Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 618/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 618
Ședința publică din data de 14 iulie 2008
PREȘEDINTE: Ion Stelian
JUDECĂTORI: Ion Stelian, Ștefan Fieraru Vasile Mărăcineanu
- - -
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenții, fiul lui - și, născut la 17.09.1984 și, fiul lui și, născut la 24.08.1987, ambii deținuți în Penitenciarul Ploiești, împotriva deciziei penale nr.124 din 13 mai 2008 Tribunalului Prahova și sentinței penale nr.72 din 19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina prin care în baza disp. art.208-209 al.1 lit.a,g,i cod penal, cu aplic. art.41 al.2, a art.37 lit.a, s-a dispus condamnarea inculpatului -, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (faptă din 11.11. - 12.11.2007).
În temeiul disp. art.83 s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.326/10.07.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina care a fost alăturată sentinței apelate, inculpatul având de executat 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 a fost condamnat inculpatul -, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de briceag într-un loc public.
În temeiul disp. art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b s-au contopit pedepsele, aplicând inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
În temeiul art.71 al.2 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b cod penal.
Prin aceeași sentință, în temeiul disp. art. 208-209 al.1 lit.a,g,i cod penal, cu aplic. art.41 al.2, a art.37 lit.a, s-a dispus condamnarea inculpatului, la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (faptă din 11.11. - 12.11.2007).
În temeiul disp. art.61 al.1 s-a revocat suspendarea condiționată pentru restul de 515 zile neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.258/12.04.2005 pronunțată de Judecătoria Câmpina care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin sentința apelată, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare.
În temeiul art.71 al.2 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b cod penal.
În temeiul art.350 pr. s-a menținut arestarea preventivă a fiecărui inculpat, iar în conformitate cu disp. art.88 s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia, durata reținerii și arestării preventive de la 14.11.2007, respectiv 15.11.2007, la zi.
În temeiul disp. art.346 al.1 pr. rap. la art.14 al.3 lit.a pr. s-a constatat parțial acoperit prin restituire prejudiciul în cuantum de 5000 lei cauzat părții vătămate - și s-a luat act că acesta nu a formulat pretenții civile pentru diferența de prejudiciu în valoare de 4500 lei neacoperit și că părțile vătămate și nu au formulat pretenții civile pentru prejudiciul în valoare de 1500 lei, respectiv 100 lei nerecuperate.
În temeiul disp. art.118 lit.e s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat, în folosul statului, sumele de 21 lei, 70 lei dobândite prin săvârșirea infracțiunii.
În temeiul disp. art.118 lit.e s-a dispus confiscarea de la inculpatul - în folosul statului, instrumentul folosit la săvârșirea infracțiunii prev. de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 aflată la Camera de Corpuri delicte a Poliției mun.Câmpina.
În temeiul disp. art.191 al.1 a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de 450 lei cheltuieli judiciare din care 250 lei onorariu apărător din oficiu, au fost avansați de Ministerul Justiției prin decontare de Serviciul contabilitate Tribunalul Prahova, către Baroul Prahova.
La apelul nominal făcut in ședință publică au răspuns recurenții inculpați și -, personal și aflați în stare de deținere și asistați din oficiu de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 4767/2008 eliberată de Baroul Prahova, fila 21 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care;
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurenții inculpați și având cuvântul, arată că aceștia înțeleg să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. deciziei penale nr.124 din 13 mai 2008 Tribunalului Prahova și sentinței penale nr.72 din 19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina.
Recurentul inculpat, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea recursului.
Recurentul inculpat, -, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii in sensul de a se lua act că recurentul condamnat înțelege sa-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 276 din 27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea recursului.
Recurentul inculpat, -, având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului penal de fată:
Prin sentința penală nr.72 din 19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina prin care în baza disp. art.208-209 al.1 lit.a,g,i cod penal, cu aplic. art.41 al.2, a art.37 lit.a, s-a dispus condamnarea inculpatului -, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (faptă din 11.11. - 12.11.2007).
În temeiul disp. art.83 s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.326/10.07.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina care a fost alăturată sentinței apelate, inculpatul având de executat 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 a fost condamnat inculpatul -, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de briceag într-un loc public.
În temeiul disp. art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b s-au contopit pedepsele, aplicând inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
În temeiul art.71 al.2 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b cod penal.
Prin aceeași sentință, în temeiul disp. art. 208-209 al.1 lit.a,g,i cod penal, cu aplic. art.41 al.2, a art.37 lit.a, s-a dispus condamnarea inculpatului, la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (faptă din 11.11. - 12.11.2007).
În temeiul disp. art.61 al.1 s-a revocat suspendarea condiționată pentru restul de 515 zile neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.258/12.04.2005 pronunțată de Judecătoria Câmpina care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin sentința apelată, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare.
În temeiul art.71 al.2 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b cod penal.
În temeiul art.350 pr. s-a menținut arestarea preventivă a fiecărui inculpat, iar în conformitate cu disp. art.88 s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia, durata reținerii și arestării preventive de la 14.11.2007, respectiv 15.11.2007, la zi.
În temeiul disp. art.346 al.1 pr. rap. la art.14 al.3 lit.a pr. s-a constatat parțial acoperit prin restituire prejudiciul în cuantum de 5000 lei cauzat părții vătămate - și s-a luat act că acesta nu a formulat pretenții civile pentru diferența de prejudiciu în valoare de 4500 lei neacoperit și că părțile vătămate și nu au formulat pretenții civile pentru prejudiciul în valoare de 1500 lei, respectiv 100 lei nerecuperate.
În temeiul disp. art.118 lit.e s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat, în folosul statului, sumele de 21 lei, 70 lei dobândite prin săvârșirea infracțiunii.
În temeiul disp. art.118 lit.e s-a dispus confiscarea de la inculpatul - în folosul statului, instrumentul folosit la săvârșirea infracțiunii prev. de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 aflată la Camera de Corpuri delicte a Poliției mun.Câmpina.
În temeiul disp. art.191 al.1 a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de 450 lei cheltuieli judiciare din care 250 lei onorariu apărător din oficiu, au fost avansați de Ministerul Justiției prin decontare de Serviciul contabilitate Tribunalul Prahova, către Baroul Prahova.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În seara de 09.06.2007, în jurul orei 23,30, în contextul desfășurării unui conflict în incinta localului SC. C SRL Câmpina între inculpatul - și numitul -, primul pentru a-l intimida pe cel de-al doilea, a scos briceagul pe care-l purta asupra sa, ascuns la șosetă, cu care s-a tăiat pe antebrațul stâng. Imediat inculpatul a fost imobilizat de lucrătorii de poliție și de către agenții solicitați la fața locului, iar briceagul a fost ridicat și depozitat la Camera de corpuri delicte din cadrul Poliției mun.Câmpina, în vederea confiscării.
În ziua de 11.11.2007, în jurul orei 17,00, prin escaladarea gardului împrejmuitor și prin forțarea cu un levier a ușii de acces, inculpații au pătruns în curtea și apoi în locuința părții vătămate din mun.Câmpina de unde au sustras o cadă și o plintă din fontă, o sobă, un, mai multe bucăți de șină din aluminiu și cabluri electrice cu miez din cupru (din podul casei) pe care le-au transportat cu căruța inculpatului, valorificându-le la un centru de colectare din localitate contra sumei de 4 lei pe care au împărțit-o în mod egal.
Prin aceleiași rezoluție infracțională în seara de 11.11.2007 în jurul orei 22,00, cei doi inculpați, pătrunzând prin escaladare și efracție în curtea părții vătămate au sustras un calorifer din fontă cauzând un prejudiciu evaluat de partea vătămată în sumă de 100 lei RON, iar în noaptea de 11/12.11.2007, continuându-și activitatea infracțională, cei doi inculpați au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor și prin forțarea ușilor de acces cu ajutorul unei răngi metalice, în imobilul părții vătămate cunoscând că acesta nu se afla în țară, precum și în beciul aceluiași imobil, sustrăgând aparatură electronică (), obiecte de veselă din porțelan și inox (oale, tigăi, tacâmuri), produse cosmetice (parfumuri, șampoane), alimente din bucătărie și beciul locuinței, truse de scule, flex și bormașină electrică, lenjerii de pat și pătură în care au transportat bunurile menționate la atelajul lăsat în apropiere și apoi în locuința lui.
Inculpații au lăsat în custodia martorei G din mun.Câmpina în vederea valorificării de către acesta a unei părți din bunurile sustrase () însă acestea au fost ulterior ridicate de lucrătorii de poliție și restituite părții vătămate care a evaluat bunurile sustrase la suma de 5000 lei RON constituindu-se parte civilă în procesul penal în faza urmăririi penale cu suma de 4500 lei RON reprezentând c/val. obiectelor sustrase și nerecuperate.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații, criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând redozarea pedepsei, avându-se în vedere circumstanțele personale.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.371 al.2 pr. a constatat că apelurile sunt fondate.
Situația de fapt fiind corect reținută de instanța de fond, care a realizat o justă interpretare și apreciere a probelor administrate în cauză în toate fazele procesului penal, din acestea rezultând atât existența faptelor, cât și comiterea acestora de către inculpați, cu forma de vinovăție cerută de lege.
Pe baza probatoriilor administrate s-a reținut în mod corect în sarcina inculpaților că, în perioada 11.11.2007 - 12.11.2007, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, prin escaladare sau prin efracție, pe timp de zi sau după lăsarea întunericului, au sustras bunuri din locuințele părților vătămate, și, cauzând un prejudiciu total de 6.600 lei, de asemenea în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului - că, în seara zilei de 09.06.2007, în jurul orei 23,30, în timp ce se afla în incinta localului SC. C SRL Câmpina, a scos un briceag care îl purta asupra sa, ascuns la șosetă, tăindu-se pe antebrațul stâng, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991.
Instanța fondului a avut în vedere disp. art.72 cod penal la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, precum și starea de recidivă postcondamnatorie a celor doi inculpați prev.de art.37 lit.a cod penal.
Cei doi inculpați fiind recidiviști având aceeași contribuție la comiterea actelor materiale de sustragere, instanța de fond a aplicat însă în mod nejustificat o pedeapsă mai aspră inculpatului -, respectiv 4 ani închisoare, în timp ce inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare, reținându-i-se circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.c cod penal.
În raport de cele arătate, tribunalul a apreciat că instanța de fond a aplicat în mod nejustificat o pedeapsă mai aspră inculpatului -, încălcând astfel principiul egalității de tratament, deoarece cei doi inculpați au avut o contribuție egală la săvârșirea infracțiunii, iar pe parcursul procesului penal, inclusiv în fața instanței de apel, au avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând comiterea faptei.
Împotriva celor două hotărâri au declarat recurs inculpați și -, fără însă a arăta în scris motivele de recurs ce i-au determinat să promoveze această cale de atac, iar la termenul de judecată din data de 14.07.2008, prezenți personal în instanță și asistați de apărător desemnat din oficiu și înainte de închiderea dezbaterilor, aceștia au declarat că înțeleg să-și retragă recursul, solicitând să se ia act de această împrejurare.
Având în vedere manifestarea expresă și neechivocă de voință a inculpaților și -, exprimată personal, în condițiile art. 385/4 alin. 2 rap. la art. 369 Cod procedură penală, Curtea urmează să ia act de declarația acestora, în sensul retragerii recursului promovat împotriva deciziei penale nr.124 din 13 mai 2008 Tribunalului Prahova și sentinței penale nr.72 din 19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpații, fiul lui - și, născut la 17.09.1984 și, fiul lui și, născut la 24.08.1987, ambii deținuți în Penitenciarul Ploiești, împotriva deciziei penale nr.124 din 13 mai 2008 Tribunalului Prahova și sentinței penale nr.72 din 19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina.
Obligă fiecare recurent la câte 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ion Stelian, Ștefan Fieraru Vasile Mărăcineanu
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
6.ex/16.07.2008
f-- Judecătoria Câmpina
-
a- - Tribunalul Prahova
/
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian, Ștefan Fieraru Vasile Mărăcineanu