Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Iasi

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Otilia Susanu

JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă

JUDECĂTOR 3: Aurel Dublea

Grefier - -

DECIZIA PENALĂ Nr. 50

Ministerul Public reprezentat de procuror

S-au luat spre examinare recursurile formulate de inculpații, și, împotriva deciziei penale nr. 94 din data de 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru inculpata recurentă și care răspunde și pentru inculpații recurenți și substituind pe av. și pe av. și av. pentru părțile vătămate intimate, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, cât și cu privire la faptul că s-au depus la dosar, prin serviciul de registratură, motivele de recurs formulate în scris de inculpații și acte în susținerea recursurilor, după care:

Interpelate fiind, părțile precizează că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av., pentru inculpați, solicită admiterea recursurilor pentru motivele invocate în scris.

Av. - pentru părțile vătămate, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpații, și ca nefondate, hotărârile pronunțate de instanța de fond și cea de apel fiind legale și temeinice.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării:

INSTANȚA

Asupra recursurilor penale de față.

Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 2076/12.07.2007 a dispus achitarea inculpaților, - și, pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, raportat la art. 209 al. 1 lit. "a" Cod penal; distrugere, prev. de art. 217 al. 1 Cod penal și furt, prev. de art. 208 al. 1 Cod penal; furt prev. de art. 208 al. 1 Cod penal, respectiv furt calificat, prev. de art. 208 al. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. "a" Cod penal.

În baza art. 346 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 998 -999 cod civil s-au respins cererile de constituire de parte civilă formulate de părțile vătămate și prin procurator.

Părțile vătămate și au fost obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat și către inculpați.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 4194/29.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală s-a admis cererea formulată de petiționarii și pentru strămutarea judecării cauzei ce forma obiectul dosarului nr. 3.200/2005 al Judecătoriei Sighetu -M, județul M și a fost strămutată judecarea cauzei la udecătoria Iași, cu menținerea tuturor actelor îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat.

Dosarul penal cu nr. 3.200/2005 al Judecătoriei Sighetu -M, județul M, conține două cauze penale ce au fost conexate prin încheierea de ședință din data de 05.06.2006 a Judecătoriei Sighetu -M, pronunțată în dosarul penal nr. 837/2006 (fila 30) și anume:

1)Dosarul penal nr. 3.200/2005 al Judecătoriei Sighetu -M, județul M - rechizitoriul nr. 571/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu -M, județul M, privind punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților: și, pentru săvârșirea infracțiunilor de"furt calificat",prev. și ped. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal și"distrugere"prev. și ped. de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, respectiv"furt calificat"prev. și ped. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal, reținându-se, în actul de sesizare, că, la data de 31.05.2005, împreună cu și, a sustras cantitatea de 800 kg iarbă și a distrus recolta de cartofi de pe o suprafață de 8 ari de la și, precum și faptul că, în data de 31.05.2005, împreună cu și, a sustras 800 kg iarbă de la și.

2)Dosarul penal nr. 837/2006 al Judecătoriei Sighetu -M, județul M - rechizitoriul nr. 1.097/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu -M, județul M, privind punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților și -, pentru săvârșirea infracțiunii de "furt"prev. și ped. de art. 208 alin. 1 Cod penal, respectiv"furt"prev. și ped. de art. 208 alin. 1 Cod penal, reținându-se, în actul de sesizare, că și -, în datele de 18 și 20.10.2005, au sustras, de pe terenul părții vătămate, câte 400 kg de mere.

În contextul admiterii cererii de strămutare și, respectiv, a conexării celor două cauze penale, prima instanță a constatat că, în prezenta cauză, există trei inculpați:, - și, trimiși în judecată pentru infracțiunile arătate anterior și părțile vătămate și, prin procuratorul (fila 71 în dosarul penal nr. 3.200/2005). Cauza a suferit mai multe amânări, la diverse termene de judecată, "deoarece apărătorul inițial al inculpaților nu s-a prezentat datorită imposibilității de prezentare"la udecătoria Iași și, ulterior, a reziliat contractul de asistență juridică (fila 122, dosar cercetare judecătorească).

Pentru o corectă instrumentare a cauzei, s-a dispus emiterea unor adrese la. pentru a comunica domiciliile inculpaților.

Inculpații și - s-au prezentat în fața primei instanțe în data de 11.01.2007, solicitând un nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător, instanța făcând în acest sens aplicarea dispozițiilor art. 291 alin. 3 Cod procedură penală și acordând celor doi inculpați prezenți posibilitatea uzitării dreptului la apărare.

Inculpatul, deși legal citat, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată. Pe parcursul derulării cercetării judecătorești, inculpații au trimis prin poștă, la dosar, o cerere de suspendare a judecării acestui dosar penal, pe motivul că pe rolul Judecătoriei Sighetu -M se află dosarul civil nr. 550/2006 având ca obiect cererea formulată de (mama inculpaților) pentru constatarea nulității absolute al titlului de proprietate și al procesului-verbal de punere în posesie, iar, prima instanță, conform disp. art. 303 Cod procedură penală, a respins această cerere deoarece un proces penal se suspendă doar în trei situații: inculpatul suferă de o boală gravă (art. 303 alin. 1 Cod procedură penală); s-a invocat o excepție de neconstituționalitate (art. 303 alin. 6 Cod procedură penală)și, în caz de extrădare(art. 303¹Cod procedură penală).

La termenul de judecată din data de 31.05.007, inculpatul - n-a putut fi audiat (a lipsit la toate celelalte termene de judecată) datorită unor vicii procedurale, singura audiată fiind inculpata (fostă ) (fila 177 dosar cercetare judecătorească).

Aceasta a declarat, conform art. 69-74 Cod procedură penală, că în anul 1991 mama sa, a devenit proprietara unei suprafețe de 2.547 mp. teren, pe care au împărțit-o la trei persoane: mama sa, mama lui - și.

În anul 1998, a cumpărat de la suprafața de teren a acesteia cu banii obținuți din vânzarea apartamentului său și, de atunci, inculpata a stăpânit efectiv acest teren. În anul 2003, a primit proces-verbal de punere în posesie pentru toată suprafața de teren, de 2.547 mp. (pe care, în anul 1991 devenit proprietară mama sa), iar în anul 2005, a primit și titlul de proprietate doar pentru 1.200 mp. Dar, în realitate, aceasta stăpânește toată suprafața de teren.

Este adevărat, conform susținerilor inculpatei, că a cosit iarba, a smuls cartofii și a cules merele, dar toate acestea se aflau pe terenul ce a fost al mamei sale, deoarece, din anul 2003, de când a fost pusă în posesie, există un litigiu civil cu privire la teren, pentru care inculpații îl consideră terenul lor și nu al numitei.

Părțile și-au propus proba cu martori și cea cu acte, admise de prima instanță.

Din actele existente în dosarul de urmărire penală, precum și din cele depuse pe parcursul cercetării judecătorești, precum și din declarațiile martorilor ce au fost audiați, s-au reținut, de către prima instanță următoarele:

și sunt frați, iar cu privire la suprafața de teren de pe care se susține, în actele de sesizare, că au fost sustrase diverse bunuri în anul 2006, a primit titlul de proprietate. Dar, în anul 1924, străbunica inculpaților, (identitate de nume), a cumpărat acest teren de la fratele ei. În momentul în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991, datorită identității de nume - terenul a ajuns la o altă persoană, tot și nu la adevăratul proprietar. Atunci când străbunica inculpaților a cumpărat terenul, printr-un contract de vânzare-cumpărare în 1924, persoana ce are același nume cu proprietarul avea doar 2 ani (și care a fost pusă în posesie după 1989).

Din anul 1990 familia inculpaților a cosit iarba, a recoltat cartofii și iarba. (Terenul de pe care au fost recoltați cartofii a fost cumpărat de inculpata și se află în imediata vecinătate a terenului străbunicii lor). Deoarece (persoana pusă în posesie după 1990) avea adeverință de punere în posesie, în anul 2004, numiții G și au tăiat gardul ce delimita suprafața inculpaților. După ce gardul a fost distrus nu s-a marcat suprafața prin nici un semn de hotar deoarece toată lumea știa că acest teren a aparținut străbunicii inculpaților.

La dosar au fost depuse xerocopii ale unor acte ce susțin afirmațiile martorilor, și anume:

- "foia de proprietate" - fila 245, dosar cercetare judecătorească ce demonstrează că terenul aparținând străbunicii inculpaților a fost intabulat la data de 22.07.1924 în baza contractului de vânzare-cumpărare din 12.07.1924, în favoarea lui G "a " și soția sa născută, (conform certificatului de deces, fila 243, dosar cercetare judecătorească -, născută în data de26.10.1874și a decedat la22.04.1962;

- suprafața solicitată a aparținut petentei și soțului acesteia, care au dobândit-o prin cumpărare în anul 1924 (sentința civilă nr. 3.725/18.12.2002 a Judecătoriei Sighetu -M, județul M - fila 185, dosar cercetare judecătorească);

- declarația fostului primar al comunei, județul M, ce atestă că acest teren a fost confiscat de statul comunist și că după 1992, pentru acest teren a fost eliberată moștenitorilor lui "a lui G ", respectiv numitei (mama inculpatei ) o adeverință (fila 184, dosar cercetare judecătorească);

- contractul de vânzare-cumpărare din data de 12.07.1924 (fila 183);

- titlul de proprietate nr. 52.973/3 din 25.10.2005 emis pe numele lui care, în baza hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 11.04.2007 (fila 178, dosar cercetare judecătorească), a fost anulat.

S-a evidențiat această situație pentru a prezenta lipsa intenției inculpaților în momentul săvârșirii faptei.

Cei trei inculpați au avut întotdeauna imaginea proprietății lor, a faptului că terenul pe care erau cultivați cartofii, merii și de pe care s-a cules iarba, a aparținut străbunicii lor, teren ce a ajuns, prin identitate de nume, în posesia altei persoane. Această situație a fost confirmată de - Secția Penală, care a constatat nul absolut titlul de proprietate emis pe numele lui.

Chiar dacă, la data săvârșirii faptei, respectiv în 2005, instanțele de judecată nu au finalizat stabilirea adevăratei situații juridice a terenului, inculpații s-au comportat ca adevărați proprietari fără a fi împiedicați de mixtiunea altor persoane, decât la mulți ani după 1990.

Este de notorietate că au avut loc numeroase abuzuri în perioada comunistă prin confiscarea proprietății, iar o parte din abuzuri au continuat și după 1990 datorită poate relei voințe, poate lipsei unor documente. Justiția este datoare, în fața unor evidențe scrise și a unor tragedii umane, să ia atitudine dovedindu-și caracterul profund moral în aplicarea și interpretarea legii.

Pentru a exista intenție din partea inculpaților, conform art. 19 pct. 1 Cod penal, aceștia trebuiau să prevadă rezultatul faptei, urmărind producerea lui sau, deși, neurmărindu-l, să accepte posibilitatea producerii lui, deci să-și reprezinte rezultatul faptei lor.

Vinovăția este definită de dreptul penal ca fiind atitudinea psihică a persoanei care, săvârșind cu voința neconstrânsă o faptă ce prezintă pericol, a avut, în momentul executării, reprezentarea faptei și a urmărilor socialmente periculoase. Inculpații nu au avut reprezentarea faptelor lor și a urmărilor lor, deoarece știau că acel teren, de pe care au recoltat iarbă, mere și cartofi, le aparține, prin moștenire, iar atribuirea acestui teren unei alte persoane, cu același nume - - era o situație tranzitorie. S-au comportat față de teren ca niște adevărați proprietari, iar vecinii ce cunoșteau situația juridică a terenului nu au adoptat măsuri prin care să împiedice manifestarea moștenitorilor lui ca niște adevărați proprietari. Astfel, inculpații nu au acționat niciodată ca persoane ce știau că au luat bunuri ce nu le aparțineau, ci bunurile erau ale lor, prin transmiterea pe cale legală ( a filiației) a pământului.

Mai mult decât atât, toate hotărârile împotriva României, ce au ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de Statul Român până în anul 1989, consfințesc aceea că legea trebuie să protejeze cetățeanul și proprietatea lui, bunurile trebuie restituite foștilor proprietari, iar legea interpretată în favoarea intereselor acestora. Prezenta speță nu este una civilă, dar consecințele atitudinii inculpaților au fost calificate ca fiind de domeniul dreptului penal, existând o legătură de cauzalitate între cele două calificări: civilă și penală (inculpații s-au comportat ca adevărații proprietari intrând în posesia fructelor terenului).

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală constatând nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe numele lui a constatat implicit că o situație statuată prin emiterea acelui titlu de proprietate este nulă absolut.

Beneficiind de prezumția de nevinovăție, conform art. 5²Cod procedură penală, ce indică aceea că reprezentantul Parchetului trebuia să dovedească vinovăția inculpaților, conform art. 66 Cod procedură penală,în drept, prima instanță, în baza art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală,a achitat inculpații, - și pentru săvârșirea infracțiunilor de "furt", "furt calificat" și "distrugere".

Referitor la latura civilă a cauzei, conform art. 346 Cod procedură penală, când achitarea s-a pronunțat pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. "d" Cod procedură penală, instanța poate obliga la repararea pagubei materiale potrivit legii civile. Legea civilă, în privința recuperării unei pagube printr-o faptă ilicită, indică aceea că trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, conform art. 998-999 Cod civil, respectiv: a) existența prejudiciului; b) existența faptei ilicite; c) existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și faptă ilicită; d) existența vinovăției inculpatului.

Prin lipsa intenției demonstrată anterior, nu a fost confirmată vinovăția inculpaților, ce presupune, ca element determinant existența, intenției și, implicit, nu s-a dovedit nici existența unei fapte ilicite în sarcina inculpaților. În concluzie, două condiții nefiind întrunite se va respinge cererea formulată de părțile civile ( și - prin procurator, ce și-au precizat pretențiile civile în dosarele penale ce au fost conexate de Judecătoria Sighetu -M, județul M).

S-a mai hotărât obligarea părțile vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de inculpați și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat".

Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal, au declarat apel: 1) Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași; 2) părțile vătămate și (prin intermediul avocatului ales), precum și 3) inculpații, și (prin intermediul avocatului ales), cu toții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului declarat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iașia invocat, în esență, faptul că, în mod greșit, prima instanță a stabilit că lipsește vinovăția inculpaților, dispunând greșit achitarea acestora. S-a subliniat faptul că, la data comiterii faptelor, inculpații aveau reprezentarea deplină a consecințelor acțiunilor lor, știind că nu au nici un drept, care să le fi fost recunoscut, asupra terenului în discuție (despre care au susținut că ar fi aparținut străbunicii lor) și, cu atât mai puțin, asupra recoltelor care fuseseră înființate de partea vătămată.

Astfel, Parchetul a arătat că: a) la momentul săvârșirii faptelor de către inculpați, nici aceștia și nici vreun membru al familiilor lor, nu aveau titlu de proprietate și nici alte acte în baza cărora să poată exercita vreun drept de folosință sau vreo posesie legitimă asupra terenului de 1200 mp; b) existența unui contract de vânzare-cumpărare din anul 1924, în care cumpărătorul era străbunica inculpaților, nu-i îndreptățea pe aceștia (sau pe familiile lor) să recolteze fructele și fânul ori să distrugă cultura de cartofi de pe terenul de 1200 mp în discuție, în condițiile în care această suprafață fusese scoasă (în baza Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și a Decretului nr. 93/1983) din circuitul agricol, iar moștenitorilor nu le-a fost ulterior reconstituit dreptul de proprietate în baza Legilor nr. 18/1991 sau nr. 1/2000; c) în condițiile în care, în anul 2003, părții vătămate îi fusese reconstituit dreptul de proprietate pe acest teren, inculpații nu mai puteau desfășura activități pe acesta; d) nici la acest moment, nu există nici titlu de proprietate și nici vreun proces-verbal de punere în posesie a moștenitorilor numitei (cea născută în anul 1874); e) mai mult, chiar dacă titlul de proprietate nr. 52973/3/25.10.2005 emis pe numele părții vătămate a fost între timp anulat, nu există nici o certitudine că inculpaților le va fi reconstituit dreptul de proprietate tocmai pe acest teren de 1200 mp.

În motivarea apelului declarat, inculpații, și au criticat sentința primei instanțe doar sub un singur aspect și anume acela al neobligării părților civile la plata cheltuielilor de judecată (constând în onorariile avocaților și contravaloarea transportului la termenele de judecată ale lor și ale avocaților lor) pe care le-au făcut în cauză. Inculpații-apelanți au susținut că au probat toate aceste cheltuieli cu chitanțe și cu biletele de tren depuse la dosar.

În motivarea apelului declarat, părțile vătămate și au invocat următoarele: a) faptul că la data săvârșirii faptei de furt, în anul 2005, posesia terenului în discuție îi aparținea părții civile, chiar dacă ulterior s-a constata nulitatea titlului de proprietate emis pe nume acesteia, împrejurare ignorată de prima instanță; între părți oricum existau litigii încă din anul 2003; b) greșit a reținut prima instanță lipsa intenției inculpaților în comiterea faptelor, în condițiile în care, deși știau că nu au titlu de proprietate pe suprafața de 1200 mp, au pătruns totuși pe terenul lor și au sustras fructele; c) prima instanță a ignorat faptul că legea penală apără posesia legitimă a bunului împotriva oricui, chiar și a proprietarului; d) aserțiunea primei instanțe cum că inculpați au acționat ca persoane ce se considerau îndreptățite la teren prin moștenire legală este greșită întrucât aceștia trebuiau să ceară reconstituirea dreptului de proprietate ulterior apariției Legii nr. 18/1991 și, mai mult, să obțină efectiv acest lucru; e) inculpații știau foarte bine situația incertă a dreptului lor de proprietate și faptul că nu aveau un act de proprietate pe teren, în condițiile în care partea vătămată deținea asemenea acte; f) recoltele aparțineau părților civile, care aveau posesia și executaseră lucrările de întreținere specifice; g) dacă inculpații considerau că respectivele fructe le aparțin totuși trebuia să le solicite pe calea unei acțiuni civile în justiție întemeiată pe lipsa de folosință a terenului, acțiune care oricum ar fi trebuit să fie respinsă.

Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 94/25.02.2008 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și părțile vătămate și împotriva sentinței penale 2076/12.07.2007 a Judecătoriei Iași în sensul:

- precizării infracțiunilor pentru care s-a dispus achitarea fiecărui inculpat;

- schimbării temeiului achitării în ceea ce privește infracțiunea de "distrugere", prev. și ped. de art. 217 al. 1 Cod penal;

- înlocuirii dispoziției de respingere a cererilor de constituire ca parte civilă cu dispoziția de respingere a acțiunilor civile;

- înlăturării dispozițiilor de obligare a părților vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat și

- obligării inculpatei la plata unei părți a cheltuielilor avansate de către stat, restul acestora urmând a fi lăsate în sarcina statului.

Rejudecând cauza:

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.¹Cod procedură penală cu referire la art. 18¹Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatei (fostă ), în ceea ce privește infracțiunea de "distrugere", prev. și ped. de art. 217 al. 1 Cod penal (faptă comisă la data de 31.05.2005).

În baza disp. art. 18¹al. 3 cu referire la art. 91 lit. c Cod penal s-a aplicat inculpatei o amendă administrativă de 300 lei RON.

În baza disp. art. 192 al. 1, pct. 1 lit. d Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

II. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatei, în ceea ce privește infracțiunile de:

- "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a Cod penal (faptă comisă la data de 31.05.2005) și

- "furt", prev. și ped. de art. 208 al.1 Cod penal (faptă comisă la data de 18.10.2005).

III. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului, în ceea ce privește infracțiunea de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a Cod penal (faptă comisă la data de 31.05.2005).

IV. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului -, în ceea ce privește infracțiunea de "furt", prev. și ped. de art. 208 al. 1 Cod penal (faptă comisă la data de 20.10.2005).

. În temeiul disp. art. 14 rap. la art. 346 al. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 998-999 Cod civil s-au respins, ca nefondate, acțiunile civile formulate de către părțile civile și - prin procurator.

VI. În baza disp. art. 192 al. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea la fond a cauzei, precum și cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor procurorului și ale părților vătămate au rămas în sarcina statului.

Respinge cererile formulate atât de către inculpați cât și de către părțile vătămate și civile de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea la fond a cauzei.

VII. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații, și, împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata a câte 130 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de aceștia, în acestea fiind inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, ce vor fi avansate inițial către Baroul d e Avocați I din fondurile speciale ale Misterului de Justiție.

S-au respins cererile formulate atât de către inculpați cât și de către părțile vătămate și civile de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea apelurilor de față.

Instanța de control judiciar a reținut următoarele:

În cauză, în fața Judecătoriei Sighetu M și apoi a Judecătoriei Iașia fost administrat un probatoriu corespunzător. Pe baza acestuia, în principiu, în mod corect, prima instanță a dispus achitarea inculpaților.

Cu toate acestea, prima instanță nu a stabilit, în mod corect, întreaga situație de fapt și a greșit sub mai multe aspecte.

Astfel, analiza sentinței penale criticate, în special a considerentelor acesteia, prin prisma cerințelor imperative ale dispozițiilor art. 356 alin.1 lit. "b" și "c" Cod pr. pen. relevă că Judecătoria Iașia nesocotit aceste dispoziții, greșind și sub alte aspecte punctuale.

Astfel, se constată, de exemplu că: a) prima instanță nu a arătat, în considerentele sentinței apelate, ce situație de fapt a reținut, în concret, limitându-se la a reține, în mod lapidar, o situație premisă și la a arăta de ce se impune achitarea inculpaților; b) prima instanță a reținut o situație de fapt incompletă și parțială; c) prima instanță a reținut și insistat, în considerentele sentinței penale, asupra unor elemente ce nu ar trebui să se regăsească în motivarea unei hotărâri (cum sunt, de pildă, aspectele procedurale care nu vizează fondul cauzei: de ce s-a amânat cauza la anumite termene, de ce s-a respins cererea unei părți de suspendare a judecării cauzei); d) prima instanță nu a precizat care sunt infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată fiecare inculpat, limitându-se la a le enumera "în bloc" și dispunând tot astfel achitarea inculpaților, ca și cum fiecare ar fi fost trimis în judecată pentru toate infracțiunile pentru care s-a pronunțat achitarea; d) prima instanță a soluționat greșit latura civilă a cauzei, dispunând eronat "respingerea cererilor de constituire ca părți civile" cu o motivare pe fond (oricum inadecvată) și nu respingerea acțiunilor civile, cum era corect; e) prima instanță nu a făcut o analiză a mijloacelor de probă administrate în cauză, limitându-se la enumerarea unora dintre ele; iar cât privește martorii audiați nici măcar nu au fost enumerați; f) în considerentele sentinței apelate prima instanță a făcut mai multe aprecieri de ordin general referitoare la sistemul judiciar și la rolul justiției, care nu trebuie să se regăsească într-o hotărâre judecătorească, ci, mai degrabă, într-un articol de presă sau într-un studiu; g) cu privire la una dintre infracțiuni temeiul juridic al achitării este greșit; h) greșit s-a dispus obligarea părților vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și la plata de cheltuieli de judecată către inculpați.

Având însă în vedere toate aceste erori (care nu pot determina o trimitere a cauzei spre rejudecare), tribunalul va reține cauza spre rejudecare, mai ales că, în apel, poate realiza, potrivit Codului d e procedură penală, o nouă judecatăpe fond. În plus, lipsurile referitoare la motivarea superficială și/sau inadecvată a sentinței criticate pot însă și vor fi suplinite de către tribunal, prin cele de mai jos.

Dat fiind, pe de o parte, faptul că - după cum s-a arătat - considerentele sentinței apelate sunt lapidare și inconsistente și că mai multe dispoziții ale sentinței apelate sunt greșite și se impun a fi corectate prin desființarea parțială a acesteia și reținerea cauzei spre rejudecare, iar, pe de altă parte, faptul că, în speță, au fost administrate mijloace de probă în etape, în toate fazele procesuale parcurse, tribunalul apreciază că pentru justa soluționare a prezentelor apeluri se impune: a) mai întâi, o prezentare a etapelor procesuale parcurse cu indicarea mijloacelor de probă administrate; b) descrierea situației premisă ce a generat acest dosar, respectiv a situației terenului în litigiu ce a determinat comiterea faptelor deduse judecății și a împrejurărilor în care partea vătămată a fost pusă în posesie pe acest teren; c) descrierea situației de fapt ce urmează a fi reținută, dublată de o analiză a probelor ce vor sta la baza soluționării laturii penale a cauzei, cât și a celor ce vor fi înlăturate; c) analiza motivelor de apel invocate de părți ori luate în considerare din oficiu.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu -M, jud. M, dat în dosarul nr. 571/P/2005 la data de 14.10.2005 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

- -. sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de"furt calificat"prev. și ped. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. "a" Cod penal și"distrugere"prev. și ped. de art. 217 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal;

- sub acuzația săvârșirii infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. "a" Cod penal.

Prin acest act de sesizare a instanței, în sarcina inculpatei -., s-au reținut, în esență, următoarele: a) faptul că la data de 31.05.2005 împreună cu inculpatul și făptuitoarea, ar fi sustras cantitatea de 800 kg de iarbă, cauzând astfel părților vătămate și un prejudiciu în valoare de 200 lei noi; b) faptul că, la aceiași dată de 31.05.2005, împreună făptuitoarea, ar fi distrus recolta de cartofi de pe o suprafață de 8 ari aparținând acelorași părți vătămate, cauzându-le astfel un prejudiciu de 327 lei noi (3.270.000 lei vechi).

În ceea ce-l privește pe inculpatul, prin rechizitoriul sus-menționat, în sarcina sa, s- reținut, în esență, faptul că, la data de 31.05.2005 împreună cu inculpata -. și făptuitoarea, ar fi sustras cantitatea de 800 kg de iarbă, cauzând astfel părților vătămate și un prejudiciu în valoare de 200 lei noi (2.000.000 lei vechi).

Prin același rechizitoriu s-a mai dispus și confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoarea în ceea ce privește infracțiunile de"furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. "a" Cod penal și"distrugere"prev. și ped. de art. 217 alin. 1 Cod penal, pe considerentul că aceasta a acționat fără vinovăție (art. 10 lit. "d" Cod procedură penală), fiind convinsă de cei doi inculpați și de mama acestora, că terenul este al lor, mai ales că ea locuia cu familia acestora doar din toamna anului 2004.

Cauza în care s-a emis acest prim rechizitoriu a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu -M sub nr. 3200/2005 la data de 05.10.2005.

În cauză la udecătoria Sighetu -M, până la reunirea (conexarea) dosarelor, s-au administrat următoarele mijloace de probă: a) au fost audiați, în mod lapidar, inculpata -. ( 113), mandatarul părții vătămate, numitul (114) și martorii R - ( 115), -G ( 116), RG( 117) și ( 118); b) s-au depus o serie de înscrisuri, respectiv: copia titlului de proprietate nr. 52973/3 din 25.10.2005 emis pe numele moștenitoarei, partea vătămată; o adresă cu nr. R/-/14.04.2004 a Postului de Poliție către prin care i se comunica acestuia faptul că inculpatei -. i se adusese la cunoștință, în anul 2004, la sediul poliției, actele pe care acesta le deținea cu privire la un teren (susținere infirmată ulterior totalmente chiar de polițistul ce a întocmit adresa, printr-o declarație dată de acesta în calitate de martor într-o altă cauză - declarație depusă ulterior, la dosar, în copie, de inculpata ); copia acțiunii civile formulate de numita prin care solicita constatarea nulități absolute a titlului de proprietate nr. 52973/3 din 25.10.2005.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu -M, jud. M, dat în dosarul nr. 1097/P/2005 la data de 06.03.2006 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților -. și -, ambii, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de"furt"prev. și ped. de art. 208 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, la datele de 18 și 20.10.2005, ar fi sustras de pe terenul părții vătămate câte 400 kg de mere, în valoare de 400 lei noi.

Cauza în care s-a emis acest de-al doilea rechizitoriu a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu -M sub nr. 837/2006 la data de 06.03.2006.

În această cauză la udecătoria Sighetu -M, până la reunirea (conexarea) dosarelor, s-a procedat doar la audierea inculpaților -. (14) și - ( 15).

Prin încheierea din data de 05.06.2006, Judecătoria Sighetu Ma dispus conexarea (în fapt reunirea) dosarului nr. 837/2006 la dosarul nr. 3200/2005, constatând că între cele două cauze există cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. "d" Cod procedură penală.

După reunirea dosarelor, în cauză, la udecătoria Sighetu M, nu s-au mai administrat alte mijloace de probă.

Prin încheierea nr. 4194/29.06.2006 a - Secția Penală s-a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.3200/2005 la udecătoria Iași, menținându-se toate actele efectuate în dosar.

Prin încheierea din data de 24.07.2006, Judecătoria Sighetu Ma dispus trimiterea întregului dosar nr. 3200/2005 la udecătoria Iași în vederea continuării judecății.

La udecătoria Iași dosarul a fost primit și înregistrat la data de 02.08.2006 sub nr. 17522/2006.

În cauză, Judecătoria Iașia administrat următoarele mijloace de probă: a) i-a audiat pe inculpata -. ( 177) și pe martorii R ( 19), G ( 124), G ( 125), ( 126), ( 213) și (223-224); b) s-au depus numeroase înscrisuri și adrese (titluri de proprietate, declarații, schițe, sentințe și decizii civile, procese-verbale ); c) s-au depus memorii ale inculpatei -..

În fața instanței de apel au fost reaudiați inculpații și -. Inculpatul, legal citat, nu s-a prezentat.

Inculpata a susținut, printre altele, că: a) în anul 1990 primit de la primărie o suprafață de 2547 mp, situată în locul "după magazin", teren care este învecinat la nord cu SC SRL, la sud cu, la este cu, iar vest cu ulița satului, teren pe care l-a folosit în mod continuu; b) nu a fost pusă în posesie pe acest teren și nu are alte acte (de proprietate sau de lat fel), însă acest teren este moștenirea mamei sale; c) în anul 2004, administratorul societății sus-menționate, i-a cerut să elibereze terenul arătându-i o sentință judecătorească și proces-verbal de punere în posesie, dar ea nu a fost de acord să elibereze terenul, pe care a continuat să-l dețină până în prezent, întrucât acesta îi aparține; d) a contestat în justiție titlul de proprietate emis pe numele, obținând anularea acestuia; e) este adevărat că de pe acel teren a strâns iarba și a cules fructele pentru că terenul îi aparținea și familia sa îl lucrase.

Inculpatul - și-a menținut declrațiile anterioare și a precizat că el folosea terenul în discuție împreună cu inculpata, culegând alternativ, de comun acord, fructele și cosind, tot la fel, iarba.

Inculpații au depus la dosarul instanței de control judiciar dovezi ale cheltuielilor de judecată (tichete de tren ), memorii și note de concluzii scrise, la care au atașat o serie de înscrisuri, cea mai mare parte a acestora regăsindu-se deja la dosarul cauzei.

Inculpații (fostă ) -. și sunt frați, ambii fiind copii numitei (audiată în caz ca martor). Făptuitoarea este soția inculpatului. Toți aceștia locuiesc la nr. 317 din satul, comuna, jud.

Numita este descendentă a numiților G - "a " (sau "a lui ") și -., aceasta din urmă fiind născută la data de 26.10.1874 și decedând la 22.04.1962. numitei (mama a doi inculpați), respectiv numiții G - "a " (sau "a lui ") și -. (soți) au cumpărat în anul 1924 printr-un contract de vânzare-cumpărare o suprafață de 12 ari (1200 mp) de la numitul (un frate).

În anul 1950, numita -. a fost deportată de sistemul comunist la Poarta Albă, iar terenul său i-a fost preluat abuziv de regimul de atunci. Când a revenit în localitate, în anul 1955-1957, numita -. a fost nevoită să locuiască într-o casă de-a unei surori de a sa. După preluarea terenului de regimul comunist, aceasta a fost folosit de autoritățile locale.

De comun acord, după anul 1990, moștenitorii numitei -. (în număr de vreo 17) au convenit verbal, cedându-și drepturile, la începutul anilor 1990, ca terenul din intravilanul satului, la care erau îndreptățiți, să rămână în stăpânirea și folosirea doar a trei dintre ei, respectiv: a numitei (mama inculpatei -. ), a mamei inculpatului - (numita ) și a numitei. În anul 1999, inculpata -. (fiica ) și soțul ei, au cumpărat, în baza unui act sub semnătură privată, terenul de la în suprafață de cca. 700.

trei moștenitori, începând cu anul 1991, au folosit efectiv, în mod continuu și public, terenul în discuție (situat în spatele magazinului din centrul satului ) cu acordul verbal al administrației publice locale.

Totodată acești moștenitori au formulat și cereri scrise de reconstituire a dreptului de proprietate, însă autoritățile locale nu le-au eliberat înscrisuri doveditoare ale dreptului lor. Pasivitatea autorităților locale (în special a Comisiei Comunale de Aplicare a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar) a fost dublată și de o anume pasivitate a moștenitorilor numitei -., care - probabil pentru că au folosit efectiv și netulburați suprafața de teren în discuție în intervalul 1991-2003 - nu au insistat în depunerea de diligențe pentru a fi puși formal în posesie și a li se elibera titlu de proprietate ori alte înscrisuri probante.

Așa cum s-a arătat anterior, inculpata -. și numitul (soți) au cumpărat, pe data de 12.07.1999, printr-un act sub semnătură privată ( 197 - dosar Judecătoria Iași ), de la numiții, G și o casă cu grădină situată în satul, la numărul 329 pentru care au dat în schimb un apartament și suma de 10 milioane lei vechi). Din contract nu rezultă suprafața de teren și nici vecinătățile proprietății achiziționate. Din punct de vedere juridic, acest contract nu are nici o valoare (cel puțin în privința terenului), fiind lovit de nulitate absolută întrucât legislația în materie impune, ca o condiție de validitate, faptul ca vânzarea trenurilor să se facă prin act autentic. El va fi însă avut în vedere doar ca înscris pentru stabilirea întinderii terenului de unde s-a pretins sustragerea bunurilor, dar și a vinovăției inculpaților.

Partea vătămată (născută ), s-a născut la data de 09.10.1926, este fiica lui și și locuiește la nr. 114 din satul, comuna, jud. M, fiind căsătorită cu numitul. Numitul este fiul părții vătămate și locuiește în aceiași localitate la nr. 301. El a fost mandatat de către mama sa să o reprezinte în această cauză, printr-o procură specială (autentificată la notar), fiind totodată și cel care îi folosea terenul în discuție, în mod efectiv.

Un alt fiu al părții vătămate (născută ) este numitul, care în perioada 2000-2004 fost primar al comunei, fiind în aceiași perioadă și președintele Comisiei Comunale de Fond Funciar.

În calitate de președinte al Comisiei Comunale de Fond Funciar, se pare că, în anii 2001-2002, numitul a propus Comisiei Județene M pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar validarea reconstituirii dreptului de proprietate în ceea ce privește anumite suprafețe de teren pentru mai mulți cetățeni din sat, inclusiv în ceea ce o privește pe mama sa, partea vătămată (născută ).

Prin hotărârea nr. 394/06.02.2002, Comisia Județeană M pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar a "invalidat suprafețele de teren agricol cuprinse în anexa 20cu cele 3 pozițiideoarece această anexă face obiectul Legii nr. 18/1991 și nu a Legii 1/2000".

Împotriva acestei hotărâri a Comisiei Județene M s-au adresat Judecătoriei Sighetu -M, cu plângere, reclamanții și G, ambii domiciliați în satul la nr. 114.

Prin sentința civilă nr.3725/18.12.2002 a Judecătoriei Sighetu -M (rămasă definitivă și irevocabilă la 13.06.2003 prin revocarea recursului declarat de G, ca urmare a renunțării acestuia la judecată, conform încheierii nr. 585/R a Tribunalului Maramureș - Secția Civilă- a se vedea 15 - dosar urm. penală nr. 1097/P/2005 și 187 - dosar Judecătoria Iași ) s-a admis doar plângerea petentei, s-a anulat "hotărârea nr. 394/06.02.2002 Comisia Județeană M pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, poziția 1 din anexa 20" și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei, cu privire la suprafața de 0,12 ha teren.

În această sentință nu s-au indicat elementele de identificare ale acestei suprafețe, nici vecinătățile și nici măcar dacă este vorba de teren intravilan sau extravilan. În motivarea sentinței, s-a arătat, într-o manieră absolut lapidară, faptul că "suprafața solicitată a aparținut petentei și soțului acesteia, care au dobândit-o prin cumpărare, în anul 1924".

Însă, în anul 1924, numita (partea vătămată din cauză și mama primarului în funcție, la acea dată, ) nici măcar nu era născută. Ea s-a născut abia în anul 1926. În realitate, terenul în discuție aparținuse unei alte, respectiv antecesoarea inculpaților din cauză.

În baza acestei sentințe penale, Primăria Comunei, sub semnătura primarului, a eliberat adeverința nr. 718/10.07.2003 prin care s-a adeverit că numitei (mama sa) i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1200 mp.

Dar, anterior, mai întâi, pe 06.03.2003 ( 17 - dosar de urmărire penală nr. 1097/P/2005, atașat dosarului nr. 837/2006 al Judecătoriei Sighetu -M) numita a fost pusă în posesie pe această suprafață, din intravilan, cu vecinătățile: nord-SC; est -329; sud 327; vest-ulița satului. În procesul-verbal întocmit cu această ocazie nu se indică numărul cadastral (tarlaua, parcela). Se observă că această primă punere în posesie s-a făcut mai înainte ca sentința civilă nr.3725/18.12.2002 a Judecătoriei Sighetu -M să fi rămas irevocabilă.

Ulterior, pe 09.07.2003 (11 - dosar nr. 3200/2005 al Judecătoriei Sighetu -M) se întocmește un nou proces-verbal de punere în posesie (semnat de aceleași persoane) a numitei pentru aceiași suprafață de 1200 mp, din intravilan, dar cu vecinătățile: nord-SC; est -327; sud 327; vest-ulița satului. Nici în acest proces-verbal nu se indică numărul cadastral (tarlaua, parcela). Se observă că s-a modificat una din vecinătăți: cea de la est.

La data de 21.09.2005, partea vătămată s-a adresat cu o cerere către M de a i se elibera titlul de proprietate pentru suprafața de 0,12 ha ( 13- dosar nr. 3200/2005 al Judecătoriei Sighetu -M).

Abia la data de 25.10.2005 s-a eliberat pe numele părții vătămate (în calitate de moștenitoare a numitei ) titlul de proprietate nr. 52973/3 de către Comisa Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor - Din acest titlu ( 80- dosar nr. 3200/2005 al Judecătoriei Sighetu -M), rezultă că este vorba de o suprafață de 1200 mp, în intravilan, cu categoria de folosințăarabil, a căror vecinătăți sunt: nord-SC; est -nr.327; sud nr. 327; vest-ulița satului. Nici în acest titlu nu este indicat numărul cadastral: tarlaua, parcela.

Martora și fiica acesteia, inculpata -. au formulat o plângere penală împotriva primarului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 Cod penal, "fals intelectual" prev. de art. 289 Cod penal, dar și cea prev. de art. 109 din Legea nr. 18/1991, față de acesta dispunându-se însă neînceperea urmăririi penale, soluție menținută și de instanțele judecătorești. De asemenea, acestea, inițial fără o consiliere adecvată din partea unui avocat, au formulat și mai multe acțiuni civile (anumite căi procesuale fiind evident inadecvat alese, raportat la scopul urmărit: de pildă acțiunea posesorie).

Printr-o ultimă acțiune civilă, numita a solicitat a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 52973/3 din 25.10.2005 emis pe numele părții vătămate, precum și a procesului-verbal de punere în posesie din 06.03.2003. Astfel, prin decizia civilă (irevocabilă) nr. 308/R/11.04.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Maramureșa admis recursul reclamantei, a modificat sentința civilă nr. 2986/18.12.2006 a Judecătoriei Sighetu -M și a admis acțiunea reclamantei-recurente în sensul că a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 52973/3 din 25.10.2005 emis pe numele părții vătămate (fostă ), precum și a procesului-verbal de punere în posesie din 06.03.2003.

În considerentele acestei decizii, printre altele, s-a arătat că: a) recurenta a depus cerere de reconstituire pentru terenul de 1200 mp, în timp ce intimata (partea vătămată din cauză) nu a depus o astfel de cerere; b) analiza cărților funciare și a întregii documentații relevă, pe de o parte, că în anul 1924 antecesorii recurentei cumpăraseră terenul de 1200 mp, care a fost înscris în cartea funciară, ulterior fiindu-le confiscat în anul 1950, iar, pe de altă parte, că intimata-pârâtă (partea vătămată din cauză) putea moșteni de la mama sa (care a devenit proprietară în anul 1941) cel mult doar 10 mp, în parcela cu nr. top. 318.

Din adresa nr. 1200/24.07.2006 (a se vedea 193- dosar Judecătoria Iași ) emisă de către Primăria Comunei (semnată de primarul G) și atașată la dosarul Judecătoriei Sighetu M (ce avea ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 52973/3 din 25.10.2005) rezultă că: a) mama părții vătămate, numita nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1200 mp (așa cum greșit s-a menționat în preambulul sentinței civile nr. 3725/18.12.2005 a Judecătoriei Sighetu -) și nici nu putea obiectiv să o facă pentru că decedase încă din anul 1991; b) partea vătămată nu a depus cerere de reconstituire pentru terenul de 1200 mp care să fi fost înregistrată sub nr. 186/02.02.1998 întrucât la acest număr figurează doar cererea fiului acesteia care viza reconstituirea dreptului cu privire la un teren forestier; c) la numerele topo 318 și 316, numita (mama părții vătămate ) figurează în evidențe doar cu o cotă de cca. 10 mp, iar la data preluării terenurilor de stat (naționalizării) terenul în litigiu nu era deținut de ea, ci de a lui Ga O. (antecesoarea inculpaților din cauză); d) la Primăria Comunei nu se găsește dosarul de fond funciar al părții vătămate; e) numita împreună cu alți 16 moștenitori au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, toate fiind înregistrate, însă nici până în prezent acestea nu au fost înaintate comisiei județene; f) "numita este îndreptățită la reconstituire, iar numita a ajuns proprietar doar datorită faptului că fiul ei, la dat respectivă, era primar"; g) "comisia fondului funciar a comis o greșeală propunând atribuirea numerelor topo 316 și 318 numitei (mama primarului de atunci și partea vătămată din cauză - )și nu descendenților lui a. A(adică inculpaților și autorilor lor - ),căreia, în anul 1950, i-a fost preluată abuziv toată proprietatea(adică naționalizată de comuniști - T), printre care și nr. topo 318 și 316, ce erau cuprinse în grădina casei sale cu nr. 290 și 291, acesta fiind atunci trimisă la închisoare".

Aspecte similare, mai rezultă și din adresele nr. 2022/04.12.2006 și nr. 33/04.01.2005 a Primăriei ( 194 și 195- dosar Judecătoria Iași ), precum și din declarația de martor a primarului comunei (în anul 2006), Din aceste adrese, suplimentar, mai rezultă că: a) nici părții vătămate și nici antecesorilor săi, statul nu le-a preluat (naționalizat) nici o suprafață de teren în anii 1950 și prin urmare, nu avea ce anume să i se reconstituie; b) în comuna nu a fost CAP în perioada comunistă, iar cererile de reconstituire a dreptului de proprietate după anii 1990 au vizat, în principiu, doar terenurile forestiere; c) partea vătămată nu a avut formulată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate; abia la datele de 10.12.2002 și 28.03.2003 (după invalidarea de către Comisia Județeană a propunerii de reconstituire pentru suprafața de 12 ari, propunere făcută de comisa locală prin intermediul primarului, fiul părții vătămate), aceasta formulat cereri, care însă nu sunt înregistrate.

Printr-o adresă ( 192 - dosar Jud. I) cu nr. 11571/08.11.2004, Primăria Comunei confirmă faptul că"numita a deținut în perioada 1991-2003 terenul cuprins în nr. topo 316 și 318, situat în locul "după magazin", în centrul civic al loc.".

Analiza coroborată a celor mai sus-expuse (și stabilite pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei: hotărâri judecătorești, procese-verbale, titluri de proprietate, adeverințe adrese, schițe etc.) relevă faptul că, în privința suprafeței de 1200 mp din intravilanul satului de pe care partea vătămată a reclamat că, în anul 2005, inculpații i-au sustras fructele și iarba, iar unul din ei i-a distrus o cultură de cartofi, aceasta nu a fost niciodată îndreptățită aod eține, reușind să intre în posesia acesteia și să obțină acte (inclusiv de proprietate, cu privire la care, ulterior, s-a constat nulitatea absolută) prin folosirea de mijloace dolosive și prin fraudă la lege.

Pe de altă parte, inculpații - ca moștenitori succesivi ai numitelor -. (născută în 1874) și erau îndreptățiți a li se reconstitui dreptul de proprietate (lor sau antecesorilor lor) pentru această suprafață de teren, pe care au stăpânit-o în mod continuu și netulburat din anul 1991 și cel puțin până în anul 2003. Ei au fost permanent convinși că sunt îndrituiți la acest teren. Cu toate acestea, autorii inculpaților, deși au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, o mare perioadă de timp au dat dovadă de o oarecare pasivitate, neinsistând în a obține înscrisuri doveditoare (adeverință, proces-verbal de punere în posesie, titlu de proprietate ) a dreptului lor de la autoritățile competente.

Din alt punct de vedere, este drept că și autoritățile locale (Comisia Locală de Fond Funciar) nu au dat curs cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, tergiversând peste 10 ani acest lucru, ultimul primar al comunei susținând (în mai multe adrese) că aceste cereri, deși figurează ca înregistrate, au dispărut.

În contextul anterior arătat, s-au comis faptele deduse judecății prin cele două rechizitorii. Astfel:

1) Terenul de 1200 mp, pe care partea vătămată (fostă ) a fost pusă în posesie, în anul 2003, este situat, în zona centrală a satului, undeva prin spatele magazinului, zona fiind numită chiar "După Magazin". Pe o parte a acestui teren, în primăvara anului 2005, partea vătămată a cultivat cartofi, pe restul terenului fiind iarbă (fâneață) și pomi fructiferi.

Se impune precizarea faptului că - după cum au declarat martorii și părțile vătămate audiate în cauză - deși scriptic suprafața de teren de 1200 mp figura în acte ca aparținând părții vătămate, în fapt, acest teren era folosit și administrat de fiul ei, partea vătămată.

La data de 02.06.2005, partea vătămată a reclamat la Postul de Poliție din comuna faptul că pe data de 31.05.2005, inculpații -. și împreună cu făptuitoarea i-au sustras iarba (fânul) cosită (la cererea sa de martorul R G) de pe o suprafață de 0,04 ha, iar, în aceiași zi, aceleași persoane i-au distrus toată cultura de cartofi (prin smulgerea plantelor) de pe o suprafață de 0,08 ha.

În aceiași zi de 02.06.2005, s-a întocmit un proces-verbal de constatare la fața locului de către un inginer agronom și de viceprimarul, fără însă ca la dosar să existe în acest sens vreo cerere din partea organelor de cercetare penală. Potrivit acestui proces-verbal s-a constatat că toată cultura de cartofi fusese distrusă prin smulgere în proporție de 100%, paguba estimată fiind de 5.600.000 lei vechi; de asemenea s-a "constatat" că iarba care fusese cosită "a fost dusă la locuința persoanei (persoană care însă nu este indicată) care a smuls și cartofii, fiind într-o cantitate estimativă de 800 kg masă ". Tribunalul nu poate reține acest proces-verbal ca pe un mijloc de probă întrucât: a) nu a fost întocmit de către un organ judiciar ori măcar la solicitarea sa; b) face constatări și trage concluzii fără a indica criterii obiective și fără a preciza sursele; c) este întocmit evident pro-causa, la solicitarea părții vătămate; d) nu rezultă pe ce baze s-a ajuns la concluzia că "iarba a fost dusă la locuința persoanei care a smuls și cartofii"

În realitate, într-adevăr, pe data de 31.05.2005, dimineața, așa cum chiar și inculpata (fostă ) -. a recunoscut, aceasta, împreună cu fratele ei, inculpatul și cumnata sa, făptuitoarea, s-au deplasat pe terenul din punctul "După Magazin", pe care-l considerau al mamei lor, unde, ca urmare a cererii acesteia, au luat iarba cosită și au transportat-o la domiciliu, nu înainte ca ea și făptuitoarea (fără contribuția inculpatului ) să smulgă toate plantele de cartof cultivate pe o parte din teren și să le arunce.

Se impune precizarea că martorul R G, pe data de 30.05.2005, cosise, contra cost, iarba de pe un teren din locul numit "După magazin", la solicitarea părții vătămate, lăsând-o apoi să se usuce.

În cursul urmăririi penale, inculpata -. a arătat ( 29-30) că: a) a făcut acest lucru, la cererea mamei sale; b) că terenul este "al lor"; c) că nu va recunoaște dreptul lui (fiul părții vătămate, cel care, în fapt, folosea efectiv terenul în litigiu) "decât atunci când va avea titlu de proprietate și o va notifica expres să elibereze terenul prin intermediul unui executor judecătoresc"; d) că s-au adresat deja cu numeroase cereri, memorii și plângeri instituțiilor competente și că dacă "cineva va mai îndrăzni să îi mai conturbe în folosință își vor face singuri dreptate". În cursul judecății aceasta a arătat ( 113 - dosar Judecătoria ) că a procedat în maniera mai sus-descrisă întrucât a considerat că în mod abuziv părțile vătămate au cultivat cartofi pe terenul familiei sale, în condițiile în care aceștia nu aveau titlu de proprietate pe acesta.

În cursul urmăririi penale, inculpatul ( 32) a recunoscut că, la cererea mamei sale, a luat iarba de pe terenul în litigiu și a transportat-o la domiciliu. A negat că ar fi distrus cultura de cartofi. Susțineri similare a făcut și soția acestuia, făptuitoarea ( 33), le-a care a precizat că în acest sens "a primit ordin de la soacra sa, care era internată în spital".

Martora a confirmat întocmai aceste susțineri ( 34-35 ), precizând că ea era în spital și că ea le-a solicitat telefonic celor trei "să aducă iarba acasă și să smulgă cartofii", pentru că ea "nu permite nimănui să-i ocupe terenul, fără să aibă titlu de proprietate și fără să fie anunțată prin executorul judecătoresc", iarcopii săi "merg unde-i trimit deoarece stau cu mine și eu îi comand". Aceasta mai arătat că nu poate recunoaște sentința Judecătoriei Sighetu M întrucât este vădit "ilegală", în condițiile în care părții vătămate i-a fost atribuit prin aceasta un teren în baza unui contract de vânzare-cumpărare pe care aceasta l-ar fi încheiat cu 2 ani înainte de a se naște, ceea ce este imposibil.

Faptele săvârșite de cei doi inculpați și de făptuitoarea pe data de 31.05.2005 au fost confirmate și de declarațiile date, în ambele faze procesuale, de martorii (administrator la SC""SRL cu punctul de lucru la nr. 327, lângă terenul litigios), RG( împotriva acestuia numita formulase plângere prealabilă în anul 2004 pentru "tulburare de posesie" în legătură cu același teren, acesta fiind achitat), G (contabil la aceiași societate) și R - (tehnician la aceiași societate). Dintre acești patru martori doar ultimii doi au susținut că au văzut efectiv cele mai sus arătate, primii declarând că au auzit și "știu" aceleași aspecte.

În afară de o serie de înscrisuri depuse de partea vătămată și de inculpata -. (adeverințe, hotărâri judecătorești și altele), organele de urmărire penală nu au mai administrat alte probe în acuzare. Materialul de urmărire penală, nu i-a fost prezentat nici unuia dintre inculpați, care însă au fost citați la Parchet, dar fără a se preciza motivul chemării. Nici unul dintre inculpați nu au invocat însă încălcarea acestui drept procesual.

2) La data de 27.10.2005, partea vătămată a reclamat la Postul de Poliție din comuna faptul că pe data de 18.10.2005, dimineața, inculpata -. împreună că fiul ei (al cărui nume nu a fost indicat) și cu inculpatul - i-au cules și sustras de pe terenul său din punctul denumit "După Magazin" (din care o parte este arabil, iar o parte livadă), toate fructele din cei cca. 20 de meri, transportându-le acasă cu o mașină, împrejurare observată de martorul R Partea vătămată a estimat prejudiciul pretins cauzat la suma de 800.000 lei vechi, reprezentând c/v a cca. 700 kg de mere, cantitate apreciată de acesta ca fiindu-i sustrasă.

Pe data de 03.11.2005 (12 ) s-a întocmit un proces-verbal de constatare la fața locului de către același inginer agronom și de același viceprimar, fără însă să existe, în acest sens, vreo cerere din partea organelor de cercetare penală. Potrivit acestui proces-verbal s-a constatat că pe terenul respectiv se află 30 de pomi fructiferi (meri) de pe care "d-na a strâns recolta, estimată la 800 kg de mere la un preț de vânzare de 10.000 lei/kg, rezultând o valoare de 800.000 lei vechi". Tribunalul nu poate reține acest proces-verbal ca pe un mijloc de probă întrucât: a) nu a fost întocmit de către un organ judiciar ori măcar la solicitarea sa; b) face constatări și trage concluzii fără a indica criterii obiective (de calcul și nu numai) și fără a preciza sursele; c) este întocmit evidentpro-causa, la solicitarea părții vătămate, unul dintre "agenții constatatori" fiind, se pare, fratele părții vătămate"; d) nu se indică pe ce bază s-a concluzionat că " a strâns recolta" și nu alte persoane.

În realitate, într-adevăr, pe data de 18.10.2005 și respectiv, pe 20.10.2005, dimineața, așa cum chiar și inculpații au recunoscut, mai întâi (fostă ) -. și peste două zile, inculpatul -, s-au deplasat pe terenul din punctul "După Magazin", pe care-l considerau al lor (mai exact moștenirea familiei lor, respectiv a autorilor lor), de unde, au cules merele din mai mulți pomi (fiecare câte J), pe care apoi le-au transportat la domiciliile lor cu o mașină și, respectiv o căruță.

În cursul urmăririi penale, inculpata -. a arătat ( 6-7) că: a) ea și mama sa folosesc terenul în discuție, în mod continuu din anul 1991, împreună cu numita, culegând prin rotație și înțelegere fructele (respectiv iarba și merele); b) pe 18.10.2005 ea a cules 11 saci cu mere, iar inculpatul - -20 de saci cu mere; c) "nu se lasă de teren" decât atunci când partea vătămată va avea titlu de proprietate și o va notifica expres să elibereze terenul prin intermediul unui executor judecătoresc. În cursul judecății, inculpata a susținut că a cules cca. 8 saci de mere a câte 30 kg fiecare de pe un teren despre care consideră că este al mamei sale.

În cursul urmăririi penale, inculpatul - ( 8-9) a recunoscut că a cules J din merele de pe terenul respectiv, dar pe data de 20.10.2005, transportându-le acasă cu o căruță, precizând că el nu a avut cunoștință că terenul este al părții vătămate, nefiind informat de nimeni în acest sens. A mai arătat că cealaltă J din mere a fost culeasă de inculpata -. cu câteva zile înainte. În cursul judecății, inculpatul a susținut că a cules cca. 200- 300 kg de mere și a reiterat faptul că nu știa că partea vătămată ar fi obținut acte pentru acel teren.

Faptele comise de inculpați au fost confirmate de același martor RGc are a susținut că pe data de 18.10.2005 se afla la sediul SC ""SRL de unde a văzut-o pe inculpata -. culegând mere din pomii plantați pe terenul părții vătămate și transportându-le acasă cu mașina, după două zile, pe 20.10.2005, văzându-l pe inculpatul - culegând restul merelor din aceiași locație, pe care le-a transportat acasă cu o căruță.

Singura inadvertență din depoziția inculpatei -. vizează faptul că ar fi comis fapta împreună și în aceiași zi cu celălalt inculpat, împrejurare ce nu a fost însă confirmată de probe și, mai ales, de declarațiile inculpatului - și ale martorului R

În afară de o serie de înscrisuri depuse de partea vătămată (adeverințe, hotărâri judecătorești și altele), organele de urmărire penală nu au mai administrat alte probe în acuzare. Materialul de urmărire penală, i-a fost prezentat doar inculpatei -., nu și celuilalt inculpat, care însă a fost citat o singură dată, fără a se preciza motivul chemării. Inculpatul - nu a invocat însă încălcarea acestui drept procesual.

În cursul cercetării judecătorești, la solicitarea părții vătămate, Judecătoria Iașil -a audiat ca martor pe numitul, lucrător de poliție la Postul de Poliție. Acesta a susținut că: a) personal s-a ocupat de cercetarea faptei inculpaților de sustragere a cca. 400 kg de mere, ce i-a fost reclamată verbal de către partea vătămată; b) acesta din urmă l-a sesizat chiar atunci când "a fost scuturat primul măr de către inculpata ", el deplasându-se cu partea vătămată imediat la fața locului unde a văzut-o pe inculpată culegând mere; c) i-a spus acesteia să se oprească, dar ea i-a răspuns că terenul îi aparține; d) înaintea punerii în posesie a părții vătămate pe acel teren, partea arabilă a fost folosită de fostul șef de post, iar livada de către inculpata; e) în anul 2004, între partea vătămată și șeful postului de poliție s-a încheiat un contract de arendă cu privire la terenul arabil.

Depoziția în calitate de martor acestui lucrător de poliție (același care în cauză a întocmit referatul de urmărire penală) nu poate fi acceptată de tribunal ca mijloc de probă. Acuzatorul nu poate fi martor. În referatul întocmit de acest polițist, nu se face referire la nici o constatare personală a comiterii faptei. Nici în dosarul de urmărire penală nu se regăsește vreun proces-verbal de constatare a faptei ori de cercetare la fața locului. Dacă ar fi fost așa, polițistul avea obligația legală și procedurală de a încheia un proces-verbal de constatatore (evident cu respectarea normelor procedurale), doar acesta putând constitui mijloc de probă. Mai, el avea obligația legală de a interveni și de a stopa comiterea pretinsei fapte penale.

de către Judecătoria Iași ( 177), inculpata -. și-a completat declarațiile anterioare,susținând, printre altele, că: a) în punctul "După Magazin", familia și rudele sale sunt îndreptățite și dețin o suprafață totală de cca. 2457 mp; b) această suprafață a fost moștenită de un număr de 17 persoane, dar, în timp, acestea s-au înțeles între ele, cedându-și drepturile, astfel încât dintre acestea doar trei persoane au rămas să stăpânească și să folosească această suprafață: numita (mama sa), mama inculpatului - (numita ) și; b) în anul 1998, ea și soțul ei, au cumpărat terenul de la în suprafață de 700 mp; d) a recunoscut însușirea ierbii, smulgerea tulpinilor de cartofi și culegerea merelor; e) a susținut că deși a cules merele, în timp ce căuta un mijloc de transport, saci cu mere i-au fost, de fapt, luați de numitul R G, care a amenințat că o; f) după anul 1998 până în anul 2005 ea a stăpânit efectiv terenul, construind chiar și un gard (existența acestui a fost confirmată de unii martori și de copia unui proces-verbal întocmit anterior pe 06.03.2003 - 241 - dosar judecătorie); h) suprafața de 1200 mp este înscrisă în titlul părții vătămate ca fiind arabil,când, în realitate, acest teren are categoria de folosință fâneață și livadă; i) ea a luat merele de pe cei 1200 mp cu iarbă și meri.

La solicitarea acestei inculpate au fost audiați de Judecătoria Iași martorii G (locuia cu chirie la inculpată), G (primar) (locuiește la o distanță de două case de terenul în litigiu) și (mama inculpatei) care au confirmat apărările acesteia privitoare la îndreptățirea acesteia, dar, mai ales, a antecesorilor săi la terenul litigios, precum și faptul folosirii terenului, în mod continuu, din anii 1991 până la nivelul anilor 2004-2005.

Ceea ce surprinde în declarația martorei, administrator la SC ""SRL, este faptul că aceasta a arătat că, în spatele punctului de lucru al societății, se află un teren ce aparține părții vătămate (fostă ), iar cu privire la o parte din aceasta, în anul 2003, făcut un contract cu partea vătămată prin care i se permitea să depoziteze materiale de construcții (parte de teren ce o folosește și în prezent în același scop). Restul terenului a fost dat în folosință în anul 2004 numitului, iar în anul 2005, fiului acesteia, partea vătămată, care a cultivat cartofi.

Declarația acestei martore, dar și conținutul celor două procese-verbale succesive de punere în posesie a părții vătămate (fostă ) și a titlului emis pe numele acesteia, precum și schița terenurilor din zonă, ridică o serie de întrebări esențiale:

care este, în fapt, suprafața de teren deținută/folosită de părțile vătămate în acea locație? este cea din spatele magazinului, cea din grădina Postului de Poliție, cea din spatele SC ""SRL sau alta? este aceasta doar de 1200 mp sau este mai mare, în condițiile în care o parte este folosită ca depozit de materiale? sau nu cumva suprafețele pe care erau cultivați cartofi și cea cu iarbă sunt, în realitate, mai mici decât 0,08 ha și, respectiv, 0,04 ha? pe ce suprafață a fost pusă efectiv în posesie partea vătămată, respectiv în ce parcelă și cu care vecinătăți? de pe ce suprafață exact s-au cules (sustras) fructele, de pe ce suprafață s-a luat fânul și de pe ce suprafață s-au smuls cartofii? de pe cea pe care partea vătămată a fost pusă în posesie sau de pe cea pe care inculpata -. o "cumpărase" prin act sub semnătură privată în anul 1999 și care, se pare, că e învecinată cu cea în litigiu?

La aceste întrebări ar fi trebuit să ofere răspunsuri clare și indubitabile

acuzarea, încă din cursul urmăririi penale prin efectuarea unor cercetări la fața locului și prin stabilirea clară a limitelor terenului în discuție. Or, o asemenea o asemenea cercetare nu s-a făcut în nici unul din cele două dosare de urmărire penală, deși, în condițiile în care inculpații au susținut că terenul este al lor, contestând dreptul părții vătămate, ar fi fost necesar.

Mai mult, dacă se analizează planul de situație (schița) întocmită de un inginer de la. se observă că: a) în spatele Poliției și a Cultural figurează inculpata cu mențiunea "folosință -2543 mp", iar în continuare numitul - 314 cu 750 mp; b) în continuare, lângă Căminul Cultural și Poliție, pe aceiași parte, se află "magazinul universal, în spatele căruia se află proprietatea numitului cu 1157 mp. Analiza acestui plan de situație și a vecinătăților înscrise pe titlul eliberat părții vătămate nu concordă și nu poate conduce la identificarea indubitabilă a terenului pe care această parte a fost pusă în posesie și de pe care pretinde că i s-au sustras bunuri.

La dosar s-a depus și copia unui proces-verbal întocmit la data de 06.03.2003, într-o altă cauză penală (în care partea vătămată este ), prin care s-a identificat suprafața de teren atribuită numitei prin procesul-verbal de punere în posesie întocmit la aceiași dată. Deși acest proces-verbal de identificare este însoțit de o schiță nici din aceasta nu rezultă clar care este terenul pe care partea vătămată a fost pusă în posesie și care sunt limitele lui (care, de altfel, nici nu au fost indicate). Mai mult, ulterior datei de 06.03.2003, la data de 09.07.2003 s-a întocmit un nou proces-verbal de punere în posesie în care una din vecinătăți a fost modificată. Toate aceste elemente conduc la concluzia principală că, în cauză, nu s-a probat dincolo, de orice dubiu, că terenul de pe care s-au cules merele și de pe care s-a luat iarba este același cu cel pe care partea vătămată a fost pusă în posesi, mai ales că în titlul de proprietate (care a fost emis după comiterea faptelor)se precizează expres că suprafața de 1200 mp face parte din categoria arabil și nu fâneață și nici livadă. În aceste condiții nu se poate susține că inculpații ar fi sustras bunuri ale altuia, respectiv ale părților vătămate. Lipsește deci unul din elementele constitutive esențiale ale infracțiunilor de "furt" și "furt calificat". Pe de altă parte, merele și iarba erau fructe (în sensul legii civile) naturale, nefiind obținute prin contribuția părților vătămate.

În același timp, raportat la toate cele mai sus-expuse, tribunalul apreciază că inculpații au acționat constant cu credința că terenul de pe care au cules fructele și au luat iarba le aparține și că, prin manopere dolosive și cu complicitatea unora din autoritățile locale, partea vătămată fusese pusă în posesie în mod fraudulos. Mai mult, unul dintre ei, nici nu știa că partea vătămată fuseseră puse în posesie (sau cel puțin nici o probă nu indică contrariul). Prin urmare, inculpații au acționat crezând constant că o fac "cu drept", respectiv că sunt îndreptățiți și că terenul aparține antecesorilor lor. Ca atare, nu se poate susține că inculpații ar fi luat acele bunuri cu forma de vinovăție cerută de lege. Nu sunt deci întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de "furt" și "furt calificat" nici sub aspectul laturii subiective.

Prin urmare, în ceea ce privește infracțiunile de "furt" și "furt calificat" se impunea achitarea inculpaților, în temeiul art. 10 lit. "d" Cod procedură penală. Prima instanță trebuia însă să precizeze exact infracțiunile pentru care s-a dispus achitarea fiecărui inculpat întrucât unii au fost trimiși în judecată pentru anumite infracțiuni, iar alții pentru altele. Sub acest prim aspect, invocat din oficiu, apelul Parchetului este fondat.

Raportat la toate cele anterior arătate, motivele de apel ale Pachetului și ale părților vătămate în legătură cu infracțiunile de "furt" și "furt calificat", precum și cu situația de fapt ce s-ar putea circumscrise acestora, sunt nefondate. Astfel, aceste motive sunt nefondate și pentru că: a) nu s-a probat indubitabil că terenul de pe care inculpații au luat bunurile era în posesia părții vătămate și nu s-au stabilit limitele acestuia; b) "situația incertă" a terenului în discuție, dublată de folosirea terenului în mod continuu și netulburat timp de peste 10 ani, coroborate cu modalitatea frauduloasă în care partea vătămată a obținut acte cu privire la această suprafață, relevă credința inculpaților că au acționat"cu drept" și deci lipsa vinovăției penale a acestora; c) este adevărat că la momentul comiterii faptelor inculpații nu aveau acte doveditoare ale drepturilor lor sau a antecesorilor lor, precum și faptul că "legea penală apară posesia legitimă împotriva oricui", însă tot la fel de adevărat este că legea penală nu apară "drepturile" obținute prin fraudă la lege și prin mijloace dolosive, care nu mai pot astfel să fie considerate "legitime"; d) la momentul comiterii faptelor părții vătămate nu-i fusese eliberat titlu de proprietate, iar punerea sa în posesie fusese făcută formal, fără încunoștințarea acestora, pe o suprafață care nici la acest moment nu poate fi identificată cu siguranță, în lipsa indicării numărului topografic (respectiv a tararalei și a parcelei).

În ceea ce privește infracțiunea de "distrugere" pentru care inculpata -. a fost trimisă în judecată, tribunalul reține însă că fapta există și că, în mod greșit, nu se poate dispune achitarea acesteia pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și mai exact lipsa vinovăției. Chiar declarațiile acesteia, date în cauză, sunt edificatoare în acest sens. Ea a arătat expres că a avut reprezentarea faptelor sale. Acțiunea sa de smulgere a întregii culturi de cartofi nu are o justificare plauzibilă. În plus, se pare că această cultură fusese înființată de partea vătămată pe suprafața de teren arabil care ulterior a fost înscrisă în titlul său de proprietate, anulat, ce-i drept, ulterior. Acțiunea inculpatei a fost săvârșită evident cu vinovăție și apare ca fiind excesivă, nimănui nefiindu-i permis să-și facă singur dreptate.

Dacă în cazul ierbii și a merelor acestea erau fructe naturale și nu fuseseră "cultivate" de părțile vătămate, aflându-se și pe un teren a cărui folosință era "livadă și/sau fâneață" (și nu arabil) și cu privire la care nu s-a probat indubitabil că partea vătămată a fost pusă efectiv în posesie, în cazul culturii de cartofi aceasta fusese înființată efectiv de către partea vătămată (îiaparțineadeci - chiar și în ipoteza în care fusese înființată pe terenul altuia, în mod abuziv, situație în care titularul, în virtutea dreptului la accesiune poate reține cultura, cu obligația despăgubirii, dacă proprietarul culturii nu a fost de rea-credință) pe un terenarabil(din categoria aceluia pe care fusese pusă în posesie mama sa). În cazul în care considera că respectiva cultură fusese înființată abuziv pe terenul la care ea ar fi fost îndrituită, conduita firească obliga inculpata să-i solicite părții vătămate să-și ridice cultura și să o despăgubească, dar nu să acționeze în maniera în care a făcut-

Cu toate acestea, tribunalul apreciază că, în speță, această faptă comisă de inculpata -. nu întrunește toate cele 3 trăsături esențiale ale unei infracțiuni. Mai exact, fapta comisă de inculpatănuprezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Într-adevăr, fapta inculpatei de smulgere a culturii de cartofi, prin conținutul său concret, a adus o atingereminimăvalorilor sociale apărate de legea penală și, prin urmare, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Astfel, deși, în speță, este cert că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, totuși periculozitatea socială a acesteia trebuie apreciată în legătură cu aspecte și împrejurări intrinseci și extrinseci faptei și condițiilor ei de săvârșire, a modului și mijloacelor de comitere, a urmărilor efectiv produse, a cauzelor ce au generat-o, a mobilului urmărit,a prejudiciului cauzat(unul neprobat, dar oricumunul modic), elemente care, analizate coroborat, relevă că fapta expusă mai susnu prezintă o periculozitate socială intensă. În cauză, raportat la criteriile prevăzute de art. 18¹, alin. 2 Cod penal, pentru stabilirea gradului de pericol social al unei fapte, se constată că fapta comisă de inculpată a fost una minoră și izolată, nereprezentând altceva decât o reacție nepotrivită la modalitatea dolosivă în care partea vătămată obținuse cel puțin discutabil punerea în posesie pe acea suprafață de teren, manifestată în condiții de surescitare, la solicitarea unei alte persoane (mama sa ) și pe fondul unei lipse de reacție a autorităților competente în clarificarea situației juridice a terenului litigios.

Prin urmare, raportat la cele mai sus arătate, cât și la persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, tribunalul apreciază că se impune achitarea acesteia pentru infracțiunea de "distrugere" prev. și ped. de art. 217 alin. 1 Cod penal, în temeiul art. 10 lit.¹Cod procedură penală cu referire la art. 18¹Cod penal, urmată de aplicarea unei sancțiuni administrative.

Evident că achitarea pentru această infracțiune implică automat și obligarea inculpatei la plata unei părți din cheltuielile judiciare avansate de către stat, la fond, conform art. 192 alin. 1, pct. 1, lit. "d" Cod procedură penală.

Din perspectiva aspectelor anterior arătate, se reține că sunt fondate, în parte, apelurile declarate, în latura penală, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și de către părțile vătămate și .

În ceea ce priveștelatura civilă a cauzei, tribunalul reține că soluția primei instanțe de "respingere a cererilor de constituire ca părți civile", cu o motivare pe fond (oricum inadecvată) este una greșită și nelegală. Astfel, în cauză ambele părți vătămate s-au constituit părți civile în mod corect încă din cursul urmăririi penale, deci înainte de citirea actului de sesizare, adică în termenul legal. Nu există alte elemente care să fi atras respingerea cererilor de constituire de parte civilă, acest lucru fiind posibil doar dacă partea care cere nu are calitatea procesuală ori dacă cererea de constituire ca parte civilă a fost tardiv formulată, ceea ce nu e cazul. Prin urmare, soluția corectă era de respingere a acțiunilor civile formulate de părțile civile, ca nefondate.

Astfel, mai întâi, tribunalul constată că în cazul nici uneia din faptele reclamate de părțile vătămate (care există - contrar celor reținute de prima instanță) nu s-a probat, în nici un fel, prejudiciul pretins cauzat. Procesele-verbale de evaluare făcute în cursul urmăririi penale nu pot fi luate în considerare pentru argumentele expuse detaliat mai sus. În al doilea rând, în ceea ce privește merele și iarba nu s-a probat indubitabil că acestea aparțineau părților vătămate și că erau de pe terenul la care acestea erau, la acel moment, îndreptățite. În al treilea rând, tot în privința acestor bunuri, după cum s-a arătat, inculpații au acționat fără vinovăție.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat, tribunalul reține că, în mod greșit, prima instanță a dispus obligarea păreților vătămate la plata acestora. Este adevărat că inculpați au fost și vor fi achitați și că acțiunile lor civile au fost și vor fi respinse, dar cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză nu au fost determinate de părțile vătămate, chiar dacă ele au formulat plângeri penale, ci, în opinia tribunalului, de către acuzare (parchet) care a dispus trimiterea inculpaților în judecată în baza unor urmăriri penale superficiale și incomplete, fără verificarea apărărilor inculpaților și fără măcar o cercetare la fața locului. Ca atare, tribunalul apreciază că - în afara de cheltuielile judiciare derivând din trimiterea inculpatei în judecată în ceea ce privește infracțiunea de "distrugere" - toate celelalte cheltuieli avansate de stat trebuie să rămână în sarcina acestuia.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată avansate la fond de inculpați, tribunalul apreciază, din aceleași considerente, că în mod greșit au fost obligate părțile vătămate să le plătească în favoarea inculpaților (se observă că prima instanță, nu a individualizat cât trebuia să plătească fiecare inculpat, deși era obligatoriu). Astfel, nu este culpa părților vătămate că inculpații (care au fost achitați) au fost trimiși în judecată. Nu părțile vătămate i-au trimis pe inculpați în judecată, ci Parchetul.

Față de cele expuse mai sus, tribunalul, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală, urmează să admită apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și de către părțile vătămate și împotriva sentinței penale nr. 2076/12.07.2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, sentință pe care o va desființa în parte, în latura penală, în sensul: a) precizării infracțiunilor pentru care s-a dispus achitarea fiecărui inculpat; b) schimbării temeiului achitării în ceea ce privește infracțiunea de "distrugere", prev. și ped. de art. 217 al. 1 Cod penal; c) înlocuirii dispoziției de respingere a cererilor de constituire ca parte civilă cu dispoziția de respingere a acțiunilor civile; d) înlăturării dispozițiilor de obligare a părților vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat și e) obligării inculpatei la plata unei părți a cheltuielilor avansate de către stat, restul acestora urmând a fi lăsate în sarcina statului.

Reținând cauza și rejudecând-o, în limitele menționate, tribunalul va dispune:

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.¹Cod procedură penală cu referire la art. 18¹Cod penal, va fi achitată inculpata (fostă ), în ceea ce privește infracțiunea de "distrugere", prev. și ped. de art. 217 al. 1 Cod penal (faptă comisă la data de 31.05.2005).

În baza disp. art. 18¹al. 3 cu referire la art. 91 lit. "c" Cod penal se va aplica inculpatei o amendă administrativă de 300 lei RON, orientată spre limita minimă prevăzută de lege.

În baza disp. art. 192 al. 1, pct. 1, lit. "d" Cod procedură penală va fi obligată inculpata la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

De asemenea, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, va fi achitată inculpata, în ceea ce privește infracțiunile de: a)"furt calificat", prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a Cod penal (faptă comisă la data de 31.05.2005) și b) "furt", prev. și ped. de art. 208 al. 1 Cod penal (faptă comisă la data de 18.10.2005).

Totodată, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, va fi achitat inculpatul, în ceea ce privește infracțiunea de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a Cod penal (faptă comisă la data de 31.05.2005).

Tot, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, va fi achitat și inculpatul -, în ceea ce privește infracțiunea de " furt" prev. și ped. de art. 208 al. 1 Cod penal (faptă comisă la data de 20.10.2005).

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în temeiul disp. art. 14 rap. la art. 346 al. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 998-999 Cod civil, tribunalul va respinge, ca nefondate, acțiunile civile formulate de către părțile civile și - prin procurator.

În baza disp. art. 192 al. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea la fond a cauzei (altele decât cele la plata cărora va fi obligată inculpata ), precum și cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor procurorului și ale părților vătămate vor fi lăsate în sarcina statului.

Vor fi respinge cererile formulate atât de către inculpați cât și de către părțile vătămate și civile de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea la fond a cauzei. Așa cum s-a arătat nu este culpa părților vătămate că inculpații au fost trimiși în judecată. De asemenea, în condițiile în care inculpații au fost și vor fi achitați, iar acțiunile civile au fost și vor fi respinse, cererile părților vătămate de acordare de cheltuieli de judecată nu sunt fondate.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În ceea ce privește apelurile declarate de către de inculpații, și, împotriva aceleiași sentințe penale, tribunalul, în baza art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, le va respinge ca nefondate. Nu se impune și nu se impune obligarea părților vătămate la plata de cheltuieli de judecată către inculpați, pentru considerentele mai sus-expuse (nu ele au dispus trimiterea în judecată a acestora).

Întrucât li se vor respinge apelurile ca nefondate, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală se va dispune obligarea fiecărui inculpat la plata a câte 130 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de aceștia, în acestea fiind inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, ce vor fi avansate inițial către Baroul d e Avocați I din fondurile speciale ale Misterului de Justiție.

Vor fi respinse cererile formulate atât de către inculpați cât și de către părțile vătămate și civile de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea apelurilor de față. Cererile inculpaților nu sunt fondate pentru că apelurile lor vor fi respinse, după cum nici cele ale părților vătămate nu sunt fondate în condițiile în care, deși se vor admite, în parte, apelurile lor, inculpații vor rămâne achitați (chiar dacă una în baza unul alt temei juridic), iar acțiunile lor civile vor fi respinse pe fond. În plus, părțile vătămate și civile nici măcar nu și-au probat cheltuielile de judecată efectuate în apel.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 al. 1 Cod procedură penală au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel inculpații, și -, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursurilor inculpații solicită achitarea pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și obligarea părților vătămate la plata cheltuielilor de judecată.

Inculpații -recurenți arată că ei sunt proprietarii terenului și de aceea nu poate exista infracțiunea de furt sau de distrugere.

Se arată că instanța nu a ținut cont de actele depuse la dosar din care rezultă că terenul în discuție a fost în folosința neîntreruptă a inculpaților recurenți din anul 1990 și până în prezent.

Inculpații arată că-s nemulțumiți de faptul că deși au fost achitați au fost amendați cu 300 lei pentru că n-au lăsat-o pe mama primarului să pună cartofi în grădina lor și au fost obligați și la plata cheltuielilor judiciare întrucât nu ei au declanșat procesul.

Recurenții solicită obligarea părților vătămate la plata de cheltuieli judiciare în cuantum de 50.000 lei și de daune morale pentru acuzațiile aduse.

Examinând recursurile declarate în raport de criticile formulate și cu decizia dată în cauză, Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților sub aspectul laturii obiective și a laturii subiective și a dispus achitarea acestora, conform art. 11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "d" Cod procedură penală, respectiv: - inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1 -209 al. 1 lit. "a" Cod penal (fapta din 31.05.2005) și furt prev. de art. 208 al. 1 Cod penal (fapta din 18.10.2005); - inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev, de art. 208 al. 1 -209 al. 1 lit. "a" Cod penal (fapta din 31.05.2005): - inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 208 al. 1 Cod penal (faptă din 20.10.2005).

Coroborând materialul probator administrat, instanța de apel a reținut în mod corect că inculpata a comis la data de 31.05.2005, o infracțiune de distrugere prev. de art. 217 al. 1 Cod penal în dauna părții vătămate și însă prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege această faptă este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, față de modul și împrejurările în care a fost săvârșită fapta și urmarea produsă, dispunând achitarea inculpatei, conform art. 11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "¹" Cod procedură penală cu referire la art. 18 ind. 1 Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 300 lei.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cu modificările și completările făcute de instanța de apel este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.

În dimineața zilei de 31.05.2005, inculpata (fostă ) -. împreună cu fratele ei, inculpatul și cumnata sa s-au deplasat la terenul în suprafață de 1200. aflat în posesia părților vătămate, situat în punctul "După Magazin" din satul, județul M, pe care-l considerau proprietatea mamei lor și, ca urmare a cererii acesteia, au luat iarba cosită cu o zi înainte de martorul R G și au transportat-o la domiciliul lor.

În aceeași zi, inculpata -. a smuls toate plantele de cartof de pe terenul respectiv și le-a aruncat, cultura de cartof fiind înființată de partea vătămată în primăvara acelui an.

La data de 18.10.2005 inculpata -. a mers la terenul în discuție din punctul "După Magazin" pe care-l considera moștenirea familiei și a cules merele din mai mulți pomi, pe care apoi le-a transportat la domiciliu cu o mașină.

La data de 20.10.2005 inculpatul - a cules de pe același teren, merele din mai mulți pomi și apoi le-a transportat la domiciliu, cu o căruță.

Coroborând probele administrate instanța de fond și de apel au ajuns la concluzia justă că faptele de furt calificat din 31.05.2005 reținute în sarcina inculpaților și și cele de furt din data de 18.10.2005 și respectiv 20.10.2005 reținute în sarcina inculpaților și -, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor respective atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective. Astfel, există dubiu cu privire la terenul de pe care s-au cules merele și s-a luat iarba în ce privește cine exercită posesia iar din titlu de proprietate eliberat părții vătămate (anulat ulterior) rezultă că terenul în suprafață de 1200. reconstituit face parte din categoria arabil și nu fâneață sau livadă. Pe de altă parte s-a reținut temeinic că inculpații, - și nu au acționat cu intenție, având permanent credința că terenul le aparține și partea vătămată a obținut posesia și apoi proprietatea, prin mijloace dolosive.

Coroborând materialul probator administrat în cauză instanța de apel a ajuns la concluzia justă că fapta de distrugere există, a fost comisă de inculpata și s-a reținut în mod corect vinovăția acesteia în săvârșirea faptei.

Astfel, inculpata a distrus, prin smulgere cultura de cartofi înființată de partea vătămată în primăvara anului 2005, fără a avea o justificare plauzibilă, nimănui nefiindu-i permis să-și facă singur dreptate, chiar dacă se consideră proprietara terenului, ea având posibilitatea să acționeze altfel.

Față de temeiul de drept al achitării în mod corect instanța de apel a obligat inculpații, - și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, respingând cererile lor de obligare a părților vătămate la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel.

Constatând din examinarea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și, împotriva deciziei penale nr. 94/25.02.2008 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate inculpații, și, împotriva Deciziei penale nr. 94/25.02.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

06.02.2009

Tribunalul Iași:

- -

-

Președinte:Otilia Susanu
Judecători:Otilia Susanu, Mihaela Chirilă, Aurel Dublea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Iasi Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Iasi Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 52/2009. Curtea de Apel Iasi