Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 678/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 678

Ședința publică de la 29 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu

JUDECĂTOR 3: Daniela Dumitrescu

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - a fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " furt calificat", promovat de inculpatul recurent T ( fiul lui și, născut la data de 09 iunie 2009), în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, arestat în cauza de față, împotriva deciziei penale nr.203 din data de 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.

Conform disp.art.297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent T, pentru care răspunde avocat ales, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este al patrulea termen de judecată, recursul motivat, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Avocat având cuvântul, solicită instanței a dispune efectuarea unei noi expertize medico - legală psihiatrică întrucât toate actele medicale depuse la dosar în această fază procesuală nu au fost avute în vedere la momentul efectuării expertizei, respectiv la data de 27.10.2008.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, se opune efectuării unei noi expertize medico - legală psihiatrică, arătând că toate actele medicale depuse la dosar au fost avute în vedere de către medicii specialiști la data efectuării expertizei medico legală psihiatrică.

Avocat, având din nou cuvântul, susține că diagnosticul pus de medicul specialist, acela de " schizofrenie" nu exista la data la care inculpatul a fost expertizat.

Curtea, consultându-se, respinge cererea formulată de apărător, pentru inculpatul, cu privire la efectuarea unei noi expertize medico legală psihiatrică, având în vedere că la solicitarea inculpatului, în cursul urmăririi penale a fost efectuată o asemenea expertiză, care se regăsește la fila 187 ( dosar urmărire penală), datată 27.10.2008, toate înscrisurile medicale fiind depuse la respectivul dosar. Înscrisurile medicale depuse la dosar în această fază procesuală sunt datate 07.02.2008 cu mult înainte de efectuarea expertizei.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat pentru inculpatul recurent T, având cuvântul, susține că recursul promovat vizează reindividualizarea pedepsei și modul de executare a acesteia. Solicită instanței de recurs a se avea în vedere circumstanțele reale și personale în care au fost săvârșite faptele. Inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină pe fondul unei depresii suferită în urma implicării sale într-un accident auto cu victimă. Starea sa psihică a fost diagnosticată de către un medic specialist psihiatru în urma consultațiilor la care a fost suspus în data de 07.02.2008, dată la care i s-a recomandat internarea într-un spital specializat. Pe fondul acestei stări psihice instabile au fost săvârșite faptele de către inculpat.

Susține apărarea că atât instanța de fond cât și instanța de apel au omis a avea în vedere faptul că acesta are studii superioare finalizate, iar în momentul săvârșirii faptei urma cursurile unei forme de specializare " ". Solicită de asemenea, a fi avute în vedere caracterizările depuse la dosarul cauzei, care conturează profilul psiho-social al unei persoane care poate fi reeducată fără a fi privată de libertate. Aplicând disp.art.81 Cod penal, inculpatul ar avea posibilitatea continuării studiilor și recuperarea locului de muncă

Reiterează cererea de admitere a recursului în sensul reducerii pedepsei și aplicarea disp.art.81 Cod penal.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, urmând a fi menținută decizia recurată ca fiind legală și temeinică.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată și adaptată gravității fiecărei fapte comise. De asemenea, și modalitatea de executare a pedepsei este corect individualizată, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a pedepsei aplicate.

Inculpatul recurent T -, având ultimul cuvânt, regretă sincer fapta comisă și, solicită instanței să dispună ca restul de pedeapsă pe care trebuie să-l mai execute să fie cu suspendare pentru a putea să-și continue studiile.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior deliberării,

Curtea,

Asupra recursului penal de față;

Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 354/29 ianuarie 2009 hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul T - la pedepsele de:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 4, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (comisă la data de 01.10.2008).

-3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, (comisă la data de 06.10.2008).

-3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 4, 209 alin. 1 lit. e, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (comisă la data de 12.10.2008).

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din perioada 06/07.10.2008 a reținerii și arestării preventive, începând cu 12.10.2008 până la zi.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil obligă inculpatul să plătească următoarele sume cu titlu de daune materiale:

- părții civile, domiciliată în mun. I,. cel M și nr. 5, --2,. B,. 4,. 5, jud. I, suma de 150 de lei;

- părții civile, domiciliat în mun. I,. - - nr. 99,. 99,. A,. 2,. 10, jud. I, suma de 200 de lei;

- părții civile, domiciliat în mun. I,-, -. B,. 1,. 8, jud. I, suma de 300 de lei.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare".

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt,

1. În seara zilei de 01.10.2008, inculpatul T - s-a deplasat în zona din mun. I cu intenția de a sustrage un autoturism cu care să se plimbe. Pe Bd. - a observat autoturismul marca 1310 cu numărul de înmatriculare - aparținând părții vătămate.

Inculpatul s-a apropiat de acest autoturism și cu ajutorul unui dispozitiv de contact pentru auto a spart geamul portierei dreapta față și a pătruns în interior. De aici a smuls cu mâinile carcasa de sub volan și a încercat să scoată dispozitivul de contact al mașinii pentru a-l monta pe cel aflat în posesia sa, însă nu a reușit acest lucru

Inculpatul a părăsit locul respectiv și s-a deplasat în căutarea unui alt autoturism pe care să-l sustragă. Ajuns pe str. - - din mun. I, i-a atras atenția autoturismul cu numărul de înmatriculare - aparținând părții vătămate -se în mașina respectivă, a observat faptul că în interiorul acesteia se aflau cheile mașinii. Cu același dispozitiv de contact auto, inculpatul a spart geamul portierei stânga spate și s-a urcat la volanul autoturismului. A descoperit de asemenea mai multe acte, printre care cărțile de identitate ale soților și certificatul de înmatriculare al mașinii. Inculpatul s-a deplasat cu autoturismul părții vătămate G prin mun. I și la domiciliul său. Despre faptul că acest autoturism se afla în posesia sa au luat la cunoștință martorii T (fratele inculpatului) și -- (prietena inculpatului), însă inculpatul nu le-a adus la cunoștință proveniența ilicită a bunului.

În ziua de 04.10.2008 inculpatul s-a deplasat în afara județului I, fiind depistat de către organele de poliție pe raza localității, jud.

Partea vătămată - a evaluat prejudiciul suferit la suma de 150 de lei, cu care se constituie parte civilă în procesul penal.

Prejudiciul suferit de către partea vătămată Gaf ost evaluat de către acesta la suma de 8000 de lei, însă a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituit autoturismul.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din întreg probatoriul administrat în ambele faze procesuale, respectiv cu plângerile și declarațiile părților vătămate - și G, procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, proces verbal de depistare a inculpatului de către organele de poliție, declarația martorei --, proces verbal de reconstituire, declarațiile martorilor asistenți care, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului date în ambele faze procesuale, fac pe deplin dovada vinovăției acestuia sub forma intenției directe în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

2. La data de 06.10.2008 inculpatul T - s-a deplasat cu un taxi din zona Canta din mun. I spre sediul Poliției Jud. I, unde fusese citat de către lucrătorii de poliție pentru a se prezenta la audiere în legătură cu faptele descrise mai sus.

În zona, taximetristul a oprit pentru alimentare la o stație. Inculpatul, profitând de neatenția părții vătămate, a sustras un telefon marca din rețeaua de telefonie. S-a despărțit de taximetrist în apropierea sediului

Întrucât nu i-a găsit pe lucrătorii de poliție, inculpatul s-a deplasat în zona cu intenția de a sustrage bunuri din autoturisme. Astfel, ajungând pe str. - -, a observat autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare - aparținând părții vătămate și, trăgând de portierele acestei mașini, a constatat că nu era asigurată.

Inculpatul a profitat de neglijența părții vătămate și a sustras din interiorul mașinii două portofele și o geantă de damă care conținea, printre altele, 6 carduri bancare, un, 20 de euro, permisul de conducere al părții vătămate și certificatul de înmatriculare al mașinii. S-a deplasat apoi la sediul Secției a II-a Poliție cu intenția de a preda unul din portofelele cu actele sustrase organelor de poliție, cărora le-a spus că le găsise la un tomberon de gunoi.

Aici a predat actele respective, apoi s-a îndreptat spre o mașină de poliție și s-a prezentat polițistului din interiorul acesteia că se numește - și că este polițist la Compartimentul Auto din cadrul IPJ I, solicitând să fie dus cu mașina la locul său de muncă. Comportamentul său suspect i-a atras atenția polițistului, care i-a solicitat inculpatului să se legitimeze și, în scurt timp, polițistul și-a dat seama de încercarea acestuia de a-l induce în eroare.

S-a procedat la percheziționarea inculpatului ocazie cu care s-au găsit asupra sa telefonul mobil marca aparținând părții vătămate precum și un portofel marca Pierre, un, bunuri aparținând părții vătămate.

Partea vătămată a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 300 de lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu ocazia căutărilor inculpatului, telefonul mobil fiindu-i restituit.

Partea vătămată a evaluat prejudiciul suferit la suma de 300 de lei, însă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal întrucât și-a recuperat bunurile ce îi fuseseră sustrase.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din întreg probatoriul administrat în ambele faze procesuale, respectiv cu plângerile și declarațiile părților vătămate și, procese verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, proces verbal de reconstituire, proces verbal de percheziție corporală, declarațiile martorilor asistenți, dovezi de ridicare bunuri de la inculpat și de predare a acestora către părțile vătămate care, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului date în ambele faze procesuale, fac pe deplin dovada vinovăției acestuia sub forma intenției directe în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

3. În ziua de 12.10.2008, în jurul orei 11,00, inculpatul T - s-a deplasat înspre zona din mun. I, având asupra sa un dispozitiv de contact auto și o pereche de mănuși chirurgicale, cu intenția de a mai sustrage un autoturism.

Într-o parcare de pe Bd. - - inculpatul a încercat să pătrundă în autoturismul marca 1310 cu numărul de înmatriculare - aparținând părții vătămate, prin forțarea capotei motor și a portierei stânga față, fără însă a reuși.

S-a deplasat apoi la un alt autoturism, marca 1310 cu numărul de înmatriculare - aparținând părții vătămate - Cu ajutorul unei chei potrivite a reușit să descuie portiera acestuia și s-a urcat în interior. A reușit să înlocuiască dispozitivul de contact al mașinii cu cel aflat asupra sa și a pornit autoturismul, deplasându-se pe. - - înspre intersecția Podul de.

În scurt timp a fost depistat de către organele de poliție care fuseseră anunțate de urgență.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 200 de lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor aduse autoturismului.

Partea vătămată - Gae valuat prejudiciul suferit la suma de 6000 de lei, însă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal întrucât și-a recuperat bunul ce îi fusese sustras.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din întreg probatoriul administrat în ambele faze procesuale, respectiv cu plângerile și declarațiile părților vătămate și --G, procese verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, proces verbal de reconstituire, proces verbal de depistare a inculpatului de către organele de poliție, declarațiile martorilor asistenți, dovada de predare a autoturismului părții vătămate - G care, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului date în ambele faze procesuale, fac pe deplin dovada vinovăției acestuia sub forma intenției directe în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

În cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului, concluziile raportului fiind că inculpatul nu manifestă tulburări psihice evidențiabile în prezent, iar faptele pentru care a fost învinuit au fost comise cu discernământ.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului T - care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în noaptea de 01.10.2008, din loc public, după ce a încercat să sustragă prin efracție autoturismul marca 1310 cu numărul de înmatriculare - aparținând părții vătămate -, a luat fără drept un alt autoturism 1310, cu numărul de înmatriculare -, aparținând părții vătămate G, fiind depistat în data de 04.10.2008 pe raza localității, jud. P, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 4, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Instanța a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare al instanțe, conform art. 334 Cod procedură penală, respectiv din infracțiunea de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, motivat de faptul că sustragerea autoturismului a fost făcută în scopul folosirii pe nedrept și nu de a și-l însuși. Acest lucru reiese atât din declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale (fila 82 dosar ) cât și din faptul că nu a încercat nici un moment să dispună de autoturism.

Faptele aceluiași inculpat care, la data de 06.10.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a sustras din două autoturisme aflate în locuri publice, un telefon mobil marca, două portofele și o geantă cu acte (permis de conducere, certificat de înmatriculare, poliță de asigurare) și alte bunuri (card, 20 de euro, film foto, penar, trusă, ) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Faptele inculpatului care, în ziua de 12.10.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, din loc public, prin efracție, a încercat să sustragă un autoturism, fără a reuși iar apoi, folosind chei potrivite, a luat fără drept un alt autoturism, fiind urmărit și oprit de organele competente întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 4, 209 alin. 1 lit. e, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Și în acest caz, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare al instanțe, conform art. 334 Cod procedură penală, respectiv din infracțiunea de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal pentru motivele mai sus arătate.

Cele trei infracțiuni au fost comise în condiții de concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal, fiind săvârșite înainte de a fi fost condamnat pentru vreuna din ele.

Pentru infracțiunile reținute mai sus, instanța a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare a acesteia, față de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, instanța a avut în vedere pe de o parte dispozițiile părții generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat caracterizat de împrejurările și modalitatea săvârșirii, pe timp de noapte, prin efracție, din loc public, prejudiciul rămas neacoperit nu a fost restituit, bunurile au fost recuperate doar prin efortul organelor de urmărire penală, atitudinea de ignorare a autorității (s-a prezentat unui polițist sub o identitate falsă și a cerut să fie transportat de acesta cu mașina poliției) iar pe de altă parte persoana inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, atitudinea procesuală corectă a acestuia în ambele faze procesuale.

Față de cele mai sus arătate, instanța a considerat că reeducarea, reinserția socială a inculpatului s- realizat prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, orientate spre minimul special prevăzut de lege, ce vor fi contopite conform art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea rezultantă, fără aplicarea vreunui spor.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea pedepsei potrivit naturii ei, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, motivat de natura infracțiunii comise, care îl face incompatibil cu exercițiului dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.

În ceea ce privește starea de arest preventiv, având în vedere modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptelor astfel cum sunt descrise mai sus - pe timp de noapte, în locuri publice, prin efracție - comportamentul antisocial repetat la un scurt interval de timp al inculpatului, după ce acesta a fost condus la Judecătoria Iași în vederea soluționării unei propuneri de arestare preventivă (la data de 07.10.2008, dată la care instanța a respins propunerea procurorului dar a luat față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea), aspect care atestă perseverența infracțională, toate acestea conduc la presupunerea că inculpatul ar putea comite noi fapte prevăzute de legea penală. Pentru aceste motive, în baza art. 350 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din perioada 06/07.10.2008 a reținerii și arestării preventive, începând cu 12.10.2008 până la zi.

În privința laturii civile, instanța a constatat că inculpatul, în declarațiile date în fața instanței, a achiesat la pretențiile părților civile, astfel încât, în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil a obligat inculpatul să plătească următoarele sume cu titlu de daune materiale: părții civile -, suma de 150 de lei; părții civile, suma de 200 de lei; părții civile, suma de 300 de lei.

În termenul prev. de art. 363 Cod procedură penală, hotărârea Judecătoriei Iașia fost apelată de către inculpatul T, care a criticat-o sub aspectul netemeinicii, solicitând redozarea pedepsei, urmând a se da o eficiență mai M circumstanțelor care caracterizează persona sa, respectiv a avut o atitudine sinceră și cooperantă pe tot parcursul procesului penal, nu are antecedente penale, până la momentul arestării preventive și-a câștigat existența în mod cinstit și onest, a avut un loc de muncă și parcurgea cursurile universitare ale Universității Tehnice "G ".

Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 203/15 aprilie 2009 respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T -, a menținut starea de arest și a dedus la zi durata arestului preventiv.

A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În pronunțarea acestei decizii tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt necontestată de inculpatul-apelant, tribunalul apreciază că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenței faptelor prevăzute de legea penală, precum și a vinovăției acestuia, încadrând corect în dispozițiile legii infracțiunile săvârșite de acesta.

S-a reținut în sarcina inculpatului T - următoarele infracțiuni:

- în noaptea de 01.10.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, din loc public, după ce a încercat să sustragă prin efracție autoturismul marca 1310 cu numărul de înmatriculare - aparținând părții vătămate, a luat fără drept un alt autoturism 1310, cu numărul de înmatriculare -, aparținând părții vătămate G, fiind depistat în data de 04.10.2008 pe raza localității, jud. P, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 4, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal;

- la data de 06.10.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a sustras din două autoturisme aflate în locuri publice, un telefon mobil marca, două portofele și o geantă cu acte (permis de conducere, certificat de înmatriculare, poliță de asigurare) și alte bunuri (card, 20 de euro, film foto, penar, trusă, ) fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și

- în ziua de 12.10.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, din loc public, prin efracție, a încercat să sustragă un autoturism, fără a reuși iar apoi, folosind chei potrivite, a luat fără drept un alt autoturism, fiind urmărit și oprit de organele competente, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 4, 209 alin. 1 lit. e, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Inculpatul a criticat sentința penală apelată doar cu privire la modalitatea de individualizare judiciară pe pedepselor. Analizând cauza sub acest aspect, tribunalul constată că, potrivit art. 72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii, rezultă că ele sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în totalitate de fiecare dată la stabilirea și aplicarea pedepsei.

Drept urmare, în mod legal și temeinic, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului de a sustrage în mod repetat autoturisme în scopul folosirii pe nedrept, precum și de a sustrage, prin efracție bunuri din autoturisme prezintă un grad ridicat de pericol social, ținând seama de modul de săvârșire și împrejurările comiterii faptelor (faptele erau premeditate, inculpatul acționând într-un mod "profesionist" prin folosirea de chei potrivite ori o șurubelniță, ori tijă metalică, și prin utilizarea unor mănuși chirurgicale), durata în timp a derulării activităților infracționale, numărul acțiunilor ilicite, și nu în cele din urmă prejudiciul important cauzat, aproximat la suma de 15000 lei, care în marea majoritate lui a fost recuperat, prin restituirea mașinilor.

În mod fondat, s-a apreciat de prima instanță că și persoana inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere în primul rând modul de operare mai sus descris, ce denotă o specializare a inculpatului în comiterea acestui gen de infracțiuni, atitudinea total sfidătoare a inculpatului față de autoritățile judiciare (la oprirea în trafic pe raza localității -P, fiind la volanul autoturismului sustras de la partea vătămată G, deși a fost atenționat că respectivul autoturismul este înscris în evidențele poliției ca fiind furat, a susținut atât oral, cât și înscris că i-a fost împrumut de unchiul său; mai mult, după ce a sustras mai multe bunuri din mașina aparținând părții vătămate, s-a prezentat la sediul Secției a II a de poliței din mun. I pentru a preda portofelul cu diverse acte, loc unde s-a și întâlnit cu partea vătămată care reclama furtul și unde, totodată, s-a prezentat a fi polițist din cadrul biroului furturi auto și a solicitat o mașină să-l ducă înapoi la serviciu), dar și un potențial criminogen ridicat, având în vedere că acesta, deși după săvârșirea primelor două infracțiuni a fost reținut și s-a luat de către instanță măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea (a se vedea încheierea din data de 07.10.2008 - filele 125-129 dosar urmărire penală), la scurt timp, respectiv după 5 zile, a continuat activitatea infracțională, sustrăgând din nou un autoturism.

Nu se poate reține că inculpatul a avut o atitudine constant sinceră pe parcursul procesului penal, având în vedere că în primele declarații acesta nu a recunoscut comiterea faptelor și mai mult și-a construit apărări mincinoase, că s-a prezentat sub identități false, iar la ultima faptă a fost prins în flagrant, imediat după sustragerea autoturismului, moment în care acesta mai purta pe mâini mănușile chirurgicale, pentru a nu lăsa urme papilare, prindere care făcea imposibilă nerecunoașterea faptei.

Concluzionând, se constată că recunoașterile inculpatului au avut loc după ce a fost pus în fața unor probe certe de vinovăție, moment în care nu mai putea nega comiterea faptei, drept pentru care nu se poate reține că acesta a avut o atitudine sinceră.

În ceea ce privește recuperarea în cea mai M parte a prejudiciului, tribunalul constată că, și în acest caz, nu se poate reține vreo contribuție a inculpatului, atâta timp cât autoturismele au fost predate de către polițiști părților vătămate după prinderea inculpatului la volanul acestora, iar în privința celorlalte daune reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase din autovehicule, inculpatul nici până la acest moment nu le-a acoperit, deși sumele sunt modice, ridicându-se la cuantumul total de 650 lei RON.

În ceea ce privește lipsa antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă și parcurgea cursurile unei universități și că are probleme de sănătate, au fost avute în vedere de prima instanță la individualizarea fiecărei pedepse, când s-a apreciat, în mod fondat, că, raportat la pericolul social ridicat atât al faptelor cât și a inculpatului, la cauza de agravare prev. de art. 41 al. 2 Cod penal, aceste împrejurări se pot constitui doar în simple circumstanțe personale, care determină individualizarea fiecărei pedepsei spre minim.

În raport de cele mai sus arătate, tribunalul apreciază că pedepsele cu închisoarea au fost corect dozate și adaptate gravității fiecărei fapte comise, și că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor aplicate de către prima instanță.

De altfel, tribunalul apreciază că față de aria infracțională aparte a inculpatului se impunea aplicarea unui spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă stabilită, dar, având în vedere că apelul este formulat de către inculpat, iar în calea acestuia de atac nu i se poate crea o situație mai grea, tribunalul constatată că nu poate desființa sentința apelată sub acest aspect.

Și modalitatea de executare a pedepsei este corect individualizată, respectiv în regim privativ de liberate, prima instanță apreciind în mod temeinic că, în raport de atitudinea inculpatului față de valorile sociale încălcate și față de autoritățile judiciare, precum și de ineficiența primei măsuri preventive luate, care nu a condus la stoparea acestuia de a mai comite infracțiuni, scopul pedepsei, respectiv de preveni săvârșirea de noi infracțiuni, nu poate atins decât prin executarea efectivă a pedepsei aplicate.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârile pronunțate au fost recurate de inculpatulT -,care prin motivele scrise a solicitat reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal întrucât: nu are antecedente penale, a fost sincer și cooperant, la data arestării era angajat și urma cursurile de master, faptele le-a comis pe fondul unei instabilități emoționale și nu este o persoană violentă.

Criticile formulate de inculpat se încadrează în drept în cazul de casare prev. de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală și sunt nefondate.

Pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată de instanță se află la limita minimă prevăzută de textul incriminatoriu.

Pedeapsa a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, fiind avute în vedere atât circumstanțele de săvârșire cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv faptul că este tânăr,lipsit de antecedente penale cât și comportamentul corespunzător anterior comiterii faptelor.

În cauză nu se impune reducerea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86 ind. 1 Cod penal.

Deși pedeapsa aplicată se înscrie în condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea condiționată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în modalitatea concretă de comitere se apreciază că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal nu poate fi atins decât prin executarea efectivă în regim de detenție, nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 81 lit. "c" sau art. 86 ind. 1 lit. "c" Cod penal.

Examinând și din oficiu conținutul hotărârilor pronunțate nu se constată nici existența altor temeiuri de fapt și de drept care să conducă la casarea lor.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală recursul declarat de inculpatul T - se va respinge ca nefondat.

În baza art. 385 ind. 16 alin. 2 cu referire la art. 31 alin. 1 Cod procedură penală se va deduce la zi durata arestului preventiv de la 15 aprilie 2009.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către sat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T -, fiul lui și, născut la data de 09.06.1984, deținut în Penitenciarul Iași împotriva deciziei penale nr. 203 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține.

Deduce arestarea preventivă a inculpatului după data de 15 aprilie 2009, la zi.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 250 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași: -,

-

17.11.2009

2 ex.

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu, Gabriela Scripcariu, Daniela Dumitrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 678/2009. Curtea de Apel Iasi