mai sus instanța de fond a reținut că pentru existența infracțiunii de furt calificat inculpatul trebuie să săvârșească fapta cu intenție directă, în sensul că acesta își dă seama că ia bunul din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia și vrea să săvârșească fapta, punând posesorul sau detentorul bunului în imposibilitatea de a-și exercita drepturile asupra acelui bun și cauzându-i astfel o pagubă.
Scopul însușirii pe nedrept există atunci când făptuitorul, neavând nici un drept asupra bunului, îl ia din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, pentru a face din acel bun un bun al său, pentru a se comporta față de el ca un proprietar.
Astfel legiuitorul a prevăzut scopul însușirii pe nedrept ca o condiție esențială pentru existența infracțiunii de furt. Așa fiind, ori de câte ori lipsește acest scop, chiar dacă făptuitorul acționează cu intenție în ceea ce privește luarea bunului, dar într-un alt scop, latura subiectivă a infracțiunii de furt nu este realizată și fapta nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 208 Cod penal.
Astfel, raportat la probele administrate în cauză constând în materialul de urmărire penală, declarația părții civile, a inculpatei precum și a martorilor din faza cercetării judecătorești, a reieșit faptul că inculpata a luat bunurile de la domiciliul conjugal, nu cu scopul de a le însuși pe nedrept, deoarece aceasta a avut reprezentarea că bunurile sunt ale sale, între părți nefiind soluționat partajarea bunurilor comune, și prin aceasta inculpata nu a dorit să săvârșească vreo faptă penală, motiv pentru care instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, lipsind latura subiectivă a acesteia, astfel că, în baza art.11 pct. lit.a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a achitat pe inculpată de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de furt calificat, conform dispozitivului sentinței atacate.
În cauză partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 32.600 lei reprezentând contravaloarea bunurilor luate de inculpată, valoare care nu a fost dovedită de inculpat, acesta modificându-și pe parcursul procesului cuantumul prejudiciului, neprecizându-și cu exactitate care este de fapt valoarea reală a prejudiciului suferit și ținând cont de faptul că inculpata afirmă că bunurile luate sunt bunurile sale proprii, astfel instanța a respins pretențiile formulate de partea civilă, urmând ca părțile să-și rezolve partajul bunurilor comune pe calea unei acțiuni civile.
Împotriva prezentei sentințe penale, a declarat apel în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală și în rejudecarea cauzei, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În motivarea apelului, se arată că prima instanță nu a avut în vedere faptul că inculpata a luat din casa părții vătămate nu numai bunurile sale ci si bunurile care erau proprietatea părții vătămate.
Instanța nu și-a manifestat rolul activ pentru a clarifica care dintre bunurile părții vătămate au fost de către inculpată.
În drept s-au invocat dispozițiile art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală.
Împotriva aceleiași sentințe penale a declarat apel în termenul legal și partea civilă atât în ce privește latura penală cât și latura civilă.
În motivarea apelului, partea civilă arată că fapta există și că a fost săvârșită cu vinovăție de inculpată. Astfel, se arată că în vremea în care s-a săvârșit fapta el se afla în penitenciar, inculpata cerând cheile locuinței de la părinții săi, și fiind refuzată de aceștia, a spart ușa imobilului, a pătruns în interior și a luat tot ce a crezut de cuviință că i-ar aparține. Inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui.
Prin decizia penală nr.96/A din 8 mai 2008 Tribunalul Satu Marea respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu mare și partea civilă apelantă, obligând apelantul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Examinând hotărârea instanței de fond, pe baza actelor existente la dosar și a normelor juridice în vigoare, tribunalul a reținut că aceasta este temeinică și legală, iar apelurile formulate în cauza ca nefondate, motiv pentru care le-a respins.
Instanța de fond, coroborând întregul probatoriu administrat în cauză, a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității, expusă în mod detaliat, pe baza căruia a constatat că inculpata nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de furt calificat reținută prin actul de sesizare.
Coroborând declarațiile părților, cu ale martorilor, precum și cu celelalte probe administrate în cauză, reiese faptul că inculpata a luat bunurile de la domiciliul conjugal având reprezentarea că bunurile sunt ale sale și nu în scopul de a le însuși pe nedrept.
Legiuitorul a prevăzut scopul însușirii pe nedrept ca o condiție esențială pentru existenta infracțiunii de furt, astfel că, ori de câte ori lipsește acest scop, chiar dacă făptuitorul acționează cu intenție în ceea ce privește luarea bunului dar într-un alt scop, decât cel al însușirii pe nedrept, latura subiectivă a infracțiunii de furt nu este realizată.
Mai mult, până la data incidentului, între părți nu a fost soluționată definitiv acțiunea de partajare a bunurilor comune de către instanța de judecată.
Pe de altă parte, starea de fapt reținută de către parchet este insuficient nuanțată, probele administrate în cauză nefiind în măsură să precizeze cu exactitate ce bunuri au fost luate de inculpată de la domiciliul conjugal, unde au fost depozitate, care dintre aceste bunuri ar fi aparținut exclusiv părții civile, care este situația prezentă a bunurilor, dacă la data separării în fapt a soților s-au întocmit sau nu acte de inventariere a bunurilor.
Față de rațiunile expuse, tribunalul a constatat că, sub aspectul atitudinii psihice, inculpata nu a acționat cu intenția infracțională calificată prin scop special, specifică infracțiunii de furt, condiții în care faptei în concret săvârșite îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume scopul special ca subelement al laturii subiective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/4 alin.2 raportat la art.369 Cod procedură penală, ia act de retragerea recursului declarat de inculpata.
În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE împotriva deciziei penale nr.96/A din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu mare și a sentinței penale nr.787 din 4 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, pe care le casează și modifică în sensul că:
Modifică temeiul achitării inculpatei din art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală în art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală și art.18/1 Cod penal.
În baza art.18/1 alin.3 raportat la art.91 lit.c Cod penal aplică inculpatei sancțiunea amenzii administrative de 1.000 lei.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
hotărâre - judecător - -
În concept - 17.10.2008
Judecători apel -
-
Judecător fond -
hotărâre -
2 ex./17.10.2008
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Crișan Marinela, Condrovici Adela
